Va capitula România în războiul care se dă pe resursele sale?

10:20, 2 august 2018 | Opinii | 713 vizualizări | Nu există niciun comentariu | Autor:
De cel puțin 10 ani, România este survolată continuu de raiduri concertate ale reprezentanților țărilor și companiilor care vor să acapareze resursele noastre, indiferent că vorbim despre cele de aur și metale rare din Apuseni, gazele de șist din Moldova și Dobrogea sau de gazele din Marea Neagră.

RENUNȚAREA LA IPOCRIZIE

Mai nou, s-a renunțat la ambalaj și se vorbește în mod deschis și fără ipocrizie despre resurse. Că e vorba despre miniștri de externe (cazul ministrului austriac Karin Kneissl), de ambasadori (cazul ambasadorului Hans Klemm, flancat de-a dreapta și de-a stânga de ambasadorii Germaniei și Franței) sau doar de „simpli reprezentanți” ai unor companii de talie în domeniu (Exxon, OMV și altele), toți își concertează tirul asupra Parlamentului și Guvernului și, mai ales, asupra șefului partidului de guvernământ ‒ Liviu Dragnea ‒ pentru a-l determina să modifice printr-o Ordonanță de urgență Legea gazelor off-shore din Marea Neagră.

În această serie de presiuni nu vreau să includ și interviul bizar al Președintei ICCJ ‒ care cere într-o manieră nemaivăzută urgentarea redactării sentinței în dosarul lui Dragnea, sau poza cu noua șefă interimară a DNA ‒ nu i-am reținut numele ‒ încadrată de ambasadorul SUA și un reprezentant al FBI… deși mi-e greu să nu le amintesc măcar.

Să ne amintim că de îndată ce Legea gazelor din Marea Neagră a fost adoptată în Camera Deputaților într-o formă modificată față de cea de la Senat și care lăsa și României o fărâmă din resursele sale,  s-a declanșat o veritabilă ofensivă împotriva Executivului de la București,

Prima salvă de tiruri asupra Guvernului României a fost trasă de companiile petroliere, care, prin gura purtătorilor lor de cuvânt, mai mult sau mai puțin oficiali ‒ fie asumați, fie „acoperiți” prin presă, sau prin clasa politică, din opoziție, dar și de la putere, ba chiar și din partea unor instituții care ar trebui ‒ teoretic ‒ să asigure siguranța națională, au început să reverse tiruri încrucișate de acuze la adresa guvernanților,care, cu sau fără voie, sub presiunea unei părți a societății civile, au trebuit să adopte o lege care să țină cont și de interesul național. Această situație a avut darul de a forța multe „cozi de topor” și agenți de influență, unii aflați în chiar partidele de la putere, să se deconspire prin declarații și acțiuni fățișe împotriva interesului național.

Unii, precum  Varujan Vosganian, au început să tragă din „tranșee” împotriva propriilor colegi din alianța la guvernare, criticând aspru modificările la lege. Alții, a căror principală misiune ar fi trebuit să fie apărarea României, cum sunt cei de prin Servicii și în special SRI, au început să inventeze pericole imaginare declanșate de refuzul majorității de a ceda resursele României, precum fantasmagorica „iminentă” ocupare a Insulei Șerpilor de  ruși…

De parcă insula Șerpilor ar fi teritoriu românesc și chiar și ipotetica ei „ocupare” ar mai putea schimba cumva împărțirea platoului continental al Mării Negre stabilit printr-o decizie definitivă de Curtea de la Haga încă din 2009… probabil că merita încercat să fie zugrăvit un pericol letal chiar și în tușe groase, grosolane, chiar cu riscul de a părea nu doar de o ticăloșie fără margini, dar și de o sublimă „inocență”, ca să nu spun prostie.

Cum toate eforturile au fost sortite eșecului, s-a trecut la „artileria grea”, și anume la traficul de influență instituționalizat, pe care l-au încercat reprezentanți de înalt nivel din Austria și Statele Unite, pe lângă Guvernul României, în interesul direct al unor entități private precum OMV și Exxon. Mai întâi Karin Kneissl și apoi „super greul”Hans Klemm au venit să spargă frontul și să determine schimbarea legii printr-o ordonanță de urgență, fapt care ar echivala cu o capitulare a României în fața petroliștilor și a atotputernicilor lor protectori.

Citește și: Cine sunt de fapt cei care protestează?

ARTILERIA GREA”

Principala critică a reprezentanților țărilor care ar fi trebuit să ne fie aliate și prietene (totul până la resurse însă!) este faptul că Legea gazelor nu îndeplinește criteriile de transparență și predictibilitate.

Critica este întemeiată! Culmea! Însă nu în sensul în care și l-ar dori petroliștii.

Să mă explic! Pentru ca o normă legală să fie predictibilă, ea presupune înscrierea în mod firesc într-un șir de acte normative precedente, să nu excepteze, să nu întrerupă în mod intempestiv cursul firesc al legiferării, ci să continue cadrul legal deja existent, astfel că orice persoană, investitor sau nu, să poată intui sensul în care se va dezvolta legislația într-un anumit domeniu, respectiv acela alresurselor în cazul nostru.

În ceea ce privește transparența unei legi, aceasta presupune că legea trebuie să fie adoptată în urma unor dezbateri în forurile instituționale stabilite de Constituție și de legile în vigoare, acest criteriu impunând statelor tocmai să nu recurgă la o manieră de a legifera bazată pe alte interese decât cele declarate public și asumate de partidele aflate la guvernare.

Or, orice se poate spune despre Legea gazelor din Marea Neagră (pe care o vom numi PL-X 33), doar că este predictibilă și transparentă nu… căci ea exceptează practic de la tot ce înseamnă cadru legal în România: de la legile privind amenajarea teritoriului, la cele care reglementează proprietatea, mediul, tot… și mai ales de la reglementările fiscale. Cele care dor pe toată lumea și asupra cărora ne vom limita să le discutăm în cele ce urmează.

PL-X 33 a picat „examenul” transparenței. Totul a fost decis în discuții și negocieri care nu au fost niciodată publice și de cele mai multe ori au făcut obiectul unor contracte strict secrete încheiate de Guvernul României cu diverse companii petroliere, doar unele dintre aceste contracte și anexele lor fiind „declasificate” în acest moment.

Cu alte cuvinte, ambasadorul Klemm avea dreptate,  PL-X 33 nu este nici predictibilă, nici transparentă. Dar aceste argumente vin exclusiv împotriva intereselor celor pe care ambasadorul SUA dorea să-i apere și să-i reprezinte.

Este motivul pentru care intervenția a ceea ce am numit artileria grea a petroliștilor a cauzat mai multe pierderi celor care au întrebuințat-o și s-a constituit în ceea ce se numește „friendly fire” ‒ letal împotriva propriilor aliați.

CUM AR FI TREBUIT SĂ ARATE LEGEA

În primul rând, ar fi trebuit să NU excepteze de la întregul cadru legal în vigoare în orice domeniu tangent intereselor petroliștilor.

În domeniul fiscal, ar fi trebuit să stabilească redevențele conform Legii minelor în vigoare, dar și suprataxarea introdusă de OG 7/2013 (alias Legea 73/2018).

Această din urmă dispoziție legală prevedea la articolul 2 că „Impozitul prevăzut la alin. (1) se calculează prin aplicarea unor procente de 60% și, respectiv, de 80% din veniturile suplimentare, așa cum acestea sunt determinate potrivit anexei care face parte integrantă din prezenta ordonanță, din care se deduc redevențele aferente acestor venituri, precum și investițiile în segmentul upstream. Procentele de calcul al impozitului sunt:

  1. a) 60% din venitul suplimentar pentru prețurile de până la 85 lei/MWh inclusiv;
  2. b) pentru prețurile care depășesc 85 lei/MWh se aplică un procent de 80% la venitul suplimentar obținut din diferența dintre 85 lei/MWh și prețul practicat. ”

Cu alte cuvinte România lua 60% din diferența între 85 lei/MWh și 45,71 lei/MWh ‒ prețul de achiziție a gazelor naturale din producția internă pentru clienții casnici și noncasnici în anul 2012 și 80% din diferența pentru prețurile care depășesc 85 lei/MWh.

Cum în ziua de azi prețul este 115 lei/MWh, ceea ce înseamnă că România, aplicând diapozițiile OG 7/2013, avea un câștig calculat după următoarea formulă (85-45,71)lei x 60% + (115-85)lei x 80% = 23,574lei + 24lei = 47,574lei/MWh din 115 lei/MWh. Adică România ar fi atins o „suprataxă” de 41,36% din valoarea gazelor care s-ar fi extras din Marea Neagră.

La această „suprataxare” s-ar fi adăugat redevența cuprinsă între 3,5% și 13%, ceea ce ar fi însemnat că România ar fi atins între 44,86% și 54,36% din valoarea gazelor aflate în subsolul său.

De ce, într-adevăr, NU este predictibilă și transparentă PL-X 33?

Răspunsul este simplu: fără niciun motiv, fără nicio discuție publică prealabilă PL-X 33 a ieșit de la Senat cu norme care exceptau complet și fără niciun motiv aplicarea suprataxării prevăzute de OG 7/2013. Cu alte cuvinte, senatorii au decis în unanimitate ca România să nu mai ia nimic din cele 44,86% la 54,36% din valoarea gazelor sale. În mod nepredictibil și netransparent!

La fel, în pofida insistențelor noastre și ale unei mici părți a presei și a societății civile, Camera Deputaților a modificat textul PL-X 33, dar, pentru motive care nu ne-au fost explicate, este menținută exceptarea de la normele OG 7/2013, normele acesteia de suprataxare fiind înlocuite cu unele care aduc României ceva mai mult de un sfert din cât ar fi luat dacă… nu ar fi existat excepții. Excepții stabilite netransparent și nepredictibil!

Parlamentul a renunțat la această dispoziție și, modificând articolul 19 din PLX33/2018, a introdus o „MINI-SUPRATAXARE”!

Astfel, noua formulare a articolului 19 modificat de Cameră prevede că „(…) Procentele de calcul al impozitului se calculează pe baza prețurilor de vânzare a gazelor naturale practicate de către titularii de acorduri petroliere referitoare la perimetre petroliere off-shore pe baza grilei de prețuri de mai jos, ajustate anual începând cu 1 ianuarie 2019 cu indicele anual al prețurilor de consum, după cum urmează: a)  30% din venitul suplimentar pentru preţurile de până la 85 lei/MWh inclusiv;  b) 15% din veniturile suplimentare obţinute în urma practicării unor preţuri între 85 lei/MWh și 100 lei/MWh inclusiv; 20% din veniturile suplimentare obţinute în urma practicării unor preţuri între 100 lei/MWh și 115 lei/MWh inclusiv; (…)”

Cu alte cuvinte, în cel mai bun caz, în urma aplicării noii legi la bugetul României vor veni următoarele sume (85-45,71)lei x 30% + (100-85)lei x 15% + (115-100)lei x 20% = 11,787lei + 2,25lei + 3lei = 17,037lei/MWh din 115 lei/MWh. Asta vrea să spună că România va atinge doar, cel mult, 14,81% din valoarea gazelor, care s-ar fi extras din Marea Neagră

RESURSELE DĂUNEAZĂ GRAV PARTENERIATULUI STRATEGIC

Miza enormă a resurselor României a făcut ca cei care ar fi trebuit să fie „partenerii noștri strategici” să dezbrace haina de aliați și să o îmbrace pe cea de stăpâni, de suzerani.

În baza unor prerogative al căror temei legal sau constituțional nu am reușit încă să-l identific, ambasadorul retras al SUA la București a spus: „Parlamentul a adoptat o nouă lege privind exploatarea gazelor naturale din Marea Neagră. Președintele nu a promulgat-o încă, aşa că trebuie să am grijă.” Să aibă grijă că ce? Că stiloul Președintelui României are suficientă cerneală pentru a semna decretul de promulgare? Sau că interesele Exxon Mobile vor prevala intereselor României, statul în care Hans Klemm este doar ambasador?

Se pare că a avut grijă! Căci, în mod deloc surprinzător, efectul a fost imediat ‒ imediat după interviul-directivă dat de Hans Klemm, Liviu Dragnea a spus că Legea gazelor off-shore va fi modificată printr-o Ordonanță de urgență, spunând că „se fac discuții acum pentru posibile ordonanțe de guvern pentru Legea off-shore”, și asta ca urmare a faptului „Ceea ce este în lege nu este bine definit în anexe, acestea nu sunt foarte clare”.

Nu știu ce va urma. Constat doar cu tristețe că ceea ce mulți intuim de multă vreme s-a adeverit: „partenerii strategici” se comportă ca niște „stăpâni strategici”.

Încă sper ca modificările despre care vorbea Liviu Dragnea să fie cele care trebuie făcute în interesul României și nu în interesul protejaților „partenerilor noștri strategici”! Căci da, am spus-o din ziua adoptării: legea PL-X 33 este prost scrisă. Și este prost scrisă mai degrabă în interesul lor decât al nostru…

Citește și: Cui îi convine războiul civil din România

CE TREBUIE MODIFICAT NEAPĂRAT LA PL-X 33?

În primul rând trebuie exclusă norma de la art. 18 care prevede la al. 1 că „Titularii de acorduri petroliere referitoare la perimetre petroliere off-shore aflate în curs de executare la data intrării în vigoare a prezentei legi beneficiază, pe toată perioada derulării acestora, de nivelul de redevență, cotele procentuale de redevență petrolieră, pragurile de producție brută aferente acestor cote existente la data intrării în vigoare a prezentei legi.”

Această înghețare a redevențelor constituie o renunțare efectivă la unul dintre atributele esențiale ale suveranității naționale: dreptul Parlamentului de a dicta norme în domeniul fiscal, fapt care nu poate fi justificat nici măcar de intenția statului român de a fi predictibil, ba chiar prietenos, cu investitorii.

Apoi va trebui definit din  textul legii valoarea în raport cu care se calculează „venitul suplimentar”, respectiv va trebui stabilit, repet, din lege, nu din anexe, faptul că „venitul suplimentar” este diferența de preț între „preţurile de vânzare a gazelor naturale practicate de titularii de acorduri petroliere referitoare la perimetre petroliere off-shore” (acestea fiind menționate ca atare în textul legii) și ceea ce este definit abia în Anexa 2, respectiv „PRC – prețul de achiziție a gazelor naturale din producţia internă pentru clienții casnici şi noncasnici în anul 2012, respectiv 45,71 lei/MWh, ajustat cu rata IPC în anul 2014”.

Nu în ultimul rând formulele de calcul prevăzute la punctele 2 și 3 din anexa 2, care vin să elucideze eliptica formulare a articolului 19 al. 2, vor trebui înlocuite de procente clare, precum a fost enunțul din „pentru prețurile care depășesc 85 lei/MWh se aplică un procent de 80% la venitul suplimentar obținut din diferența dintre 85 lei/MWh și prețul practicat.”

Pentru a vă da exemplu despre cum NU trebuie legiferat, voi cita mai jos formularea actuală din PL-X 33, care la art. 19 prevede că „(…) Tranzacţiile desfășurate sub prețul de referință se impozitează la preţul de referinţă. Procentele de calcul a impozitului se calculează pe baza preţurilor de vânzare a gazelor naturale practicate de către titularii de acorduri petroliere referitoare la perimetre petroliere off-shore pe baza grilei de preţuri de mai jos, ajustate anual începând cu 1 ianuarie 2019 cu indicele anual al preţurilor de consum, după cum urmează:

  1. a) 30% din venitul suplimentar pentru preţurile de până la 85 lei/MWh inclusiv;
  2. b) 15% din veniturile suplimentare obţinute în urma practicării unor preţuri între 85 lei/MWh şi 100 lei/MWh inclusiv;
  3. c) 20% din veniturile suplimentare obţinute în urma practicării unor preţuri între 100 lei/MWh şi 115 lei/MWh inclusiv;”

Pentru a ști cum se calculează „suprataxa” nu este suficient să citim legea, ci trebuie să mergem să decriptăm Anexa 2 a Legii, care la punctul 3 spune: „În cazul în care PMPC depăşeşte 100 lei /MWh, ajustat cu IPC, după caz, impozitul asupra veniturilor suplimentare off-shore total datorat se calculează astfel:

  • IVST = ISO_85 + ISO
  • – ISO_85 – conform formulei de la pct. 1.;
  • – ISO – suma impozitelor suplimentare off-shore datorate, calculate pentru fiecare interval de preţ conform art. 19 alin.(2) lit.(b)-(i), respectiv:
  • ISO = ISO1 + ISO2 +…+ ISOi
  • ISOi se calculează conform formulei de calcul de la pct. 2, unde termenii corespunzători au următoarele semnificații:
  • CI – cota de impozitare a veniturilor suplimentare din vânzarea gazelor naturale, pentru fiecare intervalul de preț corespunzător conform art. 19 alin.(2) lit.(b)-(i);
  • PB – preţ de bază minim al intervalului de calcul corespunzător, ajustat anual începând cu 1 ianuarie 2019 cu IPC;
  • VS – venitul suplimentar din perimetrele off-shore, calculat pentru fiecare intervalul de preţ̦ corespunzător.
  • De exemplu: pentru preţuri de vânzare între 100 lei/MWh şi 115 lei/MWh inclusiv, impozitul asupra veniturilor suplimentare off-shore total datorat se calculează astfel:
  • IVST = ISO_85 + ISO
  • ISO = CI1 * VS1 + CI2 * VS2 unde:
  • CI1 – cota de impozitare (15%) a veniturilor suplimentare off-shore din vânzarea gazelor naturale, aplicabilă în urma practicării unor preţuri între 85 lei/MWh şi 100 lei/MWh inclusiv, conform art. 19 alin. (2) lit. b);
  • CI2 – cota de impozitare (20%) a veniturilor suplimentare off-shore din vânzarea gazelor naturale, aplicabilă în urma practicării unor preţuri între 100 lei/MWh şi 115 lei/MWh inclusiv, conform art. 19 alin. (2) lit. c);
  • VS1 – venitul suplimentar din perimetrele off-shore, calculat ca diferenţă între 100 lei/MWh şi 85 lei/MWh;
  • VS2 – venitul suplimentar din perimetrele off-shore, calculat ca diferenţă între PMPC şi 100 lei/MWh.”

„Clar”, nu?

Cu alte cuvinte, în loc să se stabilească în mod clar și transparent cote procentuale pe fiecare prag din textul legii ‒ așa cum a știut să o facă în Legea 73/2018, legiuitorul a preferat să facă trimitere la niște formule de calcul complicate și ambigue, ambiguitate care profită în mod exclusiv companiilor petroliere.

Concluzia este clară: textul legii este prost scris și, da, legea trebuie modificată! Însă momentul modificării este adevăratul test al patriotismului guvernanților noștri.Abia atunci vom afla dacă România a capitulat sau nu în războiul care se dă de ani de zile pe resursele sale.

Am mai spus-o și o mai spun: bogăția pentru proști e un blestem și viața lungă pentru lași este o pedeapsă. Sper să aibă urechi de auzit și guvernanții noștri. Sper să nu fie nici blestemați și nici pedepsiți! Nu în această privință… căci ne vor trage și pe noi spre aceeași soartă.


Cum ar trebui să arate textul legii pentru a respecta minimale standarde de claritate și predictibilitate? Simplu, de lege ferenda propunem ca grila de impozitare să fie enunțată limpede, fără a fi nevoie de trimiteri la formule alambicate pentru „minți complicate”:

  • „a) 30% din venitul suplimentar pentru preţurile de până la 85 lei/MWh inclusiv;
  • b) 45% din veniturile suplimentare obţinute în urma practicării unor preţuri între 85 lei/MWh şi 100 lei/MWh inclusiv;
  • c) 50% din veniturile suplimentare obţinute în urma practicării unor preţuri între 100 lei/MWh şi 115 lei/MWh inclusiv;
  • d) 55% din veniturile suplimentare obţinute în urma practicării unor preţuri între 115 lei/MWh şi 130 lei/MWh inclusiv;
  • e) 60% din veniturile suplimentare obţinute în urma practicării unor preţuri între 130 lei/MWh şi 145 lei/MWh inclusiv;
  • f) 65% din veniturile suplimentare obţinute în urma practicării unor preţuri între 145 lei/MWh şi 160 lei/MWh inclusiv;
  • g) 70% din veniturile suplimentare obţinute în urma practicării unor preţuri între 160 lei/MWh şi 175 lei/MWh inclusiv;
  • h) 75% din veniturile suplimentare obţinute în urma practicării unor preţuri între 175 lei/MWh şi 190 lei/MWh inclusiv;
  • i) 80% din veniturile suplimentare obţinute în urma practicării unor preţuri care depăşesc 190 lei/MWh.

Mai avem o șansă să-l introducem undeva, căci aia ar fi „cheia” pe care i-o oferim lui Dragnea în acest război.  

Sursa: http://www.corectnews.com

Navighează dupa cuvinte-cheie: , ,