Încă o amânare pentru livrarea gazelor prin conducta Iaşi–Ungheni?

13:49, 17 ianuarie 2015 | Economie | 674 vizualizări | Nu există niciun comentariu | Autor:
Adresa scurtă: http://flux.md/UML1c

Deşi autorităţile anunţau victorios că de la 1 ianuarie vom primi deja gaze româneşti prin conducta Iaşi–Ungheni, se pare că mai avem încă de aşteptat. Acum câteva zile, eurodeputatul român Siegfried Mureşan atenţiona asupra întârzierilor la începerea livrărilor de gaze,  prognozând că, cel mai probabil, nici în luna ianuarie nu va fi dată în folosinţă conducta.

Comisia Europeană a confirmat, într-un răspuns la o întrebare scrisă a deputatului european, că nu au fost semnate încă toate contractele care ar permite livrarea de gaze şi nici nu se ştie când se va întâmpla acest lucru.

„Sunt îngrijorat de întârzierile de la Gazoductul Iaşi–Ungheni. În august 2014, prim-miniştrii Iurie Leancă şi Victor Ponta au inaugurat cu pompă gazoductul, însă gazul nu curge nici astăzi. Începerea livrărilor a fost amânată deja de două ori, dar nici până acum nu s-au semnat toate contractele care permit livrarea de gaze şi nici nu ştim când se va întâmpla acest lucru. În aceste condiţii, cel mai probabil, vom asista la o a treia amânare”, afirmă eurodeputatul român.

Vezi și  Multinaţionalele trebuie să plătească taxe acolo unde obţin profiturile

La sfârşitul anului trecut, Siegfried Mureşan, membru al Delegaţiei Parlamentului European cu Republica Moldova, a adresat o întrebare scrisă comisarului european pentru energie pentru a afla dacă, din punctul de vedere al Comisiei Europene, proiectul Gazoductului Iaşi–Ungheni este pe deplin finalizat, în condiţiile în care încă nu curge gaz românesc spre cetăţenii Republicii Moldova.

Într-un răspuns transmis la începutul lunii ianuarie, Comisia Europeană a precizat că, deşi lucrările importante au fost terminate definitiv şi interconectorul inaugurat, pentru a fi operaţional, gazoductul mai trebuie să fie certificat în mod oficial şi trebuie semnat un contract de furnizare de gaze. Comisia nu a putut să ofere o dată exactă pentru îndeplinirea acestor condiţii, afirmând doar că Republica Moldova şi România au dat asigurări că livrările de gaze vor începe în luna ianuarie.

Vezi și  Iurie Roșca și Viorel Gârbu în emisiunea Megafon (NTV Moldova)

Compania OMV Petrom (SNP) din România a semnat, la 22 decembrie 2014, un acord cu compania Energocom din Republica Moldova pentru livrarea de gaze româneşti, cu începere din 1 ianuarie curent, prin conducta Iaşi–Ungheni. Pe data de 6 ianuarie, întreprinderea de stat „Vestmoldtransgaz” a obţinut de la Agenţia Naţională pentru Reglementare în Energetică licenţă pentru transportul gazelor naturale.

Preţul contractual al gazelor livrate de România va fi de 276,6 dolari americani pentru o mie de metri cubi. Însă acestea ne-ar putea costa mult mai scump din cauza tarifelor de transport pe segmentul moldovenesc, consideră experţii.

Vezi și  Primele trei bănci din lume sunt din China

Astfel, ex-directorul ANRE, Victor Parlicov, afirma pentru portalul mold-street.com că această ofertă de gaze mai ieftine s-ar putea reduce la zero: „Dacă gazoductul Iaşi–Ungheni va fi la bilanţul companiei Vestmoldtransgaz, apoi doar uzura aferentă acestui gazoduct, împărţită la volumele infime de gaze care tehnic pot fi livrate în regiunea Ungheniului, ar rezulta într-un tarif de transport extrem de mare – mult peste diferenţa de preţ dintre gazul rusesc şi cel românesc”.

În opinia lui Parlicov, autorităţile au lansat şi realizat acest proiect important fără o analiză şi o consultare cu autoritatea de reglementare în privinţa costurilor de transport şi distribuţie a gazelor. De asemenea, specialistul este sceptic în privinţa faptului că livrările de gaze din România vor putea începe din ianuarie 2015.

Articole relevante

Ana Ciofu: luna noiembrie este luna antreprenoriatului
accesări 898
În luna noiembrie curent vor fi organizate o multitudine de activităţi destinate mediului de afaceri încadrate în câteva evenimente de anvergură. ...
Economist: TPP este în beneficiul companiilor transnaționale, nu al ce...
accesări 381
Potrivit expertului, acordul comercial Parteneriatul Trans-Pacific va face presiuni asupra salariilor muncitorilor din SUA. Semnarea acordului Parten...
FMI s-a gândit să ameninţe Germania şi Grecia cu o catastrofă financia...
accesări 452
Fondul Monetar Internaţional (FMI) poate acţiona la limita şantajului şi chiar inventa crize pentru a obţine ce vrea. Că instituţia ia în considerare ...
Economia americană este la un pas de o „recesiune iminentă“, iar maril...
accesări 1059
Odată cu cel mai slab început de an pentru bursele americane, unele dintre cele mai mari bănci occidentale îşi reduc estimările de creştere pentru cea...
România nu mai livrează gaz către Moldova
accesări 1217
Din 1 ianuarie şi până la 1 aprilie, prin conducta de gaz Iaşi-Ungheni nu a fost livrat nici un metru cub de gaze naturale. Republica Moldova nu a ...
FMI cere majorarea tarifelor la resursele energetice, un nou șef BNM ș...
accesări 386
La începutul lunii noiembrie, o nouă misiune FMI ar putea veni în Republica Moldova, iar la sfârșitul aceleiași luni ar putea fi semnat un acord cu Fo...
Mamaia, promovată în premieră în România printr-un spot în limba rusă...
accesări 744
Spotul de promovare în limba rusă a stațiunii Mamaia va fi prezentat, luni, în premieră pentru operatorii români, după ce săptămâna trecută a fost lan...
Impozitul pentru luxul bogaților ar putea fi achitat de cei săraci
accesări 506
Experţii consideră că, din cauza formulărilor vagi ale prevederilor noului impozit imobiliar pe care vor trebui să-l achite proprietarii unor locuinţe...
Antreprenorii români: Companiilor străine li se întinde covorul, în ti...
accesări 1230
Joi, 31 martie, la Braşov, ZF Antreprenorii României. O sală cu aproape 250 de oameni, cei mai mulţi - antreprenori sau manageri români. O discuţie le...

Comentează

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *