Proteste de amploare la Varșovia pentru o Polonie a polonezilor

09:52, 12 noiembrie 2015 | Externe | 956 vizualizări | Nu există niciun comentariu | Autor:
Adresa scurtă: http://flux.md/ohLfy

Zeci de mii de manifestanți – 25.000 potrivit poliției, 50.000 potrivit organizatorilor – au defilat miercuri la Varșovia, la apelul extremei drepte naționaliste, sub sloganul ‘Polonia – polonezilor, polonezii pentru Polonia’, relatează AFP.

Organizat cu ocazia sărbătorii naționale ce marchează renașterea Poloniei după Primul Război Mondial, acest ‘marș al independenței’ a reunit mai ales tineri, dar și numeroase familii, sub ‘o mare’ de drapele naționale alb-roșii.

Manifestanții au parcurs circa patru kilometri și au traversat un pod ce separă centrul orașului de stadionul național, scandând ‘Glorie și respect eroilor noștri’, ‘Dumnezeu, onoare, patrie’ sau ‘Polonia Mare catolică’.

Vezi și  Merkel se teme de conflicte militare. Ce legătură are România

La un moment dat, manifestanții au călcat în picioare și au dat foc unui drapel al UE. O banderolă adăuga, de asemenea, o tușă antieuropeană: ‘EU macht frei, Konzentrationslager Europa’, se putea citi pe aceasta, după modelul inscripției plasate de naziști la intrarea în lagărul de concentrare de la Auschwitz. O alta afirma ‘Stop islamizării’, în timp ce un grup de manifestanți scandau ‘Ieri era Moscova, azi e Bruxellesul cel care ne răpește libertatea’.

Vezi și  Ungaria ne va ajuta să combatem imigrația ilegală

Marșul s-a derulat în calm, chiar dacă a fost punctat de numeroase explozii de petarde și fumigene, sub supravegherea mai multor mii de polițiști.

Mai multe ceremonii oficiale, printre care o ‘mesă pentru patrie’, în prezența președintelui Andrzej Duda, au marcat miercuri Sărbătoarea Independenței, atât la Varșovia, cât și în provincie.

În anii trecuți, ciocniri între grupuri de manifestanți și poliție au izbucnit în timpul acestui marș anual, organizat de dreapta naționalistă la 11 noiembrie, dată la care, în 1918, a fost restabilită independența Poloniei, împărțită timp de 123 de ani între trei mari puteri vecine: Rusia, Prusia și Austria.

Vezi și  Noul Război Rece. NATO deschide un centru de contrainformații în Polonia, la care participa și România

sursa: DCNews

Articole relevante

Noul guvern polonez a facut o razie intr-un birou afiliat NATO din Var...
accesări 1439
Polonia l-a inlocuit pe seful unei unitati afiliate NATO din Varsovia in timpul unui raid efectuat la miezul noptii de catre functionarii Ministerului...
Martin Schulz acuză de „trădare” țările ce resping cotele ...
accesări 577
Președintele Parlamentului European (PE), Martin Schulz, a acuzat luni guvernele statelor Uniunii Europene ce refuză să primească refugiați că trădeaz...
Guvernul Poloniei renunţă la steagurile UE
accesări 1560
Drapelul UE, care trona la loc de cinste în sala unde au loc conferințele de presă ale guvernului polonez, a fost retras. Așa au constatat marți jurna...
NATO pregătește Summitul din Polonia. La Varșovia pot fi anunțate cele...
accesări 1101
Conducerea Alianței  Atlantice și țările membre NATO pregătesc, în această perioadă, Summitul de la Varșovia, planificat în perioada 8 – 9 iul...
Noul Război Rece. NATO deschide un centru de contrainformații în Polon...
accesări 524
NATO construieste in Polonia un centru de competenta si de formare pentru contraspionaj si combaterea terorismului, relateaza duminica Welt am Sonntag...
Elveția: Progres spectaculos al dreptei anti-imigrație şi anti-U.E. în...
accesări 701
Dreapta populistă elvețiană UDC, anti-imigrație și anti-Uniunea Europeană, a înregistrat duminică un progres spectaculos în alegerile parlamentare, ie...
Marine Le Pen: Aș dori ca românii să rămână în România. În Franța avem...
accesări 1030
Marine Le Pen, presedintele formatiunii de extrema dreapta din Franta Frontul National, sustine dreptul francezilor de a lucra in straintate, dar nu s...
Bruxellesul a emis un „aviz asupra statului de drept”, în...
accesări 1199
Dupa ce a temporizat in prima etapa, Bruxellesul a trecut miercuri un nou prag in procedura inedita lansata impotriva Varsoviei, sperand sa determine ...
Registru al infractorilor sexuali, inclusiv pedofili, accesibil popula...
accesări 1207
Seimul polonez (camera inferioară a parlamentului de la Varșovia), dominat de partidul conservator Lege și Justiție (PiS), a aprobat joi seară un proi...
Navighează dupa cuvinte-cheie: , , ,

Comentează

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *