Negocieri cu năbădăi. Ghimpu întrevede posibilitatea unui nou „Maidan”

00:48, 23 ianuarie 2015 | Politica | 1282 vizualizări | Nu există niciun comentariu | Autor:
Adresa scurtă: http://flux.md/vMqHM

De aproape două luni, politicieni aşa-zişi proeuropeni încearcă să scoată la lumina zilei o nouă alianţă de guvernare care să ne ducă spre un trai fericit şi îmbelşugat. Toţi cei care în campania electorală semnau petiţii şi ne îndemnau cu patos să votăm „răul cel mai mic”, adică pe cei suspectaţi de corupţie, de furt, de îmbogăţire ilicită, pe cei care au obstrucţionat justiţia, s-au împotrivit reformelor, şi-au aservit instituţiile statului, pentru că altfel, afirmau ei, ne mănâncă Siberia, ne invadează extremiştii, acum se crucesc şi se minunează  de faptul că aleşii nu se pot înţelege şi că nu le pasă de ţară. Că îşi caută de ambiţii şi interese, când nu avem adoptat bugetul, când spitalele rămân fără medicamente, valuta naţională este la pământ, iar preţurile o iau razna, devalorizând veniturile şi aşa mizere ale populaţiei.

Este şi asta o ipocrizie, pentru că „societatea civilă”, care ne-a descântat în campanie cu vorbe despre lipsa de alternativă, cu promisiuni că Europa îi va lecui pe toţi de corupţie, ştia exact ce hram purta fosta guvernare aburcată acum, prin tertipuri şi fraudă, iarăşi la putere. Sunt aceiaşi eroi, care au negociat la fel şi după alegerile anticipate din 2010, prin şantaj, lovituri sub centură, luptând la sânge pentru funcţii, adică pentru pârghii prin care să-şi promoveze şi protejeze interesele. Acum de ce s-ar lamenta, dacă totul era previzibil. Mai degrabă, ar trebui să-şi pună cenuşă pe cap.

Nu au putut impulsiona negocierile pentru formarea unei coaliţii proeuropene, aşa cum s-a sperat, nici oficialii europeni care au venit marţi, 20 ianuarie, în acest scop la Chişinău.

Cei trei lideri de partide au interpretat diferit întrevederea cu europenii. Vladimir Filat a menţionat că s-a făcut un pas important în ceea ce priveşte înţelegerea mai bună a situaţiei, afirmând că după discuţie au crescut „şansele unei coaliţii PLDM-PD-PL”.

Mihai Ghimpu a concluzionat că, potrivit europenilor, alianţa trebuie să fie formată din PLDM-PD-PL, „cu toate problemele pe care le avem”, pentru că astăzi nu avem „mai buni decât noi”.

Marian Lupu a punctat însă că nu a fost discutat în detalii formatul coaliţiei şi nu s-au făcut recomandări în acest sens, pentru că asta „ar însemna presiuni, intervenţii”. „Pe ei îi interesează parcursul politicii externe şi interne în RM după formarea noii guvernări”, a menţionat şeful democraţilor.

La ora actuală, nu există semne că ne-am apropia de un final fericit. Negocierile dintre cele trei partide care sunt cu ochii la Europa şi cu mâna pe comând par să se fi împotmolit definitiv. După mai multe runde de discuţii care s-au desfăşurat pe parcursul acestei săptămâni, potenţialii aliaţi par să fi ajuns pe poziţii ireconciliabile.

Doar şeful PLDM afişează o poziţie mai împăciuitoare, afirmând că discuţiile ar trebui să continue, că mai este timp pentru a se ajunge la o înţelegere, îndemnând liberalii să vină cu formulări clare privind pretenţiile pe care le au.

Democraţii, în schimb, consideră că situaţia nu a evoluat deloc după săptămâni de discuţii. Progrese zero, a constatat şeful democraţilor Marian Lupu, care i-a învinuit pe liberali de faptul că nu acceptă niciuna dintre propunerile făcute în ceea ce ţine de structura Guvernului ori partajarea funcţiilor. În mod ultimativ, Lupu i-a somat pe liberali să ia o decizie, afirmând că, în caz contrar, va găsi o modalitate pentru oferirea unei guvernări eficiente: „Cu PL sau fără PL, contează mai puțin”.

Ulterior însă, Lupu a dat de înţeles că ar vrea totuşi mai mult fără PL. Astfel, democratul i-a îndemnat pe „colegii din PLDM” să accepte formula unei coaliţii politice PLDM-PD care să-şi asume responsabilitatea pentru guvernare în Republica Moldova.

Ieri, după o nouă întrunire a Parlamentului în sesiune extraordinară, când a fost amânată iarăşi alegerea conducerii Legislativului, liberalul Mihai Ghimpu a venit cu acuzaţii dure la adresa Partidului Democrat. El a pus întreaga vină pentru eşecul negocierilor pe seama democraţilor, care, în opinia lui, vor să guverneze împreună cu comuniştii. Potrivit acestuia, democraţii nu vor să ţină cont de recomandările europenilor de a depolitiza instituţiile de drept şi a numi în funcţia de procuror general o persoană apolitică, desemnată în urma unor consultări cu reprezentanţii Comisiei Europene, pentru că nu vor să piardă controlul asupra instituţiei în cauză.

De asemenea, Ghimpu i-a acuzat pe democraţi că vor să-şi păstreze Ministerul Transporturilor pentru că au anumite interese, cum ar fi cedarea Căilor Ferate către investitori din Federaţia Rusă, aşa cum afirma anterior ministrul democrat al Economiei, Andrian Candu.

În opinia lui Mihai Ghimpu, PD continuă politica de compromitere a Partidului Liberal, iar toate declaraţiile despre pretenţiile liberalilor la anumite funcţii se fac pentru manipularea cetăţenilor şi nu sunt decât nişte baloane care se sparg, unul după altul.

Liberalii nu se ţin de funcţii şi sunt pentru crearea unei alianțe între cele trei partide proeuropene, a mai adăugat şeful PL. Totodată, el a punctat că soarta viitoarei alianţe este astăzi în mâinile PLDM, fără de care nu este posibilă crearea unui Guvern minoritar, şi că liberal-democraţii trebuie să-şi asume acum întreaga responsabilitate.

De altfel, experţii sunt sceptici în privinţa viabilităţii unui Guvern minoritar, afirmând că acesta ar fi unul şantajabil, care nu va putea promova reformele şi nu va fi în stare să guverneze.

Liberalul a mai avertizat că dacă PD va face alianţă cu socialiştii şi PCRM, adică va  devia cursul european, vom avea şi la noi un „Maidan”.

Democraţii şi liberal-democraţii au negat acuzaţiile şi au afirmat că nu sunt doar pentru depolitizarea instituţiilor de drept, ci şi a întregului sistem judiciar.

„Această polemică nu e serioasă. Jocurile politice sunt importante, doar că s-a ajuns prea departe şi vreau să spun că PLDM nu va admite alegeri anticipate în ţara noastră şi îşi va asuma decizia pentru ca acest lucru să nu se întâmple. Mâine este ziua în care se vor lua deciziile. Nu o putem întinde la nesfârşit. Ţara are nevoie de guvernare şi va avea. În acest sens vom face tot ce este necesar. Alegerile anticipate pentru RM ar fi un dezastru”, a declarat Filat, citat de jurnal.md.

Judecând după replicile pe care şi le aruncă, în văzul lumii, potenţialii aliaţi, ne putem imagina cum se „negociază” şi ce acţiuni se întreprind în culise. Iar întreaga societate a ajuns astăzi ostatic în aceste jocuri de interese şi lupte pentru putere. Astfel că, în curând, alegerile anticipate ar putea înceta să mai pară răul cel mai mare.

Articole relevante

Roșca: Cei 14 deputați comuniști au plecat din brațele lui Voronin în ...
accesări 1868
Cei 14 deputați comunişti care au anunțat astăzi, că părăsesc fracțiunea PCRM au plecat din brațele lui Vladimri Voronin, în marş cadenţat, în braţele...
Deputații din AIE3 vor ronțăi posmagi pe 15 octombrie
accesări 3190
Zeci de mii de oameni vor veni joi, 15 octombrie, în fața Legislativului pentru a protesta împotriva Alianței pentru Integrare Europeană 3.  Declarați...
Socor nu exclude faptul că Barroso ar fi fost plătit de Plahotniuc
accesări 5916
Analistul american Vladimir Socor nu exclude faptul că Jose Manuel Barroso ar fi primit 250 mii euro pentru prezența la Forumul economic „Republica Mo...
PD așteaptă cu sufletul la gură decizia lui Timofti și admite alegeril...
accesări 963
Partidul Democrat din Moldova este în așteptarea unei decizii pozitive din partea șefului statului, o decizie în acord cu Constituția Republicii Moldo...
Consultări la Președinție fără rezultate: nu există niciun candidat, s...
accesări 1458
După consultările cu șeful statului cu privire la desemnarea unui candidat pentru funcția de premier, părțile, care au participat la întrevederi, au d...
Socialiștii nu vor participa la acțiunile de protest din 24 aprilie
accesări 854
Partidul Socialiștilor nu va participa la acțiunile de protest din 24 aprilie anunțate de Platforma DA și susținute de Partidul Nostru, a anunțat lide...
Turnură neaşteptată: PLDM invită partidele proeuropene la negocieri...
accesări 953
Conducerea PLDM a anunţat că formaţiunea va trimite celorlalte partide invitaţii la negocieri. Consiliul Naţional Politic al PLDM a decis luni că...
Voronin – ba, Reidman – da
accesări 375
Comunistul Oleg Reidman nu exclude posibilitatea unor negocieri cu reprezentanţii partidelor proeuropene din noul Parlament pentru constituirea un...
Carpov: PPEM condamnă încercările unor actori politici de a deturna se...
accesări 626
Republica Moldova parcurge una dintre cele mai tensionate perioade din istoria sa, iar oamenii sunt pe deplin justificat nemulțumiți de viața pe care ...
Navighează dupa cuvinte-cheie: