STUDIU: Cele mai mari 500 de companii din SUA ţin în străinătate 2.100 de miliarde de dolari, pentru a evita taxele. Cât păstrează offshore Apple şi Microsoft

16:57, 6 octombrie 2015 | Economie | 597 vizualizări | Nu există niciun comentariu | Autor:
Adresa scurtă: http://flux.md/kujxS

Cele mai mari 500 de companii americane păstrează în străinătate profituri în valoare de peste 2.100 de miliarde de dolari, pentru a evita plata taxelor, şi ar datora fiscului din SUA 620 de miliarde de dolari dacă ar repatria fondurile, potrivit unui studiu publicat marţi, citat de Reuters.

Studiul, realizat de două organizaţii non-profit cu orientare de stânga, a contatat că aproape trei sferturi dintre companiile incluse în topul Fortune 500 al celor mai mari companii americane în funcţie de venituri deţin subsidiare în paradisuri fiscale precum Bermude, Irlanda, Luxemburg şi Olanda.

Cele două organizaţii, The Citizens for Tax Justice şi U.S. Public Interest Research Group Education Fund, s-au folosit la realizarea studiului de declaraţiile financiare depuse de companii la Comisia americană pentru bursă şi valori mobiliare.

Apple păstrează offshore 181,1 miliarde de dolari, mai mult decât oricare altă companie americană, şi ar datora fiscului 59,2 miliarde de dolari, dacă ar încerca să repatrieze fondurile în SUA, din trei paradisuri fiscale.

Grupul General Electric păstrează 119 miliarde de dolari în 18 paradisuri fiscale, Microsoft 108,3 miliarde de dolari prin intermediul a cinci subsidiare înregistrate offshore, iar grupul farmaceutic Pfizer 74 de miliarde de dolari, prin 151 de subsidiare din străinătate, se arată în studiu.

„Cel puţin 358 de companii, aproape 72% din cele din Fortune 500, operau subsidiare în paradisuri fiscale la sfârşitul lui 2014. Toate aceste companii deţin cel puţin 7.622 de subsidiare în jurisdicţii considerate paradisuri fiscale”, potrivit raportului.

Un număr de 30 de companii din Fortune 500 păstrează offshore 1.400 de miliarde de dolari, respectiv 65% din totalul fondurilor de 2.100 de miliarde de dolari deţinute în străinătate de companiile incluse în top.

Din cele 500 de companii, 57 au dezvăluit că s-ar aştepta să plătească taxe suplimentare în sumă totală de 184,4 miliarde de dolari, dacă şi-ar repatria profiturile.

Din rapoartele financiare ale acestor companii rezultă că plătesc în străinătate taxe de circa 6%, comparativ cu un impozit pe profit de 35% în SUA.

Concluzia studiului este că Congresul ar trebui să ia măsuri hotărâte pentru a nu mai permite companiilor să se folosească de paradisurile fiscale şi pentru a readuce corectitudinea în sistemul fiscal american, a reduce deficitul bugetar şi a îmbunătăţi funcţionarea pieţelor.

sursa: Mediafax

Articole relevante

Politicienii care citesc actele confidențiale SUA-UE, supravegheați de...
accesări 658
Politicienii care s-au acreditat la sala de lectură a Ministerului Economiei pentru a consulta documente secrete privind stadiul negocierilor Partener...
Marile firme americane au ascuns în offshore-uri 1.400 miliarde dolari...
accesări 1844
Cele mai mari 50 de companii americane – între care Apple, Wall-Mart, General Electric – au ascuns circa 1.400 de miliarde de dolari între anii 2008 ș...
Economist: TPP este în beneficiul companiilor transnaționale, nu al ce...
accesări 435
Potrivit expertului, acordul comercial Parteneriatul Trans-Pacific va face presiuni asupra salariilor muncitorilor din SUA. Semnarea acordului Parten...
Economia americană este la un pas de o „recesiune iminentă“, iar maril...
accesări 1134
Odată cu cel mai slab început de an pentru bursele americane, unele dintre cele mai mari bănci occidentale îşi reduc estimările de creştere pentru cea...
Cu beculeţele de Crăciun americanii consumă mai mult curent decât Etio...
accesări 892
Cantitatea de energie electrică utilizată de luminiţele de Crăciun din SUA depăşeşte cu mult consumul anual de electricitate al unor ţări sărace precu...
Microsoft dă în judecată guvernul american
accesări 2755
Gigantul american Microsoft a depus o plângere în instanţă împotriva guvernului american, susţinând că mandatele de percheziţie secrete pentru consult...
Magistrații germani se opun unor instanțe prevăzute în acordul de libe...
accesări 717
​Magistratii germani contesta un element important din acordul de liber schimb negociat in prezent de UE si SUA, TTIP, anume instantele care ar urma s...
Companiile energetice rusești au supraviețuit războiului prețurilor, c...
accesări 1958
Companiile de energie din Rusia au supraviețuit atât prăbușirii prețului petrolului, cât și sancțiunilor impuse de statele occidentale ca urmare a cos...
Navighează dupa cuvinte-cheie: , , , ,