Prea multe războaie, prea mulţi duşmani » FLUX on-line | Prea multe războaie, prea mulţi duşmani

Prea multe războaie, prea mulţi duşmani

13:58, 8 februarie 2018 | Presa internațională | 2944 vizualizări | Nu există niciun comentariu | Autor:

Dacă Turcia nu joacă la cacialma, trupele americane din Manbij, Siria ar putea să primească curând botezul focului, iar NATO să se trezească în cea mai gravă criză din toată istoria alianţei.

Originalul articolului publicat pe blogul personal a lui Patrick J. Buchanan

Ministrul de Externe al lui Erdogan a cerut Statelor Unite să ia măsuri concrete pentru a pune capăt sprijinului acordat kurzilor, cei care controlează frontira siriană cu Turcia la est de Eufrat, până jos în Irak. Dacă turcii vor ataca Manbij, SUA se vor confrunta cu urgenţa de a lua o decizie: să rămână alături de aliaţii săi kurzi şi să reziste turcilor, sau să-i abandoneze pe kurzi. De asemenea, dacă americanii îi vor lăsa pe turci să-i scoată pe kurzi din Manbij şi din toată zona de frontieră siriano-turcă, aşa cum ameninţă Erdogan, credibilitatea Americii va primi o lovitură din care nu-şi va reveni prea curând. Pe de altă parte, a lua partea kurzilor şi a se opune forţelor lui Erdogan, ar însemna o ruptură în NATO şi pierderea bazelor americane din Turcia, inclusiv cea aeriană de la Incirlik. De asemenea, Turcia se află pe ambele maluri ale intrării prin Strâmtoarea Dardanele în Marea Neagră. Pierderea NATO va însemna un triumf pentru Vladimir Putin, cel care le-a dat Ankarei „lumina verde” spre a-i izgoni pe kurzi din Arin.

Şi, cu toate acestea, Siria nu este decât una din multele provocări la adresa politicilor externe americane.

Jocurile Olimpice de iarnă din Coreea de Sud ar putea să fi îndepărtat din ştirile zilei ameninţarea, ca o rachetă balistică intercontinentală nord-coreeană să lovească Statele Unite. Dar, nimeni nu crede că această ameninţare a dispărut pentru totdeauna. Săptămâna trecută China a adus acuzaţiile, că distrugătorul american USS Hoper, înzestrat cu rachete teleghidate, s-a apropiat la mai puţin de 12 mile nautice de Scarborough Shoal, un recif din Marea Chinei de Sud revendicat de Beijing, dar care recif, în realitate, este mult mai aproape de insula Luzon, în Filipine. Şi mai spune China că distrugătorul american a fost izgonit de o fregată chienzească. Dacă vom continua să contestăm pretenţiile teritoriale ale Chinei trimiţând nave de război americane, o ciocnire va fi inevitabilă. Recent, într-un incident similar, un avion militar rusesc a venit la doi metri de un aparat al Marinei americane EP-3, în fapt un avion de patrulare aflat în spaţiul internaţional deasupra mării Negre. După intervenţia jetului rusesc, avionul american a fost nevoit să-şi întrerupă misiunea.

Raporturile SUA cu Pakistanul, aliatul lor din vremea Războiului Rece, au ajuns în punctul cel mai de jos. În primul său tweet din 2018, preşedintele Trump a acuzat această ţară, că este duplicitară şi un prieten fals: „În mod prostesc, Statele Unite au dat Pakistanului mai mult de 33 miliarde dolari în ultimii 15 ani, iar ei nu ne-au dat înapoi decât minciuni şi înşelătorii, spunând că liderii noştri sunt nişte nebuni. Le-a dat adăpost teroriştilor urmăriţi de noi în Afganistan. Gata, ajunge!”

În ce priveşte războiul cel mai lung al Americii, din Afganistan, intrat în al 17-lea an, nici un sfârşit nu se arată la orizont. Cu puţin timp în urmă hotelui internaţional din Kabul a fost atacat şi deţinut 13 ore de talibani înarmaţi, 40 de oameni au fost ucişi. Facilităţi din Jalalabad ale organizaţiei internaţionale „Salvaţi copiii” au fost atacate de ISIS, panica s-a instalat în toată ţara. O ambulanţă a explodat la Kabul, 103 persoane au pierit, 235 au fost rănite. Militanţi ai Statului Islamic au atacat soldaţi afgani din paza Academiei Militare din Kabul. Se apropie iarăşi sezonul luptelor, soldaţii americani nu vor pleca prea curând din acea ţară, şi se ridică întrebarea: dacă Pakistanul acordă locuri de refugiu pentru teroriştii din reţeaua Haqqani, cum am putea crede că războiul din Afganistan se va încheia cu un succes pentru Statele Unite?

De curând, într-un incident cu schimburi de focuri, coaliţia condusă de SUA a omorât 10 soldaţi irakieni. Amintim că războiul din Irak a început acum 15 ani…Iar un alt război, în care aspectele umanitare rivalizează cu cele din Siria, continuă în Peninsula Arabă. Acolo, o blocadă totală saudită, în aer, pe ape şi uscat ameninţă populaţia Yemenului cu moartea prin înfometare, dar nu a izbutit să-i alunge pe rebelii Houthi din capitala Sanaa, ocupată de ei cu trei ani în urmă. Mai mult, ultimele ştiri sunt, că rebelii secesionişti, sprijiniţi de Emiratele Arabe Unite, au luat puterea în portul sudic al Yemenului, Aden. Acolo, rebelii urmăresc să împartă ţara în două, aşa cum a fost înainte de 1990.

Mai sunt şi alte războaie – Somalia, Libia, Ucraina – unde Statele Unite ţin partea uneia dintre tabere, trimiţând arme, instructori militari şi misiuni aeriene. La fel ca şi romanii, noi am devenit un imperiu, angajaţi în lupte în multe părţi, cu trupe pe toate continentele şi forţe implicate în operaţiuni de luptă deschisă, despre care poporul american n-are decât cunoştinţe vagi. „Nu ştiam că avem 1.000 de militari în Nigeria. Nu ştim exact unde ne aflăm în lume, vorbesc de militarii noștri, şi ce facem acolo”, spunea senatorul Lindsey Graham, când a aflat de moartea a patru americani din “Beretele Verzi”.

Nu, nu știm, domnule senator.

La fel ca în toate războaiele, puterea este dată generalilor.

În schimb, ce anume provoacă în prezent cea mai mare neliniște și stare de insecuritate, în orașul imperial (Washington)? Spaima că un memorandum de 4 pagini al Comitetului judiciar al Camerei Reprezentanților ar putea discredita investigația lui Robert Mueller în cazul Russiagate.

de Patrick J. Buchanan,

Ianuarie 2018

Traducere din Engleză de Radu Toma

Sursa: flux.md

Navighează dupa cuvinte-cheie: ,