Gaura provocată de furtul miliardului a reapărut într-un raport al Ministerului Finanțelor

18:30, 26 martie 2018 | Economie | 831 vizualizări | Nu există niciun comentariu | Autor:

Conform raportului pentru luna februarie prezentat de Ministerul Finanțelor (despre managementul datoriei de stat) 55,7% din datoria de stat a RM o reprezintă datoriile externe.

Mai exact, Republica Moldova le datorează creditorilor săi externi potrivit situației la data de 28 februarie 2018 suma de 28 de miliarde 555 milioane 600 mii lei.

Datoria internă a țării era la aceeași dată de 22 miliarde 743 de milioane 600 mii lei.

În total, datoria RM este de 51 miliarde 299 de milioane 200 mii lei.

Diagrama ce ilustrează structura datoriei de stat arată că 55,7% sunt datorii externe iar restul sunt interne.

Este important să subliniem faptul că o parte semnificativă a datoriei interne o constituie „Valorile Mobiliare de Stat emise pentru executarea garanțiilor de stat” (25,9%) și „Valori Mobiliare de Stat convertite” (4%). De fapt, acestea sunt datoriile pe care și le-a asumat statul atunci când, ca urmare a „furtului miliardului”, au falimentat cele trei bănci (Banca de Economii, Banca Socială și Unibank). Prin această intervenție a Guvernului datoria internă a Republicii Moldova s-a majorat substanțial.

La ora actuală cota, partea ce ține de acoperirea găurii provocată sistemului bancar constituie 29,9% din datoria de stat a Republicii Moldova. Cu alte cuvinte, dacă nu ar fi fost existat delapidările masive din sistemul bancar al țării, datoria internă a Republicii Moldova ar fi fost la ora actuală cu o treime mai puțin.

Navighează dupa cuvinte-cheie: , , ,