Corman a părăsit PD-ul și fotoliul de deputat

16:59, 15 octombrie 2015 | Politica | 6073 vizualizări | Nu există niciun comentariu | Autor:
Adresa scurtă: http://flux.md/ehFkR

Fostul șef al Legislativului, democratul Igor Corman și-a depus mandatul de deputat. Acesta și-a abandonat echipa din PD și fotoliul din Legislativ, spunând că va începe un nou capitol în viața sa și va activa într-un proiect investițional.

„Renunţ la mandatul de deputat, încă la 30 septembrie am depus o cerere preşedintelui Parlamentului. Fiecare om are dreptul. Am avut onoarea să conduc acest Parlament într-o perioadă în care am muncit, în care am eliberat regimul de vize şi am obținut Acordul de Asociere. Mi-am adus cum am putut contribuţia, reieşind din experienţa mea. Am fost şi rămân un adept convins al integrării europene. Cu câteva luni în urmă am făcut un pas în viaţă. Am decis să mă implic într-un proiect investiţional mare şi cred că în viitor veţi afla de el. Închei activitatea politică şi încep o nouă provocare. Aduc mulţumiri colegilor mei’’, a spus Corman în plen.

Vezi și  PNȚCD și Alianța Noastră fac un front comun pentru alegerile din toamnă

Totodată, acesta și-a cerut scuze de la alegătorii pe care i-a dezamăgit. ,, Un politician există datorită electoratului şi îmi cer scuze celor pe care i-am dezamăgit. Sper că această decizie să fie înţeleasă. Îndemn să tindem spre ceea ce ne uneşte şi nu ceea ce ne dezbină. Doar uniţi putem merge pe calea modernizării”, a conchis Igor Corman.

Igor Corman a fost deputat al Parlamentului Republicii Moldova din partea PDM începând cu 2009 și președinte al Parlamentului Republicii Moldova din 30 mai 2013 până în 29 decembrie 2014.

Vezi și  Ambasada Israelului învinuiește ziarista Oana Stănciulescu de "antisemitism" și "negarea holocaustului"
Navighează dupa cuvinte-cheie:

Comentează

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *