Protoiereul Vsevolod Ceaplin (Rusia): “Avem nevoie de o contrarevoluție morală și spirituală”

11:10, 6 octombrie 2017 | Opinii | 3106 vizualizări | Nu există niciun comentariu | Autor:
Adresa scurtă: http://flux.md/g7yKA

100 de ani de la lovitura de stat bolșevică
10 întrebări pentru cei care gândesc din partea www.flux.md

Cu prilejul centenarului de la Revoluția din Octombrie 1917 ne-am propus să adresăm aceleași întrebări unor personalități din Republica Moldova, România, Rusia și țările occidentale. Aceste interviuri urmăresc să reprezinte o modestă contribuție la reevaluarea evenimentelor care au marcat întregul secol XX. Deși s-au scurs 100 de ani, în conștiința publică din spațiul ex-comunist și din întreaga lume mai persistă multiple prejudecăți asupra cauzelor profunde ale acelei răsturnări majore, dar și asupra felului în care este tratată „revoluția proletară” de către elitele politice, mediul academic și ierarhia bisericească. A găsi răspunsurile potrivite la niște întrebări de o asemenea complexitate ni se pare absolut vital.

Iurie Roșca

  1. Care sunt originile spirituale, intelectuale și ideologice ale Revoluției din Octombrie? 

Pr. Vsevolod Ceaplin: Originea spirituală e una. Este vorba de apostazie, care este dictată întotdeauna de către dușmanul neamului omenesc. O asemenea lovitură de stat n-a fost prima în istoria Europei secolelor XIX-XX. Să ne amintim de așa-zisa marea, dar de fapt sângeroasa și monstruoasa Revoluție Franceză. Anume de aici se inspirau multe căpetenii ale bolșevicilor. Deloc întâmplător anume ”Marseilleza” a fost vreme îndelungată imnul regimului lor, deloc întâmplător mai mute idei ”de drept” au fost preluate din moștenirea acesteia. Așa că în ceea ce ține de rădăcinile ideatice sau intelectuale, totul este la fel de evident. Marxismul a reprezentat o creatură tipică a proiectului ultraliberal occidental? Care se dezvolta în mod consecvent, începând cu legalizarea cămătăriei, trecând prin dubioasele ordine cavalerești, iar apoi și societăți secrete, și ajungând la Reformă și ulterior la detronarea tradițiilor creștine și a puterii monarhiilor creștine. Ulterior acest proiect a dat naștere ambele sisteme totalitare, atât pe cea nazistă, cât și pe cel radical de stânga. Iar astăzi acesta a învățat cum să conducă oamenii deja nu prin intermediul forței militare și a represiunilor, ci cu ajutorul unor manipulări politice și, de asemenea, financiare, însă esența acestuia a rămas aceeași – blasfematoare, orientată spre distrugerea tradiției creștine, a tot ce este legat de aceasta în sfera moralității, vieții familiei, organizării societății, economiei și dreptului etc.

  1. De ce această lovitură de stat s-a produs anume în Rusia și în ce măsură este vorba despre ”un proiect de import”? 

Consider că un astfel de experiment s-ar fi dorit să fie organizat în mai multe părți, dar, cu părere de rău, anume Rusia s-a dovedit a fi cea mai slabă în fața acestor organizatori, și asta în virtutea faptului că în țara noastră elitele deseori se simțeau și se simt un fel de ”străinătate internă”, o comunitate de o altă calitate, superioară față de propriul popor, o comunitate care ar fi în drept să nu țină cont de voința poporului, ci să se orienteze la apropiatele în aparență cercuri occidentale de aceeași orientare ideologică. Din păcate, la un moment dat, atunci când elitele l-au trădat nu doar pe țar și nu doar armata aflată în plin război, dar și propriul popor, puterea, potrivit unei expresii reușite, ce în aparține, se pare, lui Lenin, pur și simplu se tăvălea pe sub picioare după lovitura de stat  liberală din februarie 1917. În mod firesc, această putere a fost ridicată de jos de către cea mai obraznică, necruțătoare și agresivă forță, adică bolșevicii Desigur, ideile de bază ale acestor erau de import. Să ne amintim cel puțin de numele filosofilor, care au fost scrise pe stela din grădina Alexandrovskiy (rus: Александровский cад, grădină publică din preajma Kremlinului – n. trad). Slavă Domnului, astăzi aceste inscripții au fost înlocuite cu numele împăraților ruși care au fost prezente acolo de-a lungul istoriei. Absoluta majoritate a acestor filosofi nu avea nici o legătură cu Rusia, iar unii dintre ei, precum Engels, erau de-a dreptul rusofobi. 

  1. Regimul sovietic a produs o ideologie specifică, numită și religia civilizației sovietice. Care ar fi cauzele și trăsăturile definitorii ale sovietolatriei? Cum ați explica faptul că la distanța de mai bine de un sfert de veac virusul comunismului sovietic mai persistă în Rusia și în alte țări din fostul lagăr socialist?

Da, am putea vorbi despre ideologia de atunci. Într-adevăr, la baza acesteia era distrugerea statalității creștine, a temeliilor morale creștine, însă regimul bolșevic în stare pură n-ar fi putut să se mențină timp îndelungat. Acesta a fost nevoit să se adapteze la intuițiile morale ale poporului. Puterea sovietică a cunoscut mai multe metamorfoze în stilistica culturală a Uniunii Sovietice. Iar după 1945 nu mai rămăsese aproape nimic bolșevic, cu excepția portretelor lui Lenin, care se transformase în niște pseudo-prapuri. Așa cum Uniunea Sovietică din perioada ei târzie nu mai e acea bacanală liberală, care era legată de lozinci de tipul ”Jos rușinea!”, de apeluri de a-l arunca peste bord pe Pușkin de pe corabia modernității etc. De altfel, URSS crease o alternativă destul de funcțională dominației monopolare occidentale și ideologiei capitalismului fără maluri și granițe. Acest lucru era pe placul multora. Multă lume urma acest proiect. În America Latină există până la ora actuală există un număr semnificativ de oameni, care sunt adepții ideologiei radicale de stânga și îl venerează pe Lenin. La un moment dat am ținut un discurs la un for internațional  creștin (I-aș zice ”convențional creștin”, deoarece acolo era prea multă lume care sub aspect teologic s-au îndepărtat demult de creștinism). Așadar, în acel discurs criticam liberalismul global, dar am spus și câteva cuvinte despre aspectele negative ale vieții în URSS. Și iată că m-am pomenit a fi fluierat îndelung, deoarece pentru acești oameni în anii nouăzeci URSS încă mai reprezenta un ideal. Desigur, acest sistem nu poate fi numit unul ideal, dar capacitatea de a crea o alternativă, de a o propune lumii, de a cuceri susținerea a aproape o treime din țările lumii totuși e ceva. Personal sunt convins că Rusia trebui să propună i de acum încolo astfel de inițiative, însă nu pe temeiuri de extremă stângă, ci creștine.

4.Criticii experimentului sovietic se referă de cele mai multe ori la efectele politice și economice ale acelei perioade, operând cu sistemul de referință al democrației occidentale. De ce aspectele de ordin religios, spiritual, metafizic rămân de cele mai multe ori pe plan secund?

Cred că criticii acestui experiment sovietic încearcă să excludă religia, spiritualitatea, tot ce e irațional, dar în mod special pe Dumnezeu, din sfera dezbaterilor publice, dar în special din domeniul politicii și a dreptului. Aceștia caută să măsoare starea unei societăți în categorii exclusiv economice, ale așa-numitei creșteri, care nu poate fi una nesfârșită, care e prin definiție un proces finit. Ei de asemenea preferă să opereze cu categoria ”calitatea vieții”, presupunând prin aceasta existența confortabilă a omului, sănătatea lui fizică, posibilitatea de a-și satisface diverse necesități strict utilitare, uneori inventate cu ajutorul reclamei și a propagandiștilor. Și dacă e să privești prin această prismă modul de viață sovietic sau modul de viață religios, atunci, desigur, acesta este perceput cu unul perdant, în timp ce de fapt URSS pierdea parțial în ceea ce privește producerea și accesul la unele mărfuri de larg consum, care, de altfel, n-au fost necesare omului timp de secole, și de fapt cam în proporție de vreo optzeci la sută nu-i sunt necesare nici astăzi. În toate acestea se transpare din nou o anume apostazie, doar că de această dată nu una radicală de stânga, ci radical liberală. Se încearcă obișnuirea noastră cu o lume unidimensională, în care așa-zisul succes se măsoară doar în categoriile așa-numitei societăți de consum și așa-numitei creșteri economice.

Pentru autoevaluarea noastră și pentru evaluarea altor formațiuni social-politice noi trebuie să propunem propriul nostru sistem de valori, în centrul căruia s-ar afla starea moral-spirituală a omului, nu doar partea materială. Plinătatea vieții lui, care să includă și comunicarea cu Dumnezeu. Trebuie să trecem de la ideea creșterii infinite spre ideea moderației și autolimitării. Trebuie să ne amintim de vechea zicală evreiască: ”Bogat este cel care se mulțumește cu ce are”. Este bine să nu uităm faptul că falimentul alternativei politico-economice sovietice n-a fost legat de proleme de ordin economic, ci de trădarea elitelor, de transformarea lor internă, de interesul lor sporit pentru partea materială a vieții, precum și de presiunilor politico-militare ale Occidentului.

  1. În mod curent se consideră că liberalismul și comunismul ar reprezenta două ideologii diametral opuse. Însă la o privire mai atentă putem identifica o serie de coincidențe și complementarități izbitoare. Dumneavoastră cum ați descrie deosebirile și similitudinile dintre cele două teorii politice? 

Ambele învățături plasează în centrul universului omul, în plus, omul păcătos, care, chipurile, nu are nevoie de o transfigurare spirituală, de o victorie asupra deformării păcătoase a naturii sale. Patriarhul Kirill numea acest fenomen ”erezia autodivinizării omului”. Diferența între cele două ideologii, între altele, se prezintă astfel. Comuniștii punea accentul pe colective, pe așa-numitele clase, pe popoare, pe comunitățile de oameni care muncesc. Însușindu-și ideea creștină a sobornicității, aceștia au transformat-o în ideea colectivismului, care, de altfel, de asemenea nu ținea cont de caracterul păcătos al naturii deformate a omului. Liberalismul pune acceptul pe individ. Acesta caută să demonteze în mod conștient orice formă comunitate, inclusiv de ordin etnic, religios, familial, profesional, ca și orice gen de legături interumane. Este impus cultul egoistului solitar, lipsit de orice relații sociale tradiționale sau familiale. Un astfel de om este foarte lesne de condus. Ar fi de presupus că un astfel de cult iese impus anume din aceste rațiuni, prin intermediul culturii de masă, prin compromiterea familiei, prin stimularea homosexualității, a promiscuității, a iresponsabilității în relația dintre sexe. Din păcate, toate acestea apropie vremurile antihristului, când oamenii vor ajunge să fie uniți sub o putere totală și globală, dar în același timp vor fi extrem de dezbinați în existența lor socială. Lumea globală va fi lumea unor ființe singuratice. Este simptomatic faptul că un fenomen de acest fel se manifestă într-o țară atât de dezvoltată cum este Japonia, unde circa zece procente din populația aptă de muncă ”hikikomori”, adică oameni care nu ies din casă, nu lucrează, nu creează familii, viețuind ca niște egoiști iremediabili, incapabili de orice acțiune Piața muncii în continuă schimbare va genera tot mai mulți oameni de acest soi. De altfel, personal observ din ce în ce mai mulți oameni cu un astfel de comportament la Moscova.

  1. Unii cercetători susțin precum că proiectul comunist și-a găsit o continuare logică în proiectul globalist. În ce măsură găsiți întemeiată această opinie?

 Proiectul radical comunist a avut de la bun început pretenții globale. Să ne amintim de imaginea globului pământesc pe simbolurile sovietice, să ne amintim de lozincile despre revoluția mondială, să ne amintim că până și pe banii sovietici era scris ”Proletari din toate țările, uniți-vă!”.

Toate proiectele, care au fost zămislite de către școlile intelectuale occidentale și de către societățile secrete, ce ținteau edificarea unor construcții sociale sunt de regulă totale și globale. Și s-ar putea ca motivul degenerării proiectului radical global să rezide anume în faptul că acesta a renunțat la un moment dat la ambițiile sale globale și s-a concentrat la construcția socialismului într-o țară luată aparte. Firește, nu avem de ce să ne mâhnim pentru faptul că în cele din urmă nu s-a mai reușit construcția comunismului global, însă caracterul global al unor teorii economice și politice, legate întâi de toate de ideile democrației liberale, ar trebui cel puțin să ne pună în gardă și să ne provoace următoarea întrebare: oare nu cumva ca rezultat va apărea anume acea împărăție a antihristului, care va fi o guvernare globală în expresa ei cea mai extremă? În acest sens ideologia concentrării proiectului occidental asupra propriilor interese naționale, pe care o observăm, în particular, la Donald Trump, îmi este mult mai simpatică, cel puțin îmi trezește mai puțină îngrijorare, cu toate dezacordurile existente între Trump și administrația Rusiei. Apropo, personal sunt de părerea că acest conflict este inevitabil.

  1. În spațiul ex-comunist, dar și în Occident rusofobia este alimentată de confuzia menținută în mod artificial între Uniunea Sovietică și Rusia (de până la 1917 sau de după 1991), crimele fostului regim comunist fiind atribuite poporului rus. E ca și cum nazismul ar fi atribuit poporului german, ceea ce ar trebui să stârnească în mod automat germanofobia. Cui servește menținerea acestei confuzii și cum ar putea fi depășită?

Occidentul a căutat mereu pretexte pentru a învinui Rusia de toate păcatele de moarte, să se prezinte nu doar conducătorii ei, ci și poporul ca pe un fel de adunătură de monștri. De altfel, în acest sens ajutorul a venit și din partea coloanei a cincea. În plus, aceștia nu neapărat erau dintre cei plătiți din anumite centre din exterior, uneori era vorba de oameni care urau sincer poporul Rusiei. Iar pretexte pentru învinuiri se vor găsi oricând, se vor născoci. Altă dată acesta viza o prea înaltă religiozitate a poporului nostru, apoi – pretinsul regim monstruos și barbar țarist, care, de altfel, nici pe departe nu se ridică la nivelul sângelui vărsat de către majoritatea ”luminatelor” monarhii occidentale, nici la nivelul atrocităților ”Marii Revoluții Franceze”.După care evident, a fost folosită imaginea bolșevicului cu ”Mauserul” în mână sau cu racheta atomică având căciula rusească ”ușanka” și un volumaș al lui Lenin subsuoară. La ora actuală aceste atacuri împotriva statului, a Ortodoxiei vor continua, dar teamă mi-e că toate acestea reflectă o frică seculară față de Rusia cu poporul ei destul de solidar, cu teritoriul imens și cu aspirația de a juca un rol independent în lume. Desigur, această situație este dictată și de existența unor interese divergente de ordin geopolitic, economic și de alt gen. 

  1. O altă confuzie frecventă în Rusia și în spațiul ex-comunist în ansamblu este atașamentul concomitent al unei părți a populației atât față de Biserică, cât și față de civilizația sovietică prin definiție anticreștină? Ce ar trebui să se întreprindă pentru a se depăși această abordare cel puțin incoerentă? Oare însăși ierarhia bisericească n-ar putea contribui în mod substanțial la depășirea acestor rătăciri?

Din punctul meu de vedere, întrebarea este mai puțin echivocă decât poate părea. Civilizația sovietică, depășind extremele bolșevismului timpuriu, și-a amintit de multe valori creștine, și, într-un anume sens, era mult mai aproape de creștinism decât Occidentul de azi. Aceeași limitare a proprietății private mari, același colectivism, legat, în anumite aspecte, cu vechiul ideal al sobornicității, același accept pe modestia personală, pe generozitate, pe spiritul de sacrificiu sunt legate indisolubil de intuițiile Aș considera că nu trebuie să se contrapună aceste laturi pozitive ale realităților sovietice și creștinismului, ci să facem un efort pentru a ne aminti despre originile lor creștine. În acest sens, eu mă solidarizez deloc întâmplător cu ideea emigraților ”mladorossî” (organizație a emigranților ruși – n. trad.) ”Țarul și Sovietele”. Poate că va fi vorba nu tocmai despre un țar, poate că nu tocmai despre soviete, însă în Rusia o puternică autoritate centrală personificată trebuie să se îmbine cu o puternică autonomie a autorităților locale, în primul rând în domeniul economic. Exact la fel la ora actuală multe idei legate de vectorul de stânga al vieții sociale trebuie unite cu aspirațiile creștine, iar nu să se provoace un conflict dintre mișcările sociale de stânga și cele creștine. Și asta cu atât mai mult cu cât astăzi sub marca ”de dreapta” deseori pot fi întâlnite justificarea sălbăticiilor capitalismului și așa-numitul neoconservatorism, care în esență reprezintă versiunea neagră a liberalismului, în special în chestiunile cu caracter moral. Da, suntem prin definiție de dreapta, eu însumi am crescut pe vremea sovieticilor cu convingeri anticomuniste, însă consider că astăzi cei de stânga și creștinii ar trebui cel puțin să privească în jur și să se întrebe pe ei înșiși și unii pe alții: oare nu cumva avem un dușman comun, care este mult mai periculos decât disputele noastre istorice?

  1. Cum se explică faptul că la distanța de peste un sfert de veac de la căderea comunismului și prăbușirea URSS mausoleul lui Lenin rămâne intact, iar rămășițele pământești ale acestuia nu sunt înhumate? Explicațiile care țin de menajarea sensibilităților unei părți a persoanelor în etate, care nutresc anumite nostalgii, ca și cele de oportunitate politică nu rezistă criticii. Care ar fi cauzele de ordin spiritual ce determină această paralizie volitivă și ce ar trebui să întreprindă elita rusă, Biserica, vârfurile intelectuale, administrația de stat pentru a ieși din mrejele acestui blestem istoric?

 Am susținut de multe ori pe parcursul ultimilor douăzeci de ani că starea în care se află corpul domnului Ulianov nu corespunde tradiției creștine și nici tradiției majorității popoarelor. Și nu e vorba de faptul că acesta nu se află în pământ. El a devenit obiectul unui interes turistic nonșalant. Am propus de mai multă vreme ca acesta să fie cel puțin acoperit cu ceva, ca să înceteze a mai fi obiectul unei curiozități turistice atât de fad. Nu e nici un secret în faptul că la ora actuală cei care vizitează mausoleul sunt turiști străini, iar nu adevărații admiratori ai acestui domn. În locul admiratorilor săi autentici personal m-aș gândi bine de tot dacă transformarea corpului acestuia într-un obiect de atracție turistică nu cumva jignește memoria lui.

În același timp, pentru mine este evident faptul că astăzi această temă este ventilată în scopul provocării unor conflicte între ortodocși și comuniști. De altfel, printre deputații din Duma de Stat sunt membri ai grupului parlamentar al Partidului Comuniștilor, credincioși, inclusiv președintele comitetului, care se ocupă de chestiunile cultelor religioase, domnul Gavrilov. Dânsul, apropo, conduce grupul parlamentar mixt pentru apărarea valorilor creștine. Așa a fost să fie în istoria Rusiei că cei care sunt succesorii formali ai puterii comuniste au devenit tradiționaliști în abordarea mai multor aspecte, inclusiv în chestiunea moralei publice. A-i împinge într-o confruntare cu ortodocșii, și în mod special cu conservatorii de dreapta, este visul cercurilor liberale. Anume din acest motiv atunci când astăzi e discută subiectul filmului profanator ”Matilda”, suntem provocați mereu, scriind în Internet: ”Ce ne tot vorbiți de filmul ăsta? Mai bine mergeți și faceți ceva cu mausoleul”. Așa cum am mai spus, nu trebuie să ne confruntăm între noi, dând o satisfacție neagră elitelor globale, care încearcă să conducă lumea inclusiv prin manipularea și ciocnirea unor grupuri sociale. 

  1. În ultimii ani tot mai multă lume privește spre Rusia ca spre bastionul mondial al valorilor tradiționale. Ar putea oare curentul de opinie antiliberal din Rusia să avanseze la dimensiunile unei Revoluții Conservatoare cu impact global și care sunt, în opinia dumneavoastră, șansele unei resurecții religioase de anvergură, ce ar putea elimina din scena istoriei paradigma liberală dominantă?

Sunt împotriva revoluțiilor, dar la ora actuală avem nevoie de o adevărată contrarevoluție morală și spirituală. Foarte multe lucruri care se întâmplau cu elitele noastre, cu politica noastră în domeniul informațional, cultural și economic începând cu sfârșitul anilor șaptezeci este cu totul nelegitim sub aspect moral. În pofida voinței poporului, au fost altoite, impuse niște idei străine, cultul consumismului, cinismul, orientarea la niște pretinse idealuri, la niște idealuri pe care le putem numi false, ale Occidentului. Toate acestea pot fi demitizate foarte simplu și eliminate din viața societății. Cu condiția să existe voință politică. În sfera informațională și culturală se poate face ordine în câteva luni, revenindu-se la acele standarde morale, care existau până la începutul anilor șaptezeci, dar care există și astăzi în toate țările musulmane, în majoritatea țărilor occidentale, adică sunt caracteristice majorității oamenilor de pe glob. Nouă ni se vinde o gumă de mestecat otrăvită, pe care ei înșiși nu o mestecă. Iar a renunța la ea este foarte și foarte ușor. E adevărat, în economie lucrurile sunt ceva mai complicate, dar și în acest domeniu în câțiva ani dependența de rețetele străine și de centrele de influență străine trebuie să fie redusă substanțial, dacă nu cumva chiar eliminată cu desăvârșire. Renașterea religioasă este un proces ce necesită ceva mai mult timp. Ar fi fost naiv să sperăm în anii nouăzeci, atunci când au început să activeze multe biserici noi, tot poporul va deveni imediat credincios, dar datorită prezenței Bisericii în presă, datorită catehizării în lăcașele sfinte, datorită creșterii ponderii oamenilor credincioși în societate, mult lucruri se schimbă. Și eu sper că se vor schimba și de acum încolo în următorii zece-cincisprezece ani, dacă, desigur, nu ne vor pune piedici aceeași neprieteni din exterior. Liberalii radicali și seculariștii ne sperie cu faptul că în societatea noastră ar fi doar un procent-două, dar nu trebuie să dăm crezare acestor sondaje cu formulări specifice. Eu aș putea formula aceste întrebări în așa fel, încât să reiasă că avem în țară optzeci la sută de ortodocși, dar ș putea la fel de ușor să le formulez și altfel, de unde va reieși că aceștia reprezintă în genere zero procente. Cu toate acestea, este absolut evident faptul că circa o treime din populația țării are o anumită practică religioasă ortodoxă. Foarte recent la noi a fost făcut public următorul fapt interesant: în fiece în motoarele de căutare „Yandex” oamenii caută în primul rând rugăciunile. Acest lucru totuși este destul de elocvent. Adică, renașterea religioasă nici pe departe nu și-a epuizat perspectivele, ea nu poate fi una rapidă, dar ni pe departe nu s-a încheiat. De altfel, și acest domeniu este necesară o voință politică fermă a statului și a societății. Dacă această renaștere nu va fi stimulată prin intermediul sistemului de învățământ, al presei, al culturii, prin intermediul activismului civic, atunci multă lume se va pomeni înafara unor cunoștințe necesare.

În cele din urmă, puterea cneazului Vladimir a constat în faptul că el a hotărât să creștineze Rusia nu ca o persoană privată, ci a un lider de stat, ca un conducător al propriului popor. Ar fi de presupus că această decizie n-a fost pe placul tuturora, că au existat și critici, poate că și astăzi unii visează la niște false idealuri despre o Rusie păgână, catolică, islamică sau de orice alt fel, dar toate aceste căi ne-ar fi condus spre pierderea independenței noastre, în timp ce hotărârea luată de cneazul Vladimir a creat un popor unit, i-a asigurat acestuia o existență milenară și o istorie destul de demnă pe fundalul altor popoare și state. Poate doar cu două excepții, Marea Britanie și China.  Avem de ce să fim mândri în cel mai bun sens al cuvântului, avem pe ce ne baza, avem ce pune la temelia viitorului.

Traducere de Iurie Roșca

 

 

 

Articole relevante

Jean Parvulesco: Semnificația supraistorică a masacrării ultimilor Rom...
accesări 4354
Samuel Huntington și viziunea de anvergură continentală eurasiatică Sunt cunoscute tezele principale ale lui Samuel Huntington, la care subscriu su...
Iben Thranholm: Așa cum regimul sovietic și-a creat propria religie, l...
accesări 1733
100 de ani de la lovitura de stat bolșevică 10 întrebări pentru cei care gândesc din partea www.flux.md Cu prilejul centenarului de la Revoluția...
Jean Parvulesco: Semnificația supraistorică a masacrării ultimilor Rom...
accesări 4972
"Venise vremea" Alcătuit chiar de Badmaiev, horoscopul tibetan al Țareviciului Alexei prefigura un destin cu totul providențial, acesta fiind menit...
Mitul sângeros al Revoluției din Octombrie 1917
accesări 1059
Admiratorii lui Lenin și ai socialismului real, și mai sunt încă prea mulți sub Soarele lui Satan, nu vor fi dezamăgiți. De acum înainte trebuie să fi...
Un gânditor rus ca remediu contra sovietolatriei și rusofobiei
accesări 2028
De-a lungul ultimilor ani deseori am făcut trimitere în articolele mele, pe care le scriu deopotrivă în română și în rusă, dar și în luările mele de c...
În loc de spitale, şcoli şi infrastructură vom primi rachete!
accesări 422
Construirea Catedralei Mântuirii Neamului a ridicat adesea obiecţii, unele înverşunate. S-a strigat în stradă: Vrem spitale, nu catedrale! şi alte ase...
ALEKSANDR DUGHIN: TEROAREA ROȘIE
accesări 2318
Data de 5 septembrie poate fi numită Ziua terorii revoluționare. Este o dată fatidică. Anume în această zi, în 1793, Congresul Național al Franței ...
Jean Parvulesco: Semnificația supraistorică a masacrării ultimilor Rom...
accesări 5340
Extincția familiei Romanovilor corespundea unui ”obiectiv precis”  După șaptezeci de ani de teroare comunistă în interior și de război politic revo...
Valerie Bugault: 100 de ani de la lovitura de stat bolșevică
accesări 4589
100 de ani de la lovitura de stat bolșevică 10 întrebări pentru cei care gândesc din partea www.flux.md Cu prilejul centenarului de la Revoluția...

Navighează dupa cuvinte-cheie: , , , , ,

Comentează

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *