SUA vrea să blocheze o anchetă privind presupuse crime de război comise în Afganistan

10:51, 10 septembrie 2018 | Externe | 336 vizualizări | Nu există niciun comentariu | Autor:

Statele Unite urmează să adopte luni o poziție agresivă împotriva Curții Penale Internaționale (CPI) de la Haga, amenințând cu sancțiuni împotriva judecătorilor acesteia dacă ei vor începe o investigație privind presupuse crime de război comise de americani în Afganistan, relatează Reuters.

Consilierul de securitate națională al președintelui american, John Bolton, urmează să facă acest anunț într-un discurs pe care îl va susține luni la Federalist Society, un grup conservator, la Washington. Va fi primul său discurs major de la venirea la Casa Albă.

„Statele Unite vor folosi toate mijloacele necesare pentru a ne proteja cetățenii și pe cei ai aliaților noștri de judecarea injustă de către această instanță ilegitimă”, ar urma să spună Bolton, conform unui draft al discursului său, consultat de Reuters.

Bolton va spune de asemenea că Departamentul de Stat va anunța închiderea biroului Organizației pentru Eliberarea Palestinei din Washington din cauza îngrijorării privind încercările palestinienilor de a obține deschiderea unei investigații a CPI asupra Israelului. „SUA vor fi mereu alături de Israel, prietenul și aliatul nostru”, se mai arată în discursul lui Bolton.

Conform textului, Administrația Trump „va răspunde” dacă CPI va începe oficial demersurile pentru deschiderea unei investigații privind presupuse crime de război comise de militari și de membri ai serviciilor secrete americane în timpul războiului din Afganistan.

Dacă va începe o astfel de anchetă, administrația Trump va lua în considerare să le interzică judecătorilor și procurorilor să intre în SUA, să sancționeze orice fonduri ar avea aceștia în sistemul financiar american și să îi pună sub inculpare în sistemul de justiție american.

Sursa: www.activenews.ro

Navighează dupa cuvinte-cheie: , ,