De ce se ridică „autocraţii”, iar marile partide cad

09:44, 22 februarie 2019 | Actual, Diverse, Opinii | 642 vizualizări | Nu există niciun comentariu | Autor:

“Dacă vă uitaţi la Trump sau la Bolsonaro, în Brazilia, veti vedea că acum oamenii vor politicieni suficient de duri pentru a face ce au promis”, spunea omul de afaceri spaniol Juan Carlos Perez Carreno. Spaniolul încerca să explice pentru The New York Times ce se află în spatele ascensiunii partidului Vox, pe care ziarul îl numeşte «primul partid de extremă dreapta de la finalul dictaturii lui Franco, în 1975»”, scrie jurnalistul Pat Buchanan pe blogul sau.

„Nerăbdarea tot mai mare a popoarelor faţă de noii lideri şi parlamentarii care nu pot să acţioneze sau nu acţionează decisiv explică două realitaţi ale timpurilor noastre: reducerea impoertanţei Parlamentului şi ascensiunea autocraţiei peste tot în lume.

Când au condamnat decizia preşedintelui Trump de a declara stare de urgenţă naţională şi de a folosi fondurile Pentagonului pentru a construi zidul de la graniţa cu Mexicul, elitele politice şi economice l-au acuzat pe preşedinte de o mulţime de păcate împotriva Constituţiei.

El a uzurpat prerogative alocării fondurilor federale pe care părinţii fondatori au oferit-o Congresului. A nesocotit şi sistemul de checks and balances al democraţiei madisoniene. Acţionează ca un preşedinte imperial.

Însă declinul Congresului nu e un fenomen recent. Iar principala cauză a decăderii Congresului de la statutul “de primă ramură a guvernării” la cel mai puţin respectat statut este Congresul însuşi, propria sa timiditate şi laşitate. Comparaţi moleşeala şi inacţiunea Congresului de astăzi cu modul în care au acţionat preşedinţii pe care istoricii i-au calificat drept importanţi.

Thomas Jefferson a profitat de oferta lui Napoleon de a vinde teritoriul Louisianei pe 15 milioane de dolari şi a acţionat într-un mod dubios din punct de vedere constituţional, chiar după propriul raţionament al lui Jefferson. Însă istoria i-a validat decizia.

Abraham Lincoln i-a arestat pe comngresmanii din Maryland pentru a împiedica activitatea unui legislativ secesionist. Lincoln a violat drepturile constituţionale a mii de cetăţeni, a ordonat arestarea şefului Curţii Supreme, Roger Taney, a închis ziare şi, în ianuarie 1863 a decretat eliberarea sclavilor din toate statele care participau la rebeliunea împotriva Uniunii.

“Am ocupat Panama”, a spus preşedintele Theodore Rossevelt, ai cărui agenţi au ajutat la acapararea unei provincii a Columbiei, pentru a construi canalul.

Din 1942 şi până la finalul războiului, Franklin Delano Roosevelt a trimis în lagăre 110.000 de japonezi, dintre care 75.000 erau cetăţeni americani.

Harry Truman, fără vreo autorizare a Congresului, le-a cerut trupelor din Coreea de Sud a reziste în faţa invaziei Coreei de Nord şi a numit această acţiune drept una poliţienească.

Deşi Camera Reprezentanţilor dominată de republicani a votat împotriva loviturilor aeriene împotriva Serbiei, în 1998, Bill Clinton şi-a continuat campania de bombardamente de 78 de zile, până când Belgradul a renunţat la Kosovo.

Pe de altă parte, când preşedinţii au acţionat decisiv, fără aprobarea Congresului si uneori neconstituţional, Congresul nu a reuşit să-şi apere puterea dată de constituţie şi chiar a ajuns să se predea în faţa preşedintelui.

Autoritatea Congresului “de a reglementa comerţul cu alte state” a fost în mare parte cedată ramurii executive, iar Congresul a căzut de acord să se limiteze la a vota “da” sau “nu” în privinţa oricarui acord negociat de Casa Albă. Prerogativele monetare ale Congresului au fost transferate demult la Rezerva Federală. Prerogatiova Congresului de a declara război a fost nesocotită de preşedinţi începând de la Truman. Autorizarea Congresului pentru folosirea forţei militare a înlocuit prerogativa de a declara război, iar preşedinţii au libertatea de a interpreta într-un sens foarte larg ce înseamnă folosirea forţei militare.

Când a declarat stare de urgenţă naţională, presedintele Trump s-a bazat pe dreptul dat preşedintelui în acest sens, de către Congres, în 1976.

Curtea Supremă a auzurpat puterea Congresului. Măsura desegregării şcolilor publice din America a fost luată de Curtea Supremă, în 1954, nu de Congres. În anii 1960-1970, Congresul a privit cu indiferenţă cum în nenumărate scoli s-a impus din nou segregarea transportului copiilor, prin intermediul judecătorilor federali. Timp de decenii, Curtea Supremă s-a folosit de Primul Amendament al Constituţiei pentru decreştinarea şcolilor publice şi locurilor publice, iar Congresul nu a făcut nimic. Apoi Curtea a stabilit că sunt constituţionale căsătoriile între persoane de acelaşi sex. Congresul mai are încă puterti date de Constituţie pentru a restrânge jurisdicţia Curţii Supreme şi a curţilor federale. Însă această putere dată de părinţii fondatori nu a fost folosită niciodată.

Unul dintre marile motive pentru care a fost ales Trump, dincolo de toate păcatele sale, este că e un om care face, un om care duce lucrurile până la capăt. Iar unul dintre motivele pentru care autocraţii sunt în ascensiune este că partidele de centru sunt date la o parte, percepute ca incapabile să satisfacă revendicările de bază ale oamenilor – mai puţini imigranţi, frontiere mai sigure, prezervarea identităţii naţionale, punerea în prim-plan a propriului popor şi a a propriei ţări.

Orice s-ar spune despre autocraţi, că se numesc Trump, Xi sau Putin, ei nu vorbesc, ei fac. Acţionează.”

Sursa: https://www.cotidianul.ro

Navighează dupa cuvinte-cheie: ,