De câte ori mai poate fi suspendat preşedintele Igor Dodon

15:15, 4 ianuarie 2018 | Politica | 2623 vizualizări | Nu există niciun comentariu | Autor:

Suspendarea din funcţie a şefului statului pentru o singură „operaţiune” poate avea loc oricând sau poate că există o limită pentru aceste improvizaţii constituţionale în Republica Moldova?

Recent Curtea Constituţională l-a suspendat pentru a doua oară pe Igor Dodon din funcţia de preşedinte. De fapt, Dodon nu a fost suspendat din funcţie, ci a fost dat „un pic” la o parte pentru a nu obstrucţiona punerea în aplicare a voinţei politice a conducătorilor majorităţii parlamentare şi a guvernului de a face noi remanieri guvernamentale.

Atât politic, cât şi juridic, această practică arată că ceva nu tocmai onorabil, chiar dacă schema funcţionează de minune: premierul îi solicită preşedintelui să demită un ministru (sau mai mulţi miniştri) şi să-l (să-i) numească pe altul (alţii); şeful statului acceptă doar să demită, dar nu să şi numească; atunci reprezentanţii guvernării sesizează Curtea Constituţională, care „constată auto-înlăturarea preşedintelui de la exercitarea acestei atribuţii” şi stabileşte că e nevoie de instituirea unui interimat, de un tip de interimat care nu mai există în nicio altă ţară.

O practică cu rădăcini din 1994

Această practică ridicolă şi infamă este rezultatul unor jocuri politice viclene ce au avut drept obiect Constituţia Republicii Moldova încă pe vremurile când ţara noastră şi-a proclamat independenţa şi a început procesul de elaborare a unei legi supreme. Prima comisie însărcinată să pregătească proiectul Constituţiei a fost formată pe data de 19 iunie 1990 şi activa pe lângă preşedintele de atunci, Mircea Snegur. După aproximativ 4 ani de activitate, comisia a fost reorganizată după placul preşedintelui parlamentului, Petru Lucinschi. În textul proiectului au fost introduse o serie de „inovaţii” ce îi conveneau lui Lucinschi în conjunctura de după alegerile parlamentare anticipate din februarie 1994, cum ar fi dreptul exclusiv al spicherului de a propune candidatura pentru funcţia de procuror general, instituirea regulii, potrivit căreia spicherul poate fi destituit de o majoritate echivalentă cu cea constituţională etc.

Cea mai importantă revizuire a Constituţiei de după intrarea în vigoare a acesteia a avut loc în iulie 2000, când Parlamentul a adoptat modificări specifice modelului de republică parlamentară. Intervenţia a avut loc pe fundalul unui conflict major dintre preşedintele Petru Lucinschi şi majoritatea parlamentară. Deputaţii au făcut tot posibilul pentru a slăbi la maximum influenţa şefului statului şi pentru a face imposibilă obţinerea de către Lucinschi a unui nou mandat de preşedinte de ţară. Numai că modificările puteau fi operate doar cu voturile comuniştilor. Aceştia au susţinut revizuirea constituţiei abia atunci când coaliţia de guvernare a acceptat ca şeful statului să poate fi ales de parlament cu o majoritate calificată (trei cincimi) de voturi ale deputaţilor pentru alegerea şefului statului. Dorinţa deputaţilor de a-l „pune la punct” pe Lucinschi era atât de mare, încât exponenţii majorităţii nu s-au trudit câtuşi de puţin să privească în viitorul apropiat, să modeleze situaţiile noi ce pot să apară şi să analizeze cum va funcţiona Constituţia în alte circumstanţe.

Elaborarea, adoptarea şi modificarea Constituţiei Republicii Moldova a avut loc exclusiv sub influenţa unor interese de moment, ce au avut un impact decisiv asupra sistemului constituţional.

Interpretarea bate legiferarea

Însă cea mai recentă „modificare” este dea dreptul monumentală: Curtea Constituţională, printr-un act de interpretare, a constatat că, în mare parte, modificările din iulie 2000 sunt nevalabile juridic (chiar dacă în toţi aceşti ani au funcţionat şi au produs efecte). Este de remarcat şi că în declararea nevalabilă a modificărilor din 2000 se observă o anumită „selectivitate”. Astfel, practica autorităţii moldoveneşti de jurisdicţie constituţională s-a îmbogăţit, ea devenind mult mai sensibilă şi mai în măsură a „sesiza”.

Ce a făcut Curtea atunci când a reactivat mecanismul de alegere a şefului statuatului prin vot universal? A dat naştere unei practici ce nu a mai existat, invocând „vicii de procedură”. Respectivul precedent nu este o simplă excepţie, ci devine normă. În alte circumstanţe ea poate fi utilizată de alte forţe politice. Sperăm că nu se va merge atât de departe, încât printr-un act de interpretare să fie anulată integral constituţia!

Suspendarea preşedintelui nesuspendat

La fel stau lucrurile şi în ceea ce ţine de suspendarea preşedintelui, în timp ce el rămâne, totuşi, în funcţie. Astfel, potrivit CCM, preşedintele poate fi suspendat numai în ceea ce ţine de atribuţia de semnare a decretului privind o remaniere guvernamentală. Iar în clipa în care preşedintele interimar semnează decretul de numire a ministrului (miniştrilor) nou (noi), preşedintele „suspendat” poate semna orice alt decret, în orice alt domeniu, fără nicio limitare. Iată un alt precedent, un mecanism „inovativ”, ce poate fi utilizat, prin analogie şi cu o argumentaţie „consistentă”, în orice altă situaţie!

Nu am avut parte de oameni de stat, ci de şarlatani, oportunişti…

Cauza ridicolului şi arbitrariului constituţional moldovenesc rezidă în reforma noastră constituţională realizată pe apucate, de o manieră de-a dreptul barbară. Anumite majorităţi parlamentare, anumiţi lideri influenţi şi foarte influenţi, au avut suficient curaj şi tupeu să recurgă la tot felul de şmecherii pentru a re-croi legea supremă după cum le-a fost ambiţia. Dar nimeni până la ora actuală nu a avut demnitatea, nu avut suficientă nobleţe pentru a declanşa un proces de aşezare definitivă şi durabilă a bazelor constituţionale ale ţării de o manieră responsabilă şi profesionistă. Nimeni dintre cei care au avut la dispoziţie pârghii mai mult decât suficiente nu a fost om de stat cu vocaţie, vizionar, care să lase în urma sa un adevărat monument politico-juridic de temelie – o constituţie bună şi funcţională în orice circumstanţe. Am avut în fruntea ţării tot felul de orgolioşi, egoişti, şmecheri, „valorificatori de oportunităţi” etc. Numai Oameni Mari nu am avut! Este adevărat că unii au avut porniri bune, dar nu şi suficiente; ele nu au fost baza manierei lor de a face politică înţeleaptă.

De aceea avem ceea ce avem. Pentru că temelia sistemului nostru constituţional este găunoasă, este afectată de precedente vicioase, create de oportunişti, şarlatani şi parveniţi. Actuala generaţie a clasei politice nu a dorit să intre cu onoare în istoria ţării.

Viitoarele generaţii au această şansă.