Secretomania – ultima carte din butucul măsluit al puterii

12:36, 22 mai 2018 | Politica | 1368 vizualizări | Nu există niciun comentariu | Autor:

Declarație-bombă: PDM a luat o decizie secretă privind turul doi al alegerilor locale din Chișinău

Reprezentantul Partidului Democrat din Moldova a făcut marți o declarație fără precedent în istoria politică a Republicii Moldova. Astfel, după lungi dezbateri petrecută în cea mai mare taină, a fost luată o decizie la fel de misterioasă, precum a fost și procesul de facere a acesteia.

Vladimir Cebotari, un fost ministru al justiției, a apărut în fața jurnaliștilor în calitate de purtător de cuvânt al PDM. După ce s-a jurat cum a putut mai bine că democrații nu au avut niciun favorit în alegerile locale din 20 mai curent în municipiile Bălți și Chișinău, Cebotari a sugerat că partidul de guvernământ a luat, totuși, o decizie privind candidatul pe care îl va susține în turul doi în capitală.

Însă această decizie nu poate fi comunicată societății, a precizat democratul. Este o decizie secretă, care va fi adusă la cunoștință membrilor PDM exclusiv prin intermediul organizațiilor teritoriale de partid.

De ce au ajuns democrații să ia decizii atât de secrete? Pentru că, a subliniat Cebotari: „Nu vrem ca membrii de part să înțeleagă comunicarea noastră greșit”.

Însă, a precizat Vladimir Cebotari, deși au decis pe cine vor susține în secret în turul doi, democrații  nu au un favorit. Deci, fiecare să înțeleagă cum poate poziția fermă a PDM.

Totuși, purtătorul de cuvânt al guvernării a „scăpat” câteva vorbe despre elementele din care este compusă decizia partidului. Acestea sunt următoarele: 1) nu contează atât de mult pentru cine votează oamenii, ci important este să vină cât mai mulți cetățeni la votare; 2) va avea prioritate candidatul care nu intenționează să trădeze chișinăuienii și nu va renunța la mandatul de primar în favoarea altei funcții; să vrea să facă drumuri și alte fapte bune pentru oraș, dar să nu folosească Chișinăul drept trambulină politică.

După aceste explicații-trăsnet, făcute de purtătorul de cuvânt al PDM, analiștii și comentatorii politici se întreabă: cum, oare, va testa guvernarea intențiile lui Ion Ceban și ale lui Vasile Năstase?

Amintim că în primul tur al alegerilor locale anticipate din Chișinău socialistul Ion Ceban a acumulat aproape 41% din totalul voturilor valabil exprimate, iar Vasile Năstase – 32%.

Din toată tărășenia asta rezultă un singur lucru clar. Brigada lui Vlad Plahotniuc, temutul oligarh care se părea că va controla pentru vecie toate jocurile din Moldova, specializată în trucuri, măsluiri și răsturnări de situație, se pare că a ajuns în impas. Acesta ține și de conjunctura politică, dar și blocajul intelectual. Ca și cum un cartofor extrem de abil a obosit să mai trișeze credibil.

Pe de altă parte, dacă PDM l-ar susține pe Năstase, acesta i-ar înjura pe bună dreptate că i se oferă un măr otrăvit și se țintește compromiterea lui prin asocierea cu guvernare. Iar dacă l-ar susține pe față (pe din dos, nu este exclus) pe Ion Ceban, ar reieși că niște eurolatri, cum se autoproclamă guvernanții, ar susține un rusofil. Iar asta nu le prea vine la socoteală nici zișilor democrați, dar nici socialiștilor.

Mare încurcătură și tărăboi e în tabăra puterii. Oare chiar să fi fost vorba scăpată cu ceva timp în urmă de către bosul cel mare – ”Arde cu…!!!” – una ce anticipa inevitabilul?

Vorba aia, ce ți-i scris, în frunte ți-i pus. Iar ulciorul nu merge de prea multe ori la apă.

Ghenadie Vaculovschi

 

Navighează dupa cuvinte-cheie: , , ,