Miting al secuilor, cu avertismente pentru România

13:28, 30 august 2018 | Externe | 688 vizualizări | Nu există niciun comentariu | Autor:

Consiliul Naţional Secuiesc (CNS) invită secuii şi maghiarii transilvăneni care se declară solidari cu aceştia, la o mare adunare secuiască de centenar, pe 18 noiembrie, la ora 13, în piaţa centrală din Sfântu Gheorghe, transmite agenția MTI, pe fluxul în limba română.

Conform apelului semnat de către preşedintele CNS, Balázs Izsák şi transmis către agenţia ungară de presă MTI, consiliul anunţă un miting de mare anvergură precum Marele marş al secuilor, de acum cinci ani. Conform sursei citate, participanţii la eveniment îşi vor aduce aminte de dificultăţile şi lupta din ultimii o sută de ani, de fondatorii Consiliului Naţional Secuiesc, de Divizia Secuiască şi de Regiunea Autonomă Maghiară desfiinţată în urmă cu cincizeci de ani, totodată se doreşte realizarea unei retrospective a celor cincisprezece ani care au trecut de la reînfiinţarea CNS. Marea adunare secuiască de centenar va fi, conform invitaţiei, un eveniment care se adresează şi viitorului, respectiv va conferi un nou impuls luptei pentru autonomie.

În cadrul apelului, CNS spune despre autonomie că este o instituţie a libertăţii, un cadru al instituţiilor educaţionale, economice şi culturale proprii. Potrivit consiliului, acesta este cadrul în care se poate rezolva, definitiv, problema Licelului Teoretic Székely Mikó din Sfântu Gheorghe renaţionalizat după retrocedare, al Universităţii de Medicină şi Farmacie din Târgu Mureş şi al Liceului Teologic Romano-Catolic II. Rákóczi Ferenc din Târgu Mureş. De aceea, toţi cei care îşi doresc aceste instituţii sunt invitaţi la Sfântu Gheorghe.

“Cei care doresc să folosească simbolurile secuieşti, în mod liber şi fără ameninţări, să vină la Sfântu Gheorghe! Aşteptăm tinerii din Secuime şi din Transilvania! Lupta pentru autonomie are loc pentru viitorul nostru; succesul nu poate fi obţinut decât printr-o participare activă, determinată. Dacă vreţi ca aici, acasă, să fie mai bine, decât oriunde în lume, veniţi la Sfântu Gheorghe!”, scrie în apel. Se mai adaugă că această adunare generală oferă şi oportunitatea de a-l comemora pe episcopul
romano-catolic maghiar de Alba Iulia, Márton Áron, care este privit ca cel mai mare secui din secolul XX.

“Să transmitem Bucureştiului că secuii nu renunţă la lupta pentru autonomie! Iar autorităţilor publice româneşti, care se luptă unele cu altele, le transmitem: dacă România nu va fi un stat democratic, dacă nu va fi un stat de drept, nu va apuca aniversarea a 200 de ani de existenţă! Secuimea solicită ordine constituţională şi stat de drept, iar în interiorul acestora, autonomie teritorială. Autonomia teritorială a Ţinutului Secuiesc este o condiţie prealabilă pentru reconcilierea româno-maghiară şi o condiţie prealabilă pentru stabilitatea în regiune. Să exprimăm acest mesaj la Sfântu Gheorghe, la 18 noiembrie 2018″, scrie în apelul de marţi al CNS.

Sursa: www.cotidianul.ro

Navighează dupa cuvinte-cheie: , , , ,