Ilie Șerbănescu: Din gazul de la Marea Neagră izvorăște obligația ieșirii din UE

12:37, 24 iulie 2018 | Actual | 803 vizualizări | Nu există niciun comentariu | Autor:

Ce să-i replici dlui Terhes? (vezi „Gazul românesc – emblema trădării naționale”, Cotidianul, 16 iulie 2018) Că a fost desființată petrochimia pentru că așa ne-a dictat Banca Mondială, pentru că așa a fost programul UE pentru România, pentru că așa a vizat OMV preluând și apoi închizând Doljchim și Arpechim, pentru că așa a urmărit DNA băgând la pușcărie pe supraviețuitorii dictatului Băncii Mondiale, care mai acționau prin industria de îngrășăminte?! Ce să mai replici?! Consumul de gaze în România s-a prăbușit de la 40 miliarde mc în 1990, la circa 12 miliarde mc anual în deceniul al doilea al anilor 2000. Demolarea ultimei redute – producția de îngrășăminte chimice – a dus consumul industrial de gaze de la 3 miliarde mc în 2008 la doar 1,2 miliarde în 2017. Consumul industrial de gaze a fost surclasat de consumul casnic. Și nu există niciun program de industrializare sau măcar de extindere a utilizării casnice a gazelor. De altfel, ce s-ar mai putea face așa bătând din palme când gazul din Marea Neagră ar putea ajunge pe piață încă din 2019?! Ce semnificație practică are, într-o asemenea situație, condiția pusă concesionarilor de a vinde în România 50% din gazul exploatat?! Prevalându-se de faptul că n-au cui să vândă în România, concesionarii vor trimite gazul tot unde au vizat proiectele lor, mai ales că legea nu prevede niciun fel de sancțiuni dacă nu se conformează condiției de 50%.

Are vreun program pentru oameni statul român al lui Iohannis și Dragnea? România, posesoare de gaze, are o rețea de distribuție de gaze de 53000 km. Ungaria hulitului Viktor Orban, neposesoare de gaze și cu un teritoriu mult mai mic decât cel al României, are 89000 km de rețele de distribuție de gaze. Aici 95% din gospodării se încălzesc cu gaze. În România nici măcar 1/3. Peste 4 milioane de gospodării, deci o jumătate din total, se încălzesc cu vreascuri și lemne de foc. Un program de alimentare cu gaze a acestora ar fi totuși ceva, în ciuda faptului că nu reprezintă o cine știe ce valorificare a gazelor naturale cum este în petrochimie sau în industria farmaceutică! Complotul – căci altfel nu poate fi numit – al colonialiștilor de stirpe germană împotriva României funcționează la maximum. Șeful E.ON Germania pentru România, care deține jumătate din distribuția de gaze de pe teritoriul românesc, a anunțat că nu are în vedere extinderi ale rețelei de distribuție decât dacă se vor dovedi strict rentabile, adică să nu deranjeze cumva proiectele OMV de furnizor regional pe seama resurselor României sau, mai explicit, să asigure toate condițiile ca gazul din Marea Neagră să fie exportat și nu utilizat în România. Îi împiedică vreun program al României lui Dragnea și Iohannis cu ceva să-și atingă scopul cu gazul românesc?! Populația României, care trebuie să plătească sume exorbitante ca să se racordeze la rețeaua de gaze – fără vreo facilitate de la statul român al lui Iohannis și Dragnea, care nu au încetat vreun moment să se înfrunte pe prostia diversionistă a pragului de 1900 lei din infracțiunea de abuz în serviciu – să fie sigură că va rămâne captivă, fără alternativă la încălzirea cu lemne, în România lui Iohannis și Dragnea, chiar dacă aceștia vor dispărea de pe scena politică, deoarece în România dictatul aparține fără echivocuri unora de genul celor de la OMV și E.ON, sub parohia colonială a Bruxelles-ului.

Spusele atât de deranjante ale responsabililor în domeniul gazelor de la Budapesta țintesc realitatea și nimic altceva! Diversiunea Budapestei este alta. Aceea că se adresează Bucureștiului! Adresant fals! De parcă la București ar fi decizia, când nu este deloc așa! Budapesta de fapt a bătut șaua ca să priceapă iapa. Budapesta s-a adresat de fapt adevăraților posesori (deținătorii concesiunilor) cu mesajul: nu vă mai strofocați să găsiți cumpărători, vindeți-mi-l mie! Sunt pregătită. Fac un hub în Ungaria pentru Europa de Est, așa cum s-a erijat Austria în hub pentru dirijările de gaze rusești spre Vest.

De acum, cei mari vor decide. Oricum, după cum se desfășoară lucrurile, Bucureștiul nu va lua mare lucru! Ba, dacă gazul din Marea Neagră va fi vândut acum, oricui va fi vândut, sub contracte pe 10-15 ani, românii vor plăti nu doar oricum mai mult ca membrii ai UE, dar în plus și mai mult ca importatori de gaze rusești! Căci, dacă zăcămintele interne de gaze se vor subția, așa cum sunt toate estimările, iar livrările de gaze din Marea Neagră vor merge potrivit contractelor de acum la alții, deficitul care atât de sigur va apărea va trebui să fie acoperit de importuri din Rusia. Și România va ajunge în situația ridicolă de importator cu toate zăcămintele lăsate de Dumnezeu românilor în largul coastelor românești din Marea Neagră, de fapt de furnizor ieftin de gaze pentru ștabii din UE, dar importator de gaze din Rusia! Cât de spurcat, vomant ce mai tura-vura, sună, în aceste condiții, diversiunea că gazul din Marea Neagră ar ajuta România să devină independentă energetic, mai ales în raport cu Rusia, când, de fapt, după cum va fi valorificat, acest gaz creează tocmai o periculoasă dependență energetică de Rusia.

Dacă la cârma Românei ar fi oameni nu numai responsabili dar și cu dragoste de țară, episodul sinistru al gazului românesc ar putea trezi conștiințe și determina decizii fără îndoială cu caracter eroic având în vedere contextul internațional. Ieșirea din mecanismul sordid al redevențelor – din care posesorul de resurse, după calculele pe cazurile din toate timpurile și din toate locurile, nu se alege cu mai mult decât numai o parte din 20 – este deocamdată nerealistă. Dar ieșirea din UE – DA! Cu atât mai mult cu cât cel puțin 80% din contenciosul dezastruos pentru țară al gazului românesc din Marea Neagră se află în mecanismele „colonialismului colectiv” al UE: condiționalitatea aderării de externalizarea resurselor; răpirea de către Bruxelles a dreptului fiecărui posesor de resurse de a beneficia într-un fel sau altul, prin prețuri sau prin aprovizionare, de înzestrarea de la Dumnezeu cu aceste resurse; impunerea fără temeiuri și condiții economice a așa-numitei liberalizări a pieței și prețurilor, care a dus la creșteri nejustificate de tarife (independent de episodul Marea Neagră); distrugerea petrochimiei și industriei în general, pentru forțarea exporturilor de resurse în locul valorificării lor interne; finanțarea pe seama consumatorilor a conductelor pentru aceste exporturi; privarea românilor de accesul la propriile resurse, indiferent dacă pentru valorificări industriale sau pentru încălzire etc.

În ciuda complicațiilor și durerilor, retragerea din UE – implicând anularea tuturor acestor servituți înspăimântătoare – este o obligație de respect față de sine și demnitate pe care o impune nu numai emblematica trădare de neam și țară reprezentată de cazul gazelor românești din Marea Neagră, ci și adevăratul bilanț al apartenenței României la UE, organizație care, prin mecanismele celui mai odios colonialism actual, cel colectiv, și fluturând povești despre democrație, stat de drept și corectitudine politică, a luat tot României (economia națională, decizia națională, identitatea națională) în beneficiul altor popoare, nu contează cât de meritorii sau nu.

Sursa: www.cotidianul.ro