Gazprom întărâtă membrii UE

17:16, 21 aprilie 2016 | Economie | 889 vizualizări | Nu există niciun comentariu | Autor:
Adresa scurtă: http://flux.md/Ms47Q

Proiectul gazoductului Nord Stream-2, care ar dubla livrările de gaze directe între Rusia şi Germania (n.r. – şi, de aici, spre tot vestul Europei), provoacă discordie în UE, unele state membre din Europa de Est simţind că necesităţile lor sunt omise de statele mai bogate şi mai bine diversificate din punct de vedere energetic din Europa Occidentală, a declarat vicepreşedintele Comisiei Europene pentru uniune energetică, Maros Sefcovic, într-un interviu acordat la Bratislava, transmit Reuters şi Bloomberg. De remarcat, în prezent, Gazprom asigură aproximativ o treime din gazele consumate în Europa, 50% dintre acestea trecând prin Ucraina, cu care Rusia are diferendumuri acute. Nord Stream 1 şi 2 sunt menite să ocolească Ucraina în „drumul” gazelor spre Occident. Reamintim, în anul 2019 expiră contractul prin care Naftogaz (Ucraina) transportă gazele ruseşti spre Europa. De aceea, ruşii se pregătesc din timp şi din plin pentru acest moment. În schimb, par să uite de estul Europei, deşi sunt state 100% dependende de gazul rusesc.

Reamintim, în septembrie anul trecut, Gazprom şi cinci companii energetice europene (E.On, BASF/Wintershall, OMV, Engie şi Royal Dutch Shell) au semnat un acord de principiu pentru dublarea capacităţii gazoductului Nord Stream-2, care va permite Rusiei să ocolească complet Ucraina, din 2019. Însă, mai multe state membre UE, în principal state din Europa Centrală şi de Est, se opun acestui proiect care, în opinia lor, nu este în interesul UE. Pe de altă parte, şi Comisia Europeană vrea să reducă dependenţa blocului comunitar de gazele din Rusia.

Vezi și  Mascarada impozitării profitului

Proiectul gazoductului de zece miliarde de euro nu este în linie cu principiile reglementărilor UE şi ridică semne de întrebare privind securitatea energetică a continentului, susţine Maros Sefcovic. Nord Stream-2, care poate asigura aproape 15% din actualul necesar de gaze naturale al UE, este cheia planurilor Rusiei de a-şi majora exporturile.

Opt guverne europene au semnat o scrisoare în care ridică unele obiecţii faţă de proiectul gazoductului Nord Stream-2, care ar dubla livrările de gaze directe între Rusia şi Germania, potrivit unui document consultat de Reuters.

Vezi și  Moldova, cu cel mai scăzut cost al vieţii?

Semnatarii scrisorii, adresată preşedintelui Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, susţin că proiectul Nord Stream-2 ar putea avea consecinţe geopolitice potenţial destabilizatoare.

„Proiectul Nord Stream-2 ridică anumite riscuri la adresa securităţii energetice în regiunea Europei Centrale şi de Est. Acesta ar influenţa puternic evoluţiile de pe piaţa gazelor şi tranzitul gazelor în regiune, mai ales ruta de tranzit via Ucraina”, se arată în scrisoarea datată 7 martie.

Copia scrisorii consultată de Reuters este semnată de premierii Cehiei, Estoniei, Ungariei, Letoniei, Poloniei, Slovaciei, României şi de preşedintele Lituaniei.

„La început, au existat voci puternice care au susţinut că este un proiect strict comercial, dar eu nu-mi amintesc ca nici un alt proiect comercial să fie atât de dezbătut la nivel politic. A produs dezbateri intense geopolitice privind viitorul Ucrainei şi securitatea energetică a sud-estului Europei”, a declarat vicepreşedintele Comisiei Europene pentru uniune energetică.

Acesta a adăugat că, în actuala formă, proiectul nu este compatibil cu legislaţia UE şi multe probleme trebuie încă rezolvate cu autorităţile de reglementare din Germania, ceea ce i-ar putea îndepărta pe potenţialii investitori.

Vezi și  Insistența SUA pentru sancțiunile anti-Rusia divizează Uniunea Europeană

„Într-o perioadă în care nu numai bugetele statelor, ci şi cele ale companiilor energetice sunt afectate de scăderea preţurilor ţiţeiului şi gazelor naturale, sunt convins că fiecare companie energetică va analiza cu multă atenţie dacă va participa într-un proiect care încă are probleme legale nerezolvate şi care a dus la o importantă dezbatere politică”, susţine Maros Sefcovic.

Gazprom, cel mai mare producător mondial de gaze naturale, asigură o treime din necesarul de gaze naturale al Europei, iar jumătate din aceste livrări trec prin Ucraina.

Deja Gazprom trimite gaze naturale Germaniei, prin gazoductul Nord Stream, iar Nord Stream II va dubla capacitatea acelei conducte la 110 miliarde meri cubi pe an, începând din 2019.

Şi adjunctul secretarului american de stat pentru diplomaţie energetică, Robin Dunnigan, a avertizat recent că, prin recenta înţelegere încheiată de companiile europene cu Gazprom, Uniunea Europeană nu face decât să-şi sporească dependenţa energetică faţă de Rusia, deşi la nivel declarativ susţine că doreşte să o diminueze.

sursa: Focus-Energetic

Articole relevante

Europa mai dependentă de Rusia
accesări 1488
Prin recenta înţelegere încheiată de companii europene cu concernul rus Gazprom în vederea construirii a încă două conducte în cadrul gazoductului Nor...
Rusia a redevenit principala piaţă de desfacere a produselor din Moldo...
accesări 514
Rusia a redevenit principala piaţă de desfacere pentru produsele moldoveneşti, depăşind România, care de anul trecut devenise lider la acest capitol. ...
UE va avea drept de veto pe tema acordurilor bilaterale semnate de sta...
accesări 704
Consiliul European a decis luni, 6 iunie, ca orice acord interguvernamental legat de furnizarea și transportul de gaze naturale între state membre și ...
Mamaia, promovată în premieră în România printr-un spot în limba rusă...
accesări 754
Spotul de promovare în limba rusă a stațiunii Mamaia va fi prezentat, luni, în premieră pentru operatorii români, după ce săptămâna trecută a fost lan...
Companiile energetice rusești au supraviețuit războiului prețurilor, c...
accesări 1797
Companiile de energie din Rusia au supraviețuit atât prăbușirii prețului petrolului, cât și sancțiunilor impuse de statele occidentale ca urmare a cos...
Bloomberg: Vladimir Putin și Jean Claude Junker ar putea schița un aco...
accesări 1871
Președintele Comisiei Europene Jean Claude Junker se întâlnește cu președintele rus Vladimir Putin în cadrul unei conferințe organizate la St. Petersb...
Maxim Şevcenko: Statele din Estul Europei se află într-o condiţie de c...
accesări 1906
Discursul anti-rusesc practicat de oficialitățile de la Chișinău este legat de dorința de a plăcea cu orice preț Occidentului, de pe urma căruia au de...
Gazprom vrea să aprovizioneze cu gaze sudul Europei prin Marea Neagră...
accesări 732
Grupul rus Gazprom va propune Uniunii Europene să aprovizioneze cu gaze sudul Europei prin Marea Neagră, cu ocazia vizitei pe care preşedintele Comisi...
România ar putea importa gaze direct de la Gazprom, după preluarea WIE...
accesări 448
România va putea importa, dacă va mai avea nevoie, gaze direct de la o companie deținută în proporție de 100% de Gazprom, Wintershall Erdgas Handelsha...
Navighează dupa cuvinte-cheie: , ,

Comentează

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *