Programul de transformare a Armatei RM în una pe bază de contract a fost făcut public

11:47, 19 aprilie 2018 | Politica | 529 vizualizări | Nu există niciun comentariu | Autor:

Ministerul Apărării a făcut public proiectul Programului „Armata Profesională 2018 — 2021”, pe care l-a propus spre consultare autorităților publice centrale, locale, instituțiilor și cetățenii Republicii Moldova.

Sursa precizează că prin acest program Guvernul urmărește consolidarea, dezvoltarea şi transformarea Armatei Naţionale într-un angajator atractiv pentru militari şi civili. Mai mult, programul „vine în sprijinul procesului de planificare strategică, stipulat în proiectele Strategiei naţionale de apărare şi Strategiei militare”.

Militari prin contract în locul celor în termen

În continuare sursa oficială ne informează că Programul de profesionalizare a Armatei Naţionale presupune înlocuirea militarilor în termen cu militari prin contract. De asemenea, guvernarea își dorește „transformări profunde la nivelul organizării, dotării cu echipament, armament şi tehnică de luptă moderne, instruirii şi activităţii instituţiei de apărare”.

„De asemenea, profesionalizarea are ca obiectiv intensificarea relaţiilor şi nivelului de comunicare dintre armată şi societate — clasa politică, societatea civilă, instituţiile statului — sporind implicarea şi prezenţa acesteia în diverse compartimente ale vieţii sociale”, menționează sursa citată.

Programul este axat pe două aspecte: rolul militarului în cadrul sistemului naţional de apărare și reforma structurală a Armatei Naţionale.

Reformă este planificată pe termen mediu şi lung și urmează dă fie realizată etapizat.

Cine va finanța reforma?

Ministerul Apărării a mai subliniat că „asigurarea financiară a implementării Programului se va efectua din contul bugetului de stat”, precizând însă că asta presupune inclusiv programe şi proiecte comune dezvoltate cu partenerii externi.

Vedeți aici Proiectul Programului „Armata Profesională 2018 — 2021”.