1995 greva studenților, ‘deșteptarea’ lui Snegur, amnistierea separatiștilor (Partea 1)

13:11, 10 decembrie 2018 | Interviu, Politica, Video | 897 vizualizări | Nu există niciun comentariu | Autor:

Evenimentele politice ale anului 1995

Comentate de Iurie Roșca într-un dialog cu Ghenadie Vaculovschi

8 ianuarie. Sfatul FPCD adoptă Hotărârea de neparticipare la alegerile locale (”Țara”, 10.01.95)

În documentul respectiv se spune, între altele:

”La 8 decembrie 1994 Parlamentul a adoptat setul de legi privid administrația publică locală, iar la 27 decembrie a fost fixată data alegerilor locale – 16 aprilie 1995. Aceste legi urmăresc perpetuarea sistemului sovietic de administrare regională și locală. Prin legea privind organizarea administrativ-teritorială este păstrată vechea divizare în raioane, unități administrativ-teritoriale care nu sunt în stare să se autofinanțeze și să asigure populația cu serviciile publice necesare, depinzând în totalitate de puterea centrală.

Articolul 5 al Legii privind administrația publică locală prevede numirea în funcție a primarilor municipiilor și președinților consiliilor raionale (comitetelor excutive raionale) la propunerea Guvernului de către Președintele republicii, care este membru al PDAM, obligat să execute dispozițiile acestui partid. Astfel a fost încălcat principiul fundamental consfințit de Constituția Republicii Moldova (art.109) și de Carta Europenaă (art. 3, paragraful 2) care prevede asigurarea dreptului unei comunități de a-și alege, la scară locală, reprezentanții în organele administrative pe calea unui sufragiu liber, direct, secret și universal.

Articolele 30 și 48 ale sus-numitei legi stipulează posibilitatea suspendării activității colectivităților locale, demiterea președinților comitetelor executive raionale și a primarilor. Mai mult chiar, decizia de suspendare sau de demitere se adoptă de către Parlament la propunerea Guvernului, și nu în urma unei hotărâri judecătorești. În acest caz au fost încălcate articolele 7 (1) și 8 (2,3) ale Cartei Europene.

Articolele 92 și 93 ale Legii privid administrația publică locală acordă Guvernului și consiliilor raionale dreptul de a anula deciziile organelor administrării locale ierarhic inferioare(…).

Legea cu privire la alegerile locale conține o serie de prevederi antidemocratice care permit puterii să controleze întregul proces electoral, să recurgă la manipulări și să falsifice rezultatele alegerilor. Partidele politice au fost înlăturate cu premeditare de la supravegherea desfășurării corecte a campaniei electorale… Acestea sunt lipsite de dreptul de a avea reprezentanți plenipotențiari atât în Comisia Electorală Centrală, cât și în comisiile electorale de circumscripție și în cele ale secțiilor de votare. Reprezentanții partidelor sunt admiși în aceste comisii doar cu vot consultativ și fără dreptul de a fi degrevați din funcții pe durata campaniei electorale. De asemenea, nu pot fi degrevați din funcții nici candidații înscriși pe liste de partid. În aceste condiții este evident faptul că reprezentanții partidelor implicați direct în alegeri nu-și vor putea desfășura nestingerit activitatea electorală decât cu riscul de a-și pierde locul de muncă(…).

Având în vedere acest cadrul legislativ antidemocratic, Sfatul FPCD hotărăște neparticiparea Frontului Popular Creștin Democrat cu liste de candidați în campania electorală pentru alegerile locale din 16 aprilie 1995”.

Nici un partid nu a dat curs inițiativei noastre de a boicota alegerile locale, angajându-se în opera de creditare a abuzurilor guvernării și de consolidare regimului de atunci.

16 februarie 1994. Se stinge din viață primarul Chișinăului Nicolae Costin. Diagnosticul – leucemie. Moartea sa a trezit suspiciuni că ar fi fost vorba de un asasinat. ”Se afirmă că primarul ar fi fost intoxicat cu cesiu radioactiv, adus din Rusia, care ar fi fost infiltrat în fotoliul automobilului de serviciu. Principala probă care susține această ipoteză este moartea, aproape simultană, a șoferului de serviciu al lui Nicolae Costin, survenită în urma aceleiași maladii – leucemie”. (Wikipedia). El fusese eliberat din funcția de primar, pe motive de boală, încă la 9 august 1994, printr-un Decret al Președintelui Republicii Moldova, Mircea Snegur.

14 martie. În ”Țara” apare articolul ”Gyr al nostru”, alături de care sunt publicate mai multe poezii ale acestui poet. (”Ieșirea din întuneric”, p.138). Opera poetului martir Radu Gyr a fost pentru mine un mijloc de îmbărbătare a camarazilor de luptă politică. Tocmai de aceea am publicat de mai multe ori versurile lui scrise în temnițele comuniste. Pe atunci am văzut cum învățătoarele de limbă și literatură română transcriau poemele lui de mână și le dictau copiilor în clasă. Era o pedagogie națională de cea mai înaltă calitate. Nici un poet basarabean nu poate fi comparat cu Radu Gyr, cel care ne dă într-o manieră zguduitoare lecția de creștinism asumat ca o stare de luptă spirituală continuă. Gyr contrasta izbitor cu jelaniile poeților locali, care se complăceau în postura de victimă neputincioasă. Articolul de atunci se încheia astfel:

”În clipele când mi se pare că îmi este greu, când sunt copleșit de hărțuielile cotidiene, când îmi vine să mă îmbăt cu dulcele venin al autocompătimirii, oglinda care îmi redă adevărata dimensiune a suferinței este Radu Gyr. Atunci îmi recapăt echilibrul, mi se face rușine pentru slăbiciunea de moment, îmi zic ”Doamne, ajută!” și îmi continui fără ezitare calea”.

Dar vremurile când politica era înțeleasă ca o misiune, care impune riscuri, lipsuri, efort și dedicație, au rămas în trecut. Astăzi banul e la putere, carierismul și șmecheria sunt trăsăturile indispensabile ale politicianului.

20 martie. Se declanșează greva studenților. Motivul – adoptarea unei Hotărâri de către Ministerul Învățământului prin care se interzicea predarea Istoriei Românilor și se impunea Istoria Moldovei în versiunea cominternistă de pe vremea sovieticilor. Studenții ies masiv în Piața Marii Adunări Naționale și cer anularea acelei hotărâri. Începând cu 21 martie și pe tot parcursul acțiunilor de protest ziarul ”Țara” reflectă pe larg aceste evenimente.

21 martie. Comitetul Executiv al FPCD lansează o Declarație de susținere a protestelor studențimii (”Țara”, 22.03.95), prin care condamnă acțiunile puterii îndreptate spre excluderea din învățământ a Istoriei Românilor, a Limbii și Literaturii Române.

30 martie. În cadrul emisiunii ”Mesager” de la TVM am prezentat Poziția grupului nostru parlamentar față de Greva generală a tineretului studios. Astfel am spart blocada informațională de la Radioteleviziunea publică, care fie trecea sub tăcere protestele din centrul capitalei, fie prezenta informații distorsionate. (”Țara”, 1.04.95)

27 aprilie. Președintele Snegur își rostește în fața Parlamentului alocuțiunea prin care pledează pentru modificarea articolului 13 (cel care definiește denumirea limbii de stat) și al articolului 118 (acesta stabilește că ”procedura judiciară se desfășoară în limba moldovenească”) din Constituție și înlocuirea sintagmei ”limba moldovenească” cu ”limba română” (Vezi ”Moldova Suverană” din 29 aprilie). El se declară de partea studenților-greviști, face trimitere la multiplele foruri științifice și la poziția cadrelor didactice, face distinciție între graiul moldovenesc și limba română. În același timp, el condamnă unionismul, insistând și asupra menținerii etnonimului ”popor moldovenesc” în detrimentul numelui de român. Poziția lui trezește revoltă în sânul majorității parlamentare, dar e susținută de 11 deputați în frunte cu vicepreședintele Parlamentului Nicolae Andronic (A se vedea în acest sens articolele ”Invitație la abator” și ”Avatarurile președintelui Snegur”, ”Țara”, 1.08.95 și 12.12.95, sau în volumul ”Exerciții de luciditate”, pag. 60 și 82).   Cum era de așteptat, toată zisa lamură a intelectualității de la noi a leșinat de bucurie, aplaudând în picoare inițiativa lui Snegur. Iar noi lansasem și o glumă pe vremea aia, care suna astfel: ”Numele corect al limbii noastre este Mircea Snegur”.

10 mai 1995. Președintele Snegur îl numește prin decret pe Serafim Urechean primar al Chișinăului.  Emiterea acestui decret a fost prededată de următoarea situație. La 16 aprilie 1995 în Republica Moldova au avut loc alegeri locale generale, însă într-o serie de localităţi, inclusiv în municipiul Chişinău, alegerile au fost declarate nevalabile, din cauza participării reduse le scrutin (mai puţin de jumătate din numărul alegătorilor). Prin Decretul Preşedintelui Republicii Moldova din 10 mai 1995 a fost numită componența primăriei municipiului Chişinău, în funcţia de primar fiind desemnat Serafim Urechean. Decretul a fost emis în baza prevederilor Legii cu privire la alegerile locale valabilă la acel moment şi mai stabilea că Primăria municipiului Chişinău va exercita şi atribuţiile consiliului municipal, pentru un mandat general de 4 ani. Anume în acea perioadă, când Urechean nu avea un consiliu municipal care să îl controleze și să îl țină în frâu, acesta și-a consolidat pozițiile. El rămâne în această funcție timp de zece ani, până în primăvara lui 2005, când devine deputat. Curtea Constituțională califică la 10 decembrie 1998 respectivul decret al lui Snegur drept neconstituțional. În 1999 și 2003, în cadrul alegerilor locale, Urechean reușește să-și mențină funcția de primar al capitalei (A se vedea volumul ”Dinozaurii regimului sovietic, tartorii corupției moldovenești”, p. 62-77, www.iurierosca.md, rubrica CĂRȚI).

20 mai.  În sala Teatrului Național ”M. Eminescu” are loc Conferința FPCD, prilejuită de aniversarea a șasea de la primul Congres al Frontului. La 26 mai ”Țara” publică ample informații de la eveniment, precum și Raportul președintelui FPCD. Ne autodefineam atunci ”expresia politică a opțiunii unioniste”. Nota distinctă a discursului FPCD în raport cu alte grupări politice sau prezențe mai vizibile în presa timpului o constituia atașamentul profund față de Biserica Ortodoxă. Crezul politic pe care îl mărturisieam poate fi definit în două cuvinte: naționalism creștin. (Vezi ”Țara”, 26.05.95).

21 iunie. În plenul ședinței Parlamentului este prezentată alocuțiunea liderului FPCD prin care este cerută demisia Guvernului Sangheli (Vezi ”Țara” din 23.06.95).

26 iunie. Snegur își anunță încetarea calității de membri al Partidul Democrat-Agrar (PDAM). Fiind tot mai înghesiut de către liderii PDAM, pomenisnu-se după adoptarea Constituției cu mai puține atribuții decăt până la acel moment, dar și țintind să se repoziționeze în perspectiva alegerilor prezidențiale din 1996, el se retrage din partidul de guvernământ. (Vezi articolul ”Invitație la abator” din ”Țara”, 1 august sau volumul ”Exerciții de lucuditate”, pag. 66).

10 iulie. Comitetul Executiv al Sfatului FPCD adoptă o Declarație cu privire la procesul penal ”Președintele Snegur – ziarul ”Țara”, în care ”își exprimă protestul în legătură cu persecuțiile metodice declanțate de Procuratura Generală împotriva domnilor Ștefan Secăreanu, redactor-șef al publicației FPCD ”Țara”, și Veaceslav Plugaru, redactor la aceeași publicație”. Dosarul fusese intentat la 12 octombrie 1994 în baza art. 203/6, alineat 2 al Codului Penal. Drept motiv au servit două articole, respectiv, ”Rechinii  sfidează legea” din 4 octombrie 1994 și ”Adevăratul stăpân al Republicii Moldova este Boris Berstein” din 11 octombrie 1994.

Iată versiunea integrală a acelui scandalos articol din Codul Penal:

Insultarea în public sau calomnierea Președintelui Parlamentului sau Președintelui Republicii

Insultarea în public sau calomnerea Președintelui Parlamentului sau Președintelui Republicii –

se pedepsește cu amendă de până la patruzeci de salarii minime sau cu muncă corecțională pe un termen de până la doi ani, sau cu privațiune de libertate pe un termen de până la trei ani.

Aceleași acțiuni, săvârșite prin itermediul mijloacelor de informare în masă –

Se pedepsesc cu muncă corecțională pe un termen de până la doi ani sau cu privațiune de libertate pe un termen de până la cinci ani”.

Așadar, cei doi ziariști, fiind urmăriți în baza alineatului doi al acestui articol, nu aveau nici o șansă să scape cu o amendă, îi păștea pușcăria. Iar Veaceslav Plugaru își asuma toate riscurile având și patru copii acasă. Povestea cu relațiile controversatului oligarh de la Toronto (Canada) Boris Berstein și Președintele Snegur, apariția firmei ”Seabeco-Moldova”, cedarea fostului hotel al PCM ce aparținea Guvernului, numirea lui Berstein în fruntea unui consiliu economic pe lângă Președinte, beneficiile obținute de către familia șefului statului de la respectivul afacerist, toate acestea era descrise cu lux de amănunte de către cei doi jurnaliști. Cazul i-a fost încredințat – ateniție! – șefului secției de anchetare a cauzelor excepționale din cadrul Procuraturii Generale Isai Sârcu. Așadar, crima respectivă constituia o ”cauză excepțională”. Cei doi aveau statutul de inculpați, iar Rechizitoriul le fusese înmânat la 7 iulie.

Prim ședință de judecată era stabilită pentru ziua de 17 iulie (Vezi ”Țara”, 11.07.95). Până la urmă, ca și în cazul dosarului intentat în baza aceluiași articol împotriva mea, puterea a fost nevoită să cedeze. Ca de fiecare dată, nimeni n-a luat apărarea celor doi jurnaliști, nici colegi de breaslă, nici partide politice. Nu doar în cazurile de urmărire penală, ci atunci când se întâmpla ca cineva dintre noi să fie asasinat, cum a fost cazul lui Dumitru Moldovanu în toamna lui 1990, al Valentin Ciobanu în toamna lui 1998 sau al primarului de Drăsliceni Andrei Buzu în august 2007, nimeni nu schița un minim gest de solidaritate.

15 iulie. Are loc adunarea de constituire a Partidului Renașterii și Concilierii în frunte cu președintele Snegur. Nucleul acestui partid e format din cei 11 deputați în frunte cu Nicoale Andronic, care păpăsesc Partidul Democrat-Agrar, și întreaga echipă de angajați ai Președinției. Apariția acestei formațiuni a fost determinată de faptul că Snegur s-a pomenit marginalizat de către liderii PDAM, abandonând această formațiune și creîndu-și propriul partid în perspectiva alegerilor prezidențiale din 1996 (Vezi ”Moldova Suverană” din 18.07.95).

21 iulie. În penultima zi a sesiunii de primăvară, la distanța de exact trei ani de la semnnarea de către Snegur în 1992 a actului de capitulare la Moscova,  Parlamentului i s-a adus la cunoștință inițiativa legislativă a Președintelui Snegur prin care acesta propunea să fie adoptat un proiect de lege ”Cu privire la amnistierea în legătură cu aniversarea primului an de la adoptarea Constituției Republicii Moldova”. Proiectul respectiv predevea absolvirea de pedeapsă a persoanelor condamnate pentru infracțiunile săvârșite în perioada 1 ianuarie 1990 – 9 iulie 1995 pe teritoriul Găzăuziei (Gagauz Yeri), în raioanele de est și orașul Bender și clasarea tuturor dosarelor respective. Așa cum arătam în articolul ”Invitație la abator”, publicat în ”Țara” la 1 august 1995 (”Exerciții de luciditate”, pag. 68-70), ”Reprezentanții Alianței FPCD au ținut să sublinize că este inacceptabilă aministierea unilaterală a separatiștilor în timp ce cel puțin patru cetățeni ai Republicii Moldova, Ilie Ilașcu, Alexandru Leșco, Andrei Ivanțoc și Tudor Petrov-Popa, se mai află în detenție în inchisorile smirnoviste. Am ținut să amintim de asemenea că încă în vara lui 1992 (10 iulie) FPCD a adresat un apel conducerii republicii prin care propunea ”să se procedeze la eliberarea necondiționată a tuturor persoanelor arestate cu sau fără temei, atât de o parte, cât și de cealaltă parte”. La acea dată, când se aflau în stare de arest în urma războiului destui gardiști și cazaci, era posibilă eliberarea tuturor deținuților politici arestați de către separatiști. Totul depindea de voința politică a conducerii Republicii Moldova și în primul rând a președintelui Snegur (…). A doua zi, la 22 iulie, la insistența președintelui Parlamentului P. Lucinschi proiectul a fost adoptat în grabă și fără modificarea textului propus”. Aș aminti că Ilașcu era la acea oră și deputat, fotografia lui de dimensiuni mari fiind prezentă în sala de ședințe a Parlamentului.

Iurie Roșca