ROMÂNIA PREȚUIEȘTE-ȚI LIBERTATEA!

15:25, 7 decembrie 2017 | Opinii | 567 vizualizări | Nu există niciun comentariu | Autor:
Adresa scurtă: http://flux.md/Yh9Xp

Anual, de Ziua României, amintim României și  cetățenilor ei să-și prețuiască libertatea. Românii au fost deprivați de libertate în marea majoritate a istoriei lor și și-au dobândit-o din nou, cu viețile a mii de oameni inocenti, doar în decembrie 1989. Libertatea e o valoare fundamentală pe care o prețuim și promovăm. E bine să nu uităm de ce ne-a scăpat Dumnezeu și cum a fost viața sub comunism când nu aveam libertate. Pledoaria de astazi o facem din perspectiva memoriilor recent publicate ale unei gărzi de la un gulag stalinist al anilor 30. 

Ivan Christyakov

Gulagurile staliniste nu erau doar pentru oamenii suspectați ori găsiți vinovați de crime politice ori crime împotriva sistemului comunist ci și pentru familiile lor. În ianuarie 1938 Stalin a deschis Lagărul Akmolinsk cunoscut sub acronimul de „Algeria”, pentru soțiile „trădătorilor patriei” și ale copiilor lor. Alți copii au fost luați de la părinții întemnițați și crescuți în orfelinate, devenind în timp, la fel ca în România comunistă, membri loiali ai poliției secrete sovietice. Iar altii au ajuns copii ai străzii în Leningrad, Moscova și în alte mari orașe sovietice. Acesta e unul din lucrurile mai puțin cunoscute care le învațăm din prefața cărtii lui Ivan Christyakov, intitulată post-mortem de către cercetatorii ruși ai crimelor staliniste, Jurnalul unei garzi de gulag, și publicată anul acesta în engleză cu titlul The Diary of a Gulag Prison Guard. E o carte fascinantă care merită citită de toți românii preocupați ori interesați să cunoască crimele comuniste, cu toate că, din fericire, cărți și memorii ale deținutilor din gulagurile comuniste din România sunt și ele publicate. Ce face cartea lui Christyakov diferită, însă, este perspectiva unica din care e scrisă. Majoritatea cărților privind gulagurile comuniste au fost scrise de deținuți, dar memoriile lui Christyakov aparțin unei gărzi.

Cartea e interesantă și pentru că e scrisă de un om în teorie liber, dar care își dă seama pe parcursul experiențelor lui că de fapt și el e un deținut, dar al unui sistem politic în care fiecare cetățean e privit cu suspiciune de autorități și că un potențial inamic al statului („enemy of the state”). Un dușman al statului care peste noapte poate fi arestat devenind și el unul dintre deținuții lagărului. Cartea redă observații numeroase, inedite, detaliate și interesante privind deținuții, dar la fel de fascinante sunt și informațiile pe care le dă despre sistemul politic din Uniunea Sovietică și autoritățile sovietice care administrau uriașul sistem de închisori politice din vremea lui Stalin. Jurnalul lui Christyakov nu îl menționează pe Stalin de fel, dar îl aminteste pe Hitler, un subiect discret de discuții între gardieni și ofițeri. Christyakov însă a cunoscut sovietici bine cunoscuți și nouă din istoria celui de al Doilea Razboi Mondial. L-a cunoscut pe Generalul Voroshilov care e creditat cu invingerea Germaniei naziste, și pe Kalashnikov, sovieticul care a dat lumii faimoasa arma care îi poartă numele. Ocazional Voroshilov trecea prin localitatea în care muncea Christyakov în drum spre Orientul Îndepărtat unde armata sovietică purta lupte împotriva invadatorilor japonezi și a bandiților chinezi.

O persoană misterioasă

Nu știm multe despre Christyakov. Deducem din jurnalul lui că nu era casătorit și nici nu avea copii. Nu scrie nimic despre familia lui, parinți, frați ori surori, nici nu știm dacă avea simțăminte religioase. În anii dupa Revoluția Bolșevică a luptat în armata sovietică pe vremea razboiului civil iar apoi a locuit la Moscova. Era pasionat de artă, vânătoare, și colora cu acuarele. Îi plăcea matematica și, în general, subiectele științifice. Era un om educat, dar nu știm unde a învățat ori ce. În timpul liber scria. Printre manuscrisele lui se află și câteva povești de vânătoare din timpul verii prin preajma Moscovei pe la începutul anilor 30. Pe vremea când își scria memoriile era trecut, scire el, de jumătatea vieții, ceea ce dă de înțeles că avea între 35 și 40 de ani cel mult. A fost garda de gulag un an, în 1935 și 1936. Încetează brusc să mai scrie pe 17 octombrie 1936. Conform arhivelor sovietice în 1937 Christyakov era în închisoare, probabil împreună cu ceilalți 1,5 milioane de funcționari de stat și partid pe care Stalin i-a arestat în anii 1936-1937 să-și consolideze puterea și să-și elimine opoziția. În 1938 Christyakov a fost eliberat din închisoare, dar numele lui apare din nou, și pentru ultima dată în arhive, în 1941 când a fost ucis pe front în  Tula în primele luni ale războiului cu Germania nazistă.

Alte detalii despre acest om misterios nu sunt cunoscute. Și-a așternut memoriile în două caiete cu spirală care au supraviețuit și ele în chip misterios. Nimeni nu știe cum ori cine le-a păstrat. După prăbușirea comunismului în Rusia au fost fondate mai multe organizații neguvernamentale și instituții pentru inventarierea și păstrarea memoriilor crimelor comuniste. Cetățenii au donat sute de mii de articole, manuscrise, scrisori, poze și alte obiecte similare dintre care unele au fost publicate, printre ele și manuscrisele lui Christyakov. În vara lui 1936 soția unui comisar din gulagul lui Christyakov l-a observat scriind. Comisarii l-au interogat dar Chrystiakov a continuat sa scrie. Ultima pagina din jurnal are data de octombrie 17, 1936, zi în care consemnările încetează brusc. Se presupune ca Chrystiakov a fost arestat a doua zi, ținut în închisoare până în 1938, iar apoi trimis pe front în 1941 unde moare ucis de gloanțe.

Calea ferată Baikal – Amur

În 1932 Partidul Comunist Sovietic a dat ordin pentru construirea unei căi ferate imense între Lacul Baikal și Amur, râul care separa Rusia Sovietică de China. Obiectul era strategic. În anii aceia Japonia iși extindea sfera de influență în Orientul Îndepărtat ocupând deja, în 1931-1932, Manchuria. Rusia nu avea infrastrucură necesară pentru a transporta trupe și muniții în cazul unui atac japonez, iar comuniștii sovietici au emis un ordin ca în trei ani și jumătate calea ferată să fie terminată. Pentru munca au folosit întemnițații, numiți zek de către autor, adica „pușcăriași” ori „tâlhari”. Întemnițații fuseseră arestați și condamnați pentru crime împotriva Uniunii Sovietice , a statului ori a comunismului. La începutul anilor 30 Stalin a dat un cod penal special pentru persoanele acuzate de crime impotriva comunismului și a instituit tribunale speciale, numite „Tribunale revolutionare” care aveau ca scop principal judecarea și condamnarea la ani de munca forțată a persoanelor acuzate de crime împotriva comunismului. Acuzatii si intemnitatii erau atit barbati cit si femei. Crimele erau furt din proprietatea publica, prostitutie, sabotaj, critica la adresa organelor, etc.

Constructia caii ferate a fost pusa sub autoritatea directa a serviciilor secrete. In toamna lui  1935 cind Christyakov isi incepe postul de garda lagarul avea 170.000 de detinuti. Numarul lor a crescut in anii urmatori ajungind la peste 200.000 in mai 1938, an in care gulagurile sovietice aveau peste 1,8 milioane de detinuti. Cei 200.000 de detinuti care lucrau la calea ferata erau raspinditi pe o distanta de peste 2000 de kilometri. Erau organizati in brigazi de munca, numite „falangi” („phalanx”) in carte, fiecare brigada avind intre 250 si 300 de detinuti. Slujba lui Christyakov era supravegherea unei brigazi. Detinutii erau numiti „soldati ai cailor ferate”. Conditiile in care munceau erau extrem de ostile. Christyakov scrie ca din noiembrie pina in martie-aprilie pamintul era inghetat, gulagul lui aflinduse undeva intre paralela 48 si 49, cam unde se afla Cernautiul. In conditii normale se putea munci doar 100 de zile din an, dar detinutii erau fortati sa munceasca tot anul, intre 16 si 18 ore pe zi. Multi mureau de frig, malnutritie, malarie, reumatism, accidente de munca, raceala, tuberculoza.

Odata cu inceputul razboiului cu Germania in 1941 constructia caii ferate a fost sistata. Rusia sovietica era epuizata si nu mai avea resursele pentru a continua. Constructia a fost inceputa din nou in anii 70 sub Brejnev, dar cu muncitori platiti, calea ferata fiind terminata spre sfarsitul anilor 80 sub Gorbacev. In final, ea a ajuns la 4.463 de kilometri.

Detalii crunte

In marea lor majoritate, detaliile si evenimentele din jurnalul lui Christyakov sunt crunte si inumane. Ele incep pe 9 octombrie 1935 cind Christyakov isi incepe munca la lagarul din Svobodny. Isi zugraveste colegii de munca, care deja lucrau acolo de mai multi ani, asemenea unor oameni salbateci, lipsiti de maniere, mereu incaierati, beti, nespalati, nebarberiti, lipsiti de igiena, vulgari, injuraturi. Dormeau intr-un dormitor comun in care era mereu galagie si era imposibil sa dormi. Se fuma intr-una, oamenii se incaierau, iar hainele le erau nespalate. Detinutii se rafuiau si ei, garzile cautind sa-i desparta. In putinul timp liber pe care il aveau garzile jucau biliard.

Des, detinutii evadau, uneori in grupuri mari de 10-15 persoane. Era datoria lui Christyakov sa-i afle. Uneori ii afla uneori nu. Nu se permitea impuscarea evadatilor pentru ca statul sovietic avea nevoie de munca lor. Uneori Christyakov era pe drum zile si nopti in sir cautind evadatii. Uneori ii afla la zeci de kilometri de lagar, ascunsi in stoguri de fan, prin mlastini, in surele taranilor, iar pe unii morti. Pe unii ii afla injunghiati si abandonati pe cimp, probabil in urma incaierarilor dintre puscariasi, iar pe altii, in timpul iernii, inghetati ori sfasiati de animale. Mergea dupa ei pe jos ori pe un cal, pe care o numea „gloaba” pentru ca abia se misca. Uneori mergea sa afle evadatii cu inca un coleg sau doi. Pe drum cautau si vanat. Mincarea in gulag era proasta si putina, fiind limitata la paine, bors, cartofi si din cind in cind ceva carne. Trecind prin sate cumparau carne si lapte de la tarani, dar mancarea favorita era piinea si smintina. Nu au reusit sa vaneze nimic. Pe ici si colo vedeau capre salbatice dar ele fugeau inainte ca garzile sa le poata ochi. Prin satele pe unde ajungea, Christyakov dormea din cind in cind si in casele oamenilor, pe care le descrie ca fiind simple si sarace. Ici si colo vedea icoane si Biblii in casele oamenilor, fiind surprins ca inca nu fusesera confiscate de comunisti. Interesante sunt si detaliile pe care le da despre bordeiele taranilor chinezi si satrele de tzigani peste care da din loc in loc. Ici si colo, dadea peste cabane de vanatoare ori pescuit ale bastinasilor siberieni care pe timpul iernii erau abandonate. Marsurile dupa evadati erau lungi, uneori de chiar 40 de kilometri, pe care ii facea pe jos.

Vremea era in permanenta rea si friguroasa. Inca din octombrie incepea sa inghete iar prin ianuarie temperatura ajungea pina la minus 45 de grade. Prin martie-aprilie zapada incepea sa se topeasca si devenea noroi. In mai si iunie, ploua noroiul luind loc zapezii. In iulie si august era cald iar la inceputul lui septembrie incepea toamna si racoarea cind oamenii incepeau iarasi sa fie deprimati. Ploile de toamna erau marunte si interminabile iar detinutii lucrau in ploaie,  ninsoare si noroi. Dormitoarele nu erau incalzite. Detinutii furau lemnul alocat pentru  tronsoane ca sa incalzeasca dormitoarele. La fel si garzile. Sobele erau primitive, iar garzile stateau la rind sa ajunga linga soba. Soba incalzea o parte a trupului dar cealalta raminea rece. Peretii dormitoarelor erau gauriti si frigul intra inlauntru. Garzile dormeau imbracate si se acopereau cu mai multe paturi. Dar si asa le era frig. Vara se spalau o data pe saptamina iar iarna o data pe luna. Nu era apa calda. Hainele le spalau rar pentru ca nu aveau sapun ori apa calda. Nici unde sa le usuce. Paltoanele erau rupte, apoi carpite iar apoi din nou rupte si lasate asa. Paltoanele noi nu mai ajungeau cu toate ca Moscova le promitea. Cizmele se rupeau dar cizme noi nu erau. Picioarele garzilor erau mereu ude si toti se temeau de reumatism si raceala.

Saptaminal garzile participau la ore de educatie politica. Christyakov, fiind mai educat ca ceilalti, era pus sa tina orele de educatie politica. O face fara, scrie el, sa creada in ce zice. Garzile nu erau interesate nici ele, dar nici nu comentau de teama sa nu fie arestati. Din cind in cind Christyakov tine si ore de ateism, explicind garzilor teoriile stiintifice despre aparitia vietii si a universului.

De la o vreme Christyakov cade in depresie. Mediul il deprimeaza. Atit cel uman cit si natura. I s-a spus ca dupa un an va fi lasat la vatra. Din vara lui 1936 asteapta semnale din partea oficialitatilor ca se apropie de demobilizare. Dar asteptarea lui e zadarnica. In vara lui 1936 primeste de la Minister din Moscova un pachet si intra in panica. Pachetul are mere, portocale si 250 de ruble. Ce sa insemne asta se intreaba el? Nu doarme de neliniste. Pachetul, isi zice el, inseamna ca cineva il urmareste, crezind ca face treaba buna, ceea ce pentru el e un semnal nu tocmai bun. Inseamna ca va fi tinut in post mai mult de un an. Se gandeste sa faca o crima, sa fie dat in instanta si condamnat de un tribunal revolutionar la citiva ani de puscarie. Asa, isi zice el, cel putin stii ca dupa dupa citiva ani vei fi om liber.

E curios ca, în timp ce el amintește sărbătorile comuniste, cum ar fi 1 mai și 25 octombrie, Christiakov nu menționează de fel Crăciunul, Paștele ori vreo sărbătoare creștină.

 Material difuzat de Alianța Familiilor din România (AFR)

P. S. AFR vă recomandă o recenzie în engleză a cărții lui Christyakov: vezi AICI.

Articole relevante

Rezistența europeană împotriva suicidului cultural
accesări 625
Luca Volontè este CEO-ul Fundației Novae Terrae și președintele InstitutuluiDignitatis Humanae. A fost membru al Parlamentului italian timp de optspre...
Bogdan Diaconu: Cei trei Iuda…
accesări 1338
În timp ce tot mai multe națiuni europene își caută soluții naționaliste de a-și proteja identitatea și granițele din cauza unei Uniuni Europene tot m...
Jean Parvulesco: Semnificația supraistorică a masacrării ultimilor Rom...
accesări 4745
Redresarea Rusiei O uriașă schimbare interioară a istoriei europene a marelui-continent eurasiatic va reînnoi, în puținii ani care mai rămân până l...
Ninel Ganea (România): Obsesia Noii Ordini Mondiale de la Marx la Soro...
accesări 3578
100 de ani de la lovitura de stat bolșevică 10 întrebări pentru cei care gândesc din partea www.flux.md Cu prilejul centenarului de la Revoluția di...
Precursorii iranieni ai celei de-a patra teorii politice
accesări 2230
Strămoșii intelectuali ai Revoluției Iraniene, Ahmad Fardid, Jalal Al-e-Ahmad și Ali Shariati împărtășesc multe puncte comune cu cea de-a patra teorie...
Ilie Șerbănescu: România, o colonie la periferia Europei (19)
accesări 1935
19. Pământul strămoșesc – pradă pentru străini În istoria recentă a României există o zi care ar trebui marcată cu negru în calendar. Este vorba desp...
Confluențe între Occident și Orient
accesări 3619
La 12 noiembrie, la mănăstirea Negru Vodă din Câmpulung Muscel, România, a avut loc o slujbă de pomenire a ilustrului metafizician, geopolitician și s...
Protoiereul Vsevolod Ceaplin (Rusia): “Avem nevoie de o contrarevoluț...
accesări 3239
100 de ani de la lovitura de stat bolșevică 10 întrebări pentru cei care gândesc din partea www.flux.md Cu prilejul centenarului de la Revoluția din...
Șantaj în DNA – Jurnalista Sorina Matei face o dezvăluire explozivă...
accesări 4006
Jurnalista Sorina Matei acuză vizita pe care zece ambasadori străini i-au facut-o, miercuri 6 decembrie 2017, ministrului Justiției Tudorel Toader, în...
Navighează dupa cuvinte-cheie: , , ,