O nouă carte de Hervé Juvin în curs de apariție la Universitatea Populară

12:51, 26 iulie 2018 | Actual, Cărți | 869 vizualizări | Nu există niciun comentariu | Autor:

După ce anul trecut Universitatea Populară a lansat prima carte în versiune română a cunoscutului autor francez, intitulată „Zidul de Vest nu a căzut”, iată că o nouă lucrare a aceluiași autor urmează să iasă de sub tipar. Cartea poartă titlul în original ”Le gouvernement du désir” și a apărut la prestigioasă editură de la Paris, Gallimard, în 2017. Traducerea ambelor cărți aparține Ruxandrei Iordache de la București.

Pentru a suscita interesul cititorului față de această lucrare, publicăm mai jos un fragment ce caracterizează moravurile unui Occident debusolat și prins în capcanele religiei drepturilor omului.  

                 Hărțuire sexuală sau sfârșitul galanteriei franțuzești?

A fluiera când trece ea, să întrebi dacă mai stă încă cu părinții, sau, plat, să îi spui că e frumoasă, și că dacă ar vrea… În 2015, în Franța, o ”mișcare de opinie” susține un proiect de lege ce reprimă orice manifestare publică a dorinței. Unui bărbat vinovat pentru un cuvânt, un gest, o strigare evocatoare, i se poate face plângere, anchetă, condamnare. În Franța, în 2015. Se pare că e una din condițiile egalității între sexe și ale eliberării femeii. În Statele Unite, în campus, « looking », adică: a privi o femeie, e un delict. Așa cum scrie cu umor Allan Bloom, gustul american este atât de rafinat încât se poate dispensa de a aprecia frumusețea…

Cazul nu e anecdotă. În Statele Unite nu e vorba de o mișcare de opinie, ci sunt coduri universitare și profesionale, reguli și principii care tind să excludă orice manifestare a dorinței, a interesului sexual, chiar a diferenței sexuale, a relațiilor dintre oameni, în firme, în serviciile publice, în mijloacele de transport, în spațiul public. A fi calificat drept « sexual predator », iată moartea socială programată (pe acest subiect, a se citi Arthur Selby Jr., « Le Démon », Le Terrain Vague, 1994). Sunt din ce în ce mai numeroase universitățile care interzic între studenți cel mai mic semn de interes sexual, cea mai mică invitație, cel mai mic gest explicit! « Code of conducts » este numele dat livretelor care sunt menite a legifera cu privire la toate comportamentele interpersonale în campus, precum și în firme. Iar evoluția este remarcabilă; o parte din ce în ce mai mare din « code of conducts » este consacrată comportamentelor sexuale și, în fapt, interdicției oricărui comportament sexual. A spune că o femeie este femeie este o vinovăție aproape la fel de mare, Dumnezeul drepturilor omului ne avertizează, a spune că un negru este negru, sau un evreu, evreu! A spune unei femei că este bine îmbrăcată constituie o greșeală, a te referi la fustă sau cămașă înseamnă crimă! Iar profesorii de drept nu mai îndrăznesc să vorbească de ”violarea” legilor – violul este o chestiune prea gravă pentru ca acest cuvânt să fie folosit în campus, cuvântul singur este susceptibil să tulbere elevii! De altfel, poșta redacției pentru cititorii publicației « Financial Times » este fără echivoc, sfătuiește să se sancționeze astfel de derapaje neliniștitoare; a-i spune unei femei întâlnite într-un birou, la o ședință sau vreun seminar profesional, că e frumoasă, ce insultă! Ce greșeală! Sexul nu are loc în firmă, nici la universitate; voi, cei ce intrați aici, abandonați-vă sexul, sunteți indivizi de drept! De altfel, fiecare, el sau ea, poate intra în toaletele ce corespund identității sale și nu sexului de la naștere; să fim determinați, esențializați, să ni se atribuie o identitate sexuală – ce barbarie!

Fabrica de monștri individuați funcționează la maxim. Dorința trebuie izgonită, rezervată cartierului specializat – pardon, serilor desemnate la care, în practică, doar femeile își aleg partenerul sexual; nici un bărbat nu ar îndrăzni să facă primul pas. Nici bărbat, nici femeie, sunteți « my partner ! ». Adică: partener al unui raport sau al unei vieți, ce poate fi bărbat sau femeie, prea puțin contează, trupul nu are loc în universitate, nici în firmă. Și a se traduce: voi, cei ce intrați aici, abandonați-vă orice determinare. Tânăr sau bătrân, bărbat sau femeie, bi, trans, SM, un individ nu este decât un individ, ce altceva vă imaginați? De altfel, în 2016, noua frontieră a luptei împotriva discriminărilor ce traversează universitatea americană nu se referă de acum înainte nici la homosexuali, nici la transsexuali, a căror cauză este pe vecie câștigată de când toaletele nu mai separă bărbații de femei, ci sado-masochiștii; cine crede că dorința de bici, de lovituri pe fund sau de cravașă, merită să fie luate peste picior, să râdem de ele, sau să suporte vreo singularizare? A te arde cu fier încins, a-ți trece prin diferite părți ale corpului tot felul de ace, a te lega ca o friptură, ca un curcan la cuptor, v-ați gândit măcar la plăcerea ce se ascunde în toate acestea? Nu există jenă acolo unde există plăcere, cânta Dany, bruna și fierbintea inventatoare a buticurilor; « În numele trandafirului », cine se recunoaște… Cu seriozitatea pe care toată lumea le-o știe, universitățile americane abordează acest important subiect al condiției umane: ca niciodată cei ce-și află plăcerea sub tot felul de lovituri să nu mai cunoască umilința, să nu mai fie discriminați în funcție de practicile lor. Iată o cucerire a Drepturilor Omului care ne lipsea!

Aici ne aflăm cu eliberarea. Eliberare a femeilor, mai întâi, și inventare a unui dușman de mult timp eliminat, bărbatul alb machist și colonial. Mai rău: bărbatul galant! Are el o opțiune mai bună decât cea de a iubi un alt bărbat ? Sub numele de hărțuire, orice manifestare a dorinței masculine față de un subiect feminin, orice apreciere elocventă, demonstrativă, vizibilă, a unui trup de femeie și orice exprimare a dorinței pe care acesta o suscită, devin chestiuni demne de pedeapsă. Condamnabile. Și pedepsite. Vă rugăm să vă duceți dorința în altă parte! Transpoziție a corpului altuia sau alteia, pe ecran. Și dispariție a trupului în numele eliberării sale. Un spațiu în care omul tutuia zeii și scăpa condiției sale, vârstei, sexului, stării sociale, cardului de credit, se închide. Nu mai sunt decât individul care sunt. Doar el, dar nimic altceva decât el. Ciobanii nu vor mai iubi prințese, iar prinții nu se mai întâlnesc cu ciobănițe. Nici ciobănași. Totul se petrece de parcă eliberarea cuvântului, a imageriei, a expresiei sexuale, a servit mai ales intrării sale în câmpul puterii. Al tuturor puterilor. Și, pur și simplu, autorizării unei extinderi neprevăzute a domeniului regulii și legii, al cărui principiu este dorința, al cărui câmp este piața. Rezultatul este industria sexului. Ea a devenit industria separării.