Despre inegalitatea crudă din UE sau cum Vestul profită de Est

08:39, 24 ianuarie 2018 | Economie | 843 vizualizări | Nu există niciun comentariu | Autor:

Va face oare Europa un salt mare înainte în anul 2018, la zece ani de la criza financiară (din 2008)?, se întreabă pe într-o amplă analiză publicată pe blogul său economistul francez de la Şcoala de Economie de la Paris, Thomas Piketty, cunoscut în special datorită cercetărilor sale privind cauzele şi efectele veniturilor inegale. El subliniază că deşi o serie de factori acreditează ideea că în acest an Europa ar urma să facă paşi pozitivi înainte, rezultatul practic este departe de a fi unul sigur.

Înainte de a vorbi despre problemele grave ce divizează Europa, Piketty explică contextul global găunos, influenţat puternic de modelul american.

„Criza din 2008, care a declanşat cea mai accentuată recesiune globală de după criza din 1929, este cu certitudine rezultatul slăbiciunilor tot mai evidente ale sistemului american: dereglementarea excesivă, explozia inegalităților, îndatorarea celor mai săraci”, subliniază autorul.

În opinia lui, Europa, care „se sprijină pe un model de dezvoltare mai echitabil și mai incluziv, ar fi putut profita de oportunitatea de a promova un sistem mai bun de reglementare a capitalismului global”, însă „lipsa de încredere între membrii Uniunii Europene, limitată de normele rigide aplicate de o manieră necorespunzătoare, a condus la o nouă recesiune în perioada anilor 2011-2013. Iar acum UE încă îşi revine de după acest declin”.

Venirea la putere a Trump în 2017, potrivit lui Thomas Piketty, scoate la suprafaţă o serie de noi deficiențe considerabile ale modelului american. El crede că aceste condiţii vor stimula „cererea pentru Europa”, adică pentru modelul european, mai ales în condiţiile în care „dezvoltarea modelelor alternative (China, Rusia) este cel puţin îngrijorătoare”.

În continuare el se referă la provocările cărora trebuie să le facă faţă Europa.

Europa va trebui să răspundă la aceste aşteptări prin a depăşi numeroase provocări. În primul rând provocarea generală: tendinţa globală în direcţia inegalităţii. Europa nu îi va putea calma pe cetăţeni prin explicaţii că aceştia o duc mai bine decât oamenii din Statele Unite sau din Brazilia. Inegalitatea se accentuează în toate ţările, fiind încurajată de exacerbarea competitivității fiscale în favoarea celei mai mobile, iar Europa continuă să toarne gaz pe foc. Riscul izolaţionismului cultural şi al căutării ţapului ispăşitor va fi depăşit cu succes numai dacă reuşim să-i oferim clasei muncitoare și generațiilor mai tinere o strategie reală de reducere a inegalității și de investiții în viitor, opinează Piketty.

A doua provocare, continuă el, este divizarea europeană în Nord şi Sud. Aceasta s-a intensificat dramatic în zona euro şi porneşte de la viziunile contradictorii asupra a ceea ce se întâmplă. Cei din Germania şi din Franţa continuă să creadă că UE i-a ajutat pe greci, împrumutându-le bani cu o rată a dobânzii mai mică decât rata pe care ar fi trebuit să o plătească Grecia pe pieţele financiare, dar mai mare decât rata pe care UE a plătit-o pentru a împrumuta pieţele respective. Versiunea grecilor este total diferită: ei văd asta drept un mare profit financiar. Adevărul, în opinia autorului, este că „purificarea” impusă ţărilor din Europa de Sud, cu consecinţele secesioniste dramatice din Catalonia, este rezultatul direct al unei viziuni înguste franco-germano centrice.

A treia provocare este diviziunea Europei în Est şi Vest. Cei de la Paris, Berlin şi Bruxelles nu îşi pot explica „lipsa de recunoştinţă din partea ţărilor care au beneficiat de transferuri publice imense. Pe de altă parte, de la Varșovia sau de la Praga lucrurile sunt interpretate cu totul altfel. Cei de aici subliniază că rentabilitatea investiţiilor private din Vest a crescut mult, iar profiturile încasate astăzi de către proprietarii (vestici) ai companiilor din Est depăşesc cu mult transferurile europene spre ţări ca Polonia, Cehia sau Ungaria.

Analiza cifrelor oficiale arată că pretenţiile ţărilor din Estul Europei nu sunt lipsite de temei. După prăbuşirea comunismului, investitorii occidentali (în special cei germani) au devenit, treptat proprietari ai unei părţi considerabile a capitalului ţărilor membre ale UE, ce făceau parte anterior din blocul socialist. Dacă e să luăm în calcul tot capitalul vestic din aceste ţări, el constituie aproximativ un sfert (calculat din întregul stoc de capital fix, inclusiv locuinţele). Dar dacă analizăm doar sfera afacerilor, atunci observăm că vesticii deţin peste jumătate din toată proprietatea firmelor. Cifrele sunt şi mai mari când este vorba despre companiile mari. Thomas Piketty îl citează în acest context pe Filip Novokmet, ale cărui cercetări au demonstrat că, deși inegalitatea nu pare să crescut atât de puternic în Europa de Est, precum în Rusia sau în Statele Unite, aceasta arată astfel doar pentru că o parte considerabilă a veniturilor mai mari din capitalul est-european este plătită în străinătate.

Între 2010 şi 2016 fluxul anual de profituri şi venituri din proprietate (ce pleca din ţările Est europene) reprezenta, în medie, 4,7% din produsul intern brut în Polonia, 7,2% în Ungaria, 7,6% în Republica Cehă și 4,2% în Slovacia, reducându-se, astfel, în proporţii comensurabile, venitul naţional al acestor ţări.

Piketty ţine să remarce că în aceeași perioadă transferurile nete anuale din partea Uniunii Europene, adică diferența dintre totalitatea cheltuielilor suportate și contribuțiile plătite către bugetul UE, au fost în mult mai scăzute şi anume: 2,7% din PIB în Polonia, 4,0 % în Ungaria, 1,9% în Republica Cehă și 2,2% în Slovacia. E vorba despre contribuţia acestor ţări la bugetul UE. Autorul aminteşte, între paranteze, că Franța, Germania și Regatul Unit al Marii Britanii contribuie net la bugetul UE cu o sumă echivalentă a 0,3% – 0,4% din PIB.

Unii ar putea argumenta că investiţiile occidentale au permis creşterea productivităţii economiilor acestor ţări şi că toţi ar fi avut de câştigat. Dar liderii est-europeni amintesc cu orice ocazie că investitorii (vestici) profită de poziţia lor de putere, plătind (în Est) salarii mici şi stabilind marje excesive. Autorul ne propune să vedem ce spune despre asta premierul Cehiei.

La fel ca în cazul Greciei, marile puteri economice tind să considere inegalitatea ca fiind naturală. Ele se conduc de presupunerea că piaţa şi „libera concurenţă” contribuie repartizarea echitabilă a bogăţiei şi consideră transferurile rezultate din acest echilibru „natural” drept un act de generozitate din partea celor ce au de câştigat pe seama sistemului. În realitate, susţine economistul, relaţiile de proprietate sunt întotdeauna complexe, în special în cadrul unor comunităţi politice la scară largă precum este UE şi nu pot fi reglementate în exclusiv doar prin „bunăvoinţa pieţei”.

Concluzia lui Thomas Piketty  este că toate contradicţiile din UE pot fi depăşite numai printr-o „revizuire” intelectuală şi politică deplină a instituţiilor europene prin democratizarea lor reală.

Navighează dupa cuvinte-cheie: , , ,