Relaţia dintre Kurz şi Merkel ar putea zdruncina şi mai mult coeziunea în UE

12:12, 19 ianuarie 2018 | Externe | 1059 vizualizări | Nu există niciun comentariu | Autor:

Tânărul cancelar al Austriei, Sebastian Kurz, ar putea deveni o mare durere de cap pentru cancelarul Germaniei, Angela Merkel. În presa germană, Kurz este văzut ca un politician „obraznic”, cu înclinaţii „populiste”, dispus să facă coaliţie „cu cei cărora alţii le-ar întoarce spatele”.

Autorul unui articol de pe Deutsche Welle chiar afirmă: „cu asemenea prieteni, ca el, nu ai nevoie nici de duşmani”.

Care este cauza reacţiilor isterice din presa germană faţă de noul şef al executivului austriac?

Una dintre trăsăturile lui Kurz, care îi oripilează pe cei din mainstream-ul presei germane, este încrederea de sine foarte pronunţată a tânărului cancelar. Astfel, el contrastează puternic cu Angela Merkel, care este de fiecare dată foarte calculată, precaută şi sobră.

„Lui Kurz îi este caracteristică o încredere de sine arogantă”, se mai spune în presa germană despre noul cancelar de la Viena. De asemenea, despre el jurnaliştii germani scriu, cu o doză de reproş afişată ostentativ, că are înclinaţii populiste, că e gata să coopereze cu „cei, cărora alţii le-ar întoarce spatele”. Este vorba, bineînţeles, despre forţele de dreapta cu care echipa lui Kurz a coalizat în Parlamentul Austriei. Dar culmea e că acesta îşi permite să discute chiar şi cu cei din Frontul Naţional din Franţa.

Toate aceste „preferinţe politice”, sau poate legături bine calculate ale lui Kurz, îi provoacă, cel mai probabil, o adevărată repulsie Angelei Merkel, scrie DW, pentru că dânsa nu-şi poate imagina o cooperare cu cei din extrema dreaptă a politicii germane.

Un gest al lui Kurz, care se pare că a sfidat-o şi mai mult pe Merkel, dar şi tot mainsteream-ul de la Berlin, a fost „urarea” acestuia ca Germania să aibă cât mai curând posibil un guvern stabil – „ca la el în Austria” (adică cu „radicali” de dreapta în coaliţie) – se spune pe un ton exasperat într-un articol de pe DW, iar concluzia este că noul cancelar austriac, „tânăr şi obraznic”, face haz de necaz de o manieră prea dificil de digerat de către simţul umorului specific nemţilor.

Este de menţionat şi că Merkel şi Kurz văd foarte diferit o serie de chestiuni din politica internă şi externă a Uniunii Europene.

Toate aceste aspecte enervante îi conduc pe mai mulţi experţi de la Berlin că odată cu venirea lui Sebastian Kurz în fruntea executivului Austriei sciziunea Uniunii Europene se va accentua şi mai mult.

Navighează dupa cuvinte-cheie: , , , ,