Lukoil a găsit 32 miliarde mc gaze în Marea Neagră şi continuă explorările

13:38, 15 aprilie 2016 | Economie | 2004 vizualizări | Nu există niciun comentariu | Autor:
Adresa scurtă: http://flux.md/CHulm

Grupul rusesc Lukoil a anunţat că zăcământul de gaze Lira din perimetrul Trident din Marea Neagră, pe care l-a concesionat de la autorităţile române într-un consorţiu alături de firma americană PanAtlantic şi de Romgaz, are în jur de 32 miliarde metri cubi de gaze.

„Cercetările vor continua atât prin lucrări de explorare seismică, cât şi prin noi forări cu sonda de prospecţiuni”, arată un comunicat emis de Ministerul Energiei.

Ministrul Energiei, Victor Grigorescu, s-a întâlnit cu Vladimir I. Nekrasov, prim-vicepreşedinte al companiei ruse Lukoil, aflat într-o vizită de lucru în România. În cadrul discuțiilor au fost abordate teme legate de  producția și activitatea curentă a companiei Lukoil, invesțiile necesare pentru eficiența energetică și de mediu, precum și perspectivele de dezvoltare viitoare ale Rafinariei Lukoil din Ploiești.

Oficialul rus a prezentat și o parte din programele viitoare ale companiei în România, punând accent pe continuarea activităților de explorare în cadrul Consorţiului din care mai fac parte firma americană PanAtlantic şi Romgaz a zăcământului de gaze Lira din perimetrul Trident din Marea Neagră, conform contracului de concesiune existent.

Ministrul Victor Grigorescu a prezentat acţiunile întreprinse de minister pe linia reactualizării Strategiei energetice a României și a subliniat atenţia pe care o acordă evaluării resurselor energetic, în care un rol important îl pot avea posibilele rezerve de hidrocarburi din Marea Neagră.

Romgaz, Lukoil Overseas Atash Bv și PanAtlantic Petroleum au încheiat două contracte de concesiune prin care au dobândit drepturi și obligații de a exercita operațiuni petroliere în două perimetre din Marea Neagră, EX29 Est Rapsodia și EX30 Trident.

În toamna anului trecut, Romgaz anunța că lucrările la sonda de explorare Lira 1X, finalizate în octombrie 2015, au dus la descoperirea unui important zăcământ de gaze, situat în sectorul românesc al Mării Negre, din cadrul Perimetrului EX30 Trident. Rezervele ar putea depăși 30 de miliarde de metri cubi, de circa trei ori mai mult decât consumul anual de gaze al României.

În prezent, cota de participare a Romgaz în Acordul de Concesiune este 10%, Lukoil deține 72%, iar PanAtlantic Petroleum Ltd 18%.

La mijlocul lunii februarie, însă, cele trei companii au anunțat că au decis să renunțe la explorarea celuilalt perimetru avut în concesiune, respectiv EX29 Est Rapsodia.

„În acordul petrolier ce guvernează operațiunile aferente perimetrului Rapsodia, partenerii au efectuat toate demersurile prevăzute în oferta câștigătoare, atât sub aspect fizic, cât și valoric. Datele și informațiile obținute nu au îndreptățit partenerii să continue operațiunile petroliere într-o fază suplimentară, prin asumarea unui nou program de explorare”, au susținut oficialii Romgaz.

„Este firesc, deși nu de dorit, ca unele operațiuni de explorare să nu se soldeze cu rezultatele scontate. Face parte din specificul activității și este un risc asumat de către parteneri”, au adăugat reprezentanții companiei de gaze.

sursa: Focus Energetic

Articole relevante

România se află în topul creşterii economice în UE, dar şi în topul să...
accesări 1392
România se situează în topul creşterii economice printre statele Uniunii Europene, dar în acelaşi timp figurează şi în topul sărăciei, ceea ce arată c...
FMI anunţă sfârşitul petrecerii în România: creşterea economică înceti...
accesări 2819
Fondul Monetar Internaţional (FMI) a publicat miercuri raportul macroeconomic pentru România şi previziunile pentru 2017, conform articolului IV din S...
Europa mai dependentă de Rusia
accesări 1624
Prin recenta înţelegere încheiată de companii europene cu concernul rus Gazprom în vederea construirii a încă două conducte în cadrul gazoductului Nor...
Rezenzie: NAŢIONALIZAREA RUBLEI. Calea spre libertatea Rusiei
accesări 4461
Vineri, 12 mai a.c., a avut loc la Timişoara (Bastionul Theresia), în prezenţa autorului, lansarea cărţii jurnalistului şi politicianului rus Nikolai ...
Senatul României: magazinele să vândă 51% carne, legume şi fructe din ...
accesări 440
Senatul a adoptat, marţi, o propunere legislativă care instituie obligaţia comercianţilor persoane juridice să achiziţioneze produsele din categoriile...
90% din marfa aflată în marile magazine din România provine din import...
accesări 548
După ce în ultimii 26 de ani industria alimentară din România a fost pusă pe butuci, astăzi s-a ajuns la situația ca în marile magazine marfa să provi...
Dependența UE de gazele naturale rusești va crește
accesări 1435
Livrările de gaze naturale din Africa de Nord spre Europa ar urma să scadă în viitor din cauza conflictelor din regiune, situație de care vor profita ...
România: Economia merge bine pe hârtie, dar realitatea din teren e alt...
accesări 612
Pe hârtie, economia merge bine la nivel macro, în special datorită impulsului dat de reducerea TVA. Românii au prins curajul de a face investiții ș...
Cauza deficitului de cont curent – profitul extras din România, mai ma...
accesări 2018
Contul curent al balanței de plăți a înregistrat pe primele două luni din acest an un deficit de 337 milioane euro, considerabil mai mare decât în ace...
Navighează dupa cuvinte-cheie: , , , ,