Letonia refuză semnarea Convenției de la Istanbul

09:07, 14 septembrie 2018 | Externe | 314 vizualizări | Nu există niciun comentariu | Autor:

Națiunea letonă nu poate accepta ca un acord internațional să conțină afirmația că bărbații letoni au oprimat femeile și le-au discriminat, împiedicându-le dezvoltarea.

Principalele grupuri politice Parlamentul Letoniei au anunțat că nu vor ratifica Convenția de la Istanbul.

Aceasta se prezintă ca un document ce-și propune să protejeze femeile de violența domestică, dar conține prevederi care impun reeducarea populației conform ideologiei de gen, informează portalul Știri pentru viață.

Ideologia de gen este o teorie lipsită de bază științifică susține că genul persoanelor este un simplu construct psiho-social schimbător și fără legătură cu sexul biologic al persoanei.

Ministerul de Justiție leton a comandat o evaluare independentă a Convenției de la Istanbul în urma căreia expertul a constatat că aceasta intră în contradicție cu Preambulul Constituției letone și că „obligă o întreagă populație să adopte o singură ideologie: cea a feminismului radical”.

Evaluatorul mai afirmă că „națiunea letonă nu poate accepta ca un acord internațional să conțină afirmația că bărbații letoni „au oprimat femeile și le-au discriminat, împiedicându-le dezvoltarea”. Dacă nu am fi avut luptătorii pentru libertate, care au fost în majoritatea lor bărbați, nu am mai avea țară astăzi. Și nu ne putem onora luptătorii pentru libertate afirmând în același timp că au oprimat femeile și le-au împiedicat deplina dezvoltare de-a lungul istoriei.După cum știm, regimul comunist a fost produsul direct al ideologiei marxiste. De ce ar trebui poporul leton să sprijine acum și să celebreze ideologiile – respectiv feminismul gender – în sistemul juridic și în toate domeniile vieții publice?”.

Guvernul de la Sofia a retras pe 7 martie proiectul de lege privind ratificarea Convenției de la Istanbul.

Ungaria, Slovacia, Lituania și Croația au refuzat, de asemenea ratificarea Convenției. În schimb, România a ratificat Convenția de la Istanbul încă din 2016.

Zilele trecute, așa cum a prezentat ActiveNews în exclusivitate, profesori universitari, între care Profesor Doctor Pavel Chirilă și Preot Profesor Constantin Necula, au semnat o scrisoare deschisă prin care denunță prevederile referitoare la definiția genului din Convenția de la Istanbul, documentul ratificat de țara noastră în absența oricărei dezbateri publice.

Sursa: activenews.ro

Navighează dupa cuvinte-cheie: ,