Orchestrarea rivalității

09:19, 5 martie 2019 | Actual, Cărți | 651 vizualizări | Nu există niciun comentariu | Autor:

Lucien Cerise, din cartea ”Neuro-pirații”

Această tendință umană către conflictul identitar poate fi cultivată, stimulată, amplificată și manipulată. Într-adevăr, rivalitatea mimetică este structura principală a tuturor situațiilor în care o terță persoană trebuie să le facă să intre alte două persoane, persoane pe care dorește să le vadă cum se sfâșie una pe cealaltă. În cadrul unei inginerii polemogenetice triangulate, automatizarea unui ciclu conflictual în crescendo constant trebuie să instaleze clicuri de ireversibilitate pentru a jalona și a stimula ascensiunea la extreme, așa încât să nu se mai poată vreodată reveni înapoi la pacificare. Ambreiajul acestei mișcări perpetue are adeseori nevoie de ceea ce serviciile de informațiile numesc ”operațiune psihologică”, în speță orchestrarea metodică a unui prejudiciu profund, o rană traumatică fondatoare, a cărei memorie o vom reține (rolul sloganului ”Nu uităm, nu iertăm”), și care va fi astfel folosită pentru a alimenta o sete de răzbunare infinită, motoare prin excelență ale rivalității mimetice (recuperare politică a Shoah, afacerea Clément Méric, atentate teroriste diverse,  etc.).

 

O rivalitate mimetică apare mereu la prima vedere sub forma unei structuri duale. Așa cum se spune: în orice conflict, la sfârșit, suntem doi. Să ne gândim la doi subiecți care nu au vreun motiv obiectiv să se bată: ei pot totuși să se trezească antrenați într-o rivalitate mimetică conflictuală din motive proaste, pur mentale, care vor fi cristalizate în câmpul intersubiectiv al reprezentărilor (imagini și cuvinte) de către un al treilea actor care are interes să îi slăbească pe acești primi doi subiecți. Este uneori dificil să se deslușească rațiunile obiective și subiective ale conflictelor. Omul trăiește atât în lumea obiectivă a faptelor, cât și în cea a reprezentărilor și imaginilor despre sine și celălalt. Totuși, partea propriu-zis identitară, intersubiectivă și psihologică a conflictelor nu este dramatizată și desfășurată decât în câmpul reprezentărilor, deci al limbajului și al imaginilor. În acest sens, versantul identitar al conflictelor este în mare măsură susceptibil de manipulare mediatică, făcând ca obiectul să treacă în spatele reprezentării sale lingvistice și iconice falsificate.

 

Exemplu: este posibil ca Islamul să fie incompatibil cu Occidentul, așa cum susțin partizanii ”ciocnirii civilizațiilor”. Este o ipoteză de testat, ca orice ipoteză. Dar pentru ca testul să fie neutru și obiectiv, trebuie să ne debarasăm de toate imaginile și reprezentările asociate acestei religii de către media odată cu lansarea teoriei complotului islamist, adică din 11 septembrie 2001. Pentru a discuta serios despre Islam și Occident, trebuie deci să revenim cel puțin la condițiile din 10 septembrie 2001, adică să uităm de bună voie tot ce s-a produs de la această dată în termeni de terorism de stat, fapte diverse trucate și atentate cu steag fals (operațiuni false flags): 11 Septembrie, Madrid, Londra, Toulouse, Boston, Bruxelles, Paris, Statul Islamic, etc. După această muncă de decapare, de curățare și de deconstrucție a învelișului fără valoare al imaginilor mediatice, obiectul real apare și îl putem cuprinde în mod științific, dar până atunci toate acestea nu sunt posibile. A lupta împotriva Islamului pentru rațiunile invocate din 11 septembrie (fanatism, terorism, incompatibilitate culturală absolută, etc.) ține deci de o rivalitate mimetică orchestrată, adică de un duel identitar pus în scenă de media prin intermediul imaginilor și cuvintelor-cheie. Această condiționare pavloviană polemogenă, așa cum sunt dresați câinii sau cocoșii înainte de a se bate între ei fără vreun motiv obiectiv, se sprijină deci pe rațiuni rele. Evident, asta nu exclude existența unor rațiuni bune pentru a lupta împotriva islamizării, dar aceste rațiuni obiective trebuie definite în mod total independent față de discursul mediatic și de reprezentările pe care le difuzează el în opinia publică.

 

Să ne amintim ce nota un raport militar din SUA de la School of Advanced Military Studies (SAMS), comentat în Washington Times din 10 septembrie 2001: ”Ofițerii SAMS au spus apropo de Mossad, serviciul de informații israelian: ”Joker. Fără milă și șmecher. Cu capacitate de a lua drept țintă forțe americane și de a face să se creadă într-o acțiune palestiniană/arabă [1]. De partea sa, site-ul Wikistrike publica pe 11 septembrie 2011 un articol în care își arăta mirarea că  Al-Qaida a țintit în 10 ani lumea întreagă, cu excepția Israelului. În fapt, din 2002, Yasser Arafat putea acuza Mossadul că pune pe picioare false celule teroriste ale Al-Qaida în Gaza, probabil prin intermediul unității de la Mistaravim, agenți secreți israelieni antrenați de către arabo-musulmani pentru a se infiltra sau pentru a  comite atentate cu steag fals.

(va urma)

Traducere de Ruxandra Iordache

 

Navighează dupa cuvinte-cheie: , ,