Karl Marx la 200 de ani și 170 de ani de ură de clasă

12:49, 3 mai 2018 | Diverse | 1025 vizualizări | Nu există niciun comentariu | Autor:

Se vorbește și scrie mult despre ură în zilele noastre dar nu despre fondatorul și propovăduitorul urii de clasă, Karl Marx. Dacă Hristos ne-a unit, Marx ne-a despărțit. Dacă Hristos ne-a învățat să ne iubim, Marx ne-a învățat să ne urâm. Hristos a surpat zidurile care ne despărțeau, dar Marx le-a ridicat din nou, ne-a împarți în clase și ne-a învrăjbit. Hristos a dat la o parte ceea ce ne făcea diferiți și ne-a făcut egali. Marx a propovăduit egalitatea dar i-a declarat pe unii dintre noi mai egali ca alții.

Hristos a propovăduit pacea socială, iar Marx războiul între clasele sociale. În Hristos, ne spun Sfintele Scripturi, nu este deosebire între bărbat și femeie, iudeu și neam, om cu carte și om fără carte, om bogat ori sărac, rob ori stăpân. Creștinismul a fost clădit pe acest eșafod al egalității sociale și practica ei multimilenară dovedește acest adevăr. În primele veacuri ale creștinismului sclavii dețineau funciile înalte în bisericile primare pentru că știau să scrie și să citească. Majoritatea dintre stăpânii lor erau analfabeți. Când apostolii scriau și trimiteau epistole bisericilor începătoare, ele erau citite bisericilor, copiate și date mai departe de robi, în primul rând. Robii au fost printre primii episcopi ai bisericilor începătoare. Tot ei scriau, în numele bisericilor, scrisori de dragoste și îmbărbătare altor biserici și comunități creștine împrăștiate în vastul Imperiu Roman de atunci. Acesta e unul din detaliile interesante care le citim în cartea recent publicată a istoricului american Bart D. EhrmanThe Triumph of Christianity(„Triumful Crestinismului”) și a cărei recezie am făcut-o acum patru (4) săptămini. 

Marx a întors lumea pe dos

Marx, însă, a făcut tocmai inversul. Ne-a împărțit în clase și a accentuat cea ce ne deosebește, nu ce ne unește. Pe unii dintre noi ne-a declarat, în spirit manihean, „buni” iar pe alții „răi”. Pe cei „buni” i-a îndemnat să-i urască pe cei „răi” și să-i elimine ca și clasă. A împărțit antichitatea în  sclavi și proprietari de sclavi, Evul Mediu în iobagi și latifundiari, și societatea capitalistă în proprietari ai mijloacelor de producție (capitaliștii și cei care acumulează capital, adică burghezia) și muncitori. Primii au fost numiți „exploatatori” iar cei din urmă „exploatați”. Pe cei din urmă i-a îndemnat să se răscoale împotriva celor dintâi și să-i elimine ca și clase sociale și economice. Simplistic cum ni s-ar părea, aceasta a fost filosofia și moștenirea intelectuală a lui Marx. Ea toată se reduce la aceste două premize: (1) ura de clasă; și (2) lupta de clasă, cea din urmă manifestindu-se în revoluții violente. Cele două constituie, împreună, motorul istoriei și o propulsează spre un final predestinat și inevitabil: comunismul și societatea fără clase.

Pe 5 mai se împlinesc 200 de ani de la nașterea lui Marx și tot anul acesta 170 de ani de la publicarea Manifestului Comunist. Aniversarea aceasta trebuie făcută cunoscută tuturor românilor, dar nu numai. Trebuie făcută cunoscută întregii omeniri, deoarece ideile lui Marx, în speță lupta de clasă și ura de clasă, au rezultat în cel mai mare genocid calculat cunoscut istoriei: aproximativ 100 de milioane de ființe umane inocente ucise, în mod sistematic în 100 de ani de comunism, de către adepții lui Marx, de cei care i-au pus în aplicare ideile, începând cu Lenin și de-a lungul deceniilor de alții, până în zilele noastre în Corea de Nord a lui Kim Jong-un.

Marx a murit în 1883, la doar, 64 de ani, dar adepții lui au continuat ce a început el. Au continuat să ne divizeze în clase sociale, economice și politice și să propovăduiască ura și vrajba între clasele sociale pe care le-au inventat. La fel și lupta pentru eliminarea unei clase de către alta. Încă în anii 1880, pentru a fi specifici, Occidentul a inventat prima nouă clasă socială post-Marx cu care ne confruntăm și astăzi, aceea a persoanelor care se identifică ca fiind homosexuale. Termenul de „homosexual” a apărut pentru prima dată în anii 1880. Înainte de a fi fost inventată această clasă sociala ori termen, societatea nu a împărțit oamenii pe criterii sexuale. În timp, societatea a fost divizată pe criterii etnice și rasiale. Din anii 50 suntem martori la conflicte rasiale în America care continuă până în zilele noastre. Ele au început să se manifeste și în Europa. Revoluția socială a anilor 50 și 60 a împărțit din nou societatea în bărbați și femei, demonizând pe primii și transformându-le pe femei în victime ale bărbaților. Așa a fost fondat feminismul, o variantă marxistă a luptei de clasa între femei și bărbați. Ceea ce a dus la avort, divorț și concubinaj. Stânga seculară continuă să ne împartă și să inventeze clase sociale noi. În nici un alt domeniu nu se observă lucrul acesta mai bine ca în domeniul revoluției sexuale.

Lupta de clasă și ura de clasă

Marxismul zilelor noastre însă este mult mai subtil. Exponenții lui au eliminat din discursul marxist ura de clasă și lupta de clasă propovăduite de fondatorul lor. Le propagă, însă, în mod subtil în numele egalității. Și care om cu mintea întreagă nu ar fi de acord cu egalitatea? La urma urmelor unii oameni continuă să fie mai avuți ca alții. Dacă democrația oferă egalitatea de șanse, ori se străduiește să o ofere, ei propovăduiesc ceea ce Marx a cerut de la început: egalitate de condiție. Doar că ei merg cu un pas și mai departe: egalitatea de condiție chiar dacă ea este împotriva naturii ori a instinctului uman. Ei nu văd nimic rău în asta. După Marx, toți filosofii care i-au împărtășit ideile au cautat nu doar să explice lumea ci să o și schimbe. Marx a învățat ca teoria trebuie legată de practică. În cuvintele lui Engels, „până acum filosofii au interpretat lumea în diferite feluri; punctul esențial este schimbarea ei”. Schimbare prin revoluție și lupta de clasă, chiar dacă violente.

Chiar dacă începuturile lui Marx au fost slabe, în timp învățăturile lui au întors lumea și istoria pe dos. Nimeni nu a luat în serios Manifestul Comunist când a fost publicat inițial și el aproape a dispărut total după 1848. Timp de 24 de ani nici nu a mai fost tipărit. Primul volum al celei mai importante, dar neterminate, cărții a lui Marx, Das Kapital, a fost publicat în 1867 și în 4 ani după aceea s-au vândut doar 1.000 de exemplare. Prima ediție în engleză a cărții a fost publicată abia în 1886, iar volumele II și III ale lui Das Kapital au fost compilate de Engels după moartea lui Marx. La funeraliile lui Marx în 1883 au fost prezente doar 11 persoane. În 1843, Marx a fost expulzat din Cologne, iar de atunci a trăit, împreună cu familia lui, în exil. Exilul l-a început la Paris, a continuat în Belgia, și s-a sfârșit în Marea Britanie unde Engels l-a sprijinit pe Marx financiar din veniturile fabricilor tatălui sau.

Revoluția bolșevică, însă, a readus în atenția lumii scrierile lui Marx și a fost prima oportunitate reală pentru implementarea ideilor lui fundamentale: lupta de clasă și ura de clasă. Dacă Marx a propovăduit schimbarea lumii prin ura de clasă și lupta de clasă, Lenin și Stalin le-au aplicat de-a lungul anilor pe un spațiu geografic imens, de  la porțile Vienei la Vladivostok. Au împărțit Rusia și Europa de Est în clasele sociale desemnate de Marx și le-au exterminat pe cele care stăteau în calea istoriei care inevitabil, prezicea Marx, ar duce la comunism. Mao a făcut la fel. Pol Pot deasemenea, după cum a făcut și întreaga dinastie Kim în Corea de Nord de mai bine de 70 de ani. Tiranii marxiști de după 1917 au etichetat socialismul lui Marx „științific” pentru a-l deosebi de socialismul utopic al celor dinaintea lui. Doctrina esențială a „socialismului științific” a fost ca ființele umane pot fi demontate și re-asamblate în conformitate cu o teorie (Marxistă) care se identifica pe ea însăși ca fiind o lege a istoriei. Nimic nu poate fi mai periculos ca asta: noțiunea că exista un singur adevăr, descoperit de Marx, că acest adevăr este o lege a istoriei și că societatea trebuie schimbată, și ființele umane împreună cu ea, în conformitate cu acest presupus adevăr. În practica, socialismul științific a fost totalitarismul Veacului XX.

Marx cere abolirea familiei

Marx a fost un doctrinar obstinat. Era convins că poseda adevărul și nu tolera pe cei care nu agreau cu el. Era polemic și îi ataca aspru în scrierile lui. A propovăduit libertatea pentru cei asupriți dar și eliminarea celor care îi asupreau. Nu credea în drepturi civile ori individuale pentru că în comunism nu mai e nevoie de stat, alegeri ori drepturi. Pentru a ajunge la comunism nu e nevoie de drepturi ci de violență și lupta de clasă. Societatea progresează spre comunism nu prin alegeri libere ori dreptul la vot ci prin violența politică.

Nici Marx nici Engels nu au dat multe amănunte despre comunism. Un lucru, însa, e cert și ambii l-au afirmat fără ambiguitate: în comunism familia și căsătoria vor fi abolite. În legătură cu familia și căsătoria, Marx și Engels au avut multe de spus la fel ca și despre relațiile dintre bărbați și femei, sexualitate și relațiile dintre părinți și copii. După cum e ușor de intuit, în opinia lor abolirea căsătoriei e necesara pentru eliminarea asupririi femeii de bărbat și a presupusului patriarhat din familie. Eliminarea căsătoriei impune, la rândul ei, eliminarea familiei și a monogamiei. Care, la rândul lor, impune abolirea relațiilor de părinte și copii. Atât de radicală, de fapt, a fost viziunea lui Marx privind familia încât, a afirmat el, comunismul impune chiar și abolirea acestor clase biologice. Ideile acestea sunt expuse cu deosebită pregnanță și claritate în scrierile lui Engels publicate după moartea lui Marx, dar în care specifica că ele aparțin lui Marx dar că le împărtășește și el. Marx și Engels au prescris abolirea dreptului la moștenire, un aspect esențial al relațiilor de familie, pe motiv ca moștenirea duce la acumulare de capital. Au cerut abolirea educației religioase atât în școli cât și în familie. Au cerut abolirea monogamiei în căsătorie, dezincriminalizarea adulterului și a relațiilor sexuale în afara căsătoriei, cu scopul de a emancipa femeia de sub tutela bărbatului. Engels a cerut, în mod specific, „tolerarea și creșterea în mod treptat a relațiilor sexuale în afara și înainte de căsătorie”. Ambii au cerut ca femeile să fie integrate în munca în fabrici, copiii să fie ținuți în grădinițe, iar de la o anumita vârstă să fie în întregime separarți de părinți. În final, au cerut ca statul, nu părinții, să-și abroge rolul primordial în creșterea și educarea copiilor. Conform lui Engles „unitatea familiei încetează să mai fie unitatea economică a societății. Munca casnică devine o industrie socială. Creșterea și educarea copiilor devine o chestiune de interes public. Societatea îngrijește de toți copiii în mod egal și la fel, fie că sunt ilegitimi ori legitimi”.

Engels a practicat ce a propovăduit. Nu s-a căsătorit, nu a avut familie, dar întreținea relații sexuale cu femeile care munceau în fabricile tatălui sau din Manchester. Ideile celor doi au fost adoptate de sovieticii anilor 20 și de neomarxiștii Școlii de la Frankfurt, constituită din influenții marxiști occidentali ai anilor 50 și 60. Ei au folosit paradigma marxistă pentru a transforma radical Occidentul anilor 60, un proces care continuă până în zilele noastre. Radicalismul sexual al anilor 60 și după se datorează, în mare parte, Școlii de la Frankfurt.

Exponentul și ideologul principal al radicalismului sovietic anti-familie a fost Leonid Sabsovici. În anii 20 a publicat o serie de scrieri influente în care pleda în favoarea separării copiilor de părinți începând din primii ani de viața. Sabsovici numea „nenaturală” legătura biologică dintre copii și părinți. În opinia lui, copiii erau proprietatea statului, nu a familiei, iar părinții aveau obligația să-și dea copiii statului pentru a locui în comune special desemnate pentru ei, numite „orașele copiilor”.

Din fericire, spre deosebire de occidentali, sovieții s-au trezit la timp. Experimentul lor în destrămarea intenționată a familiei a fost de scurtă durată. Din nefericire, însă, situația e tocmai inversă în Occident. Influența lui Marx și Engels în destrămarea societății, dar mai ales a familiei și căsătoriei, este de netăgăduit și o observăm peste tot, în legislație, stilurile de viață contemporane, practicile sexuale, deciziile judecătorești, politica, teologia liberală, sociologie, educație. Feminismul e versiunea marxistă a mișcării femeilor și a luptei de clasă împotriva bărbaților. Revoluția sexuală este versiunea marxistă a luptei de clasă între sexualitatea tradițională (ori naturală) și cea post-modernă. Dacă până în prezent societatea și instituțiile ei erau fondate pe familia naturală, care la rândul ei era fondată pe sexualitatea naturală, se caută cu tot dinadinsul eliminarea acestui fundament. Heteronormativitatea e și ea o țintă a luptei de clasă și se caută abolirea ei. Pași decisivi se fac și spre abolirea familiei și a căsătoriei. De aproape 20 de ani statul occidental le-a confiscat și ele dispar încetul cu încetul în favoarea concubinajului și a parteneriatelor civile. Relațiile dintre părinți și copii sunt și ele confiscate, Barnevernetul Norvegiei fiind un exemplu clar și categoric în această privință. Din 1991 când a fost înființat, statul norvegian folosește Barnevernetul pentru confiscarea copiilor de la părinții biologici și creșterea lor de către părinți sociali. Și în România s-a făcut deja primul pas în această direcție. Legea Avocatului Copilului deja a trecut prin prima cameră din Parlament. O examinare cu atenție a ei denotă că ea caută să instituționalizeze în România versiunea română a Barnevernetului norvegian, chiar dacă puțin mai nuanțat. 

Sursa: www.alianta-familiilor.ro

Navighează dupa cuvinte-cheie: , , ,