Trump i-a propus lui Putin o întâlnire la Washington

18:53, 2 aprilie 2018 | Externe | 505 vizualizări | Nu există niciun comentariu | Autor:

În timpul discuției telefonice de pe 20 martie curent Donald Trump i-a propus lui Vladimir Putin să se întâlnească în Washington, a declarat unul dintre consilierii liderului de la Kremlin, Iuri Ushakov, citat de presa rusă.

Oficialul a exprimat speranța că partea americană nu va renunța la această inițiativă.

„Dacă lucrurile vor merge bine eu sper că americanii nu vor renunța la propunerea lor de a discuta posibilitatea desfășurării summit-ului. Atunci când președinții noștri au discutat la telefon, Trump a propus să avem prima întâlnirea la Washington, la Casa Albă”, a declarat Ushakov.

El a mai precizat că posibilitatea organizării unei asemenea întâlniri în prima jumătate a cestui an nu a fost discutată.

Navighează dupa cuvinte-cheie: , , , ,