PD dă de înțeles că în curând ar putea fi formată o coaliție PDM-PCRM-PPEM

11:47, 3 noiembrie 2015 | Politica | 2732 vizualizări | Un comentariu | Autor:

Partidul Democrat din Moldova întâlnește astăzi, la ora 15:00, cu PCRM. Anunţul a fost făcut de reprezentanţii Serviciului de presă al democraţilor. Potrivit informațiilor, PDM discuția va fi una consultativă, având scopul formării unei coaliții atât pentru votarea noului Guvern, cât și o coaliție largă pentru votarea viitorului președinte al Republicii Moldova.

„Despre această întâlnire consultativă, noi i-am anunţat inclusiv pe colegii noştri din Parlament, reprezentanţi ai PL, PPEM şi deputaţi independenţi. Scopul acestei discuţii consultative este de a vedea în ce măsură putem să ne bazăm pe un sprijin larg în Parlament pentru alegerea viitorului preşedinte, dar şi pentru revizuirea Constituţiei şi votarea unor importante proiecte legate de parcursul nostru european”, notează reprezentanţii PDM, într-un comunicat de presă.

Potrivit PDM, această decizie a fost luată, pentru a nu permite PLDM-ului să blocheze procesul de formare a unei majorităţi pro-europene.

Constatăm că PLDM foloseşte diferite tertipuri pentru a amâna începutul acestor negocieri. Cu privire la acest lucru, noi considerăm că partidele pro-europene şi societatea nu sunt obligate şi nici nu îşi pot permite în contextul actual să aştepte la infinit ca problemele din interiorul PLDM să se clarifice. De aceea, având în vedere, pe de o parte – situaţia de blocaj în care PLDM ţine la moment procesul de formare a unei majorităţi pro-europene, ocupându-se între timp cu iniţiative populiste împreună cu socialiştii, şi, pe de altă parte – nevoia de a avea o consultare largă pentru găsirea voturilor necesare pentru alegerea preşedintelui ţării la începutul anului viitor, PDM anunţă că va avea astăzi, de la ora 15:00, o întâlnire consultativă cu reprezentanţii conducerii PCRM”.

Recent, atât președintele Parlamentului, Andrian Candu, cât liderul PDM, Marian Lupu au declarant că în cel mult două săptămâni în Republica Moldova va fi instituit un nou Guvern.