Ilan Șor a declarat că alegerile din Chișinău nu pot fi ignorate și iată ce a decis edilul de Orhei

09:35, 14 martie 2018 | Politica | 638 vizualizări | Nu există niciun comentariu | Autor:

Primarul orașului Orhei, Ilan Șor, susține că chișinăuienii au început să-i facă invitații de a candida la șefia administrației capitalei cu mult înainte de declanșarea alegerilor anticipate și afirmă că știe ce trebuie să facă pentru a îmbunătăți situația din Chișinău.

Într-un mesaj publicat pe site-ul partidulshor.md, primarul de Orhei spune că alegerile din Chișinău sunt o adevărată provocare pentru clasa politică din Moldova, însă faptul că primarul ce va fi ales în cadrul acestui scrutin va avea la dispoziție doar un an este, în opinia lui Șor, o cheltuială financiară în vânt și aceste mijloace ar fi putut fi folosite mult mai util.

„Nu pentru prima dată, în presă apare numele meu în calitate de posibil candidat la funcția de primar general al capitalei. Despre acest lucru mă roagă în cadrul întâlnirilor și simplii chișinăuieni”, subliniază Șor.
El nu voi ascunde că se simte flatat de o asemenea încredere și susține că știe foarte bine ce și cum trebuie să facă „pentru a îmbunătăți situația Chișinăului și a locuitorilor săi”.

Dar, subliniază în continuare Șor, „am responsabilități față de Orhei și locuitorii acestui oraș”, adică nu că nu ar vrea să fie primarul Capitalei, ci simțul datoriei și al responsabilităților deja asumate îl țin legat de actuala sa funcție publică.

„Sunt devotat orheienilor și le voi servi lor! Din acest motiv voi rămâne la Orhei și voi continua să transform acest oraș în cel mai modern oraș din țară”, trage linia omul de afaceri și politicianul.

Însă chișinăuienii au parte, totuși, de o rază de speranță: Șor a promis că formațiunea politică pe care o conduce nu va ignora Chișinăul și că în zilele ce urmează va fi luată o decizie privind înaintarea unui candidat la funcția de primar al Capitalei din partea acestei formațiuni politice.

Navighează dupa cuvinte-cheie: , ,