22 August 1968: Ziua în care poporul român l-a aplaudat sincer pe Ceaușescu

08:54, 22 august 2018 | Actual, Diverse | 338 vizualizări | Nu există niciun comentariu | Autor:

Ani la rând, pe vremea ,,Epocii de Aur”, Nicolae Ceaușescu a ordonat ierarhiei PCR să organizeze tot soiul de mitinguri și „adunări populare“ la care românii erau obligați să participe. A existat, însă, și o excepție: pe 22 august 1968, circa o sută de mii de oameni s-au adunat, de bună voie, într-un miting imens, în cursul căruia Ceaușescu a fost aplaudat sincer și fără nici un fel de reținere.

Cu 50 de ani în urmă, pe 20/21 august 1968, armatele Pactului de la Varșovia, conduse de URSS, au ocupat, Cehoslovacia în doar câteva ore. Luat prin surprindere, Occidentul capitalist nu a reacționat aproape deloc. În mod cu totul neașteptat, singura opoziție față de agresiunea sovietică a venit din România socialistă: Ceaușescu a fost singurul lider comunist care a criticat agresiunea „frățească“. Iar asta a adunat în jurul lui întregul popor român care, atunci, ar fi fost în stare să se arunce și în foc, dacă el le-ar fi cerut-o. A fost o atitudine fermă care i-a creat lui Ceaușescu aura de luptător contra „imperialismului“ sovietic. Dar și pe cea de lider comunist luminat, total opus brutelor bolșevice de până atunci.

Noaptea fricii

După 1990, Paul Niculescu-Mizil a relatat o serie de evenimente care s-au petrecut în culisele puterii politice de la București spre sfârșitul lui august 1968. În acea perioadă, Niculescu-Mizil era secretarul CC al PCR pe probleme de politică externă şi propagandă. Ulterior a afirmat că el însuși ar fi fost primul demnitar comunist român care a aflat de invadarea Cehoslovaciei: informația i-ar fi fost oferită de Eugen Ionescu, corespondentul Agerpres la Praga. Imediat Niculescu-Mizil l-a anunțat pe Ceaușascu iar acesta, chiar în acea noapte, a convocat Prezidiul Permanent al CC. Mult mai târziu, Ion Mihai Pacepa, fostul șef al spionajului românesc, a afirmat că, în acea dimineață, Ceaușescu ar fi spus „Acu-i rândul meu!“ Nimeni nu bagă mâna în foc pentru afirmația lui Pacepa, dar dacă Nicolae Ceaușescu a spus asta, s-a înșelat: „rândul lui“ avea să vină mult mai târziu, pe 25 Decembrie 1989.
Tot în acea noapte, Ambasada URSS a trimis CC al PCR o „Notă“ prin intermediul căreia a oferit varianta sovietică privitoare la ocuparea Cehoslovaciei. Dar acel document nu i-a impresionat pe „tovarășii“ de la București. Dovadă a acestei atitudini este stenograma şedinţei pe care Ceauşescu a convocat-o în dimineaţa zilei de 22 august, la ora 6.30. O ședință specială la sfârșitul căreia s-a decis expedierea unei scrisori oficiale adresate conducătorilor celor cinci state agresoare, în care se menționa: „Nu împărtăşim punctul de vedere că acolo există elemente contra-revoluţionare şi considerăm că este o gravă eroare intervenţia militară în Cehoslovacia.“ Tot atunci, în jurul orei 8.15, membrii CPEx au aprobat, în unanimitate, declarațiile lui Nicolae Ceauşescu. Aceeași susținere a fost afirmată şi în plenara comună a CC şi a Consiliului de Stat.

,,Să fim ca o cetate de nepătruns…”

Istoricul Mihai Retegan a studiat o serie de documente de arhivă pe care le-a publicat în anul 1998, în lucrarea „1968. Din primăvară până-n toamnă“. Unul dintre aceste documente este stenograma şedinţei Comitetului Executiv al CC al PCR din 21 august 1968, din care prezentăm un fragment:
„Tov. N. Ceauşescu:(…) Toată operaţiunea asta s-a produs noaptea. După ştirile pe care le avem, populaţia a început să se adune. (…) Sigur, nu ştim ce vor face tovarăşii cehoslovaci, dar practic Cehoslovacia este sub ocupaţie. (…) Să anunţăm acest lucru şi public, să dăm o informaţie. (…) Să pregătim o declaraţie a partidului şi guvernului român în care să exprimăm poziţia că nimeni, în nici un fel, nu poate să-şi aroge dreptul să se amestece în treburile altor state. (…) Să ne gândim ca această declaraţie s-o aducem şi la cunoştinţa membrilor ONU. Este clar că drumul pe care s-a pornit în Cehoslovacia este unul de aventură, care nu mai dă nici o încredere că aceste state pot să garanteze în vreun fel securitatea (…).
Tov. I.Gh. Maurer: Eu sunt absolut de acord cu propunerile făcute de tov. Ceauşescu (…).
Tov. Virgil Trofin: Şi eu cred că măsurile propuse aici sunt foarte bune (…).
Tov. Emil Bodnăraş: Drumuri de urmat sunt mai multe, dar singurul drum bun este numai acesta (…).
Tov. Paul Niculescu-Mizil: Eu sunt de acod cu toate propunerile făcute aici (…).
Tov. Maxim Berghianu: (…) Măsurile preconizate impun o disciplină de fier, o unitate de monolit în jurul partidului, a Comitetului Central, în jurul tov. Nicolae Ceauşescu, în jurul guvernului, să fim ca o cetate de nepătruns, în care să nu existe nici o fisură (…)“.
În schimb stenograma şedinţei Comitetului Executiv al CC al PCR din 25 august, artă că, speriați parcă de entuziasmul din 21 august, liderii de la București au devenit deosebit de prudenți:
„Tov. N. Ceauşescu(despre întâlnirea cu ambasadorul sovietic): Tovarăşii noştri au luptat cu cei mai mulţi dintre ei în Spania. (…) Deci noi cunoaştem pe oamenii aceştia. (…) Cum putem noi azi să credem că ei vor să vândă Cehoslovacia imperialismului? (…) Trebuie ajutaţi mai bine să se organizeze şi noi le-am făcut anumite critici când am fost acolo. (…) Oamenii pot face greşeli, dar cine nu face greşeli? (…) După cât am citit şi eu, Lenin nu o dată a spus nu numai că se pot face greşeli, dar a luat şi poziţie autocritică, a spus: aici am greşit, aici am greşit. (…) Iată, sunt toate materialele acestea – şi am arătat volumele din bibliotecă – este bine să ne uităm din când în când la ele, nu pentru a lua citate de acolo, dar pentru a vedea cum a gândit, cum a acţionat Lenin şi a trage învăţăminte. (…) Nu pot să nu fie îndureraţi oamenii tocmai pentru că ţin şi sunt legaţi de PCUS, de Uniunea Sovietică. De aceea am propus, hai să ne întâlnim, cu toate partidele, să discutăm problemele. (…) Aşa am învăţat noi că trebuie să procedeze comuniştii şi că nu se poate altfel. Oamenii gândesc, judecă şi nu poţi să le spui: crede şi nu cerceta. Aceasta o spune numai Biblia, dar noi trăim în altă epocă. Biblia e rezultatul unei epoci când gândirea era destul de limitată, numai când câţiva gândeau. Astăzi (…) omul vrea să-i demonstrezi de ce este just aşa. (…) Nu poţi spune trebuie să mă crezi pe mine pe cuvânt. (…) Iată, acestea au fost discuţiile pe această temă.
Tov. Emil Bodnăraş: Foarte bine.
Tov. Ion Gh. Maurer: Trebuie să răspundem în aşa fel încât să nu se interpreteze răspunsul nostru (n.r. – către PCUS) ca o adeziune.
Tov. Gh. Stoica: (…) Într-adevăr, nu are nici un rost să intre în polemică, pentru că este o combinaţie, dracul să o ia, în care se combină perfidia cu minciuna, toate le conţine. (…) Să nu închidem ochii şi să vedem dacă se confirmă faptele că trupele se îndreaptă spre graniţele noastre. (…)
Tov. N. Ceauşescu: (…) Ceva din tot ce se spune tot e adevărat, mişcare de trupe au, cum tot aşa este adevărat că în toată zona ei au de regulă trupe. În Debreţin sunt două divizii sovietice şi sunt şi maghiarii. Ele s-au mişcat. La fel în Chişinău sunt câteva divizii permanente, ele într-adevăr s-au mişcat, fac pregătire. E greu să spui: domnule, de ce-ţi mişti trupele? Poate să-ţi răspundă: dar ce, n-am voie să fac ceea ce vreau“
În ședința din 21 decembrie 1968 s-a organizat și celebra manifestație din Piaţa Palatului. O manifestația la care s-a estimat că vor participa zece, maximum două zeci de mii de oameni. Realitatea a depășit cele mai optimiste speranțe ale lui Ceaușescu: ura anti-sovietică a adunat la acel miting peste o sută de mii de oameni. Oameni care, veniți acolo de bună voie și neconvocați de nimeni, au aplaudat, de bună voie, discursul lui Ceuaușescu așa cum nu aveau să o mai facă niciodată în viitorii ani ai „domniei“ sale.

Un discurs fulminant

Încă de la ieșirea pe balconul sediului CC al PCR, Nicolae Ceaușescu a fost primit cu aplauze entuziaste, pe care chiar el a reușit cu greu să le oprească, pentru a se face auzit. Iar atunci când s-a făcut liniște, a urmat un discurs fulminant, pe care nimeni nu s-ar fi așteptat să-l audă din gura unui lider comunist:
„Dragi tovarăși, cetățeni ai țării românești, în aceste momente grele pentru poporul frate cehoslovac, pentru situația din Europa, doresc ca, în numele Comitetului Central, al Consiliului de Stat și al Guvernului, să mă adresez dumneavoastră, exprimând încrederea noastră deplină în hotărârea poporului român de a asigura construcția pașnică a socialismului în patria noastră. Pătrunderea trupelor celor cinci țări socialiste în Cehoslovacia constituie o mare greșeală și o primejdie gravă pentru pacea în Europa, pentru soarta socialismului în lume. Este de neconceput în lumea de astăzi, când popoarele se ridică la luptă pentru a-și apăra independența națională, pentru egalitate în drepturi, ca un stat socialist, ca state socialiste, să încalce libertatea și independența altui stat. Nu există nici o justificare, nu poate fi acceptat niciun motiv de a admite, pentru o clipă numai, ideea intervenției militare în treburile unui stat socialist frățesc. Delegația noastră de partid și de stat, care a vizitat săptămâna trecută Cehoslovacia, s-a convins că poporul cehoslovac, Partidul Comunist Cehoslovac, clasa muncitoare cehoslovacă, bătrâni, femei, tineri, în unanimitate, sprijină conducerea de partid și de stat în efortul pentru a îndrepta stările de lucruri negative moștenite din trecut, pentru a asigura triumful socialismului din această țară. Am hotărât ca începând de astăzi să trecem la constituirea gărzilor patriotice înarmate, alcătuite din muncitori, țărani și intelectuali, apărătoare ale independeței patriei noastre socialiste. Dorim ca poporul nostru să-și aibă unitățile sale înarmate pentru a-și apăra cuceririle revoluționare, pentru a-și asigura munca pașnică, independența și securitatea patriei socialiste. S-a spus că în Cehoslovacia există pericolul contrarevoluției; se vor găsi poate mâine unii care să spună ca și aici, în această adunare, se manifestă tendințe contrarevoluționare. Răspundem tuturor: întregul popor român nu va permite nimănui să încalce teritoriul patriei noastre”.
A fost un discurs cu adevărat curajos, care a făcut din Ceaușescu un veritabil erou. Iar această „aură eroică“ l-a urmărit în următorul deceniu al „domniei“ sale. Un an mai târziu, președintele Nixon a venit în vizită la București. Ceva mai târziu, Ceaușescu a fost primit de Regina Angliei, care l-a și plimbat cu celebra ei caleașcă. Iar ulterior, Ceaușescu a umblat prin toată lumea, în celebrele „vizite de lucru“. Poate că, dacă ar fi rămas doar la această fază și s-ar fi retras la timp de la conducerea țării, Nicolae Ceaușescu ar fi rămas în istorie ca unul dintre conducătorii luminați ai României. Dar, spre ghinionul lui, nu a făcut-o! Iar după 21 de ani, în decembrie 1989, la scurt timp după un alt discurs, rostit tot de pe balconul CC, el și soția lui au ajuns în fața „Tribunalului militar excepțional“ de la Târgoviște. Iar de acolo, direct în fața plutonului de execuție.

„România, viitoarea țintă“?

La scurt timp după invadarea Cehoslovaciei, s-a vorbit și despre o posibilă invazie a României care ar fi urmat să aibă loc în cursul lunii noiembrie 1968. Istoricii specializați în istoria recentă au căutat prin arhive, inclusiv cele străine, urmele documentare ale acelui plan de invadare a României. Unul dintre acești specialiști a fost Liana Radu, primul istoric român căruia i s-a aprobat să cerceteze arhivele NATO, unde a studiat documente deosebit de importante legate de istoria noastră recentă. Inclusiv documente legate de evenimetele din anul 1968 – subiectul tezei sale de doctorat. Din acele documente, ea a aflat că, în septembrie 1968, serviciile secrete britanice și olandeze reușiseră să afle detalii privitoare la planul sovietic de invadare a României. Tot de acolo a mai aflat că potrivit acelui plan, trupele sovietice, ungare și poloneze urmau să invadeze România pe 22 noiembrie, ora 4.00 dimineața. Și tot din arhivele NATO a mai aflat și că, în ziua de 21 noiembrie 1968, Michael Steward, ministrul de externe britanic, a transmis la București un telex privitor la acest subiect: „Am analizat informațiile de ultim ore și am ajuns la concluzia că rușii pregătesc în cel mai scurt timp o acțiune militară împotriva României. Totalul efectivelor trupelor de invazie ar urma să se ridice la 150.000 de militari.” De fapt atunci, în toamna anului 1968, restul stalelor din componența ,,Pactului de la Varșovia” mobilizaseră o armată imensă care, practic, înconjurase România. Doar trupele sovietice mobilizaseră aproape 20 de divizii, dintre care trei de desant aerian. Acestora li se adăugau alte 21 de divizii, puse la dispozișie de Polonia, Ungaria şi Bulgaria. În plus, România urma să fie atacată și dinspre Marea Neagră, unde trei divizii sovietice şi bulgare urmau să efectueze operațiunile de desantul amfibiu. În plus, forţele terestre erau sprijinite de 890 de avioane ruseşti şi 1.265 de aeronave ale celorlalte trei ţări care urmau să participe la ocuparea României.

,,Turiști”, la fel ca în Decembrie 89

Dar, nu doar arhivele NATO conțin documente privitoare la august 1968. Încă de pe 5 august, Securitatea întocmise Nota-sinteză nr. 148 „privind unele acţiuni ostile întreprinse de autorităţile sovietice împotriva R.S.R”. Un document din care rezulta că serviciile secrete din țările ,,frățești” ,,au trimis pe teritoriul României agenți secreți, sub diverse acoperiri, îndeosebi ca turişti, agenţi bine instruiţi şi cu sarcini operative precise.” Din acest document înțelegem că sovieticii stau rău cu ,,imaginația creativă”: peste 21 de ani, în decembrie 1989, URSS-ul lui Gorbaciov a trimis în România, circa 30.000 de „agenți acopertiți“, care s-au prezentat tot ca „turiști“ aflați, chipurile, în concediu.
În acea perioadă, conducerea PCR a elaborat „Doctrina războiului de apărare națională a întregului popor.“ Tot atunci, în acele condiții extrem de tensionate, forțele armate ale României socialiste au fost dislocatre în puntele cele mai sensibile ale granițelor. Militarii români au fost consemnați în cazărmi, iar concediile ofițerilor au fost suspendate.
Totuși cum stătea România din punct de vedere strict militar? Membră a Pactului de la Varșovia, RSR dispunea doar de tehnică militară sovietică, de obicei veche și depășită. Este drept că nici militarii cu funcții de comandă nu erau deosebit de inteligenți. Unul dintre aceia a fost, gen. col. Ioan Alexa, pe atunci șeful Comandamentului Apărării Antiaeriene a Teritoriului. Aflat într-o poziția atât de înaltă, generalul a propus ca atacurile aeriene sovietice să fie contracarate de către piloții români, cu ajutorul unor coase, montate în vârful aripilor avioanelor noastre de luptă. De ce? Pentru ca, ajutați de acele unelte agricole, să sfâșie blindajele avioanelor agresoare. Ei bine, nimeni nu a râs de acea idee ciudată, și nu a lipsit mult ca ea să și fie pusă în aplicare. Oricum ar fi atunci, în toamna anului 1968 era clar că ţara noastră nu avea nici o şansă în faţa unui atac militar de mari proporții. Armata RSR dispunea de circa 360.000 de militari din diverse categorii de arme, la care se adăugau 26.000 de grăniceri şi 45.000 de soldaţi ai Trupelor de Securitate. În ceea ce priveşte dotarea cu tehnică militară, aceasta era de proveniență sovietică, dar rămasă, undeva, la nivelul celui de-al Doilea Război Mondial. De fapt, URSS considera România ca pe o ţară de rang inferior, pe care nu se putea baza în planurile sale strategice, privitoare la un eventual război între Est şi Vest.
După cum bine știm, până la urmă, Republica Socialistă România nu a fost atacată, nici de URSS și nici de trupele ,,Pactului de la Varșovia”. Ce i-a împiedicat? Bineînțeles că nu coasele generalului Alexa. De fapt, motivele au fost deosebit de complexe. Pe de o parte au fost țările Occidentale, inclusiv SUA, care au avertizat Moscova „să nu dezlege câinii războiului“. Venit la circa șapte ani după „Criza rachetelor“ din 1961, acest avertisment a atârnat foarte greu în calculele strategice ale Kremlinului. În plus, China și-a manifestat, și ea, sprijinul pentru România în cazul în care aceasta ar fi fost atacată de URSS și restul Pactului de la Varșovia. De fapt, atunci „dezlegarea câinilor războiului“ ar fi târât Europa, și poate chiar întreaga lume, într-un război devastator, din care nimeni nu ar fi avut nimic de câștigat. Oricum ar fi, RSR a scăpat, atunci, de o invazie militară. Dar nu a scăpat și de invazia „nevăzută“: mii de spioni dar și de „agenți de influență“ au fost plasați aici, la noi de către regimul sovietic. Agenți care, sub diverse acoperiri, și-au făcut de cap nestingheriți, în anii și deceniile care au urmat.

Sursa: www.cotidianul.ro

Navighează dupa cuvinte-cheie: , , , ,