Roşca: un preşedinte responsabil ar fi desemnat demult candidatul pentru premier

15:24, 19 decembrie 2015 | Politica | 968 vizualizări | Un comentariu | Autor:
Adresa scurtă: http://flux.md/0M2e6

După ce a anunţat aproape ultimativ că va numi singur premierul, în cazul în care formaţiunile care negociază formarea unei majorităţi parlamentare nu vor ajunge la o înţelegere, preşedintele Timofti a bătut în retragere şi le-a mai dat acestora un răgaz.

După o nouă rundă de consultări, şeful statului a decis să amâne pentru luni luarea unei decizii privind numirea premierului, în cazul în care PDM, PLDM, PL şi grupul Leancă nu vor reuşi să ajungă la consens. Totodată, liderii partidelor implicate în negocieri nu par prea siguri că vor reuşi să depăşească blocajul.

Aventurierii de la vârf se zbat pentru putere

Politicianul Iurie Roşca afirmă că ceea ce se întâmplă în ultimele săptămâni după demiterea Guvernului Streleţ n-ar trebui să-i surprindă prea mult pe cei care urmăresc procesul politic de la noi, de după succesiunea la guvernare din 2009. Solicitat de Sputnik, el a subliniat că şi de această dată, ca de atâtea ori până acum, grupările politice care au uzurpat puterea în stat se zbat pentru a şi-o menţine sub control cu orice preţ.

„Toată lumea ţine minte bine infinitele tentative eşuate ba de a alege şeful statului, ba de a organiza referendumuri pentru modificarea Constituţiei. Astfel încât vedem că nu se întâmplă nimic ieşti din comun din punctul de vedere a aventurierilor din vârfurile ierarhiei de stat”, a opinat Roşca.

Preşedintele Timofti, într-un rol jenant şi ridicol

Potrivit acestuia, preşedintele-impostor Nicolae Timofti, care se tot necăjeşte să lase impresia că ar decide ceva în ţara asta, este de-a dreptul jenant şi ridicol în toată această poveste.

„În timp ce Constituţia şi legea cu privire la Guvern îl obligă pe şeful statului să desemneze candidatura primului-ministru după consultarea fracţiunilor parlamentare, Timofti trage de timp la nesfârşit şi întârzie grav de tot să-şi onoreze atribuţiile ce-i revin. De ce se întâmplă aşa? Păi legislaţia nu-l poate obliga pe un incapabil lipsit de orice umbră de personalitate să devină bărbat de stat, chiar dacă întâmplarea la instalat în fruntea statului”, a punctat politicianul.

În opinia lui Iurie Roşca, un preşedinte valid şi responsabil ar fi trebuit demult să desemneze candidatul pentru premier, cel pe care îl consideră el însuşi a fi cel mai potrivit să conducă Guvernul, iar nu fracţiunile parlamentare. „El ar trebui să fie mai puţin preocupat de felul cum se vor grupa partidele parlamentare pentru a forma o majoritate parlamentară suficientă pentru a-i acorda vor de încredere noului Guvern. Aşa ar trebui fie dacă ar fi vorba de o stare de normalitate într-un stat de drept, ceea ce nu este cazul Republicii Moldova controlate de câteva găşti de criminali, printre care incompetenţa şi venalitatea fac casă bună”, este de părere fostul parlamentar şi vicepremier al RM.

Ce jocuri face Timofti

Roşca este de părere că Timofti a fost atras, în mod evident, în războiul dintre PLDM şi PDM. În opinia lui, pentru moment acesta pare să facă mai curând jocul PLDM.

Totodată, el afirmă că ultima vizită a ambasadorilor UE la preşedinţie şi mesajul dat de aceştia confirmă o dată în plus starea de vasalitate a ţării noastre care şi-a sacrificat Independenţa pe altarul himeric al integrării europene.

„Indiferent cum se va încheia această mult prea îndelungată pauză legată de instalarea viitorului Guvern, rămâne cert un lucru. Ar fi cu totul naiv să ne aşteptăm la surprize plăcute din partea respectivelor grupări politice. Doar plecarea lor de la guvernare şi repetarea soartei lui Filat de către capii respectivelor găşti politice ne poate da şansa unor schimbări în bine”, a conchis Iurie Roşca.

sursa: Sputnik Moldova

Articole relevante

Guvernul României ar putea fi condus de o musulmană
accesări 5613
Sevil Shhaideh, propunerea PSD pentru funcția de premier, este de religie musulmană și este căstorită cu un sirian. Continuare pe ro.sputnik.md...
Ponta: Mi-am asumat lupta politică, dar nu îmi asum lupta cu poporul &...
accesări 1276
Premierul român, Victor Ponta și-a depus mandatul de șef al cabinetului de miniștri. Anunțul a fost făcut chiar de către Ponta în cadrul unei conferin...
Stepaniuc: în 2007 comuniștii au propus recunoașterea limbii române...
accesări 898
În anul 2007, comuniștii au examinat posibilitatea recunoașterii oficială a celor două denumiri a limbii de stat: “română” și “moldovenească”, afirmă ...
Roșca: Declarația lui Candu, un semn că dosarul BEM va merge mai depar...
accesări 1083
Politicianul Iurie Roșca consideră că declarația lui Andrian Candu privind implicarea liderilor PLDM în furtul de la BEM ar putea însemna că, în curân...
Guvernul Streleț la pământ
accesări 1938
Majoritatea cetățenilor moldoveni nu au încredere în Guvernul Streleț, investit acum câteva luni. Peste 70 la sută dintre concetățenii noștri nu mai c...
Roșca: Vlad Filat este principalul organizator al crimelor din 7 april...
accesări 10474
Vlad Filat este principalul organizator al crimelor din 7 aprilie 2009. Declarația fost făcută de către liderul PPCD, Iurie Roșca. Potrivit politician...
Vlad Filat ar fi furat șase avioane
accesări 4173
Vlad Filat a semnat vânzarea dubioasă a șase avioane, care au fost vândute pe nimic. Declarația a fost făcută astăzi de către liderul PPCD, Iurie Roșc...
De ce cetățenii moldoveni se opun aderării la NATO?
accesări 2225
Diminuarea simpatiilor în societatea noastră față de ideea aderării la NATO arată că cetățenii au început să înțeleagă rolul adevărat al acestei organ...

Navighează dupa cuvinte-cheie: , , ,

Comentează

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    Gheorghe, 19 decembrie 2015 la 16:15

    dap rata asta muta