Se dărâmă guvernarea: Vorinin va vota pentru demiterea Guvernului Streleț

12:26, 20 octombrie 2015 | Politica | 1941 vizualizări | Nu există niciun comentariu | Autor:

Vladimir Vorinin și formațiunea pe care o conduce este gata să susțină demiterea guvernului Streleț. În cadrul unei conferințe de presă, liderul comunist a declarat că  PCRM va susține o moţiune de cenzură împotriva Guvernului Streleţ.

„Tot ce vedem în Moldova, vorbeşte despre aceea că noul prim-ministru nu se ocupă de atribuţiile sale directe. Ceea ce urmărim acum arată că Streleț nu prea are grijă de măsurile ce trebuie întreprinse pentru a salva situația din republică, dar mai mult este preocupat să-l apere pe Vlad Filat”, a explicat Voronin, precizând că nu exclude că în ordinea de zi a Parlamentului ar putea fi inclusă o astfel de moțiune.

Suntem gata să susţinem o moţiune de cenzură împreună cu altcineva”, a mai spus Voronin.

„Asta însă înseamnă că deputații noștri nu ar fi gata să semneze împreună cu alți deputați”, a reiterat Voronin.

FLUX.MD amintește că anterior, Partidul Socialiştilor din Republica Moldova iniţiat o moţiune de cenzură împotriva Guvernului condus de Valeriu Streleţ. Pentru a fi înregistrată în Parlament, aceasta trebuie să fie semnată de cel puţin 26 de deputaţi. Atât PSRM, cât și PCRM au în Parlament mai puțin de 26 de deputați.

Menționăm, că Guvernul Streleț a fost investit în data de 30 iulie, curent, cu votul a deputaților din PCRM, PDM și PLDM.

Navighează dupa cuvinte-cheie: , , , , , ,