Discurs despre starea naţiunii al lui Viktor Orban, Prim-ministru al Ungariei » FLUX on-line | Discurs despre starea naţiunii al lui Viktor Orban, Prim-ministru al Ungariei

Discurs despre starea naţiunii al lui Viktor Orban, Prim-ministru al Ungariei

17:43, 27 februarie 2018 | Actual | 1072 vizualizări | Nu există niciun comentariu | Autor:

”Occidentul va cădea, în timp ce Europa este ocupată fără să-și dea seama de asta”, potrivit lui Viktor Orbán. ”Creștinismul este ultima speranță” – DISCURS INTEGRAL

Ungaria. – Duminică, 18 februarie, Viktor Orbán și-a ținut discursul său anual despre starea națiunii în palatul Budapest Ungaria. La șase săptămâni înainte de alegerile pe care, potrivit sondajelor, le va câștiga probabil din nou, pentru a treia oară consecutiv, Viktor Orbán a avut o prestație foarte sigură. ȘI nu doar în ceea ce ține de realegerea sa.

Pe scurt:

Printre numeroase subiecte, Viktor Orbán a evocat, bineînțeles, elitele de la Bruxelles, pe George Soros, imigrația și V4 (țările grupului de la Visegrad). Pentru el ”situația actuală vrea ca pericolul ce ne amenință să vină dinspre Occident. Acest pericol pentru noi vine de la politicienii de la Bruxelles, Berlin și Paris. Ei vor ca noi să adoptăm politica lor: politica ce a făcut la ei țări ale imigrației și care a deschis calea declinului culturii creștine și expansiunii islamului. EI vor ca și noi să acceptăm migranții și să devenim și noi țări cu populații mixte”.

Însă Viktor Orbán are speranțe mari, căci ”Noi trebuie să declarăm în mod clar și sincer că nu dorim o luptă care ne duce spre o bătălie fără speranță; de fapt, așa cum vedem, suntem acum pe punctul de a obține victoria. Țările grupului de la Visegrád sunt de neclintit. Lumea ortodoxă rămâne fermă și se pare că și Croația revine la rațiune. Austria s-a întors acum spre patriotism și creștinism. În Bavaria, o rezistență spirituală și politică își ia avântul sub conducerea CSU”.

Aceeași speranță în privința luptei împotriva ”filantropului” George Soros: ”Înțelegem că Soros a încercat să se bată nu doar contra noastră, ci și contra britanicilor, contra președintelui Trump, și a israeliților. Și peste tot subiectul a același: forțarea acceptării imigrației și a migrației. Însă ei nu vor reuși. Noi nu suntem singuri, noi luptăm împreună pentru a stăvili – și ulterior a opri – planul Soros prezentat la Bruxelles și la ONU. Iar dacă avem asemenea aliați – și noi putem avea astfel de aliați – sunt sigur că până la urmă vom reuși.”

Și, fiind inspirat în mod deschis de către președintele american Trump, Viktor Orbán a declarat că națiunea reprezintă valoarea cea mai importantă, și că la ora actuală este vorba despre faptul de a pune ”Ungaria în primul rând”.

Discurs despre starea naţiunii al lui Viktor Orban, Prim-ministru al Ungariei
18 februarie 2018, Budapesta

Domnule prim-ministru, Peter Boross (1993-1994), domnule primar al Budapestei, Istvan Tarlos, domnule preşedinte al Adunării naţionale, Laszlo Kover, doamnelor şi domnilor,

Permiteţi-mi să vă salut călduros. Mă bucur să ma aflu alături de dumneavoastră. De fiece dată pregătesc cu emoţie acest exerciţiu. Nu conţinutul a fost adevărata problemă a discursului meu de astăzi – nu sunt decât îngrijorat cu privire la ideile şi temele pe care urmează să le abordez -, ci timpul. Trebuie să ştiţi că este cea de-a 20-a intervenţie a mea de acest gen. Şi de asemenea, că vom încheia în curând cel de-al doilea ciclu consecutiv al prezenţei noastre la putere, adică opt ani. Şi ceea ce ţine pe toată lumea în incertitudine: încă 49 de zile, şi vom avea alegeri. Şi mai sărbătorim anul acesta 30 de ani de la crearea Fidesz. Toate acestea îmi vor trebui pentru a pune lucrurile cap la cap în minutele următoare. Dar nu suntem aici pentru a ne arăta compasiunea faţă de orator şi problemele sale intelectuale, ci pentru a asculta ceea ce are el de spus.

Vorbind despre cei opt de ani care tocmai se scurg, trebuie să ştim că ungurii sunt dotaţi cu o umilinţă bizară sau mai degrabă cu o falsă umilinţă. Am observat deja în copilăria mea că atunci când în perioda plantărilor, rândurile încercau fără succes să fie drepte, părinţii mei se limitau să spună: „este gata”. Îmi amintesc de asemenea că atunci când meșterii veneau la noi să repare ceva, ei spuneau: „asta va ţine”. Nicioadată nu le-ar fi trecut prin cap ideea de a zice “am reuşit” sau mai ales “am muncit bine astăzi”, sau “am făcut perfect ce-am avut de făcut”. Era acolo un soi de rezervă, care îndeamnă la respect, un fel de nobleţe simplă: nu este cazul să mă glorific singur, să lăsăm, faptele, munca mea să vorbească pentru mine. Este o frumoasă şi utilă lecţie de viaţă. Dar este practic imposibil de aplicat în politică. Adversarii noştri sunt cu siguranţă lipsiţi de acest gen de pudoare, ne aruncă în faţă tot ce este demoralizant, abject şi în general incorect, şi nu au decât în rare cazuri măsură. Să nu-i imităm, dar nici să fim naivi. Să îndrăznim să declarăm, cu toată umilinţa şi măsura care se impun, că aceşti opt ani sunt efectiv o reuşită. Putem chiar să spunem că au depăşit aşteptările noastre. Din perspectiva timpului, suntem mai avansaţi decât am prevăzut. Am promis un milion de locuri de muncă în zece ani, şi am realizat deja 736.000. În materie de încetinire a creşterii preţurilor, nici eu nu mai credeam că putem să atingem rezultate atât de evidente şi atât de sensibile: este adevărat că, în ciuda încrederii noastre, n-am crezut că György Matolcsy (guvernatorul Băncii Naţionale,) va putea să reorganizeze Banca Naţională atât de rapid şi cu rezultate atât de rapide. Şi îi mulţumesc pentru asta. Nu speram să ajungem ca la finalul celui de-al zecelea an – datorită creșterii accelerate a economiei noastre – să putem da, pentru prima dată în istoria Ungariei, un supliment la pensie pensionarilor noştri. Acest lucru a fost posibil începând cu acest Crăciun. Bravo, Mihály Varga (ministrul Economiei). Dezvoltarea şi clădirea economiei noastre progresează într-un ritm susţinut, poate prea rapid. Vedem peste tot macarale şi muncitori activând pe șantiere. Şi nu am sperat decât în secret că voi putea încheia un acord salarial şi de scădere a impozitelor acceptat în acelaşi timp de sindicate, angajatori şi guvern, dar am reuşit şi acest lucru. Nu credeam că la noi Camera Agricolă se va restructura atât de bine şi că vom ajunge să creăm atâtea locuri de muncă, inclusiv în agricultură. Şi, în plus, consolidarea exploataţiilor mici şi mijlocii avansează mai repede decât puteam să prevedem în mod rezonabil. Un mulțumesc din suflet lui Sándor Fazekas (ministrul Agriculturii)! Şi tot la capitolul surprizelor plăcute, vedem că numărul de Romi înscrişi în învăţământul superior s-a dublat, putem deci să ne ridicăm pălăria în faţa domnului ministru Zoltan Balog (ministrul Resurslor umane).

Doamnelor şi domnilor,

Am sperat şi am cerut chiar miniştrilor noştri responsabili cu economia să se ocupe de cei activi în câmpul muncii şi să elibereze gospodăriile îndatorate de capcanele îndatorării în devize sau de alte forme de îndatorare. Contăm de asemenea pe faptul că, graţie noilor dispoziţii, nu va mai fi posibil în Ungaria să lovim în oameni cu împrumuturi, să-i jupuim şi să-i constrângem să ramburseze banii până la sfârșitul vieții lor. Cu alte cuvinte, aş crede şi aş spera că vom repune economia în ordine, că o vom plasa pe o poziţie de creştere şi că fiecare va putea să avanseze măcar cu un pas în ceea ce priveşte condiţiile de viaţă. Dar la ce nu mă aşteptam, este că existenţa noastră, modul nostru de a trăi – în care cultura şi sportul au jucat întotdeauna un rol de prim plan – s-au regenerat de asemenea repede în cursul celor opt ani. Construim unele după altele rutele turistice, pistele pentru biciclete, casele de oaspeţi, pensiunile şi hotelurile. Numărul sportivilor noştri a ajuns la mai mult decât dublu, numărul specatorilor de teatru a crescut cu 50 la sută, frecventarea spectacolelor s-a dublat, muzeele se umplu încet, la fel ca şi festivalurile şi sălile de cinema. Ar fi bine să vedem că poporul ungar, în ciuda tuturor loviturilor economice pe care le-a suferit, a rămas un popor al culturii. Căsătoria încă este la modă, şi totuşi, dacă am fi rămas la stadiul din 2010, am fi cu 50.000 de mai puţini astăzi, şi este un rezultat frumos, chiar dacă, în plan demografic general, nu mai suntem la fel de bine plasaţi. Rezumând, pot spune că am scos din aceşti opt ani tot ceea ce puteam scoate în baza previziunilor umane, în ciuda vântului internațional căruia a trebuit să-i facem faţă. Consider că trebuie să includem în toate astea şi greşelile noastre, aceşti opt ani pot fi asumaţi, dar sunt de asemenea rezultate de care putem, sincer, să fim mândri. Dorim Ungariei să nu aibă niciodată alţi opt ani mai răi.

Doamnelor şi domnilor,

Trebuie de asemenea să vă spun deschis că cei care pretind că Ungaria şi-a atins obiectivele, fără îndoială nu ştiu ce spun. Sprintul final, linia de sosire sunt încă destul de departe. Nimeni dintre cei de bună credință nu poate nega că Ungaria face o impresie mai bună, că s-a comportat mai bine în ultimii opt ani. Putem chiar să fim de acord asupra faptului că ea începe să semene cu o ţară ordonată, respectabilă şi harnică, dar ea nu este încă cea pe care am vrea-o. Nu este încă cea care ar putea fi. Rezultatele sale sunt mai bune, dar nu sunt încă acelea pe care capacităţile sale i-ar permite-o. Suntem încă departe de sarcina îndeplinită, mai avem încă mult de lucru.

Doamnelor şi domnilor,

În ceea ce priveşte viitorul, mă cunoaşteţi cu toţii, şi ştiţi că eu cred în lucrurile simple: în muncă, în familie şi în patrie. Asta este ceea ce eu pot să vă ofer în viitor. Cred că Ungaria este o ţară unde lucrul bine făcut este recompensat: cel care munceşte mai mult, câştigă mai mult. Cred că familiile sunt coloana vertebrală care susţine toată ţara. Cred că trebuie să-i ajutăm – din tot sufletul şi cu toate forţele noastre – pe toţi aceia care fac alegerea de a avea copii. Cred că trebuie să le onorăm şi să le respectăm pe mamele familiilor, şi cred ca dacă am face-o, noi nu am fi puţini, ci mai numeroşi, aici, în Bazinul Carpaţilor. Cred că viitorul nostru de unguri este să rămânem unguri. Să avem grijă de limba maghiară, să apărăm cultura noastră creştină şi ungară, să menţinem independenţa şi libertatea noastră. Iată, dragi prieteni, ce este modelul ungar, şi eu cred că el funcţionează. Cinstiţi munca, ajutaţi familiile, conservaţi identitatea noastră naţională, păstraţi independenţa, acestea sunt viitorul, şi acest viitor poate fi al nostru.

Doamnelor şi domnilor,

Modelul ungar funcţionează, nu datorită faptului că cei care conduc ţara cred în acest model. Acest angajament este în mod evident necesar, dar modelul ungar este un model de succes, pentru că milioane de unguri cred în el. Îmi amintesc că, atunci când l-am anunţat, la început, nu eram decât un grup restrâns. Chiar şi cei care îl susţineau, o făceau mai mult din speranţă decât din convingere. Dar această atitudine s-a schimbat progresiv şi speranţa s-a transformat în credinţă. Sunt acum mai multe milioane care cred că munca, familia şi patria nu sunt doar cuvinte frumoase şi nobile, ci şi că ele pot de asemenea să conducă la o politică reuşită. Să o spunem cinstit, acesta este lucrul de care sunt cel mai mândru când mă refer la cei opt ani ce s-au scurs. Trebuie să fiu recunoscător celor peste 700 000 de persoane care au folosit ocazia de a-şi lua un loc de muncă şi care de acum înainte au grijă de nevoile familiilor lor nu datorită alocaţiilor, ci datorită rezultatului muncii lor. Trebuie să fim recunăscători antreprenorilor unguri, care au crezut în noi, care au acceptat marja de risc, au investit în viitor şi au creat locuri de muncă. Muncitorii pe de o parte, antreprenorii creatori de locuri de muncă, de cealaltă parte: ei sunt, împreună, artizanii succesului economiei ungare. Şi suntem recunoscători tuturor tinerilor unguri care au ales să îşi întemeieze o familie. Numărul căsătoriilor a crescut la 46%. Cifra magică pe care am numit-o rată de fertilitate a trecut de la 1,23 la 1,49. Este un început promiţător, deşi încă departe de 2 care asigură reînnoirea generaţiilor. Un obiectiv îndepărtat, dar nu de neatins.

Doamnelor şi domnilor,

Condiţia realizării oricărui plan de viitor este ca noi să putem urma propria noastră cale. Şi doar națiunile independente, nesubordonate altora, pot să-şi urmeze propria cale. Astăzi, noi nu suntem subordonaţi financiar nimănui. Avem întreprinderile de servicii publice naţionale şi familiile nu mai finanţează profiturile multinaţionalelor prin cheltuielile lor cu energia. Era dependenţei noastre energetice a luat de asemenea sfârşit. Am construit, fără să menajăm eforturile şi banii noştri, conexiunile necesare şi gazul va sosi în viitor în Ungaria nu numai din Rusia, ci şi din România şi chiar din Polonia. Mai mult de 50% din sistemul nostru bancar este pe mâini naţionale, la fel ca şi mai mult de jumătate din media ungare. Fără sistem bancar ungar şi fără media ungare, nu există independenţă naţională. Dar trebuie să reamintim că, dacă noi avem astăzi independenţă, aceasta nu este ca dulceaţa care se conservă inertă în dulap: trebuie să o apărăm din când în când. De aceea, vă cer să nu uitaţi că nu trebuie să dăm soarta ţării pe mâinile internaţionaliştilor.

Doamnelor şi domnilor,

În raport cu alegerile care se apropie, constatăm că am reuşit ceea ce nu a reuşit niciun alt partid: să rămânem împreună. Şi pentru că am reuşit să rămânem împreună, am reuşit să ţinem ţara unită. Am reuşit să adunăm o majoritate în jurul obiectivelor importante, şi am putut chiar să construim în jurul subiectelor majore cum ar fi independenţa, apărarea frontierelor şi migraţia, depăşind clivajele partizane. Este un rezultat remarcabil, într-o epocă marcată de tendinţele centrifuge şi dispersare. În politica ungară noi suntem cei care asigurăm continuitatea şi experienţa. Parcursul nostru de combatanţi se întinde de la primele alegeri şi până astăzi: am fost 16 ani în opoziţie şi 12 ani la putere. Vedeţi că nu am atins încă echilibrul… Am ocazia de a învăţa că în politică timpul este cel care contează. Pentru a conduce o ţară, este nevoie de experienţă şi de certitudine, cunoaşterea terenului şi o perspectivă internaţională, şi dacă toate acestea se îmbină cu curajul inovator, partida este câștigată.

Doamnelor şi domnilor,

Partida ungară este o partidă câştigată. Există toate elementele: experienţă, curaj, camarazi vechi, autoritate internaţională, o ţară plasată pe o orbită de creştere, planuri serioase şi voinţa de a ne face de neînvins.

Doamnelor şi domnilor,

Pentru a fi clar, trebuie adăugat că suntem un guvern nu numai cetăţenesc, dar de asemenea naţional. În lumea de astăzi, când se vorbeşte despre patrie, există o tendinţă de bruscare: ţine de folclor, este plictisitor, ţine de nostalgie, este sentimentalismul celor în vârstă… Dar vreau să vă spun clar acest lucru: patriotismul este într-adevăr supraîncărcat de sentimentalism, dar nu este doar atât. Patria este ancora inimii noastre, de care fiecare are nevoie, şi patrioţii merită recunoştinţă pentru faptul că aruncă neîncetat această ancoră, în ciuda acuzaţiilor şi a bătăilor de joc, iar noi repetăm mereu: “patria înainte de toate”. Sau, mai exact, în formulare modernă, în stil american: pentru noi, este “Hungary first”.

Doamnelor și domnilor,

Astăzi, când se pronunţă cuvântul “Ungaria”, oamenii se gândesc la Budapesta, la Lacul Balaton, la frumoasele unguroaice, la gulaş şi la vinurile bune. Dacă le spunem: “politică ungară”, putem fi siguri că se gândesc la Fidesz, iar cei mai informaţi la Fidesz-KDNP (Partidul Creştin Democrat). Este de înţeles, pentru că noi am câştigat de două ori cu o majoritate de două treimi şi conducem ţara fără să fim nevoiţi să facem coaliţie. Ungaria s-a revalorizat în mod semnificativ, reputaţia noastră, cunoaşterea noastră şi influenţa noastră sunt superioare mărimii ţării sau ponderii sale economice. Cui datorăm acest lucru? Înainte de toate, faptului că Fidesz şi Partidul Creştin-Democrat au lăsat-o mai uşor cu corectititudinea politică în Ungaria. Euro-blabla, seducţia liberală, discursul corect politic golit de conţinut au fost date uitării. Am trimis botniţa la Bruxelles şi lessa la FMI. Priviţi în jurul dumneavoastră, la Europa coaliţiilor silite şi la dictatele mediatice liberale. La Budapesta, rostirea clară este la modă. Cuvintele şi frazele clare. La Budapesta, vrem să spunem ceea ce gândim şi vrem să facem ceea ce spunem. Este un mare lux în politica europeană de astăzi, şi noi, ungurii, ne scăldăm în asta cu bucurie. Evident, ar fi de preferat ca apa să stropească un pic mai puţin ţărmul.

Doamnelor şi domnilor,

Faptul că atunci când se vorbește despre politica maghiară, noi suntem cei care le venim oamenilor în minte nu ne-a venit de-a gata. Fidesz a fost creat acum treizeci de ani. A fost un drum lung. Lupte dificile, rezistenţă, fidelitate, camaraderie. Fidelitate şi servirea Ungariei, unitate şi camaraderie a unora pentru alţii. Toţi ungurii ne cunosc şi au învăţat să ne cunoască. Ei ştiu că nu vorbim fără noimă şi că nu cădem tentaţiei marilor cuvinte. Ceea ce spunem, anume aceea şi gândim la modul serios. Ne înhămăm la ceea ce întreprindem, muncim mult pentru a reuşi şi, până la urmă, în general, ne atingem scopul. Dacă această expresie nu a mai fost cumva folosită, aş spune că “forţa liniştită” suntem noi. Suntem noi înşine, nu acceptăm înţelegeri nebuneşti, suntem anticomunişti şi patrioţi. Ne iubim cu Ungaria şi suntem gata să facem totul pentru ea. Asta este ceea ce ne deosebeşte de celelalte partide.

Nu este treaba mea să mă ocup de afacerile altor partide, dar nu ne mai rămân decât 49 de zile grele înainte de alegeri. Ma uit la situaţia din alte partide, şi mi se întâmplă să nu-mi cred ochilor. Vă mărturisesc că nu înţeleg cum unii oameni politici şi partide pot să ceară încrederea alegătorilor şi chiar să pretindă să guverneze într-o asemenea situaţie. Iată un partid care pune drept cap de listă o persoană care se vrea a fi prim-ministru, în timp ce este clar pentru toţi că nu este decât un reprezentant falimentar însărcinat cu misiunea istorică de a exclude MSZP (partidul socialis ungar) din Adunarea Naţională. Celălalt partid de stânga îşi regăseşte vechile rădăcini şi se retransformă, sub conducerea unui vechi prim-ministru (Ferenc Gyurcsány, prim-ministru din 2004 până în 2009), într-un adevărat partid comunist, care îi ameninţă pe oameni cu închisoarea, cu naţionalizarea, cu “o nouă schimbare de regim”, şi care, în termeni de spiritualitate, nu spune nimic altceva decât că Bisericile n-au decât să se închidă şi că vor fi avertizate să nu iasă afară. Einstein, care a observat nu numai fenomenele fizice, dar şi spiritele, spunea că o culme a nebuniei este să faci tot timpul acelaşi lucru, dar să aştepţi de fiecare dată rezultate diferite. Şi iată un alt partid care nu are nimc altceva de spus lumii, decât că poate fi diferit (LMP, “Politica poate fi diferită”). Ce viziune genială! Dar în ce ar putea fi diferit, nu aflăm de la ei, pentru că ei sunt într-adevăr diferiţi, nu ştim nici dacă sunt de dreapta sau de stânga, naţionalişti sau internaţionalişti, nu ştim nici măcar cine este înăuntru şi cine în afară, într-atât de multe sunt la ei migraţiile, mutaţiile dintr-o parte în alta. În ceea ce priveşte partidele fondate de disidenţi, nu reuşim nici să le reţinem numele, pentru că se luptă cu probleme de vizibilitate şi existenţa lor este efemeră. Dar cel mai absurd este că un partid naţional, care a avut şi perioade mai bune, vine să ne spună astăzi că, într-o perioadă cu ameninţări grele şi confruntată cu migraţia, Islamul este ultima speranţă a umanităţii. Suntem uluiţi, nu ne vine să credem urechilor. Trebuie să ne ciupim, ca să ne trezim, dar nu, nu este nimic de făcut, este realitatea ungară de astăzi, cu asta se asemeană cei care se prezintă să guverneze.

Trebuie să spun, cu amabilitate. dar cu fermitate, că Ungaria merită mai mult decât atât. Nu este deci o minune dacă atmosfera din ţară nu este una de schimbare a guvernului, ci mai degrabă de schimbare a opoziţiei. Dar să îi luăm în serios măcar o singură clipă şi să îndrăznim să afirmăm că noi ne gândim, că ultima speranţă a Europei este creştinismul. Zilele acestea, când europenii vorbesc despre creştinism – şi această distincţie este importantă -, ei se gândesc, în primul rând, la cultura lor şi la modul lor de viaţă. Este ceea ce explică faptul că în Ungaria studiile şi analizele arată că 78% dintre locuitori vor ca noi să ne păstrăm cultura noastră creştină şi tradiţiile creştine.

Doamnelor şi domnilor,

Când reflectăm la viitorul nostru şi la miza viitoarelor alegeri, trebuie să ne uităm în ce măsură s-au înmulțit previziunile, predicțiile, analizele cele mai sumbre despre viitorul Europei. Cunoscătorii ne spun că nori negri se adună deasupra Europei din cauza migraţiei. Profeţiile sumbre au existat întotdeauna, ele sunt muzica obişnuită de acompaniere a politicii europene. Ceea ce este îngrijorător astăzi în aceste profeţii, este că ele sunt, în esenţa lor, de natură matematică. Ele menționează cifre, schimbări estimative, şi cifrele au întotdeauna o mare greutate, chiar şi atunci când nu sunt decât estimative. Conform estimărilor, proporţia migranţilor va creşte de o manieră accelerată în ţările Europei situate la vest de noi. Prefer să nu spun nimic despre Franţa şi Olanda, dar germanii nativi, de exemplu, sunt în scădere în cea mai mare parte a oraşelor din Germania. Pentru că migranţii ocupă mai întâi marile oraşe. Bavaria, de exemplu, cheltuiește zilele acestea mai mult pentru gestionarea refugiaţilor, a migranţilor şi a integării lor decât bugetul de stat pentru economie, protecţia mediului şi sănătate. La Viena, am auzit spunându-se că datele privind şcolarizarea în acest an au surprins pe toată lumea, aflând că ponderea noilor şcolari de religie musulmană s-a mărit. Acesta este viitorul care acolo este deja prezent. Potrivit estimărilor NATO – se pare că militarii nu se lasă cenzuraţi -, 60 de milioane de persoane vor veni în Europa până în 2020. Suntem de acord de asemenea că forţa Africii va depăşi toate aşteptările. Populaţia Africii se va dubla de acum şi până în 2050, vor fi 2,5 miliarde, cu de zece ori mai mulţi tineri decât Europa. Africa poate să aleagă între două perspective. Prima este aceea că ea va reuşi să reproducă exploatarea Chinei, a Indiei, a Indoneziei sau a Vietnamului în Asia, spre admirarea lumii întregi: fiecare în felul său, aceste ţări ies din sărăcie cu viteza fulgerului, plasând economia lor pe o orbită de creştere şi acced încet în fruntea economiei mondiale. Succesul lor ne aminteşte că nu istoria este cea care determină demografia, ci invers, şi noi, ungurii, repetenţii clasei, am putea povesti multe lucruri din această lecţie. Cea de-a doua perspectivă este că Africa nu va reuşi să se plaseze pe aceeaşi orbită de creştere ca Asia şi nu va fi capabilă să asigure condiţii de viaţă demne pentru tinerele sale generaţii. Dacă lăsăm această masă de mai multe sute de milioane de tineri să urce spre Nord, Europa va fi repede pusă sub o presiune nesustenabilă. Fără a mai lua în calcul faptul că majoritatea migranţilor va sosi din zone ale popoarelor musulmane. Dacă totul va continua în felul acesta, marile oraşe din Europa vor deveni foarte clar majoritar musulmane, şi Londra nu va fi oul de cuc, ci prima rândunică. Dacă toate acestea vor continua, cultura noastră, identitatea noastră şi naţiunile noastre vor înceta să mai existe aşa cum le cunoaştem noi astăzi. Cele mai urâte coşmaruri ale noastre vor deveni realitate. Occidentul va cădea, în timp ce Europa nici măcar nu va realiza că este sub asalt. Ar trebui să le dăm dreptate celor care spun că civilizaţiile nu sunt asasinate, ci se sinucid? Mulţi cred că, chiar dacă toate acestea devin realitate, nu se întâmplă azi. Eu cred că se înşeală. Analizele privesc spre orizontul 2050: cei din generaţia mea vor ajunge la 80 de ani şi, vom putea vedea, cu proprii noştri ochi, orientarea luată de lumea noastră occidentală, fără a vorbi de copiii noştri şi de nepoţii noştri.

Şi aici, dragi prieteni, trebuie să spun câteva cuvinte despre diferendul care opune Europa Occidentală Europei Centrale. Se pare că liniile de dezvoltare ale celor două părți ale Europei se îndepărtează. Democraţia, statul de drept, economia de piaţă, rămân, în mod natural, comune, dar bazele pe care toate acestea se fondează sunt în divergenţă. Responsabilii politici nu vorbesc încă deschis despre acest aspect, dar toată lumea o vede. În Europa Occidentală, marile naţiuni europene s-au transformat în ţări de imigraţie. Transformarea bazelor culturale, diminuarea populaţiei de cultură creştină, islamizarea marilor oraşe progresează cu paşi mari şi, mărturisesc, nu văd acele forţe politice care ar vrea şi ar putea să oprească – horribile dictu: să răstoarne – acest proces. Pentru mine, este indiferent dacă acest proces este condiționat de slăbiciunea democraţiilor liberale, de resurgența unui trecut colonizator ori sclavagist sau de acțiunile de bulversare şi aviditate a imperiului lui George Soros. Faptele rămân fapte. Oricare ar fi fost cauza primară, Europa Occidentală a devenit o zonă a imigrației, o lume cu populaţie amestecată şi se îndreaptă direct spre un viitor de dezvoltare în mod radical nou, diferit de cel al Europei Centrale. Pentru noi este o veste proastă. Asta vrea să însemne că civilizaţia islamică, care a considerat întotdeauna că vocația sa constă în convertirea Europei la “dreapta credință” – potrivit propriei sale terminologii –, bate de acum la uşa Europei Centrale nu doar dinspre Sud, dar de asemenea dinspre Vest. Prin construirea gardului nostru, prin apărarea fizică şi juridică a frontierei noastre, prin angajamentul exemplar al forţelor noastre de poliţie, sub autoritatea lui Sandor Pinter (ministru de Interne), am reuşit să ne protejăm graniţele meridionale şi am pus un obstacol invaziei lumii musulmane prin Sud. Pe această cale, noi suntem ultima ţară aparţinând creştinătăţii latine, creştinătăţii occidentale. Suntem tari pe poziţiile noastre, liniile noastre de apărare sunt adaptate pentru a împiedica fluxurile cele mai importante. Mai mult, creştinătatea ortodoxă îşi asumă partea sa în lupta din ţările din spate cu curaj şi determinare, iar Serbia, România şi Bulgaria merită toată recunoştinţa noastră.

Oricât ar fi de absurd, pericolul vine din Occident. Acest pericol îl reprezintă responsabilii politici de la Bruxelles, de la Berlin şi Paris, cei care fac ca acesta să apese pe umerii noştri. Ei vor ca şi noi să adoptăm politica lor, această politică care a făcut din ei ţări de imigraţie şi a deschis poarta declinului culturii creştine şi a creşterii puterii Islamului. Ei vor ca, la fel ca şi ei, să primim migranţi şi ca noi să devenim ca ei, ţări cu populaţie amestecată. Într-un discurs anterior, ei îşi justificau această aşteptare prin faptul că străinul este frumos, populaţia amestecată este mai bună şi că un adevărat european nu apără idei aşa de retrograde şi de medievale precum patria şi religia. Aceste voci sunt astăzi poate puţin dezactivate şi acum cântecul la modă este că noi trebuie să adoptăm politica lor pentru că aceasta este definiţia solidarităţii. La acest lucru, trebuie să răspundem clar că noi suntem solidari cu bărbaţii şi femeile din Europa Occidentală şi cu acei dintre conducătorii lor care vor să-şi salveze patria şi cultura lor creştină, şi nu cu cei care vor să le înlăture pe acestea. Nu vom fi niciodată solidari cu acei conducători europeni care caută să determine intrarea Europei într-o eră postcreştină şi postnaţională.

Doamnelor şi domnilor,

Şi trebuie de asemenea să spunem clar şi ferm că nu credem că lupta pe care o ducem este fără speranţă. Chiar considerăm că putem să o câştigăm. Ţările din grupul de la Vişegrad, V4, sunt solide, ortodoxia rezistă, se pare că croații au revenit la rațiune, Austria ia și ea o turnură patriotică și creștină, iar în Bavaria, sub conducerea CSU, a apărut o opoziţie spirituală şi politică, și asta poate că încă la timp. Şi aşteptăm cu nerăbdare rezultatele alegerilor din Italia, iar odată cu ele, și cotitura prin care bunul simţ, conştiinţa naţională şi culturală, şi Silvio Berlusconi se vor regăsi în poziţia de a guverna. Forza Italia!

Şi acum, să ne amintim de oamenii politici europeni, colegii noştri, care ne-au muşcat în cursul ultimilor ani, dar care şi-au spart dinţii. O trecere în revistă rapidă: cancelarii austrieci Faymann şi Kern, preşedintele Consiliului italian, Renzi, lamentabilul premier croat, Milanovic, şi bineînțeles, Martin Schulz, care aveau mania de reprezenta totul, dar care în definitiv nu reprezentau nimic. Cred că lista încă nu e încheiată, ar mai fi câteva locuri de ocupat.

Doamnelor şi domnilor,

Toate acestea ne dau speranţă. În sfârșit, este bine să vedem că nu am muncit în zadar. Dar situaţia nu ne dă niciun motiv să ne complacem în satisfacţie. Forţele care ne înfruntă, reţeaua lui George Soros şi birocraţii internaţionali pe care i-a cumpărat, nu ne-au abandonat deloc. Sunt cei care încă simt mirosul banilor. Ei observă Europa şi văd oportunităţile de afaceri inerente slăbirii monedei euro. Sunt cei care nu vor să îşi piardă locurile de muncă şi salariile de mercenari, pe care le-au primit de la elita mondialistă. Şi mai este de asemenea tipologia intelectualului ideologic european, care experimentează în mod continuu transformarea Europei. Un exemplu bine conturat al acestei din urmă tipologii este un activist ungar dintr-o organizaţie de-a lui Soros, care a putut să spună următoarul lucru, citez: “De unde vin, aproape toţi cei care sosesc aici sunt mai buni decât populaţia noastră autohtonă”. N-am sesizat foarte bine la un anumit moment. Nu înțelegeam de ce cineva spune o asemenea inepţie. După toate acestea, este clar că, în comparaţie cu migranţii, noi, ungurii, suntem mai bine formaţi, mai bine educaţi şi cu o rată mai mare de angajare. Este clar. Şi apoi, în zilele care au urmat, unul dintre principalii ideologi ai reţelei Soros, comisarul pentru Drepturile Omului din Consiliul Europei, a lăsat recent să scape faptul că, în urmă cu câţiva ani, ei au lansat în secret un program menit să zămislească o rasă umană care să corespundă aşteptărilor lui Soros sau, cum o spun ei cu modestie, dacă aş putea înlocui termenul, “homo sorosensus”. Asta înseamnă “Homo Soros“. Şi mi-am dat seama că, din punctul lor de vedere, din punctul de vedere al oamenilor ca Soros, noi, popoarele autohtone, indigenii, care avem propriile noastre ţări, propria noastră cultură şi propria noastră religie – lucruri pentru care ne luptăm cu toate forţele – suntem indivizi dincolo de răscumpărare, care nu pot fi transformați. Din punctul lor de vedere, migranţii sunt cele mai bune materii prime cu care să lucreze. Şi este o dovadă clară de generozitate a poporului ungar şi de profundă toleranţă că oamenii care vor să aplice acest plan pot să trăiască în siguranță printre noi.

Acestea fiind spuse, nu vom sta cu braţele încrucişate. Nu suntem oi care aşteaptă în linişte ieşirea care le este rezervată. Noi am înţeles să luptăm şi, dacă este necesar, vom face uz de arme juridice din ce în ce mai percutante. Cu titlu de prim pas, avem proiectul de lege “Stop Soros”. Activităţile legate de migraţie şi migranţi vor fi supuse unei autorizări din partea securităţii, vom aloca apărării graniţei o parte din fondurile primite de către ONG-urile pro-migranţi – pe care noi le considerăm false organizaţii ale societăţii civile – le vom supune unui audit financiar complet, şi acelea care nu vor înceta activităţile lor nefaste, vor fi pur şi simplu interzise – aşa puternice şi bogate cum sunt ele. Şi vom lupta de asemenea pe scena internaţională. Voi înmâna mâine premierului bulgar, care asigură în acest moment preşedinţia Consiliului European, proiectul de lege europeană susceptibil de a rezolva problema protecţiei ermetice a frontierelor Europei. Elementul estenţial este apărarea frontierelor, nu cotele obligatorii. Pentru că, dacă zăvorâm graniţele, nimeni nu va putea intra fără autotizare, şi deci nu va mai fi nimic de repartizat. Şi că cei care autorizează intrarea migranţilor în ţara lor, să suporte de asemenea şi obligaţiile. Mai ţin să precizez că ei nu vor putea în niciun caz să selecteze cele mai bune elemente şi să ni le trimită nouă pe celelalte.

Şi trebuie de asemenea să va fac atenţi asupra faptului că, între timp, s-a deschis un alt domeniu de dezbatere. Organizaţia Naţiunilor Unite, ONU, şi-a propus să încheie până la sfârșitul anului un acord internaţional cu privire la migraţie. Proiectul acestui acord a fost supus dezbaterii publice. Statele Unite au părăsit deja masa negocierilor, pentru că, din perspectiva lor, proiectul este, în mod disperat pro-migranţi şi împotriva apărării frontierelor. Avem cea mai mare speranţă, şi am decis să rămânem aici pentru moment, pentru a putea modifica textul proiectului în curs de elaborare. Dar ce vrea ONU? Este o frumoasă misiune pentru amicul nostru, Péter Szijjártó (ministrul Afacerilor Externe). Ce vrea ONU? ONU vrea să fie acceptat faptul că migraţia şi promovarea ei contribuie într-o manieră pozitivă la creşterea economică şi a bunăstării. Văzută din Europa, este, în mod evident, o stupiditate, ca şi cum am spune că epidemia de gripă este un lucru bun pentru că ea contribuie într-un mod pozitiv la sănătatea şi la bunăstarea oamenilor. Pentru ONU, trebuie create rute migratorii sigure şi reglementate spre Europa. Pentru ONU, sarcina fiecărui european este de a-i ajuta pe migranţii sosiţi la instalarea lor şi la căutarea unui loc de muncă.

Doamnelor şi domnilor,

Înțelegem, bineînțeles, că 80% dintre ţările membre ale ONU sunt mai degrabă ţări de origine ale migranţilor, dar noi n-am creat ONU pentru ca ea să se întoarcă împotriva noastră şi să ne impună ceea ce ne va distruge. Organizaţia Naţiunilor Unite mai spune că trebuie eliminate obstacolele juridice şi fizice care îi împiedică pe migranţi la trecerea frontierelor. Da, am tras cartea bună: gardul nostru este cel vizat, această dispoziție ne este destinată în mod direct. Este curios să vedem că aceste propuneri vin de la persoane protejate de gărzi de corp, care circulă cu maşini blindate, cu garduri mari care le înconjoară casele şi cu un sistem de securitate care îi protejează 24 de ore din 24. În ceea ce ne priveşte, noi le propunem mai degrabă să demonteze barierele lor, să dărâme gardurile şi să renunţe la gărzile lor. Le propunem să urmărească negocierile dacă experimentul este concludent şi dacă mai sunt în viaţă. Dacă experimentul eşuează, le vom acorda azil în Ungaria fără probleme.

Doamnelor şi domnilor,

Toate acestea sunt evidente şi în acelaşi timp de neînţeles. Este de neînţeles cum cred ei că vom accepta toate acestea şi le vom pune în practică fără să ne clintim. Trebuie să fie foarte clar pentru toată lumea că Ungaria nu este o ţară de debili. Noi înţelegem că organizaţiile lui George Soros sunt implantate nu numai la Bruxelles şi la Budapesta, dar şi la New York, la sediul ONU. Înţelegem că aceste organizaţii alocă sume considerabile pentru a face ca migraţia să fie acceptată la scară mondială. Vedem că Soros ne atacă nu numai pe noi, dar şi pe englezi, pe preşedintele Trump şi pe isrealieni, tot timpul cu aceeaşi temă: impunerea migraţiei. Dar asta nu va merge. Noi nu suntem singuri şi vom lupta împreună pentru a frâna – şi a stopa – planul prezentat de către Soros la Bruxelles şi la ONU şi, dacă avem destui aliaţi – şi vom putea avea – sunt convins că în final vom câştiga.

Doamnelor şi domnilor,

Şi pentru a încheia, aş vrea să mai fac o remarcă: campania noastră electorală a început ieri. Fără să mă opresc asupra intrării în campanie a opoziției, mi-am amintit de una dintre vechile mele constatări: în campanie, nu există nicio realitate care să ţină. Să ne păstrăm sângele rece, şi să vorbim clar, de asemenea aici. Astăzi, în Ungaria, adversarii noştri politici sunt într-o situaţie disperată. Ei n-au înţeles avertismentele timpului. Ei nu sunt de partea noastră şi nu sunt aşezaţi de partea ţării în chestiunile cele mai importante. Ei nu ne-au susţinut în momentul ridicării gardului nostru, au dat înapoi la referendumul despre cotele obligatorii. N-au susţinut revizuirea constituţională. Au negat migraţia, au negat cotele obligatorii şi planul Soros. Oamenii o văd şi o ştiu. Din acest motiv, opoziţia se află într-o situaţie disperată astăzi în Ungaria. Noi ştim de la de Gaulle că disperarea conduce la ură. Ura transpiră în fiecare frază a opoziţiei. Văd că nu ducem lipsă nici de josnicii, nici de atacuri la persoană, nici de ipocrizie, dar să nu uităm că pentru noi alegerile sunt o sărbătoare. Milioane de unguri au aşteptat ziua în care, după jugul comunist şi ocupaţia sovietică, să poată vota liber, în sfârşit. Să nu-i lăsăm să ne strice sărbătoarea! Să rămânem veseli, să ne păstrăm umorul, auto-ironia şi frumuseţea deciziei comune. Ura nu ne înalță, ci ne coboară. Ca în bancul bine cunoscut, cu cel care se aruncă de la etajul cincizeci şi se îndreaptă spre sol, tot consolându-se și zicând: “Până aici totul merge bine, până aici totul merge bine…” În 50 de zile, vom ajunge: unii la etajul cincizeci, alţii la sol. Înainte, la aventură!

Înainte, Ungaria, înaite unguri !

Navighează dupa cuvinte-cheie: , ,