Dumitru Matcovschi, crainicul reînvierii naționale

19:55, 20 decembrie 2018 | Cultura, Diverse, Video | 1353 vizualizări | Nu există niciun comentariu | Autor:

Era ziua de 24 aprilie 1994. Congresul IV al Frontului Popular Creștin Democrat se desfășura în momentul de vârf al revanșei neocomuniste și antinaționale. După anii de glorie și realizări istorice ai Mișcării de Emancipare Națională, alegerile parlamentare din acel an au adus la guvernare Partidul Democrat Agrar din Moldova în alianță cu blocul electoral ”Unitatea Socialistă”, format din Partidul Socialiștilor și Mișcarea ”Unitatea-Edinstvo”  sau Interfrontul, cum îi mai ziceam. Mircea Snegur se poziționase drept vârf de lance al moldovenismului agresiv de factură cominternistă, adunând în jurul său drept ideologi oficiali toate fosilele comuniste. Era perioada referendumului, numit sondaj de opinie ”La sfat cu poporul”, a forului ”Casa noastră – Republica Moldova”, a triumfului moldoveniștilor care și-au adoptat Constituția în versiunea lor antinațională. În acele vremuri de maxime persecuții împotriva militanților mișcării noastre, împotriva celor care nu urmau linia ideologică a puterii, mulți au fost acei care se oploșiseră fie pe lângă Snegur, fie pe lângă rivalul acestuia, Petru Lucinschi, care reprezenta un alt centru de putere în calitatea lui de Președinte al Parlamentului, chiar dacă formal ambii se declarau membri ai partidului de guvernământ. Căldiceii căutau, ca de obicei, să împace și capra, și  varza, fiind concomitent și un pic patrioți, și aciuați pe lângă putere.

Dumitru Matcovschi, poetul, publicistul și tribunul, care ne însoțiseră pe parcursul întregii campanii electorale din 1994, era ca întotdeauna alături de Frontul Popular. Anume Matcovschi, și nu altcineva, a fost pentru noi întruchiparea masculinității, a vigorii și a curajului. După anii grei de suferință, ce intervenise în urma acelui fatidic accident rutier din mai 1989, Matcovschi era ascultat cu și mai multă admirație și respect. Maniera lui inconfundabilă de a-și scrie articolele și cuvântările într-un stil sacadat, ritmat și rimat, de a înșirui epitete când tragice, când sarcastice era aclamată de toți cei care erau angajați în lupta noastră. Nea Mitică, cum îl dezmierdam noi ca pe un frate mai mare pe Matcovschi, era tunul numărul unu din artileria noastră grea. Vorba lui lovea ca un baros în tărtăcuțele tăntălăilor din vârfurile puterii. El îi biciuia și îi ridiculiza, îi stigmatiza și îi bagateliza până la anihilare totală. Sobru, plin de dramatism și îndrăgostit de propriul neam în eternitatea lui cum doar un poet poate să fie, Matcovschi ridica orice adunare la cele mai înalte cote ale trăirii conștiinței naționale.

Iurie Roșca

Navighează dupa cuvinte-cheie: