Premierul Ungariei a mulțumit ORTODOXIEI, în special României, Serbiei și Bulgariei, pentru că „luptă cu hotărâre” împotriva migranților.

22:42, 13 mai 2018 | Externe | 472 vizualizări | Nu există niciun comentariu | Autor:

Un discurs al premierului Ungariei, Viktor Orban, are mare impact pe rețelele de socializare din România. Este vorba despre discursul anual despre „starea națiunii”, care are loc la Verkert Bazar din Budapesta.

În 2018, acesta s-a petrecut pe 18 februarie. În cadrul speech-ului său, Orban a abordat pregnant tema migrației și a apărării civilizației creștine a Europei.

Printre altele, Orban a arătat că Ungaria nu va permite ca țara să fie invadată de migranți. În această luptă, a spus premierul Ungariei, alături de țara sa stau România, Bulgaria și Serbia, dar și Croația sau Austria. Momentul a fost salutat de către publicul prezent cu aplauze.

Discursul a fost tradus de un român din Târgu Mureș, care l-a publicat abia zilele trecute pe facebook. La momentul respectiv, presa din România a tăcut asupra afirmațiilor lui Orban, cu excepția postului Digi 24, care a privit „cu îngrijorare” la o posibilă alianță româno-maghiară și care a redat doar mici fragmente din discursul liderului maghiar.

ActiveNews vă prezintă cele mai importante afirmații ale lui Orban, așa cum apar în clipul de mai jos (menționăm că am reformulat unele traduceri, față de cum apar în subtitrare, pentru a fi cât mai aproape de sensul original al cuvintelor în maghiară):

În Ungaria, conform sondajelor, 78% dintre cetățeni doresc ocrotirea culturii și tradiției creștine.

Conform statisticilor NATO – se pare că soldații nu se lasă încă cenzurați -, până în 2020, 60 de milioane de migranți vor porni spre Europa.

Cultura, identitatea, dar și națiunile noastre, așa cum le știm astăzi, vor înceta să existe dacă situația aceasta va continua.

Noi stăm fermi pe picioarele noastre, liniile noastre defensive sunt capabile să respingă și cele mai mari valuri de imigranți. Pe deasupra, creștinătatea ortodoxă luptă și ea cu hotărâre. Suntem recunoscători Serbiei, României și Bulgariei.

Oricât ar părea de absurd, adevărul este că astăzi pericolul vine din Vest. Pericolul care ne amenință vine de la Bruxelles, Berlin și Paris. Vor să ne forțeze să le preluăm politicile. Acele politici care i-au transformat în țări de imigranți și care au dus la declinul civilizației creștine și la expansiunea islamului.

Trebuie să spunem clar că noi suntem solidari doar cu acei lideri europeni, care doresc să-și apere țările și civilizația creștină și nu cu ceilalți.

Noi niciodată nu o să fim solidari cu acei lideri europeni care vor să împingă Europa într-o eră post-națională și post-creștină.

Trebuie să spunem că lupta pe care o ducem nu este lipsită de șansă, ba dimpotrivă, ni se pare că o putem câștiga. Grupul de la Vișegrad este puternic, ortodoxia rezistă, se pare că și croații și-au revenit. Austria tocmai a redevenit patriotică și creștină. În Bavaria, sub conducerea CSU, se coagulează o rezistență intelectuală și politică. Să sperăm că pentru ei nu va fi prea târziu.

Dușmanii noștri, rețeaua lui Soroș și birocrația internațională cumpărată de acesta încă nu au renunțat. Mai sunt cei care nu vor să piardă funcțiile și beneficiile obținut de la elita globalistă. Există și o specie de intelectuali și ideologi europeni care face mereu experiențe de transformare a Europei.

Și mi-am dat seama că din punctul lor de vedere, noi, băștinașii, care avem propria țară, cultură și religie, de care, pe deasupra, mai și ținem cu dinții, pentru oamenii lui Soroș suntem indivizi care nu pot fi transformați (așa cum doresc ei). Pentru ei, migranții reprezintă cu siguranță o materie primă mai bună.

Organizația Națiunilor Unite a propus să creăm rute sigure de migrație în Europa și tot conform ONU, este datoria fiecărui cetățean să se stabilească și să-și găsească locuri de muncă. Doamnelor și domnilor, înțelegem că 80% dintre țările ce formează ONU sunt exportatoare de migrație, dar nu am creat ONU ca aceasta să se întoarcă împotriva noastră și să ne forțeze să acceptăm acele lucruri care ne distrug.

ONU mai spune că trebuie înlăturate acele bariere, fizice și legale care blochează accesul migranților. Aici putem fi mândri, despre noi este vorba în acest paragraf. Interesant este că astfel de recomandări vin din partea unora care sunt apărați de bodiguarzi, circulă în mașini blindate, își construiesc garduri înalte și sunt protejați de sisteme de siguranță 24 de ore pe zi. Noi le recomandăm să-și deschidă ei primii porțile, să-și dărâme gardurile și să renunțe la protecție. Vom continua discuțiile atunci vor putea demonstra că acest experiment le-a reușit și că mai sunt încă în viață. Dacă mai sunt în viață, cu plăcere le oferim azil în Ungaria.

Înțelegem că organizațiile lui Gyorgy Soroș nu s-au cuibărit doar la Bruxelles și la Budapesta, dar și la New York, la ONU.

Dar nu o să-i meargă, pentru că nu suntem singur și vom lupta împreună pentru ca mai întâi să frânăm și apoi să oprim planul prezentat de Soros la Bruxelles și la ONU.

Discursul integral, În limba maghiară, este aici.

Sursa: activenews.ro

Navighează dupa cuvinte-cheie: , , ,