În raportul său de adio Chirtoacă s-a lăudat că el a invitat Kaufland în Moldova

12:39, 5 aprilie 2018 | Politica | 1028 vizualizări | Nu există niciun comentariu | Autor:

Fostul primar al Chișinăului, liberalul Dorin Chirtoacă, a ieșit joi în fața presei pentru a prezenta un raport privind activitatea sa de edil al Capitalei.

Vorbind despre realizările sale remarcabile, pe care cetățenii nu le pre observă, Chirtoacă a ținut să se laude și cu faptul că el a fost cel care ar fi invitat gigantul Kaufland să vină în Republica Moldova.

Amintim că recent expertul în economie Viorel Gîrbu a criticat dur maniera în care acest gigant din sfera comerțului își face loc pe piața moldovenească, subliniind pericolele pe care le prezintă.

Lanțul de magazine Kaufland nu vine să exploateze piața țării noastre pe cont propriu, ci a primit în acest scop suport din partea Băncii Mondiale. Este vorba despre un credit în condiții concesionale.

Expertul a mărturisit că faptul acesta pur și simplu îl șochează, or Kaufland este deținut de o familie care, din informațiile accesibile din surse deschise, este una de oligarhi. Această familie de oligarhi mai primește credite concesionale pentru a-și dezvolta afacerea în Republica Moldova.

Rămâi șocat, pentru că, să zicem, e bine că acest lanț vine în Republica Moldova. Dar de ce Banca Mondială îi oferă credite concesionale, pe care ulterior o să le raporteze drept creditare a Republicii Moldova?”, a întrebat expertul.

Potrivit lui, „cifra de afaceri anuală a acestui lanț comercial, a acestei rețele de magazine este de 80 de miliarde de euro – de zece ori cât PIB-ul anual al Republicii Moldova”. Și în acest condiții Gîrbu se întreabă: „De ce un agent economic de această talie primește credite concesionale?”.

Vorbind despre efectele „pozitive” ale pătrunderii Kaufland în țara noastră, Gîrbu subliniază că este vorba despre „calitate, magazine ce vor arăta mai bine, atitudinea agentului economic față de clienți va fi mai prietenoasă”. Din partea noastră am adăuga următoarele: ca să-i seducă mai lesne pe clienții moldoveni pentru a le lua banii.

Unii consumatori luați aparte s-ar părea că vor fi în câștig, însă partea nevăzută și sinistră a monedei este că „mai mulți agenți economici vor pierde, vor falimenta, o să ajungem la o situație de concentrare a resurselor, când din mulți agenți economici, care există la moment (lanțuri comerciale), vor falimenta și atunci vom ajunge la oligopolizarea pieței, la o situație de monopol”.

Dat fiind faptul că rețeaua Kaufland aparține unui agent economic cu o putere financiară masivă, Viorel Gîrbu întreabă, revoltat: „Din ce considerente o instituție internațională de dezvoltare îi acordă asistență, dacă și așa este foarte bine-merci?”.

Expertul a subliniat că nu înțelege această abordare.

Amintim că recent premierul Pavel Filip a distribuit pe o rețea de socializare un mesaj sponsorizat, prin care moldovenii au fost anunțați despre o nouă „performanță” a actualei guvernări ce se înscrie într-o campanie mai amplă de transformare a Republicii Moldova într-o colonie a multinaționalelor.

„Kaufland va investi în țara noastră aproximativ 100 milioane de euro, în următorii trei ani, iar pe viitor, încă 30-50 milioane de euro anual”, ne anunța fericit nevoie mare premierul.

Filip a mai declarat că datorită acestui gigant vor fi create cel puțin 1.000 de locuri de muncă în următorii cinci ani. Șeful guvernului uitase atunci să sublinieze câte alte mii de locuri de muncă ar putea dispărea ca urmare a intrării  pe piață a unui astfel de gigant.

Navighează dupa cuvinte-cheie: , , ,