Dăncilă a „recidivat” ieri formulând un protest categoric ca reacție la atitudinea de rea credință a instituților europene față de România

16:53, 14 noiembrie 2018 | Actual, Externe, Opinii | 392 vizualizări | Nu există niciun comentariu | Autor:

După prestația demnă din Parlamentul de la Strasbourg de luna trecută, Primul Ministru Viorica Dăncilă a „recidivat” ieri formulând un protest categoric ca reacție la atitudinea de rea credință a instituților europene față de România, și respingând atât acuzele cât și solicitările cuprinse în Rezoluția PE și Raportul MCV referitoare la situația statului de drept din țara noastră.

ROMÂNIA RESPINGE ULTIMATUMUL UE

Vorbind în numele întregii națiuni române (trădătorii, evident, autoexcluzându-se din această categorie), dna Dăncilă a declarat: „Trebuie să spun că sunt dezamăgită și revoltată. Dezamăgită pentru că nu e corect că argumentele României nu sunt luate în considerare. Am mers în PE, am vorbit cu dl Timmermas și am spus lucruri pe care nu poate spune că nu le știe, și mă refer la protocoale…. I-am oferit argumente juridice. Nu am văzut ca măcar unul dintre aceste argumente să fie reflectat în MCV și îmi pun întrebarea care e rostul acestor 18 întrebări de la dl Timmermans? De ce pui aceste întrebări cuiva dacă nu te interesează ce răspunde? Cred că nu mai putem accepta ca românii să fie certați sau să li se ceară lucruri care nu se cer altora în Europa. Sunt proeuropeană, am fost europarlamentar 9 ani, nimeni nu mă poate bănui că nu vreau ca România să meargă pe calea europeană. Dar în același timp trebuie să avem tăria și demnitatea să ne apărăm țara.

Subliniind că așa zisele recomandări făcute României de a nu-și pune în aplicare legile care au trecut testul constituționalității, sau de a păstra, respectiv numi, în fruntea unor instituții din sistemul judiciar doar persoane agreate de birocrația bruxelleză, sunt „inadmisibile”, dna Dăncilă a spus, în fapt, că Rezoluția PE și Raportul CE vor rămâne fără urmări în România.Ele nici nu ar fi fost în măsură să producă efecte juridice, adică obligații pentru statul român, decât dacă autoritățile române ar fi acceptat-o voluntar. Ceea ce, se înțelege, nu va fi cazul.

Teoretic, mingea s-ar afla acum în terenul UE. Practic s-a declanșat un război al surzilor. În prag de alegeri parlamentare europene și de formare a unei noi Comisii, dar și de debut al președinției rotative a Consiliului UE, care revine tocmai României, în lipsa unei răsturnări prin forță a Guvernului român, acest război are premise să continue pentru cel puțin un an și jumătate, doi.

SE IMPUNE DENUNȚAREA MCV

Guvernul României nu ar trebui, însă, să se angajeze într-o asemenea confruntare de uzură, ci să treacă de la vorbe la fapte, obligând Comisia fie să se prezinte în fața CJUE pentru o decizie referitoare la baza legală a acțiunilor sale, fie să capituleze anticipând că abuzurile săvârșite nu vor putea fi validate de judecătorii europeni. Pentru aceasta este necesară denunțarea MCV, a cărui valabilitate a încetat în 2010, odată cu expirarea clauzei de salvgardare inclusă în tratatul de aderare a României la UE.

Luarea de poziție a Premierului Dăncilă a atins, fără îndoială, corzi sensibile în sufletele românilor. Cei mai mulți s-au regăsit în cuvintele sale și au reacționat entuziast la mesajul său deopotrivă european și național, de atașament față de valorile europene dar și de afirmare inflexibilă a demnității naționale. Pe acest val, Viorica Dăncilă ar trebui să conducă Guvernul spre transformarea discursului în acțiune.

Viorica Dăncilă a dovedit că are forța de a vorbi ca un bun român. Trebuie să dovedească a o avea și pe aceea de a acționa ca un bun român.

Neîndoielnic că o are. Este necesar doar să o arate, spunând încă o dată, în acest an centenar, celor care vor să ne domine, că „pe aici nu se trece!”. Acum ori niciodată!

Adrian Severin

Sursa:http://adrianseverin.com

Navighează dupa cuvinte-cheie: , ,