După problemele din România, un gigant american se clatină și în Ungaria

10:09, 24 august 2018 | Externe | 545 vizualizări | Nu există niciun comentariu | Autor:

Compania Microsoft este investigată de autorităţile din Statele Unite pentru presupuse acte de corupţie comise la vânzarea unor produse software în Ungaria, afirmă surse citate de publicaţia The Wall Street Journal.

În România, procurorii DNA au deschis în 26 septembrie 2014 aşa numitul Dosar Microsoft, care a declanşat procedurile pentru urmărirea penală a zece foşti miniştri pentru presupuse fapte de corupţie privind mai multe contracte de licenţe Microsoft pentru şcoli, în valoare de sute de milioane de euro.[

Investigaţia din Ungaria intervine după o serie de anchete similare care au vizat parteneri de afaceri ai Microsoft, în 2013, în alte cinci ţări. La începutul acestui deceniu, compania Microsoft a iniţiat extinderea pe pieţe emergente, dar şi în ţări mai mici, cu venituri medii, precum Ungaria. În unele cazuri, aceste acţiuni riscante au generat provocări de tip juridic cu impact asupra reputaţiei companiei, scrie Mediafax.

Departamentul american al Justiţiei, precum şi Comisia pentru garanţii şi tranzacţii financiare (SEC) anchetează modul în care Microsoft a vândut produse software precum Word şi Excel spre firme intermediare din Ungaria, care apoi le-au livrat instituţiilor guvernamentale ungare, în perioada 2013-2014, declară surse din cadrul investigaţiei citate de WSJ.

Sursa: www.capital.ro

Navighează dupa cuvinte-cheie: , ,