Vor îndrăzni, oare, americanii, să atace Coreea de Nord?

13:50, 6 decembrie 2017 | Externe | 663 vizualizări | Nu există niciun comentariu | Autor:
Adresa scurtă: http://flux.md/bDBOG

Editorialiștii de la ziarul iranian „Jam-e-Jam” consideră că declarațiile furibunde ale administrației de la Washington, care sunt lansate periodic împotriva conducerii nord-coreene, sunt, de fapt, o „perdea de fum”, ce servește intereselor americane.

În urma testului cu racheta balistică Hwansong-15 întreaga lume a avut ocazia să se convingă că Coreea de Nord are în dotare arme intercontinentale cu o rază de acțiune de 13 mii de kilometri, devenind astfel o amenințare pentru mai multe țări ale lumii.

Jurnaliștii de la „Jam-e-Jam” sunt de părere că americanii își dau seama de amenințările care pot veni din partea Coreei de Nord, iar din aceste motive cei de la Washington împreună cu aliații lor de la Seul și Tokyo vor avea în continuare o atitudine tot mai dură față de această problemă.

Un factor extrem de important sunt Rusia și China, aceste țări au un rol foarte important în soluționarea acestei crize. Chiar dacă oficial aceste state susțin sancțiunile impuse de ONU împotriva Coreei de Nord, care își dezvoltă în continuare programul nuclear, ele susțin, de fapt, această țară,  pentru că în felul acesta poate fi contracarată prezența militară a SUA și a aliaților săi în Orientul Îndepărtat.

„Bineînțeles, chinezii  încearcă să formeze o forță balast în această regiune pentru a se opune hegemoniei  americane, care dorește să se instaureze în această parte a lumii. Din aceste motive am putea să concluzionăm că acțiunile care sunt întreprinse de Phenian în prezent sunt în avantajul Beijingului și a Moscovei”, este menționat în ziarul Jam-e-Jam.

Autorii articolului citat sunt de părerea că poziția fără precedent pe care o adoptă administrația de la Casa Albă față de Phenian va determina în continuare Coreea de Nord să-și dezvolte rachetele balistice și cele nucleare. În aces fel s-a intrat într-un cerc vicios, când amenințările ce survin din ambele părți vor conduce, inevitabil, la acțiuni îndreptate spre diminuarea riscului acestor pericole.

„ În acest moment practic se observă escaladarea acestei crize, care, zi de zi, lună după lună se va intensifica tot mai mult în Asia Răsăriteană”, se mai spune în ziarul iranian.

SUA ar putea să-și permită acțiuni mai periculoase, care vor fi îndreptate împotriva Coreii de Nord, consideră autorul articolului respectiv, însă din experiența ultimelor luni ale acestui an putem vedea că administrația de la Casa Albă nu este sigură că ar putea să se apere de pericolul rachetelor nord-coreene.

„El (Washingtonul – nota red.) folosește situația creată doar ca pe o oportunitate pentru ași spori livrările de armament în Asia, în special acest armament care este destinat aliaților săi, dar și pentru a spori prezența militară în această regiune”, mai este scris în acel articol.

Pe de altă parte, Coreea de Nord consideră că existența sa ca stat poate fi asigurată doar dacă își va dezvolta în continuare forțele nucleare strategice de descurajare, ceea ce înseamnă că Phenianul își va menține în continuare actualul vector.

Articole relevante

Insistența SUA pentru sancțiunile anti-Rusia divizează Uniunea Europea...
accesări 2134
Uniunea Europeană pare divizată din cauza sancţiunilor anti-rusești pe măsură ce Washingtonul cere un "răspuns aspru" împotriva Rusiei pe fondul sprij...
Generali americani: Trupele nu sunt pregătite pentru un război cu Rusi...
accesări 2479
Un grup de generali americani din fruntea armatei si marinei SUA avertizeaza ca trupele nu sunt pregatite sa faca fata unui nou razboi, pe masura ce z...
Navighează dupa cuvinte-cheie: ,