Radu Toma: Despre cartea „Ortodoxie și naționalism economic” a lui Iurie Roșca

11:11, 3 martie 2017 | Opinii | 3866 vizualizări | Nu există niciun comentariu | Autor:
Adresa scurtă: http://flux.md/ghY02

Sunt onorat să rostesc câteva cuvinte la lansarea, la București, în clădirea Parlamentului României, a acestei cărți a  domnului Iurie Roșca, distins gânditor, patriot,  jurnalist și om politic din Republica Moldova.

L-am cunoscut pe autor acum 16 ani când, la oferta sa, m-am alăturat la Chișinău campaniei electorale a  Partidului Popular Creștin și Democrat, pentru Parlamentul țării. Sâmbăta trecută s-au împlinit exact 16 ani de când Iurie Roșca și partidul său au obținut un succes important – 11 locuri, adică 11%, în forul legislativ moldovenesc – democrația de dincolo de Prut fusese salvată, așa cum au afirmat pe atunci surse media, politicieni și oameni obișnuiți ai locului, și străinătatea.

Și iată-ne după 16 ani din nou împreună. Mult schimbați și noi și țările noastre, schimbați de scurgerea timpului și, mai ales, a întâmplărilor.

În ce-l privește pe Iura, mi se pare că politicianul a rămas estompat undeva, în urmă, și văd acum ieșit în față, gânditorul Binelui țării sale. Și cel mai  mult ieșit în față văd Patriotul.

În ce privește România, plină de speranțe și încredere, în 2001 ea lua pieptiș două vârfuri de munți, intrarea în NATO și în Uniunea Europeană. Ambele s-au întâmplat, în 2003 și 2007, Moldova  “comunistă” rămăsese undeva, pierdută în urmă. Și iarăși au trecut ani, și zidul credinței românilor, că l-au apucat pe Dumnezeu de un picior, a început să se scorojească și să se surpe, încet-încet. Am înțeles, că în 2003 la Praga nu România a intrat în NATO, ci că NATO a intrat în România. Că plecarea a 3 milioane de români la muncă în Vest a fost și este, de fapt, o deportare impusă de sărăcie, dezindustralizare, șomaj, lipsă de bani, stagnare, vinderea pământului la străini, distrugerea agriculturii și, în multe locuri, chiar de foamete; că a fost pur și simplu  o deportare forțată, așa cum li se spunea deportărilor în veacul trecut, pe vremea Reichului nazist al lui Adolf Hitler, a crimelor lui Stalin și a comunismului în România și în fosta Moldovă  Sovietică.  Pricepem acum mai limpede că, după aderarea din 2007, România a intrat, treptat, sub  control economico-financiar străin și că  un grup de salariați-ostatici ai transnaționalelor, supuși necondiționat față de angajatori, a luat locul clasei de mijloc românești, lichidată încă din scutece. Înțelegem că asta a ieșit la iveală de o lună încoace, în Piața Victoriei: mii de salariați-vasali trimiși în cruciadă de transnaționala-suzerană  să elibereze Wall Street-ul  – adică Ierusalimul neoliberalismului  –  de posibila și “periculoasa” solidarizare a  guvernării de stânga de la București cu fierberea actuală anti-neoliberală din Vest, de la Washington, și până la Budapesta. În sfârșit, am văzut cu tristețe, că în Piața Victoriei, spre dezonoarea organizatorilor, s-a pornit și cruciada copiilor, ca la Anul Domnului 1212, pentru slobozirea aceluiași “Ierusalim” corporatocrat, putem doar spera că cei mici nu vor sfârși, când vor fi mari, la fel ca cei 30.000 de copii de  acum 800 de ani, vânduți de neguțătorii Hugh cel de Fier și William de Posqueres  ca forță de muncă, altor stăpâni din Vest…

În ce privește Republica Moldova, evoluția ei a fost determinată, în primul și primul rând, de faptul că anii 2001-2017 au fost și cei ai revenirii de la unipolarismul SUA, de după încheierea în 1990 a Războiului Rece, la bipolarismul America – Rusia și, zic unii, eu nu, la multipolarism (China, India etc.) Cartea de față, imposibil de scris în România de azi, aici lipsind și mentalul, și atitudinea necesare pentru gândirea și elaborarea ei, este un rechizitoriu necruțător al neoliberalismului în general, și îndeosebi al încercării guvernărilor de peste Prut de după 2009, de așezare a Republicii în siajul stârnit de mișcarea NATO și UE către Est. Pentru țara sa, Iurie Roșca vrea independență politică și naționalism economic.  Vrea Ortodoxie, valori tradiționale și familia creștină. Vrea țara sa liberă de neocolonialism. Vrea o țară neutrală, spre a-și putea menține și independența politică, și cea economică. Și astfel, gândirea și scrierea lui Iurie Roșca se înscriu perfect în tabăra forțelor antisistem apărute recent în lume, alături de Brexit, Donald Trump,  Nigel Farage, Jeremy Corbyn, Victor Orban, ideile și scrierile filozofului rus AlexandrDughin,  Syriza Greciei, Podemos-ul spaniol, Marine Le Pen etc. Vrea să trăiască într-o Republică neutrală, nemilitarizată, alături de o Mare Neagră și ea neutrală, adică neinternaționalizată – iată o viziune extrem de avantajoasă pentru România, de a avea la Răsăritul imediat o zonă liberă de conflicte și escaladări militare. Iurie Roșca spune că Republica Moldova, ca țară neutrală, trebuie să stea deoparte de ofertele NATO, sau ale Rusiei, de alianțe militare. Ca anti-neoliberal el nu pare impresionat de ofertele făcute Moldovei de către Bruxelles, ca și România trăiește  propria-i  experiență tragică, în sensul că 1 milion de conaționali ai săi au părăsit țara după anul 2000, la lucru în Vest.

Oricum, cartea ce o lansăm astăzi, și autorul ei, sunt confirmați de evoluții politice uluitoare, ele vin și vin peste noi, nu se mai opresc.  La 17 ianuarie 2017 președintele Igor Dodon, al Republicii Moldova, anunța anularea Acordului de Asociere cu UE semnat în iunie 2014, după ce, cu puțin timp înainte, scosese steagul albastru cu stele, al Uniunii, de pe sediul Președinției, din Chișinău. Gesturi sfidătoare, stârnite, poate, de o prietenie fără limite cu Moscova? Nicidecum. Gesturi pe deplin în spiritul acestor zile, cum spuneam mai devreme, de la Washington, la Budapesta. Exact în sensul acestor zile, scria Iurie Roșca la 27 august 2016: “Am trăit dezagregarea URSS, vom apuca și destrămarea UE “. A fost confirmat după numai câteva luni, când Jean – Claude Juncker, președintele Comisiei Europene și-a lansat planul privind o UE cu mai multe viteze, plan vizând direct eliminarea  unor est-europeni, inclusiv România, de la masa bogaților. Ascuns, ca de obicei, în spatele unor cuvinte umflate, de genul “modalități alternative de cooperare”, sau “grade diferite de integrare”, ori  “o Europă cu mai multe viteze” etc., zilele trecute Juncker  a anunțat starea gravă a UE, disensiunile ce-o răvășesc. O Uniune Europeană și o Europă pe care mai marii ei, aserviți neoliberalismului, încearcă să o reconfigureze exact ca în vremea Războiului Rece, adică în locul fostei Cortine de Fier urmând să ridice o altă cortină: Cortina de Bani. Așa cum stau, însă, lucrurile, cartea lui Iurie Roșca ne ajută să gândim, că Estul european ar putea găsi o soluție proprie, originală, o contraofertă,  la propunerea domnului Juncker cu “o Europă cu două viteze”.

Ar putea găsi soluția unei Europe de Est cu două direcții.

Spunea la 13 februarie 2017 Richard Lachman, profesor de sociologie la Universitatea statului New York, din SUA: “Neoliberalismul rămâne filozofia călăuzitoare pentru elitele internaționale și guvernele aflate sub controlul lor. Și este cert că neoliberalismul va produce mai multe crize financiare, iar acestea vor provoca valuri noi de mânie… Mai devreme sau mai târziu, masele vor respinge hotărât opțiunile politice, mioape și nesatisfăcătoare, oferite de elite. Din fericire, în final opțiunile vor fi cele făcute de mase și nu de elite, și este foarte probabil ca opțiunile maselor  să reprezinte un viitor pentru cei mai mulți, și nu pentru cei care, în ultimii 40 de ani, au exercitat un control politic și economic discreționar”. La vorbele înțelepte scrise de profesorul  american aș adăuga numai că evoluțiile sociale prevăzute de el în viitorul apropiat constituie esența viitoarei democrații mondiale.

S-o  denumim Democrația economică globalistă. Valabilă și pentru România, și pentru Republica Moldova.

Mulțumim pentru această carte, domnule Iurie Roșca. Mulțumim, prietene.

la 2 martie 2017 

Radu  Toma

Articole relevante

Iben Thranholm: Așa cum regimul sovietic și-a creat propria religie, l...
accesări 1921
100 de ani de la lovitura de stat bolșevică 10 întrebări pentru cei care gândesc din partea www.flux.md Cu prilejul centenarului de la Revoluția...
Ilie Șerbănescu: România, o colonie la periferia Europei (18)
accesări 1736
18. La zece ani de la aderarea la UE, România este o ruină economică Încă o dată, în atenția euroentuziaștilor oficiali de la Chișinău și a eurolatri...
Aleksandr Dughin: Jean Parvulesco n-a murit
accesări 2423
(Intervenția lui Aleksandr Dughin prin skype la reuniunea din 12 noiembrie de la Câmpulung Muscel (România), cu ocazia comemorării filosofului mistic ...
Manifestul Alianţei Revoluţionare Globale (3)
accesări 2572
Partea a III-a. Imperativul revoluției În fața actualei stări de lucruri, conștientizate ca un rău intolerabil, ca o patologie și o situație ce c...
Ilie Șerbănescu: România, o colonie la periferia Europei (9)
accesări 2982
9. Asocierea și liberul schimb cu UE – o capcană pentru Moldova Știm bine câtă vâlvă s-a făcut pe seama asocierii noastre cu UE, ca și pe seama acord...
Laurent James: Romania ca proiect
accesări 3036
(Textul intervenției lui Laurent James (Franța), unul dintre participanții la reuniunea de comemorare a filosofului, geopoliticianului și scriitorului...
În atenția bibliomanilor, care nu doar au pasiunea lecturii, ci și pe...
accesări 621
În ajunul lansării unei noi cărți a lui Iurie Roșca, eveniment care va avea loc vineri, 1 decembrie, ora 15.00, în sala de conferințe a hotelului Joly...
Neamul între ideologii şi condiţia de om
accesări 734
Din păcate, opoziţia tranşantă dintre „moldovenism” şi „românism” a devenit o permanenţă a conştiinţei sociale a populaţiei Republicii Moldova şi este...
Iurie Roșca: Deprovincializarea ca mod de adaptare la context
accesări 930
Ieri am fost întrebat din nou de către cineva de ce scriu articole, traduc, editez cărți, apoi le lansez public, organizez conferințe internaționale, ...
Navighează dupa cuvinte-cheie: , , ,