Evolio lansează un fel de „skateboard” electric care costă 2.000 de lei, are autonomie de 15 km și cântărește 13 kg

18:55, 14 martie 2016 | Diverse | 1986 vizualizări | Nu există niciun comentariu | Autor:
Adresa scurtă: http://flux.md/8naDX

Compania româneasca Evolio anunță lansarea X-Board, un gadget pe două roți, cu motor electric și o autonomie de 15 km. Placa se încarcă în două ore la priză, are o viteză maximă de 12 km/h și costă 1.999 lei. Evolio este cunoscută pentru smartphone-uri, tablete și GPS-uri.

X-Board permite deplasarea prin simpla schimbare a centrului de  echilibru,  ceea ce îl face foarte ușor de folosit, spune compania.

Giroscopul interior și pedalele sensibile la presiune determină rapid direcția în care conducătorul vrea să se deplaseze, astfel încât mișcarea este cât se poate de fireasca.

Designul aerodinamic și giroscopul interior fac posibila depășirea micilor denivelări sau a pantelor. Viteza se reglează automat în funcție de mișcarea celui care conduce vehiculul, în echilibru sau în plan înclinat, astfel încât deplasarea se face în condiții de siguranță.

Bateria Samsung de 4.4 AH permite deplasarea cu o viteză de până la 12 km/ora, cu o autonomie de 15 km. Dispozitivul are nevoie de două ore pentru reîncărcarea completă a bateriei.

X-BOARD cântărește 13 kg și este disponibil în 3 versiuni de culoare, negru cu albastru, galben cu mov și galben cu albastru.

sursa: Hotnews

Navighează dupa cuvinte-cheie: , ,

Comentează

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *