Scandal uriaș la Vatican

09:12, 13 septembrie 2018 | Externe | 442 vizualizări | Nu există niciun comentariu | Autor:

Vaticanul a început o investigație în cadrul Corului Capelei Sixtine, în urma unor acuzații aduse mai multor membri ai corului de renume mondial care ar putea fi implicați în deturnare de fonduri, fraudă și spălare de bani, scrie The Guardian, citat de Mediafax.

Vaticanul a emis miercuri un comunicat prin care confirmă faptul că Papa Francisc a autorizat o investigație privind posibile nereguli financiare în cadrul corului, care este unul dintre cele mai vechi grupuri corale din lume.

Comunicatul a venit la doar câteva ore după o informație din ziarul „La Stampa” despre cor, care a transmis că magistrații Vaticanului investighează managerul corului care este laic și directorul acestuia care este preot, suspectați de delapidare, fraudă și spălare de bani.

Comunicatul de la Vatican a anunțat doar că Papa a autorizat ancheta acum câteva luni și că aceasta continuă.

Turneul său de vară din Statele Unite a fost anulat fără explicații oficiale în iulie.

Fondat în 1471, se crede că este cel mai vechi cor din lume, cu rădăcini care se întorc la Schola Cantorum instituită de Papa Sfântul Gregoriu cel Mare în jurul anului 600.

Sursa: cotidianul.ro

Navighează dupa cuvinte-cheie: ,