Un gânditor rus îndrăgostit de cultura română. Dughin la București

18:31, 12 aprilie 2017 | Opinii | 1975 vizualizări | Nu există niciun comentariu | Autor:
Adresa scurtă: http://flux.md/LNGdH

Prezența lui Aleksandr Dughin la București în ziua de 5 aprilie 2017 cu ocazia lansării antologiei ”Destin Eurasianist”, apărută la editura ”Mica Valahie” în traducerea subsemnatului, a fost una de excepție. Publicul numeros, adunat în sala Universității Populare ”Ioan I. Dalles”,  a avut rarisima ocazie să se convingă de faptul că acest filosof ortodox de excepție, care reprezintă vârful gândirii tradiționaliste de azi, fiind cunoscut deopotrivă și ca geopolitician, sociolog și politolog, este un excelent cunoscător al culturii române. Deși materialul video poate fi găsit cu ușurință în arhiva saitului www.privesc.eu, ca și pe blogul www.iurierosca.md, am găst potrivit să descifrăm luarea de cuvânt a prietenului meu de la Moscova pentru a-l pune la dispoziția cititorilor din România și Republica Moldova.

Iurie Roșca 

Mai întâi aș dori să îi aduc mulțumiri doamnei Mariana Heroiu, directorul editurii ”Mica Valahie”, pentru apariția acestei cărți, lui Iurie Roșca pentru efortul de a traduce această lucrare, ca și prietenului meu, Constantin Parvulesco, pentru amabilitatea de a participa la această întâlnire. Vă mulțumesc din toată inima dumneavoastră pentru faptul că ați venit. Văd în sală mai mulți prieteni, fețe cunoscute, văd și fețe noi, care sper să-mi devină de asemenea prieteni. Aduc sincere mulțumiri domnului Dan Zamfirescu, o personalitate cunoscută, pentru faptul că a venit să participe la întâlnirea noastră.

Aș vrea să împart luarea mea de cuvânt de azi în două părți. La început aș dori să stărui asupra dialogului dintre Rusia și România, după care să expun o viziune asupra lumii de azi așa cum este văzută ea din Rusia, cum o văd eurasianiștii. În primul rând, atunci când este vorba despre dialogul dintre două țări sau două popoare, trebuie să avem în vedere următoarele. Există cel puțin trei nivele la care am putea discuta atunci când este vorba despre un dialog sau un conflict. Primul nivel ține de concepțiile noastre ideale despre noi înșine. Există o Rusie ideală, cerească, eternă. Aceasta ține de identitatea noastră profundă. Este vorba despre ceea ce am dori noi să fim. Este vorba de felul în care ne visăm pe noi înșine. Este Rusia noastră profundă. Ea nu este întotdeauna la suprafață. Dar anume ea ne face pe noi, rușii, să fim ruși. Datorită învățătorilor mei, filosofii care au exercitat o influență enormă asupra mea, cum sunt Lucian Blaga, Mircea Eliade, Nae Ionescu, Ioan Petru Culianu (și aș putea să continui la nesfârșit această înșiruire, deoarece anume filosofii români au avut o influență decisivă asupra mea), deci anume datorită acestor filosofi eu știu că există și o Românie celestă și profundă, acea Românie care reprezintă identitatea dumneavoastră eternă. Anume aceasta este România cea sfântă, este acea Românie care îl face pe român să fie anume român. Și iată că la nivelul acestor două instanțe are loc un dialog. Acolo este vorba despre orizonturile culturale, cum spunea Blaga, acolo este vorba despre tradiția lui Zalmoxix, cum spunea Eliade, acolo este vorba despre postbizantinism și despre inițiativa ortodoxă postbizantină, cum spunea Iorga. La un nivel și mai profund este vorba despre apropierea dintre popoarele noastre în timpurile când dumneavoastră erați traci, iar noi eram sciți, la nivelul Turanului, a Eurasiei străvechi. Aici este vorba despre un dialog între Rusia sfântă și România sfântă, între Rusia profundă și România profundă, între Rusia eternă și România eternă. Acesta e un nivel al dialogului, primul nivel.

Dar există și un alt nivel al dialogului, cel de-al doilea, cu totul diferit. Este vorba despre relațiile istorice. În anumite cazuri noi am fost de aceeași parte a baricadelor, iar în alte cazuri – pe baricade diferite. Am comis multe greșeli. Noi, rușii, am făptuit multe nedreptăți față de România. Noi preferam o politică realistă în locul unei politici ideale. Aici este vorba despre un cu totul alt nivel. Aici am acumulat multe pretenții, există multă neînțelegere, multe probleme, care încă nu și-au găsit rezolvarea. Toate aceste aspecte trebuie analizate și discutate. Însă în nici un caz cele două nivele nu trebuie amestecate, puse laolaltă.  Mai mult decât atât, dialogul profund ne va ajuta să dezlegăm anumite neînțelegeri de ordin istoric. Este ca și cum o lumină ar înlătura întunericul, ar alunga umbrele.

Și mai există un al treilea nivel. Este vorba despre actuala stare de lucruri. România este o țară membru NATO și al Uniunii Europene (așa cum ne amintește omul din sală  cu drapelul UE). Rusia se află într-o situație destul de ambiguă, și cu toată susținerea mea în calitate de patriot rus, deci, firește, îl susțin pe Putin, dar noi avem atâtea aspecte în societatea noastră pe care noi, rușii, le detestăm, încât poate nici nu vă puteți imagina. Și avem tot temeiul să detestăm anumite aspecte ale Rusiei de azi, deoarece noi ne iubim țara. Noi o criticăm, deoarece ne doare pentru faptul în ce hal a ajuns ea. A fi patriot rus nu înseamnă să aprobi tot ce se întâmplă în Patria noastră. Asta înseamnă să-ți iubești Patria eternă, Rusia cea sfântă și să te străduiești să o faci să corespundă idealului, dar în nici un caz să nu justifici mizeria sau aspectele degradante care există în țara noastră. Cred că lucrurile stau cam la fel și în România. Dar aste este o chestiune care vă privește doar pe dumneavoastră, să vedeți, să criticați, să vă revoltați și să corectați starea de lucruri în care se află societatea dumneavoastră.

Și acum vă rog să observați, cele trei nivele. Dacă nu suntem onești, dacă suntem tocmiți, dacă pur și simplu consumăm granturile cuiva și suntem propagandiștii cuiva, angajați pe bani, atunci vom contrapune România măreață, România ideală, România spiritului părților mai întunecoase ale Rusiei de azi (cel de-al treilea nivel). Și în plus vom invoca cele mai negative aspecte din istoria noastră. Iată anume asta este tradiția de reflectare a realităților din Rusia în presa română.  Acum să ne imaginăm un propagandist al lui Putin. Se face apel la imaginea ideală a Rusiei, pe de altă parte sunt invocate cele mai negative aspecte ale realităților din România de azi, sunt selectate în mod arbitrar niște exemple cu caracter istoric – în favoarea rușilor și în dezavantajul românilor. Astfel apare un model simetric, absolut fals, din care reiese că noi, rușii, suntem bravo, iar toți ceilalți nu sunt deloc bravo. Anume la acest nivel se și derulează lucrurile la ora actuală. Iar o astfel de abordare reprezintă ceva fals, neonest și ticălos. Așa ceva nu ne apropie câtuși de puțin. Aici este vorba despre distorsionarea tuturor proporțiilor, pe care ar trebui să le abordăm cu delicatețe.

Vezi și  SUA își bate joc de românii aflați în misiune în Afganistan

După mine, ar trebuie să știm să construim dialogul nostru așa cum se cuvine, dialogul spiritului – la nivelul spiritului, discuțiile cu caracter istoric – la nivelul istoriei, critica societăților noastre de astăzi – la nivelul criticii. Astfel, doar prin simpla schimbare a geometriei dialogului nostru, vom reuși să schimbăm foarte multe lucruri în relațiile dintre noi. Pentru că va apărea un cu totul alt model. Vom trece de la o abordare plată spre una stereometrică. Astfel, prin  simpla asumare a unei astfel de interpretări, ceea ține de niște contradicții vor deveni niște aspecte logice sau secundare. De fapt, a găsi oameni, care s-ar ocupa de cercetarea, apărarea și renașterea identității intrinseci, profunde a poporului, este foarte greu.

La ora actuală lucrez asupra unei serii de cărți care se numește ”Noomahia”. Ea va fi alcătuită din optsprezece volume, cu Doamne ajută (acum am editat deja douăsprezece). În fiecare volum eu cercetez o civilizație sau un popor. Anumite aspecte ale identităților civilizaționale sunt prezentate doar fragmentar. Printre popoarele est-europene cea mai profundă, cea mai detaliată descriere este consacrată culturii românești și filosofiei românești. În partea dedicată României mă gândeam cum să procedez ca să nu-mi iasă un volum ca acesta (arată antologia lucrărilor dânsului – n.n.). Acel cerc de intelectualilor români care s-au adunat în jurul revistei ”Zalmoxix”, teologia lui Dumitru Stăniloae, acel grup care s-a reunit în jurul ”Rugului Aprins”, acea măreție și profunzime care și-au propus-o Eliade și Culianu în perioada târzie a creației lor, toate acestea creează o impresie atât de grandioasă, încât pot afirma cu tărie că așa ceva nu există în nici una dintre țările est-europene. Mai mult decât atât, trebuie să recunosc faptul că ”Noomahia”,  acea lucrare de care mă ocup acum, reprezintă continuarea operei care s-a întrerupt odată cu moartea prematură a lui Ion Culianu. Înainte de a fi ucis în SUA el a elaborat un model al noologiei,  pe care el însuși numea „mind games”, în care a formulat sarcina – el, un român, și anume în asta, după mine, constă întregul spirit românesc, întreaga filosofie românească, –  să studieze ideile sacrale atât ale Orientului, cât și ale Occidentului, continuând linia lui Eliade, și să elaboreze în baza loc un anume dicționar conceptual al civilizațiilor. Astfel încât niște paradigme de bază, niște subiecte de bază  să ne explice culturile celor mai diverse popoare, a religiilor, a societăților respective. Parțial această linie a fost continuată de către domnul profesor Ilie Bădescu prin ”Noologia” domniei sale.

Aș vrea să subliniez încă o dată că ceea ce fac eu în filosofie reprezintă o continuare a  tradiției filozofice românești. În parte, de asta s-a ocupat Vasile Lovinescu. O sursă de inspirație netrecătoare este pentru mine prietenul meu Jean Parvulesco. Îi datorez foarte mult și lui Michel Vâlsan. Într-un cuvânt, oriunde ți-ai arunca privirea, pretutindeni dai peste români. Îmi este greu să descriu cât de mult îi datorez lui Lucian Blaga. Am impresia că orice rând, orice pagină a lui ai citi, simți cum te cuprinde un foc interior. Și pentru a purta un dialog în numele României profunde, avem nevoie anume de astfel de români. Anume acești oameni, acești exponenți ai identității românești, românii-români, nu românii Uniunii Europene, români cu duhul, prin cultură, prin rădăcini, prin genialitatea românească, anume ei trebuie să poarte acest dialog cu o Rusie la fel de profundă. Diplomații vorbesc între ei, mai mult sau mai puțin, istoricii – nu prea, întrucât deseori istoricii noștri nu sunt chiar ai noștri, iată o problemă. Iar cât privește propagandiștii, despre ei nici nu merită să vorbim: li s-a plătit – au scris cum rușii vor să invadeze România sau că România ar vrea să unească Moldova. Aproximativ aceeași poveste se observă din ambele părți. Asta e ceea ce am putea numi ”fake news”.

Încheind această parte a intervenției mele (imediat voi trece și la partea cumva mai politică), aș vrea să spun că atunci când vin în România și mă întâlnesc cu prietenii mei români, pentru mine cel mai important lucru este să văd urmele acestui Dasein românesc, adică ceea ce îl face pe un român să fie român. De altfel, deseori văd acest românism în oamenii simpli, poate chiar mai mult decât în oamenii urbanizați și școliți. Sau în peisajul, în spațiul mioritic, cum ar spune Blaga, sau în vechea capitală Târgoviște, sau în mănăstiri, sau în locul înhumării lui Ivan Culâghin, preotul și călugărul rus venit de la mănăstirea Optina, care a fost mentorul și unul dintre animatorii ”Rugului aprins”. Anume această Românie spirituală și profundă îmi este interesantă în primul rând. Și cu ocazia fiecărei vizite în România, eu  îi  descopăr aspecte noi. Pe parcursul vizitei mele precedente Dan Zamfirescu a fost cel care mi-a dat anumite orientări pentru lucrările mele. Anumite elemente ale identității românești le-am studiat la Atos, în texte, în discuții. Și de fiecare dată este vorba într-adevăr despre noi experiențe, care contribuie la apropierea și înțelegerea reciprocă dintre marile noastre popoare.  Am impresia că dacă am aprecia popoarele în funcție de numărul și calitatea intelectualilor pe care le-au dat acestea, atunci România, o țară nu prea mare, ar trage la cântar mai mult decât aproape toți. De aceea sunt cu adevărat deosebit de bucuros să revin în România, țara atât deschisă, atât de prietenoasă, atât de autentică, atât de profundă.

 

Vezi și  Stepaniuc: în 2007 comuniștii au propus recunoașterea limbii române

Iar acum schimbăm registrul, dragi colegi. Vreau să spun câteva cuvinte despre niște lucruri mai terestre. Despre felul în care noi, cei din Rusia, intelectualii ruși înțelegem situația din lumea de azi. Și cred că în același fel, cu aproximațiile de rigoare, vede tabloul lumii și președintele nostru. Dar și președintele american Donald Trump. De această dată putem spune cu toată sinceritatea că lucrurile stau anume așa. În multe aspecte viziunea lor asupra lumii coincide. Și se deosebește de viziunea Uniunii Europene. Nu însă și de viziunea europenilor autentici. Există deosebiri de viziune în raport cu elitele europene, însă nu neapărat și în raport cu cele ale popoarelor europene. Așadar, există globalismul, globalizarea. Este vorba despre un proiect care țintește nimicirea tuturor identităților colective. Proiectul globalist semnifică pierderea identităților colective, a tuturor formelor de identitate colectivă, fără excepție. Adică este vorba despre pierderea identității religioase, iar asta înseamnă sfârșitul religiei. La nivel individual fiecare este liber să creadă în orice, dar Biserică în accepția noastră, în calitate de fenomen colectiv ar urma să nu mai existe, iar asta înseamnă sfârșitul Ortodoxiei. S-ar părea că este vorba de ceva secundar. Dar nu este deloc așa. Apoi globalizarea presupune pierderea identității sexuale, deoarece și apartenența sexuală, identitatea de bărbat și femeie devine una opțională. Adică omul este liber să-și aleagă sexul în funcție de propria dorință. De aici și căsătoriile gay. Dar și condiția de om este una ce ține de identitatea noastră colectivă. Prin urmare, și această stare urmează să fie depășită prin aplicarea unor inginerii bio-tehnologice. Astfel se ajunge la transhumanism. Dacă întâlnim pe cineva care zice că nu vrea să devină robot sau gay, am putea să îi zicem: ”Dumneata, stimabile, încă nu ești suficient de dezvoltat și progresist. Ar trebui să privești mai multe filme, să urmezi mai multe cursuri și atunci vei înțelege că nu ai nici o alternativă, că este vorba despre ceva perfect umanist. Trebuie să depășim toate limitele, să distrugem toate formele de identitate colectivă.”.

Iată de ce, dacă vor exista doar oameni aparte care nu vor fi de acord cu globalizarea, atunci protestele, revolta lor poate fi ignorată. Dar în lume s-au mai păstrat asemenea instituții cum este democrația, iar în anumite cazuri oamenii, atunci când li se va explica despre ce este vorba, așa, de o manieră calmă, ”Voi doriți așa ceva?”, ei s-ar putea să nu fie deloc încântați de astfel de perspectivă. Și întrucât s-au mai păstrat asemenea instituții și poporul este întrebat, atunci apare fenomenul Vladimir Putin sau Donald Trump. Eu nu spun dacă ei sunt buni sau răi. Eu pur și simplu știu foarte bine că la noi Putin este susținut deoarece el îi spune ”nu” acestui trend, acestei tendințe. El zice, de pildă, nu acum sau nu în Rusia.  Și acest lucru este suficient pentru ca marea majoritate să fie de partea lui. Cel mai surpinzător lucru este că recent am observat același fenomen sau truc în America. A venit anglo-saxonul Donald Trump, a numit globalizarea ”mlaștină” și a rugat americanii care sunt de acord cu el să ridice mâna. Astfel acest om a devenit președinte. Ce va să însemne asta? Asta înseamnă că poporul american nu este de acord cu o astfel de agendă. El a spus tot așa, nu aici și nu acum. Nu exclud că  Donald Trump a glumit. Poate că nici nu intenționa să facă ceva în acest sens. Dar personal mă interesează poporul american, care a ascultat și a reacționat la sensul celor spuse de către Donald Trump și la faptul că exponenții globalizării i-au numit ”deplorables” (deplorabili).  Anume acești ”deplorables” sunt americanii autentici. Cealaltă parte a societății americane se situează deja de cealaltă parte a baricadei, de partea globalizării.

De aici apare următoarea situație. Pe fundalul acestei alegeri fundamentale se și desfășoară procesele esențiale, politice și geopolitice, din lume. Pentru că, într-adevăr, vedem că aceste două tendințe au o importanță mult mai mare decât faptul de partea cui ești, a rușilor sau a americanilor, de partea ungurilor sau a românilor, de partea chinezilor sau a indienilor. Globalizarea este prezentă pretutindeni, în orice țară. Și în orice țară putem spune ”da” sau ”nu” globalizării. Atâta timp cât există democrația. Așadar, în condițiile democrației decizia vă aparține dumneavoastră și, respectiv,  nouă. Dar dacă nu vom avea democrație, mă tem că va hotărî altcineva în locul nostru. De aceea democrația reprezintă ultima modalitate de exprimare a ceea ce gândim. Nu contează ce anume gândim, dar putem să exprimăm anume asta. Anume acesta este felul cum văd lucrurile, cu o anume doză de aproximare, Trump și Putin. Adică, este vorba despre o anumită concepție ce ține de existența unor state suverane, popoare, identități colective, familii tradiționale, societăți religioase. Acest fenomen poate fi numit fie conservatorism, fie chiar populism. Dar există și globalismul, care are un cu totul alt tip de discurs, deoarece acesta este construit în baza unei geometrii cu totul diferite. Și anume prin asta se explică comportamentul a cel puțin unuia dintre jucătorii de calibru la scară geopolitică. Este vorba despre Rusia lui Putin, în accepția, dacă doriți, a dimensiunii ei intelectuale. În țara mea, însă, mai există o sumedenie de aspecte despre care n-am nici un chef să vorbesc.

În această carte, pe care Iurie nu doar a tradus-o, ci și a alcătuit-o, a redactat-o, este explicată în mod consecvent și detaliat, la cele trei nivele, acea dualiate, acea pereche despre care v-am vorbit. Este descrisă ideologia liberalismului sau a globalismului și sunt supuse criticii alternativele acesteia, comunismul și fascismul. Tocmai de aceea cartea este una deopotrivă anticomunistă și antifascistă. Dar ea este întâi de toate una antiliberală. Respectiv, de aici vine și  a Patra Teorie Politică.  Este vorba despre o invitație la adoptarea unei poziții de adversitate față de liberalism, dar nici din perspectiva comunistă, nici din cea fascistă. Așadar, se propune să căutăm o nouă soluție, dincolo de aceste trei teorii politice clasice – liberalismul, comunismul și fascismul. Și aume aici, în cadrul elaborării celei de-a Patra Teorii Politice, se iscă întrebarea unde anume să o căutăm. Această carte nu conține un răspuns definitiv. Ea reprezintă doar o invitație la un efort intelectual. Eu îmi expun  intuițiile mele aproximative despre faptul  ce anume ar putea apărea drept subiect al celei de-a Patra Teorii Politice, cum ar trebui să fie elaborată aceasta la nivel teoretic. Astfel am ajuns la concluzia că de fapt este prea puțin probabil ca o asemenea teorie să aibă pretenții universaliste. Românii, francezii, ungurii, rușii, americanii, iranienii, africanii ar trebui ei înșiși să caute un anume model care ar corespunde respectivelor culturi și civilizații. Pentru că toate cele trei teorii politice sunt universaliste și europene, find în egală măsură rasiste. Poate că acestea sunt acceptabile în anumite societăți, dar în mod sigur nu pretutindeni. Iată, de exemplu,  în Europa de Est deja totul a decurs mult mai dificil. Iar dincolo de limitele Europei în genere e nevoie de cu totul alte abordări.

Vezi și  Ion Cristoiu: Mulţimea e manipulată de SRI

De aici – partea a doua a acestei cărți. Este vorba despre teoria lumii multipolare. Vă rog să rețineți, nu bipolare, ci multipolare. Iar atunci când spunem ”multipolare”, asta înseamnă că este vorba despre mai mult decât trei poli. Câte civilizații – atâția poli. Astfel, drept alternativă a actualei lumi unipolare sau globale nu trebuie fie revenirea la bipolaritate. Trebuie să recunoaștem pluralitatea culturilor. Trebuie să punem capăt acelui rasism implicit care a însoțit Modernitatea europeană. Acest rasism era unul explicit în cazul naționalismului și național-socialismului, același rasism purta un caracter de clasă în teoria comunistă, însă originile lui se trag din ideologia liberală din secolele XVIII – XIX. Popoarelor care erau considerate mai puțin dezvoltate decât englezii li se impunea dominația colonială. Și iată aici ideea lui Lucian Blaga despre orizonturile culturale, despre faptul că peisajul formează subconștientul poporului, pătrunderea lui genială în peisajul mioritic ca explicație sau cheie a identității românești ar putea să stea la baza unei noi antropologii și a unei geopolitici noi, care s-ar întemeia pe multipolaritate, pe respingerea radicală a supremației unor popoare sau culturi asupra altora, oricare ar fi formele ce ar exprima aceste tendințe: fie că este vorba despre pretenția de superioritate biologică a unei culori a pielii asupra alteia, fie despre compararea parametrilor tehnici sau economici. Pentru că atunci când, de exemplu, încercăm să aplicăm unei societăți parametrii care la noi sunt mai dezvoltați, cum ar fi în cazul economiei, ne pomenim în situația unor rasiști.

Aș vrea să vă atrag atenția asupra unui film de excepție a lui Werner Herzog ”Acolo unde visează furnicile verzi”. În acest film se demonstrează că aborigenii australieni nu doar că nu pot să fie niște concurenți ai civilizației occidentale (în cazul dat, al cele anglo-saxone), ci că ei nu doresc să se miște în această direcție. Și anume această nedorință reprezintă aspectul fundamental al unei lumi multipolare. De pildă, europenii își doresc Uniunea Europeană. E o alegere excelentă. E perfect, dar este vorba doar despre o alegere a europenilor. Dar dacă cineva optează pentru o altă alegere? Iată rușii, de pildă, nu doresc să accepte valorile europene, Uniunea Europeană, nu doresc să accepte caracterul opțional al apartenenței sexuale, nu doresc să se elibereze de propria identitate colectivă. S-ar părea că ar trebuie să fim lăsați în pace. Dar se pare că aici ceva nu este în regulă. Și iată că întreaga mașinărie a Occidentului, a liberalismului, a globalismului se năpustește împotriva noastră, deoarece noi nu doar nu dorim să admitem așa ceva, dar și ne apărăm dreptul să fim diferiți. Iată pe scurt despre ce este vorba în partea a doua a acestei cărți, care respinge în mod categoric trecutul imperial și colonial al Rusiei. Pentru că într-adevăr, pe parcursul mai multor perioade istorice noi am procedat altfel decât ar fi trebuit să procedăm din perspectiva acestei teorii a multipolarității. Noi impuneam altora adevărul nostru, refuzam să auzim alte popoare și deci nu aveam drepate. Și multe popoate ne-au răsplătit pentru asta într-un mod perfect legitim.  Dacă negăm caracterul de subiect al cuiva anume, atunci neapărat se va găsi cineva care ne va refuza și nouă dreptul de a avea calitatea de subiect. Anume acesta este cel de-al doilea principiu abordat în  carte.

Și către sfârșitul acestei lucrări se dă o definiție a eurasianismului, care reprezintă modelul general al unei lumi multipolare ce s-ar baza pe principiile celei de-a Patra Teorii Politice.  Sunt absolut sigur că acestei cărți i se pot formula critici consistente. Cunoașteți probabil ce reprezintă din punctul de vedere al științei  principiul falsificaționismului. Adică, doar afirmația care poate fi supusă criticii este una științifică. Iar dacă o anume afirmație nu poate fi supusă criticii, atunci e vorba despre o simplă aberație. Consider că această carte va trezi atât acorduri, cât și dezacorduri, va determina campanii critice sau de trecere sub tăcere. Însă de fapt toate acestea contează mai puțin. Eu pur și simplu sunt fericit că în această splendidă limbă română, în care au scris gânditorii,  filosofii pe care îi admir sunt editate textele mele, care încearcă de o manieră modestă să dezvolte și să aplice anumite idei pe care le-am împrumutat într-o măsură considerabilă de la învățătorii mei români.

Iar de aici încolo cărțile și ideile își au propria lor soartă. Această soartă, probabil, nu mai depinde nici de editor, nici de traducător și cu atât mai puțin de autor. Deoarece ideile aparțin celui care le înțelege. Ideile nu au autor. Dacă le înțelegeți, ele îți aparțin. Așadar, și această carte își va avea propria soartă, ca și în cazul unei ființe. Cărțile care au fost incluse în acest volum sunt cele mai traduse în alte limbi. Ele sunt traduse în aproape toate limbile europene, dar și în multe limbi orientale. Însă trebuie să vă recunosc, redarea și prezentarea lor în limba română mi-au produs o bucurie deosebită.

Aici este prezent fiul prietenului meu Jean Parvulesco. Și acestui român genial îi datorez foarte mult.

Vă mulțumesc.

(Traducere de Iurie Roșca)

 

Navighează dupa cuvinte-cheie: , , ,

Comentează

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *