Cronologia celor mai importante evenimente din 1994,
Văzute și comentate de Iurie Roșca(partea 1)

21:18, 1 decembrie 2018 | Actual, Video | 921 vizualizări | Nu există niciun comentariu | Autor:

18 ianuarie. ”Țara” (în continuare – ”Ț”) publică platforma electorală a Alianței FPCD (plus Mișcarea Voluntarilor și OTCD).

2 februarie – CEC hotărăște să respingă inițiativa Președintelui Snegur privind organizarea unui sondaj sociologic. ”Moldova Suverană” (în continuare – ”MS”) publică la 5 februarie Hotărârea CEC din 2 februarie de respingere a inițiativei lui Snegur de organizare a unui sondaj sociologic ”La sfat cu poporul” (președinte CEC – N. Timofti) – vezi copia.

4 februarie. Este emis decretul lui Snegur privind organizarea unui sondaj sociologic ”La sfat cu poporul” (”MS”, 9 februarie). Este stabilită ziua de 6 martie și e formulată întrebarea la care sunt chemați să răspundă alegătorii.(vezi copia). Iată cum era formulată întrebarea în buletine:

”Sunteți pentru ca Republica Moldova să se dezvolte ca stat independent, unitar și indivizibil, în frontierele de la data proclamării suveranității ei (23 iunie 1990), care să promoveze o politică de neutralitate, să întrețină realții de colaborare reciproc-avantajoasă cu toate țările lumii, să garanteze tuturor cetățenilor săi drepturi egale conform normelor dreptului internațional?”

Esența acestor inițiative se reducea la promovarea unui moldovensim primitiv de factură cominternistă, prin care se încerca combaterea românismului – unitatea etnolingvistică și aspirațiile unioniste.

5 februarie. La Palatul Național are loc întrunirea pusă la cale de Snegur și ortacii săi moldoveniști și numită bombastic ”Casa noastră – Republica Moldova”. Oficial se pretinde că forul e organizat de către formațiunea obștească Alianța Civică, despre care nimeni nu auzise nimic nici până la, nici după acest eveniment. Așa scrie ”MS”, citând Moldova-pres, în ediția din 9 februarie. Tot acolo e publicat kilometricul și războinicul discurs moldovenist al lui Snegur.

Forul e transmis în direct la TV și radio. E un triumf al moldoveniștilor, care se pomenise marginalizați după căderea URSS. Stilul textului cuvântării lui Snegur trăda autorul. Atunci toată lumea zicea că e opera infatigabilului grafoman și mitoman Vasile Stati. Această gașcă de pseudosavanți a reușit să se alieze cu Snegur, care a devenit pentru un an de zile vârful de lance al acestei opțiuni antinaționale. De ce doar pentru un an? Pentru că tot Snegur iniția în 1995 revizuirea Constituției și schimbarea articolul 13, care să înlocuiască denumirea de ”limbă moldovenească” în ”limba română”.

În discursul său din 27 aprilie 1995 el spunea:„Numele corect al limbii pe care o vorbim este română, iar cei ce nu vor să înțeleagă – să consulte savanții, care știu mai multe despre etimologia și dezvoltarea limbii noastre.”. De ce această turnură spectaculoasă în poziția lui Snegur? Pentru că tentativele lui stângace de a prelua controlul asupra PDAM au eșuat. Acolo nici Lucinschi nu prea avea trecere. Sangheli era omul lor. Și deoarece se apropiau alegerile prezidențiale, Snegur a făcut manevra respectivă pentru a se reconcilia cu intelectualitatea și a o atrage de partea sa în lupta electorală. (A se vedea ”Invitație la abator”, ”Ț” din 1 august, ”Exerciții de luciditate”, pag. 60).

La 25 iulie 1995 Snegur își anunță ieșirea din PDAM, după ce intrase cu un an înainte, sperând să-și poată trage cât mai multe competențe în noua Constituție. Însă Lucinschi a avut grijă să tragă jăraticul la turta lui. Lui Snegur mereu nu-i ajungeau competențe. Mai întâi a fost ales de Parlament, apoi, ca să-și sporească puterea – prin vot direct pentru cinci ani (1991-1996) și tot i se părea puțin. În acest sens, lamentațiile lui Dodon despre insuficiența atribuțiilor șefului statului consună perfect cu cele ale lui Snegur din perioada respectivă. Așadar, cei doi seamănă atât în dorința obsedantă de a-și lărgi atribuțiile, cât și în adoptarea moldovenismului primitiv. Dar mai sunt câteva detalii care îi aseamănă. Și unul, și celălalt vorbesc despre sine la persoana a treia: ”Pședintele a zis, Pședintele a făcut, Pședintele a dres” etc. Chiar și cuvântul ”președinte” îl rostesc la fel de defectuos, înghițind litera E de la începutul cuvântului. Ambilor le e străină modestia.

Revenind la evenimentul din 1994, ar merita să reproduc un episod picant de la cea întrunire numită ”Casa noastră – Republica Moldova”. La un moment dat la tribună apare un ”om din popor”. Cum a reușit să răzbată Pintilie Țurcanu, militantul nostru prezent la toate mitingurile cu tricolorul, stegarul nostru, nu știu. Țin minte și azi catrenul improvizat de el. Era o parodiere a poeziei lui Maiakoski despre limba rusă, care, așa cum spunea poetul sovietic, merită să fie învățată, deoarece însuși Lenin o vorbea. Versiunea lui Pintilie Țurcanu suna așa:

Да будь я чукчей преклонных годов
Вечно шагая по снегу
Румынский бы выучил только за то
Что им разговаривал Снегур.

10 februarie. MAE lansează o declarație prin care ia atutudine față de Armata a 14-a. Textul ei e publicat la 12 februarie în ”MS”. Atitudine patriotică. (vezi copia).

27 februarie. Au loc alegerile parlamentare. Au participat 33 de concurenţi electorali, inclusiv 4 blocuri electorale, 9 partide sau mişcări social-politice şi 20 candidaţi independenţi. Partidul Democrat Agrar din Moldova (43.18% din voturi), Blocul electoral “Partidul Socialist şi Mişcarea Unitate-Единство” (22%), Blocul electoral “Blocul Ţăranilor şi Intelectualilor” (9.21%) şi Blocul electoral “Alianţa Frontului Popular Creştin Democrat” (7.53%). PDAM — 56 mandate, BePSMUE — 28, BŢI — 11 şi BeAFPCD — 9. Al doilea pe lista noastră e Ilie Ilașcu, la treilea – Ion Vozian, avocatul acestuia. La scurt timp Ion Vozian, Dumitru Osipov, Segriu Burcă și Ștefan Secăreanu își depun mandatele pentru a permite altor colegi să intre în Parlament. Așadar din cele 104 mandate, 84 sunt ale majorității parlamentare, ceea ce e mai mult decât două treimi necesare pentru adoptarea Constituției.

5 martie. În ”Ț” apare articolul ”Lupta continuă”, care face totalurile alegerilor parlamentare.

9 martie. Snegur ține un discurs transmis la radio și TV, în care face totalurile sondajului sociologic ”La sfat cu poporul” din 6 martie. De fapt, mai corect ar fi fost dacă i se zicea referendum. El jubilează pentru obținerea a 95, 4% din totalul participanților la vot, care constituia 75,1 din numărul total al alegătorilor. (Vezi ”MS” 12 martie).

29 martie. Are loc prima ședință a noului Parlament. Lucinschi reușește să redevină președinte al Parlamentului. Vicepreședinți – Dumitru Moțpan și Nicolae Andronic.

1 aprilie. Se adoptă Hotărârea cu privire la Comisia pentru definitivarea proiectului Constituției în frunte cu P. Lucinschi. Astfel, Comisia formată încă la 19 iunie 1990 de către Sovietul Suprem al RM, care îl avea în frunte pe Snegur, nu mai exista, iar alta formată în Parlament la 2 martie 1993 nu a reușit să definitiveze proiectul. Lucinschi e în șa. El își obține o serie avantaje, prezente până azi în textul Constituției. Primul ține de modul de alegere și destituire a Președintelui Parlamentului, care este ales prin vot secret cu cel puțin 50 plus 1 voturi, dar poate fi demis doar cu 2/3. Doar Președintele Parlamentului are dreptul să propună candidaturile vicepreședinților. Doar el are dreptul exclusiv de a propune candidaturile unor demnitari de prin rang, precum Guvernatorul BNM, Procurorul general, Președintele Curții de Conturi, Președintele Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare (actuala Comisie Națională a Pieței Financiare), președintele avocaților parlamentari.

5 aprilie. Majoritatea parlamentară confirmă Guvernul A. Sangheli. (”MS” publică lista Guvernului la 9 aprilie).

8 aprilie. Majoritatea parlamentară ratifică Acordul privind crearea Comunității Statelor Independente și Acordul cu privire la Uniunea Economică a CSI. Câteva cauze care au determinat aderarea la CSI: 1)conducerea RM formată din foști nomenclaturiști sovietici nu avea nici o idee cum să fortifice independența politică și economică, Moldova fiind văzută de către ei ca un satelit al Rusiei; 2) presiunile politice și amenințările cu o blocadă economică din partea Moscovei (gazul, piața de desfacere); 3) separatiștii de la Tiraspol, care pledau inițial pentru păstrarea URSS, deja cereau aderarea RM la CSI ca precondiție de continuare a dialogului cu Chișinăul; 4) îndemnurile insistente din partea Secretarului de Stat american James Baker.

15 aprilie. La Moscova Snegur semnează Actul de aderare la Statutul CSI. Amendamentele lui sunt acceptate. Ele țin de faptul că RM nu participă la discutarea problemelor ce vizează securitatea colectivă și colaborarea militaro-politică. (Vezi ”MS”, 20 aprilie).

24 aprilie. Congresul IV al FPCD. Sala Operei Naționale. Am prezentat raportul de bază ”Cu privire la activitatea FPCD în perioada februarie 1992 – aprilie 1994 și direcțiile de bază ale activității ulterioare a Mișcării”. S-au adoptat o serie de rezoluții, a fost aprobat simbolul FPCD, au fost alese organele de conducere. Am fost ales pentru prima oară președinte, deși de facto exercitam această funcție de mai mulți ani. (Vezi broșura cu documentele).
18 mai. Este adoptată Legea cu privire la arme. Cred că suntem singurul stat din spațiul ex-sovietic și poate din Europa unde procurarea și purtarea armelor de foc este legală. Dar abia atunci când în septembrie 1998 a fost ucis colegul nostru Valentin Ciobanu, președintele filialei Botanica, am decis să ne procurăm arme.

7 iunie. Este anulat Imnul de Stat ”Deșteaptă-te, Române!”, care fuseseră adoptat la 2 august 1991 odată cu Declarația de Independență. (A se vedea articolul ”Un imn provizoriu cu funcții eufemistice” din ”Ț” 14 iunie, p. 107 din ”Ieșirea din întuneric”). La 12 iulie ”Ț” publică la rubrica ”Comisia rușinii naționale” Hotărârea Parlamentului privind constituirea Comisiei de desfășurare a concursului pentru crearea noului Imn de Stat (președinte – P. Lucinschi). Până la urmă n-a mai avut loc nici un concurs, imnul ”Limba Noastră” rămânând până azi Imn de Stat. Pe atunci se zvonea că poeții și compozitorii la care s-a apelat au refuzat să participe la această inițiativă.

17 iunie. Curiozități de ordin juridic. Procurorul general D. Postovan i se adresează Președintelui Parlamentului P. Lucinschi cu un demers prin care solicită ridicarea imunității parlamentare a lui Iurie Roșca pentru organizarea unui miting neautorizat în PAMN la 12 iunie, întemeindu-și demersul pe un Decret al lui A. A. Gormîko, președintele Sovietului Suprem al URSS, din 20.07.88. A se vedea ”Ț” din 5 iulie.
27 iunie. Parlamentul ratifică Statutul CSI.

12 iulie. ”MS” publică raportul lui Lucinschi din partea Comisiei pentru definitivarea proiectului Constituției, rostit în ajun în Parlament. Textul acestui discurs se referă pe larg și la articolul 13, care a stârnit atâtea controverse în societate. Acest fragment merită să fie citat și comentat (Vezi ”MS” din 12 iulie). Asta pentru că trebuie să recunosc, la distanța de 24 de ani, că totuși Lucinschi a avut dreptate propunând o soluție de compromis. Ea însă era inacceptabilă pentru majoritatea parlamentară, dar și pentru noi. Primii optau doar pentru formula ”limbă moldovenească”, noi – pentru ”limba română”. Iată ce spunea Lucinschi în raportul său de atunci:

”Articolul 13 – despre limba oficială – a provocat cele mai grele discuții, moștenind o parte din contradicțiile fostului Parlament.

În proiectul prezentat de prima Comisie pentru elaborarea Constituției limba oficială a Republicii Moldova era propusă ”limba română” (Comisia Snegur – n.n.). Pe parcursul noilor discuții s-a ajuns la varianta ”română” – în paranteze ”moldovenească”, apoi invers, ”moldovenească” – în paranteze ”română”; apoi ”moldovenească” – în paranteze ”identică limbii române”; apoi – ”moldovenească”.

Este semnificativ faptul că majoritatea participanților la aceste discuții n-au negat identitatea limbii moldovenești și române.

Această realitate a fost demonstrată de nenumărate ori, la simpozioanele și congresele romaniștilor din toată lumea.
Știința este un adevăr de care nu poți face abstracție. Tot așa cum nu poți face abstracție și de alt adevăr, de ordin istoric:

ambele noțiuni – ”limba moldovenească” și ”limba română” au fost întrebuințate pe larg timp de sute de ani. Prima noțiune a avut o existență legală mai ales în secolele de până la literatura clasică, pe întreg teritoriul istoric al Moldovei.

Cu părere de rău, istoria noastră zbuciumată a făcut posibilă, în mai multe rânduri, folosirea denumirii limbii în interese politice.

În linii mari, situația aceasta s-a păstrat până în prezent. Poate că, din acest punct de vedere, s-ar putea să-i înțelegi întrucâtva pe cei care nu pot să interpreteze problema decât sub aspect politic. Noi, însă, suntem parlamentari. Oricât de complicată ar fi starea de lucruri, avem obligația de a stabili adevărul.

După părerea mea, dacă vom stabili denumirea limbii pe baza unor convingeri politice, vom lăsa moștenire generațiilor viitoare nu pace și nici conciliere, ci motive de contradicții, care vor chinui tot timpul societatea cu diferite confruntări.

În plus, dacă lăsăm din nou problema la cheremul grupărilor politice, Parlamentul se va pomeni antrenat, din nou, în controverse istovitoare.

Din punctul meu de vedere, cea mai bună soluție ar fi să respectăm noțiunea istorică de ”limbă moldovenească” cu precizarea – în paranteze – ”română” sau ”identică limbii române”.

Pot fi și alte propuneri de formulare a acestei identități. Esența compromisului, pentru că e vorba de un compromis, este de a menționa identitatea. O asemenea formulă ar echilibra, cel puțin psihologic, societatea și n-ar lăsa, pentru viitor, stări de dușmănie între oameni”.

21 iulie. Este adoptat articolul 13 din Constituție. Surpriza zilei a fost votul împotriva formulei ”limbă moldovenească” a deputatului PDAM Ion Suruceanu, cunoscutul cântăreț. Colegii de grup parlamentar și-au manifestat zgomotos nemulțumirea. În aceeași zi FPCD lansează o Declarație. Alături de această declarație publicam poemul lui Radu Gyr ”Ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane” de Radu Gyr. (Vezi ”Ț” din 26 iulie).

De altfel, aș vrea să amintesc faptul că Snegur obișnuia să asiste la ședințele Parlamentului când se dezbătea textul Constituției pe articole. Iar când s-a ajuns la articolul 13, eu l-am întrebat de la microfonul Parlamentului dacă își mai amintește că la un miting de la Teatrul de Vară din 1989 Leonida Lari l-a întrebat ce limbă totuși vorbim, moldovenească sau română. ”Ați spus că aveți nevoie de timp ca să vă consultați cu specialiștii. Ați reușit să o faceți între timp?”. Atunci Lucinschi se apleacă către el și îl întreabă: ”Doriți să răspundeți?”. Snegur doar a fluturat supărat din cap și a zis că nu vrea.

29 iulie. Se adoptă Constituția. Fiecare deputat este nominalizat, iese la tribună și spune ”pro” sau ”contra”, după care își pune semnătura într-un registru. 83 de deputați au votat ”pro”, iar 19 ”contra”. Snegur o promulgă, iar la 27 august Constituția intră în vigoare.

August. Au loc conferințele raionale ale pedagogilor. Exponenții puterii merg la aceste conferințe pentru a le impune schimbarea programelor de studii, a manualelor, impunerea limbii și literaturii moldovenești și a Istoriei Moldovei. Intelectualitatea rezistă. Guvernanții sunt nevoiți să se replieze.

2 septembrie. Procuratura Generală difuzează un comunicat de presă prin care anunță că s-a adresat Ministerului Justiției cu demersul de a suspenda activitatea FPCD și a organului său de presă ”Țara” pentru o perioadă de șase luni. Sesizarea respectivă este semnată de către Procurorul general interimar Nicolae Ursu. În aceeași zi Comitetul Executiv al FPCD difuzează o Declarație ( Vezi ”Ț” din 6 și 13 septembrie). Eu eram atunci într-o vizită în SUA și Canada la invitația Congresului Mondial Românesc și Fundației Româno-Americane. Transmiteam prin telex zilnic comunicate de presă, în care relatam despre întâlnirile și discuțiile purtate acolo. Prietenii mei de atunci de la ”Vocea Americii” m-au ajutat foarte mult prin emisiunile pe care le făceam. Iar la Toronto, am trimis prin fax din casa lui Tudor Bompa o mulțime de mesaje adresate conducerii de la Chișinău. Jean Mazăre, care edita pe atunci două ziare, unul în limba română, iar altul în franceză, era mare meșter la montaje foto și la diverse trucuri gazetărești. Unul dintre montajele foto făcute de Jean însoțea știrea trucată, care relata despre inaugurarea Biroului de presă și relații publice al FPCD pentru America de Nord. De fapt, erau poze cu Regele Mihai în vizită la Toronto. Jean a decupat din imagine capul regelui și l-a pus pe al meu.

9 septembrie. Prezidiul Academiei de Științe discută în cadrul unei ședințe lărgite ”problema istoriei și folosirii glotonimului ”limba moldovenească” și adoptă Opinia specialiștilor-filologi ai Academiei cu unanimitate de voturi, pledând pentru denumirea științifică de limbă română (Vezi ”Ț” din 20 septembrie).

20 septembrie. ”Ț” relatează despre încheierea vizitei în SUA (Vezi ”Ț” din 20 septembrie). Ofensiva mediatică dinspre America a avut efect. Sesizarea Procuraturii n-a mai fost pusă în aplicare de către Ministerul Justiției.

23 decembrie. Este adoptată Legea privind statutul juridic special al Găgăuziei (Gagauz Yeri). Un rol determinant în adoptarea acestei legi l-a avut Süleyman Demirel, președintele de atunci al Turciei, care a avut o vizită oficială în acel an.

• Pe parcursul întregului an tema eliberării grupului deținuților politici în frunte cu Ilie Ilașcu a fost în prim-planul preocupărilor noastre.

• Mitingurile noastre de protest, când autorizate, când nu, se țineau lanț. Cei de la primărie ba ne expediau la Teatrul de Vară, ba în fața teatrului de Operă și Balet. Noi însă tot în Piața Marii Adunări Naționale ne adunam. Motiv pentru care Procuratura mereu găsea motive să îmi facă câte un dosărel.

• Puterea continua să boicoteze reforma agrară, deși Codul Funciar fusese adoptat încă la 25 februarie 1991 și intrase în vigoare de la 1 ianuarie 1992. Țăranilor nu li se dădeau cotele sau se întârzia cu titlurile de proprietate, sau nu li se dădea cota valorică în tehnică. Baza electorală a PDAM erau colhoznicii, iar împroprietărirea țăranilor cu pământ le-o surpa.

• În aceeași perioadă avea loc privatizarea în masă contra bonuri patrimoniale, cel mai vast jaf economic din istoria postsovietică.