Să desemnăm inamicul sau să desemnăm răul!

17:59, 12 iunie 2017 | Opinii | 3599 vizualizări | Nu există niciun comentariu | Autor:
Adresa scurtă: http://flux.md/YhhUx

(Discurs ținut la Conferința Internațională ”De la Atlatic la Pacific: pentru un destin comun al popoarelor Eurasiei”. Chișinău, 26-27 mai 2017)

Nu e ceva obișnuit ca în colocviile academice să se vorbească astfel, de o manieră așa de brutală, însă mi se pare necesar ca astăzi, și mai ales aici pe acest pământ moldav, zonă de confluență tectonică între Est și Vest, să afirmăm lucid și să spunem clar pe cine combatem și de ce. Pentru Carl Schmitt: „distincția specifică a politicului (…) este aceea dintre amic și inamic” (Carl Schmitt, La notion de politique – Théorie du partisan). Din punctul său de vedere, dialectica amic/inamic poate fi înțeleasă ca un concept autonom în măsura în care ea nu se amestecă cu considerații morale (bine/rău) nici estetice (frumos/urât), ci constituie în ea însăși o opoziție naturală.

Conceptul de desemnare a inamicului al lui Carl Schmitt, ideologi al regimului nazist,a fost într-o oarecare măsură integrat dar amendat de filosoful francez Julien Freund intrat foarte tânăr în rezistență față de ideologia național-socialistă: „înțelesesem până atunci că politica avea ca fundament o luptă care opunea adversari. Am descoperit noțiunea de inamic cu toată greutatea sa politică, ceea ce mi-a deschis perspective noi asupra noțiunilor de război și pace”. Freund a fost încă de la sfârșitul războiului un partizan al reconcilierii franco-germane și al Europei. El a rămas toată viața un antinazist în ciuda frecventării lui Carl Schmitt, și, așa cum îi scria acestuia într-o zi: „Dacă ne-am fi întâlnit mai devreme, nu am fi fost de aceeași parte a baricadei”.

Cu certitudine, conceptul de desemnare a inamicului, la Schmitt ca și la Freund, își are originea în gândirea machiaveliană, dar în logica autorului Principelui, nu este vorba decât despre un breviar al absolutismului și al sfaturilor date Suveranului, pentru ca acesta să poată triumfa și să poată să-și mențină puterea. Altfel spus, viziunea politică a lui Machiavelli și a celor pe care i-a inspirat este la scară umană și nu se înscrie într-un proces istoric transgenerațional. Sfaturile pe care filosoful florentin i le dă lui Lorenzo de Medici, chiar dacă au și valori cinice, nu se înscriu într-o viziune a lumii care să vizeze puterea absolută asupra întregii umanități. Machiavelli speră la reunificarea Italiei de către Medici. Ambiția sa se oprește aici. Or, avem motive temeinice să gândim că aproximativ în aceeași epocă, în Marea Britanie, și probabil prin intermediul unor filosofi italieni ca Pico della Mirandola sau Gerolami Cardano, era pe cale să se cristalizeze în jurul unui filosof cabalist renumit, John Dee, o altă concepție despre lume, mult mai ambițioasă și care viza la imperiumul total asupra tuturor treburilor lumii.

John Dee a fost inventatorul noțiunii de Imperiu britanic, și pornind de la acest moment și pentru a doua oară în istoria lumii, aristocrația unui popor se percepea ca aleasă de grația divină pentru a îndeplini de-a lungul secolelor voința Atotputernicului.

Ceea ce trebuie să înțelegem bine este că după această revoluție a gândirii, natura conflictelor s-a schimbat radical: nu mai suntem la vremea înfruntărilor dintre Horați și Curiați, dintre gali și romani, dintre tătari și ruși, români și turci, ci am intrat într-o nouă eră, unde inamicul nu mai are drept scop cucerirea de teritorii sau obținerea de tributuri de la popoarele învinse, ci el devine încarnarea unui hegemon total care nu percepe războiul în termeni de amici sau inamici, ci într-o radicalitate totală, în care alteritatea trebuie „eradicată”, adică privată literalmente de sufletul ei (a vinde sufletul Diavolului…).

Această entitate profund ostilă a tot ceea ce este uman nu este numai încarnarea unei voințe de putere destinată să cucerească lumea, dar cred cu putere că micul cerc de inițiați care acționează de secole pentru a-și asigura dominația asupra planetei de-a lungul generațiilor vizează distrugerea totală a vieții din cauza urii față de genul uman. Am ca dovadă trista condiție umană ce poate fi observată peste tot unde stăpânește spiritul lui Mamon. Priviți cu ce semăna Anglia în secolul XIX, așa cum a descris-o Dickens sau Franța mizerabilă a lui Zola. Priviți cu ce seamănă marile metropole occidentale unde populațiile obeze se înghesuie în hipermarketuri pentru a se ghiftui cu mâncărurile artificiale fabricate de multinaționale. Priviți aceste periferii murdare unde se strivesc în cuști de beton populații dezrădăcinate și abrutizate de spectacolul sportului și al divertismentului debil.

Un bun doctor, când a terminat diagnosticarea unei boli a unui pacient, nu se mulțumește să administreze remedii, ci caută să identifice cauzele și rădăcina răului. Aici este definiția etiologiei, adică a studiului cauzelor și factorilor care contribuie la o maladie.

Timpul alocat nu va permite intrarea în detaliile a ceea ce am putea defini ca maladia occidentală prin excelență, cea care se difuzează ca un virus într-o pandemie și pe care aș numi-o ideologia anglo-saxonă.

De ce anglo-saxonă, pentru simplul motiv că observarea directă a majorității războaielor și conflictelor care s-au derulat de secole în Europa și în lume, până n zilele noastre au la un moment dat o implicare care s-a născut invariabil pe malurile Tamisei sau Potomacului.

Ce este ideologia anglo-saxonă și cum s-a născut aceasta?

Trebuie să ne întoarcem la perioada elisabetană a monarhiei engleze, la sfârșitu secolului al XVI-lea și debutul secolului al XVII-lea. În 1600, Anglia nu număra decât 4 milioane de locuitori, în vreme ce Franța avea 20 de milioane. Această slăbiciune demografică în comparație cu puterile continentale ale epocii, Franța și imperiul Habsburgilor și amenințarea extremă pe care a reprezentat-o tentativa de invazie a Angliei de către Invincibila Armada a regelui Spaniei Filip al II-lea este probabil la originea politicii urmate de atunci de elitele britanice (politica de disuadare), adică provocarea diviziunilor și confruntărilor reciproce dintre toți inamicii potențiali. Principalul atu al englezilor este insularitatea și puterea maritimă și ei le exploatează din greu, prin toate mijloacele, inclusiv prin război, prin blocade – se numesc astăzi sancțiuni – dar și prin piraterie și comerț (în Caraibe sunt astăzi plasate câteva dintre principalele insule anglo-saxone ale evaziunii fiscale; și ce sunt aceste paradisuri fiscale dacă nu porturi unde se refugiază pirații economiei mondiale după ce a spoliat popoarele pe care le-au păcălit?).

Marele vis al puterii și hegemoniei mondiale al oligarhiei engleze s-a născut, după mine, după expediția în jurul lumii a piratului Francis Drake la 26 septembrie 1580, unde partea leului din prada furată de la spanioli și care a revenit reginei Elisabeta reprezenta după anumite surse odată și jumătate bugetul anual al regatului.

Francis Drake a devenit probabil după aventurile sale modelul de urmat, iar printre numeroșii săi admiratori unul în special merită să fie reținut, Walter Raleigh (cf. controverse Ecole de la nuit), fiindcă el a fost unul dintre primii cu care John Dee a conceptualizat hegemonia anglo-saxonă asupra lumii. Într-adevăr, acest gentleman, puțin pirat el însuși, puțin aventurier și care a sfârșit decapitat în turnul Londrei, a avut timp să scrie înainte de a muri o lucrare intitulată simplu Istoria lumii și în care afirmă: „Cine are marea, are comerțul lumii, cine are comerțul are bogăția, cine are bogăția lumii are lumea întreagă”.

Dar această idee s-a transmis din generație în generație peste secole în lumea anglo-saxonă (prin două surse, adesea legate: sursa exoterică universitară și sursa ezoterică franc-masonică), mai ales la britanicul Mackinder a cărui formulă binecunoscută este „cine are Europa orientală are heartland-ul, cine are heartland-ul domină insula lumii, cine domină insula lumii domină lumea”, și care s-a transformat la americanul Spykman în formula mai restrânsă: „Cine controlează rimland-ul guvernează Eurasia; cine guvernează Eurasia controlează destinul lumii”.

Ceea ce este extraordinar este că la trei secole distanță, aceste trei personaje împărtășesc toate ideea de dominație a lumii și aici este cu adevărat punctul în care trebuie să înțelegem natura profundă a acestei ideologii anglo-saxone: voința de a aservi întreaga umanitate.

În concepția cinică a politicii așa cum o vedea Machiavelli și succesorii săi, noțiunea de amic și inamic este relativă. Într-adevăr, amicul poate trăda mâine și inamicul de ieri poate deveni aliat, chiar un amic la rândul său. Ideologia anglo-saxonă a absolutizat noțiunea de inamic fiindcă totul este subordonat scopului ultima care este dominarea tuturor națiunilor. Bine înțeles, ținând cont de complexitatea treburilor lumii, iar acest proiect înscriindu-se într-o luptă de-a lungul secolelor, am văzut că anglo-saxonii au excelat în arta de a răsturna alianțele, de a-i asmuți pe unii contra altora și de a practica cu o artă perfectă o politică pe care Machiavelli ar fi aprobat-o. Dar acolo unde Machiavelli limitează destinul Principelui la cucerirea Italiei și la orizontul vieții lui, apostolii ideologiei anglo-saxone au introdus o dimensiune teleologică justificând acțiunile lor prin atingerea scopului final – ceea ce ei numesc azi guvernarea mondială – un soi de Parusie în care cei aleși are au semnat pactul ar fi chemați să domnească peste lume. Imediat, cei care se opune sau care frânează, chiar inconștient, această viziune despre lume, devin inamici absoluți și sunt desemnați ca fiind Răul prin excelență, fără speranță de mântuire, decât n cazul în care depun armele, așa cum a făcut Rusia între 1991 și 1999.

Dar dacă ideologia anglo-saxon a pus la punct un Sistem care nu numai că ignoră noțiunea de bază a politicului, adică căutarea binelui comun ci consideră în plus că tot ceea nu servește acestui sistem este rău, atunci vechea distincție amic/inamic nu mai este operantă. Numai suntem de mult în epoca războaielor romantice și relațiilor cavalerești în luptă, suntem dimpotrivă aruncați în mijlocul unui război total, o relație agonală absolută a cărei finalitate este dispariția noastră sau libertatea noastră.

Reținând de la Machiavelli necesitatea vicleniei și a disimulării pentru a-și atinge scopurile, Sistemul aplică metodele sale în toate domeniile vieții și mai ales în controlul asupra spiritelor. Evident, el va uza și de forță și de amenințarea cu forța pentru a-și împinge înainte pionii – exemple sunt războaiele din Iugoslavia, Cecenia, Georgia, Ucraina, Libia, Siria sau Irak, sistemele anti-rachetă plasate în România și în Polonia sau trupele NATO poziționate la frontierele Rusiei… – și evident cucerirea lumii nu poate fi concepută decât cu ajutorul forței, dar adesea aceasta nu este folosită decât pentru a masca alte metode, ca cele care au fost utilizate cu succes mai ales în Georgia și în Ucraina pe vremea revoluțiilor colorate  are au făcut ca aceste țări să basculeze în aria de influență occidentală.

În acest punct aș vrea să atrag atenția amicilor noștri asupra pericolului mortal care este implicat în lupta culturală, pe care o practică admirabil sectanții lui Mamon. Poate credeți că publicitatea este o simplă industrie care trebuie administrată de negustorii de vise. Mare greșeală, dragi prieteni, este vorba de fapt despre o armă de distrugere în masă care este destinată să atomizeze și să dezumanizeze societățile în care operează.

Credeți că muzica este sufletul unui popor? Nu! Ea a devenit un business mondial și majoritatea melodiilor pe care le ascultăm – chiar fără să vrem – sunt anglo-saxone fiindcă canalele prin care este difuzată această muzică sunt conduse de publicitate, ea însăși controlată de marea finanță.

Fără publicitate, nu există control ocult al media. Prima datorie a unei societăți care vrea să-și câștige libertatea ar trebui să fie interzicerea firmelor de publicitate. A doua ar trebui să fie naționalizarea băncilor și a treia controlul învățământului, începând cu universitatea, unde se formează modelele, prin eradicarea fermenților liberalismului, care nu este altceva decât ideologia preferată a Sistemului, cea prin care se preling, picătură cu picătură, în corpul unui popor, microbii disoluției și ai morții.

Dar pentru ca lucrurile să fie clare, oligarhii anglo-saxoni pot de asemenea să se servească de fascism și de comunism pentru a provoca confruntări mortale și a scoate castanele din foc. Cine a finanțat revoluția din 1917? Cine a finanțat venirea la putere a lui Hitler?

De altfel, rușii sunt cei care au învins nazismul în 1945? Dar cine controlează azi Germania d-nei Merkel dacă nu City-ul londonez sau Wall Street-ul?

În loc de concluzie, voi reveni la titlul expunerii mele: a desemna inamicul/ a desemna răul pentru a vă spune că am greși considerând oligarhia anglo-saxonă ca pe un simplu inamic care trebuie înfruntat. Ideologia Sistemului este o viziune a lumii globală a cărei finalitate este reducerea drastică a umanității și punerea sub sclavie a celor care vor fi cruțați. Nu este deci vorba despre o luptă între ghibelini și guelfi, între cei din Armagnac și cei din Bourgogne, dintre sudiști și nordiști, avari și pecenegi! Nu! Este vorba despre un război total, de esență spirituală și a cărei miză este pur și simplu supraviețuirea sau dispariția umanității! Triumful mondialismului, dacă, doamne-ferește, se va întâmpla va fi triumful răului.

Una dintre armele preferate ale Sistemului este practica acuzațiilor inverse ce constă în a imputa inamicului responsabilitatea unei crime pe care el însuși a comis-o. Sistemul este astfel foarte bine dotat în a diaboliza dușmanii transformându-i pe patrioți în naziști, pe cei care luptă contra eutanasierii sau avortului în dușmani ai libertății, pe cei care apără creștinismul în obscurantiști etc.

Trebuie ca aceste arme ale diabolizării să fie întoarse împotriva Sistemului. De aici înainte, grație alegerilor prezidențiale din Franța, măștile au căzut și adevăratul clivaj va fi între patrioți și mondialiști. Aceștia din urmă sunt inamicii libertății! Ei sunt inamicii umanității! Ei sunt sectanții fascismului financiar! Ei sunt groparii vieții. Este vremea să deschidem ochii, prieteni, și să scăpăm lumea de această pegră.

De Emmanuel Leroy, Franța

Articole relevante

Iben Thranholm: Așa cum regimul sovietic și-a creat propria religie, l...
accesări 1935
100 de ani de la lovitura de stat bolșevică 10 întrebări pentru cei care gândesc din partea www.flux.md Cu prilejul centenarului de la Revoluția...
Jean Parvulesco: Semnificația supraistorică a masacrării ultimilor Rom...
accesări 4482
Samuel Huntington și viziunea de anvergură continentală eurasiatică Sunt cunoscute tezele principale ale lui Samuel Huntington, la care subscriu su...
Robespierre, precursorul lui Lenin sau despre cei doi gemeni, liberali...
accesări 1103
Deși prezenta culegere de texte vizează sinistrul bilanț al catastrofei de la 1917, ce s-a abătut asupra Rusiei, autorii noștri revin frecvent asupra ...
Mitul sângeros al Revoluției din Octombrie 1917
accesări 1250
Admiratorii lui Lenin și ai socialismului real, și mai sunt încă prea mulți sub Soarele lui Satan, nu vor fi dezamăgiți. De acum înainte trebuie să fi...
Corneliu Vlad despre originile revoluției din 1917
accesări 4285
Care sunt originile spirituale, intelectuale şi ideologice ale Revoluţiei din Octombrie? Un lider revoluționar de prim rang al secolului XX, Ciu En...
Modeste Schwartz: 100 de ani de la lovitura de stat bolșevică
accesări 4279
10 întrebări pentru cei care gândesc din partea www.flux.md  Cu prilejul centenarului de la Revoluția din Octombrie 1917 ne-am propus să adresă...
Youssef Hindi: 100 de ani de la lovitura de stat bolșevică
accesări 5355
Cu prilejul centenarului de la Revoluția din Octombrie 1917 ne-am propus să adresăm aceleași întrebări unor personalități din Republica Moldova, Român...
Lucien Cerise: 100 de ani de la lovitura de stat bolșevică
accesări 4279
10 întrebări pentru cei care gândesc din partea www.flux.md  Cu prilejul centenarului de la Revoluția din Octombrie 1917 ne-am propus să adresăm  ace...
100 de ani de la lovitura de stat bolşevică
accesări 4835
10 întrebări pentru cei care gândesc din partea www.flux.md Cu prilejul centenarului de la Revoluţia din Octombrie 1917 ne-am propus să adresăm  ac...
Navighează dupa cuvinte-cheie: ,