Discriminarea românilor în cadrul TTIP

10:36, 9 mai 2016 | Economie | 1159 vizualizări | Nu există niciun comentariu | Autor:
Adresa scurtă: http://flux.md/SefqS

Parteneriatul Transatlantic pentru Comerţ şi Investiţii (TTIP) este imposibil de aplicat în România pentru că Statele Unite nu aplică Visa Waiver Program (VWP) și în cazul cetățenilor români. A fost pricipalul reproș al particinaților la forumul Eurosfat adresat reprezentantului Ambasadei SUA la București. Cât privește tratatul, aplicarea lui ar putea produce un mic plus la buget, dar negocierile dintre UE și SUA sunt lipsite de transparență, planând suspiciunea să Uniunea ar putea face concesii în ceea ce privește calitatea produselor alimentare și protecția mediului.

„Publicul din România are un apetit crescut pentru subiecte de consistenţă, pe probleme controversate, fapt ce reprezintă un semn sănătos al maturizării democraţiei. Institutul Aspen încearcă să încurajeze astfel de conversaţii pentru o societate bună. Vorbim aici şi despre subiectul TTIP. În opinia mea, nu este vorba atât de mult despre TTIP, cât este vorba despre încredere în guvernanţă, în corporaţii, în ONG-uri şi în asociaţiile de consumatori. În final, contează modul în care cetăţenii înţeleg să relaţioneze cu acest subiect. Trebuie să ţinem cont de opinia publică şi să se răspundă acestor îngrijorări. De asemenea, trebuie să existe transparenţă şi un compromis pe marginea TTIP. Nu este o discuţie uşoară, trebuie să privim în ambele direcţii – cetăţeni şi iniţiatori. Este vorba despre rolul economic la nivel global. Este foarte important ca şi în societatea românească să existe o dezbatere transparentă pe acest subiect, de la ONG-uri până la nivel politic, a declarat Mircea Geoană, preşedintele Institutului Aspen România., vineri, la „Eurosfat 2016”.

Pro și contra

Discuțiile din cadul forumului scos la iveală două curente: reprezentanții autorităților au susținut beneficiile continuării negocierilor pentru încheierea TTIP, care ar produce efecte benefice pentru economiile statelor din cadrul acordului, iar reprezentanții societății civile și-au arătat îngrijorarea cu privire la perspectiva scăderii standardelor alimentare și de mediu, pe fondul lipsei de transparență a negocierilor. Vlad Vasiliu, secretar de stat în Ministerul Economiei, a susținut că PIB-ul României ar putea înregistra o creștere de 0,3% pe an, adică un plus de 4 miliarde.

Nu suntem împotriva parteneriatului pentru comerț, ci împotriva scăderii standardelor”, a declarat Lavinia Andrei, președintele Terra Mileniul III, care a atras atenția că „TTIP nu are transparența la care se aștepta”, iar tratatul „deschide poarta pentru chimicale și organisme modificate genetic”. „De aceea, aștept ca Guvernul României să fie mai transparent și să aibă dialog cu societatea”, a tras concluzia Lavinia Andrei.

Discriminare la viză

Vezi și  Magistrații germani se opun unor instanțe prevăzute în acordul de liber-schimb negociat de UE cu SUA

De altfel, cele mai aprinse puncte de discuție au fost cele referitoare la lipsa de transparență a negocierilor, dar și discriminarea la care sunt supuși cetățenii români în relația cu SUA. Participanții la forum au atras atenția că TTIP nu poate fi aplicat în cazul României pentru că Statele Unite nu au liberalizat regimul vizelor. „Când este vorba de TTIP, Uniunea Europeană este tratată unitar, când este vorba de vize, statele membre sunt tratate separat. Este discriminare”, au susținut paricipanții la forum. Ionuț Cepraga de la Greenpeace a ținut să atragă atenția asupra altei discriminări și lipse de transparență. „Pevederile tratatului sunt secrete pentru populația și companiile din UE, dar nu și pentru asociațiile de industriași din SUA, ceea ce duce la lipsă de încredere”, a subliniat Cepraga.

Vezi și  Alain de Benoist – Tratatul transatlantic şi alte ameninţări

Reprezentantul Ambasadei SUA la București și secretarul de stat Vasiliu au trebuit să facă față tirului de întrebări referitoare tocmai la lipsa vizelor. Oficialul român a ținut să precizeze că Statele Unite sunt un partener strategic pentru România, negocierile nu s-au terminat, iar Ministerul român al Afacerilor Externe și Guvernul SUA caută soluții. Pe de altă parte, reprezentantul Ambasadei SUA la București nu a dat niciun semn precum că se intenționează liberalizarea regimului vizelor pentru români, în ciuda scopurilor anunțate pentru TTIP. „Continuăm să lucrăm împreună pentru aplicarea Visa Waiver Program (VWP)”, a spus Dean Thompson, șef adjunct de misiune la Ambasada SUA.

Dezvăluiri Greenpeace Olanda

Recent, Greenpeace Olanda a oferit publicului larg posibilitatea consultării unui număr de 13 capitole din textul negocierilor pentru TTIP. Până atunci, aceste informaţii au fost ţinute secrete, spun reprezentanţii Greenpeace, informează Agerpres.

Conform documentelor, deşi negocierile se desfăşoară cu uşile închise pentru parlamentele naţionale şi cel european, cât şi pentru societatea civilă, de fapt au avut loc mai multe consultări cu lobby-ul companiilor interesate de semnarea TTIP, amprenta acestora regăsindu-se în capitolele publicate. Acest aspect pune sub semnul întrebării corectitudinea întregului proces de negociere, apreciază Greenpeace. În multe cazuri documentele arată cum implicarea industriei a avut un rol determinant în decizii importante, punctând existenţa unor discuţii repetate despre necesitatea consultării industriei şi instanţe în care au fost preluate îndrumările din partea acesteia.

Vezi și  Franța spune NU Tratatului Transatlantic

Din punct de vedere al protecţiei mediului, textele dezvăluie mai multe motive de îngrijorare. De exemplu, în toate cele 248 de pagini nu există nicio referire la prevenirea sau diminuarea impactului comerţului asupra climei, regula Excepţiilor Generale din acordul GATT lipseşte de asemenea, iar principiul precauţiei instaurat prin Tratatul UE nu este menţionat în nicio instanţă.

Greenpeace România a solicitat ministrului Economiei, Comerţului şi Relaţiilor cu Mediul de Afaceri, Costin Borc, să susţină oprirea negocierilor actuale pentru Parteneriatul Transatlantic pentru Comerţ şi Investiţii (TTIP) dintre UE şi SUA, publicarea întregii documentaţii aferente şi stabilirea unui proces transparent de consultare publică la nivelul fiecărui stat membru.

Consiliul UE pentru Afaceri Externe se reuneşte în data de 13 mai 2016, pentru a discuta, printre altele, TTIP şi acordul economic comercial cuprinzător UE – Canada (CETA).

Vineri, a avut loc la Bucureşti Eurosfat 2016, cea de-a patra ediţie a forumului de dezbateri europene din România. Evenimentul este organizat sub patronajul Parlamentului European, al Reprezentanţei Comisiei Europene în România şi al preşedinţiei olandeze a Consiliului Uniunii Europene.

sursa: Focus Energetic

Articole relevante

Sondaj: 70 la sută din germani se opun TTIP
accesări 2512
Germanii devin tot mai sceptici față de acordul comercial dintre UE și SUA (TTIP), arată datele unui sondaj făcute publice la 5 mai. Astfel, în jur...
Corporaţiile pregătesc lichidarea statelor suverane prin TTIP
accesări 694
Una dintre temele ocultate cu mare grijă în România este Tratatul Transatlantic pentru Comerţ şi Investiţii, adică, pe scurt, TTIP. Acest tratat r...
Magistrații germani se opun unor instanțe prevăzute în acordul de libe...
accesări 656
​Magistratii germani contesta un element important din acordul de liber schimb negociat in prezent de UE si SUA, TTIP, anume instantele care ar urma s...
Politicienii care citesc actele confidențiale SUA-UE, supravegheați de...
accesări 602
Politicienii care s-au acreditat la sala de lectură a Ministerului Economiei pentru a consulta documente secrete privind stadiul negocierilor Partener...

Comentează

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *