Lupu, Filat și Streleț ar putea rămâne fără pașaport diplomatic

14:02, 17 decembrie 2015 | Politica | 3240 vizualizări | Nu există niciun comentariu | Autor:
Adresa scurtă: http://flux.md/HSeIw

Președinții Republicii Moldova, prim-miniștrii și președinții Parlamentului demiși pentru încălcarea Constituției, sau demiși prin moțiuni de cenzură, pentru suspiciuni de corupție, ar putea fi lipsiți de pașapoartele diplomatice eliberate anterior „pe viață”. Un proiect de lege în acest sens a fost înaintat de comunilști și a fost votat astăzi de în prima lectura de către Legislativ.

„dreptul de a deține pașaport diplomatic „pe viață” este un privilegiu și nu o normă, or pașaportul diplomatic este actul de identitate eliberat eliberat persoanelor pentru ieșire și intrare în Republica Moldova în vederea îndeplinirii unor misiuni diplomatice și consulare sau altor funcții oficiale peste hotare în interesul statului”, a declarat în plen deputatul comunist Anatol Zagorodnîi, care a prezentat proeictul de lege în Parlament.

Vezi și  Voronin – ba, Reidman – da

Totodată, deputatul a precizat că funcția de demnitate publică se ocupă prin mandat direct, în urma alegerilor, sau indirect, prin numire, iar procedura de demitere sau revocare nu este una tocmai simplă. Astfel, orice mandat politic care se bazează pe încrederea cetățenilor și a reprezentanților acestora, încetează odată cu demiterea demnitarului pentru acțiuni sau suspiciuni de corupție.

Fiind întrebat de deputatul liberal-democrat Maria Ciobanu dacă Vlad Plahotniuc, care a fost deputat și prim-vicepreședinte al Parlamrntului, mai deține pașaport diplomatic și dacă acesta este valabil, Anatol Zagorodnîi, autorul proiectului a spus însă că nu cunoaște și a îndemnat să se adreseze Ministerului de Externe.

Vezi și  Oamenii au ieșit cu furcile în PMAN

La rândul său, liderul comunist Vladimir Voronin a propus de a include această prevedere și pentru deputații demiși pentru acțiuni de corupție. Zagorodnîi însă a precizat că diferența dintre deputați și primele trei persoane în stat, este una enormă, deputații încetând să mai dețină pașaportul diplomatic odată cu încetarea mandatului „de ales al poporului”.

Într-un final, proiectul a fost susținut de deputați în prima lectură, urmând a fi formulate unele amendamente și analizate până la votarea în lectura a doua și finală în Parlament.

Vezi și  Pavel Filip a chemat de urgență șefii MAI, SIS și PG la Guvern

Flux.md că președintele Parlamentului Marian Lupu a fost demis pe 25 aprilie 2013 cu voturile a 76 de deputați comuniști, liberal-democrați, socialiști și unii liberal-reformatori. Ulterior, pe 5 martie 2013, și premierul Vlad Filat a fost demis, prin moțiune de cenzură. Moțiunea depusă de fracțiunea PCRM a fost susținută de 54 de deputați comuniști, democrați, „grupul Dodon” și doi deputați neafiliați”. Iar Guvernul Streleț a fost demis pe 29 octombrie curent.

 

Articole relevante

Usatîi și Cavcaliuc față în față, la aceiași masă
accesări 1493
Șefii structurilor de securitate ale Republicii Moldova i-au chemat să le dea instrucțiuni organizatorilor protestelor din fața Parlamentului, preconi...
Vlad Filat ar fi furat șase avioane
accesări 4156
Vlad Filat a semnat vânzarea dubioasă a șase avioane, care au fost vândute pe nimic. Declarația a fost făcută astăzi de către liderul PPCD, Iurie Roșc...
Roșca: Declarația lui Candu, un semn că dosarul BEM va merge mai depar...
accesări 1070
Politicianul Iurie Roșca consideră că declarația lui Andrian Candu privind implicarea liderilor PLDM în furtul de la BEM ar putea însemna că, în curân...
Deputații din AIE3 vor ronțăi posmagi pe 15 octombrie
accesări 3058
Zeci de mii de oameni vor veni joi, 15 octombrie, în fața Legislativului pentru a protesta împotriva Alianței pentru Integrare Europeană 3.  Declarați...
Mitropolitul Moldovei cere mutarea lui Filat în arest la domiciliu
accesări 2674
Mitropolitul Chișinăului și Întregii Moldove cheamă instituțiile statului să plaseze pe Vladimir Filat în arest la domiciliu, se arată într-un apel pu...
Sovietul Suprem de la Tiraspol a interzis jurnaliștilor filmarea și fo...
accesări 506
Astăzi legislativul autoproclamatei republici nistrene a adoptat o hotărâre prin care este interzisă orice înregistrare video sau foto a lucrărilor or...
PLDM nu va susține candidatura lui Plahotniuc la șefia Guvernului
accesări 601
PLDM nu va susține candidatura lui Vlad Plahotniuc la șefia Guvernului. Declarația a fost făcută de către liberal-democratul Valeriu Streleț. Decizia ...
Usatîi promite o surpriză la alegerile prezidenţiale
accesări 545
Liderul „Partidului Nostru”, Renato Usatîi, a spus că formaţiunea sa va avea un candidat bun la prezidenţiale, care îi va uimi pe mulţi, însă obiectiv...
Ministrul polonez de externe constată eşecul „Parteneriatului Estic...
accesări 544
Formatul „Parteneriatului Estic" creează doar iluzia, nu şi perspectiva reală de aderare la Uniunea Europeană a unor ţări precum Ucraina, Belarus, Mol...

Comentează

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *