Democraţii au depus la Curtea Constituţională „un cadou pentru domnul preşedinte”

15:59, 28 decembrie 2017 | Politica | 1430 vizualizări | Nu există niciun comentariu | Autor:

Deputaţii Partidului Democrat au sesizat Curtea Constituţională (CCM) în legătură cu refuzul repetat al Preşedintelui Igor Dodon de a opera remanierile guvernamentale cerute de Prim-ministrul Pavel Filip. Mai exact, autorii sesizării au cerut în mod direct instituirea interimatului funcţiei de Preşedinte al Republicii Moldova.

Deputatul Sergiu Sîrbu, unul dintre cei care au depus sesizarea, a declarat că a „adus un cadou de la Moş Crăciun pentru domnul preşedinte”.

„Din numele comisiei juridice, din numele majorităţii membrilor acestei comisii parlamentare, am sesizat Curtea Constituţională şi i-am solicitat să soluţioneze acest blocaj instituţional, generat de refuzul deliberat al preşedintelui ţării de a numi repetat unii membri ai guvernului”,a spus Sîrbu.

El şi-a exprimat regretul în legătură cu faptul că „intrăm într-un nou an cu un astfel de blocaj”.

Deputatul a menţionat că semnatarii sesizării îi solicitată CCM „să constate circumstanţele care justifică instituirea interimatului funcţiei de preşedinte al ţării, care va trebui să numească membrii guvernului”.

Totodată, Sergiu Sîrbu a precizat că CCM este rugată să examineze sesizarea în regim de urgenţă.

„Sperăm ca până la Crăciunul pe stil vechi să avem deja un guvern absolut funcţional”, a mai spus deputatul.

Amintim că pe data de 19 decembrie curent, liderul guvernării, Vlad Plahotniuc, a anunţat ample remanieri guvernamentale, subliniind că alianţa de guvernare a decis să promoveze în Guvern 7 membri noi. E vorba despre următoarele persoane:

Iurie Leancă, vicepremier pentru Integrare Europeană;
Cristina Lesnic, vicepremier pentru Reintegrare;
Chiril Gaburici, ministrul Economiei;
Svetlana Cebotari, ministrul Sănătăţii, Muncii, Protecţiei Sociale;
Liviu Volconovici (actualul director al Universităţii Agrare din Moldova), ministrul Agriculturii, Dezvoltării Regionale şi Mediului;
Tudor Ulianovschi, ministrul Afacerilor Externe;
Alexandru Tănase, ministrul Justiţiei.