Lucien Cerise: 100 de ani de la lovitura de stat bolșevică

19:18, 26 septembrie 2017 | Opinii | 4072 vizualizări | Nu există niciun comentariu | Autor:
Adresa scurtă: http://flux.md/fLjmS

10 întrebări pentru cei care gândesc din partea www.flux.md

 Cu prilejul centenarului de la Revoluția din Octombrie 1917 ne-am propus să adresăm  aceleași întrebări unor personalități din Republica Moldova, România, Rusia și țările occidentale. Aceste interviuri urmăresc să reprezinte o modestă contribuție la reevaluarea evenimentelor care au marcat întregul secol XX.  Deși s-au scurs 100 de ani, în conștiința publică din spațiul ex-comunist și din întreaga lume mai persistă multiple prejudecăți asupra cauzelor profunde ale acelei răsturnări majore, dar și asupra felului în care este tratată ”revoluția proletară” de către elitele politice, mediul academic și ierarhia bisericească. A găsi răspunsurile potrivite la niște întrebări de o asemenea complexitate ni se pare absolut vital.

 Iurie Roșca                                                                             

 Care sunt originile spirituale, intelectuale și ideologice ale Revoluției din Octombrie?

Lucien Cerise: Aș vrea să vă propun o istorie alternativă și revizuită a Revoluției din Octombrie. Îmi asum aceste două adjective, deoarece uneori trebuie să știm cum să facem experimente de gândire, să ne asumăm niște riscuri și să avansăm anumite ipoteze până la capătul logicii lor. Nu afirm nimic sută la sută, ci doar emit niște piste coerente, niște judecăți, după care să le îndepărtăm pe cele care sunt imposibile.

Consider că Istoria este istoria statului profund, altfel zis, istoria înaltei administrații militare și a serviciilor secrete de acțiune clandestină și de informații.În prezent statul profund rus este sănătos, în orice caz mult mai sănătos decât tot ce vedem în Occident. În SUA Donald Trump încearcă să trateze bolnavul prin ”drenarea mlaștinii” (”Drain the Swamp”), el având mult de lucru în acest sens. Epurarea unui stat profund necesită timp. Ceea ce explică faptul că dacă statul profund rus este sănătos sub Putin, așa a fost și sub Elțîn, iar dacă a fost sub Elțîn, a fost și sub comunism, și dacă a fost sub comunism, a fost și sub țarism. Natura regimului este un fenomen de suprafață în raport cu continuitatea statului profund, pe care îl putem discerne în spatele rupturilor de regim. Am putea susține existența acestei continuități după ce vom elimina imposibilitatea unei discontinuități.

De ce o discontinuitate este imposibilă? Deoarece dacă se pierde cu adevărat controlul asupra statului profund din cauza unei revoluții, este vorba de ceva definitiv, acesta nu mai poate fi reluat niciodată sau doar atunci când se întâmplă o contrarevoluție sau o muncă de infiltrare extinsă asupra mai multor generații. Ceea ce nu s-a întâmplat între 1917 și venirea lui Stalin la putere, care totuși a preluat puterea pentru submina rezultatele lui 1917. Revoluția din Octombrie a avut drept scop subminarea și slăbirea Rusiei. Or, anume sub impulsul lui Stalin Rusia a ieșit din procesul subversiv și revoluționar mai puternică decât înainte. Adică este vorba de subminarea subminării. O revoluție în cadrul unei revoluții. Altfel zis, statul profund rus a ajuns să-și plaseze fidelul său, Stalin, pentru a recupera și valorifica în beneficiul Rusiei fereastra de oportunitate deschisă de către revoluționari pentru a distruge Rusia.

Căderea Țarului le convenea tuturora, atât statului profund, cât și revoluționarilor. Nicolai II Romanov a făcut dovada unei cecități geopolitice și a unui imobilism politic îngrijorător într-o epocă în care armatele occidentale deja planificau invadarea Rusiei. De fapt, începând cu Napoleon I, invadarea Rusiei reprezintă un sport, în care occidentalii își încearcă puterile cu regularitate.  În 2017 încă nu suntem ieșiți din ceea ce geopolitica numește Marele Joc, adică clivajul fondator între, pe de o parte, Moscova, ce se sprijină pe Eurasia, iar de cealaltă parte, capitalismul occidental, ce se sprijină pe Londra, Wall-Street, Berlin, care utilizează toate mijloacele ce îi cad la îndemână, cum ar fi nazismul și ceea ce mai rămâne din acesta în Ucraina. La acel început de secol, o revoluție industrială și o politică ”stahanovistă” de înarmare mecanizată devenise indispensabile pentru a face față acelor provocări militare și a garanta integritatea Rusiei. Însă Țarul, un om din altă epocă, bloca totul. Statul profund rus a le-a dat mână liberă, deci, revoluționarilor, chiar i-a ajutat un pic, după care a recuperat rezultatele lor, păstrând un ambalaj socialist, dar modificând în mod discret traiectoria inițială în scopul pregătirii URSS pentru șocul militar cu Occidentul.

Tot ce vin să afirm aici rămâne a fi ipotetic, dar ar putea fi susținut printr-un șir de fapte, care sunt în orice caz mai mult decât istoria oficială, care nu rămâne în picioare. Acum, este oare posibil de calificat într-un mod mai precis acest stat profund rus, care a reușit performanța de a-și asigura propria continuitate, de la țarism până astăzi, trecând prin bolșevismul experimental, comunismul stalinist, destalinizare, perestroika, apoi sfârșitul comunismului și anii de descompunere liberală sub Elțîn?

În perioada țaristă, până la 1917, Biserica Ortodoxă era cea care controla statul profund și serviciile de informații ruse, la fel ca în toate monarhiile în care Biserica și Statul nu sunt separate. În Rusia țaristă, poliția secretă (Ohrana) era, deci, plasată sub tutela Patriarhatului ortodox. Dacă Patriarhia pierduse controlul asupra statului profund rus în 1917, ea nu ar fi recuperat-o niciodată din cauza blocării operate de către revoluționari. În Franța, de exemplu, Biserica catolică a pierdut controlul asupra statului și nu l-a ьai recuperat niciodată, în avantajul forțelor revoluționare mai curând anticreștine. Cunoscutul text intitulat ”Protocoalele Înțelepților Sionului”, redactat prin 1900 de către serviciile secrete ruse, trebuie interpretat ca un avertisment un pic romanțat contra acelor forțe revoluționare, implicate și în Revoluția din Octombrie, dar care n-au reușit niciodată să preia controlul asupra statului profund rus, rămas cu precădere în mâinile Patriarhiei ortodoxe până azi, în pofida rupturilor de regim și alternanțelor politice. Ceea ce explică faptul că acest stat profund este încă sănătos și integru în 2017, la un secol de tulburări ce urmau să pună capăt Rusiei.

  1. De ce această lovitură de stat s-a produs anume în Rusia și în ce măsură este vorba despre ”un proiect de import”?

L.C. : Această lovitură de stat s-a produs anume în Rusia deoarece anume Rusia a fost și este mereu obiectul dorințelor nemăsurate ale capitalismului occidental. Imensele teritorii ruse ce se întind pe 1/6 din suprafața uscatului fac să saliveze multă lume de o lungă perioadă de timp. Nicolai Trubețkoi, lingvistul și geopoliticanul rus, fondatorul eurasianismului, a scris în 1922 în ”Chestiunea rusă” că războiul mondial nu va avea sfârșit până când țara lui nu va fi cucerită de către ”romano-germani”. (1) La rândul său, unul dintre cei mai activi și emblematici revoluționari, Alexandr Parvus, îi oferea guvernului german de atunci, de altfel mai puțin pasionat de socialism, un plan complet intitulat ”Pregătirea grevelor politice de masă în Rusia” în scopul răsturnării Țarului. (2) La Londra sau la Berlin, susținerea revoluționarilor ruși făcea abstracție totală de marxism, bolșevism, socialism, comunism, aceste doctrine fiind văzute ca niște simpli vectori ai dezordinii, în stare să destabilizeze imperiul rus, înainte ca acesta să fie cucerit și ciopârțit pentru a împărți tortul. Aceste proiecte de cucerire a Rusiei prin orice mijloc au găsit un sprijin instituțional în Polonia, în special în persoana lui Józef Piłsudski, ministru al afacerilor militare și șef de stat între anii 1920-1930. Începând cu 1904 el a elaborat o viziune geopolitică având două componente: prometeismul, ce consta din susținerea separatismelor din Rusia care să facă să explodeze unitatea sa, și Intermarium, menit să izoleze Rusia, apoi URSS, în spatele unei bariere formate din state ce se întindeau de la Marea Neagră până la Marea Baltică. Geopolitica anglo-americană, de la Mackinder la Brzezinski și până la Spykman și Kennan, a găsit în aceasta o completare ideală a teoriilor vizând Heartland-ul (inima pământului, pământ central – n.trad.) și Containement-ului (izolare – n. trad.), potrivit cărora hegemonia atlantistă asupra lumii presupune încercuirea masei teritoriale ruse înainte ca aceasta să fie invadată și dezmembrată pentru a fi acaparată.

(1) Н.С. Трубецкой, « Русская проблема ».

http://www.evrazia.org/modules.php?name=News&file=article&sid=146

(2) Александр Парвус, « Подготовка массовой политической забастовки в России ».

http://www.hrono.ru/dokum/191_dok/1915parvus.php

  1. Regimul sovietic a produs o ideologie specifică, numită și religia civilizației sovietice. Care ar fi cauzele și trăsăturile definitorii ale sovietolatriei? Cum ați explica faptul că la distanța de mai bine de un sfert de veac virusul comunismului sovietic mai persistă în Rusia și în alte țări din fostul lagăr socialist?

L.C. : Sovietolatria este un pic anacronică la ora actuală. Comunismul aparține trecutului și nu va reveni nicicând în calitate de putere geopolitică. Acestea fiind spuse, după o pătrime de secol de experiență liberală, opoziția maniheistă între ”pușcăria comunistă” și ”paradisul liberal” a început să se nuanțeze în favoarea unei reevaluări a aspectelor pozitive ale comunismului. De fapt, comunismul răspunde unor anumite necesități elementare ale omului, în particular, previzibilitatea existenței pentru cei săraci, și nu doar pentru cei bogați. Capitalismul, care e un alt nume al plutocrației, a determinat bascularea existenței într-un sistem decuplat : previzibilitate pentru cei bogați și imprevizibilitate pentru cei săraci. În ceea ce ține de liberalism, este vorba de imprevizibilitate pentru toți, dacă acesta ar fi aplicat cu adevărat, însă nu a fost niciodată și se confundă cu capitalismul cel mai ierarhizat. Or, imprevizibilitatea e generatoare de neliniști și nu-i convine nimănui. Prin urmare, toată lumea își petrece timpul în preocuparea de a planifica, a anticipa, a prevedea și în încercarea de a prezice cum va arăta viitorul. Este vorba de o necesitate naturală, legată de instinctul de autoconservare. Comunismul, așa cum a existat acesta efectiv începând cu 1945 în mai multe țări, într-adevăr a asigurat milioanelor de oameni cu venituri modeste minimul economic vital, stabilitatea politică și psihologică permițându-le a prevedea un viitor pur și simplu decent pentru ei înșiși și pentru copiii lor. Nu un „viitor luminos” – realitatea trivială a comunismului era foarte departe de ”ziua de mâine ce cântă” – ci un nivel de viață corect pentru toți, care le permitea să-și facă anumite planuri. Aceasta e diferența lui față de liberalism, care ne împinge în haos, nesiguranță, imprevizibilitate, în abordări pe termen scurt, care a introdus de vreo douăzeci de ani în țările din blocul ex-comunist patologii sociale binecunoscute în Occident, cum ar fi copiii hiperactivi și violenți, epidemiile de depresii sau divorțuri, destrămarea legăturilor sociale și noi forme de toxicomanie mult mai grave decât vodca. Un francez de origine rusă mi-a zis într-o zi : ”Cortina de fier nu avea drept scops să împedice oamenii să plece, ci să împiedice rahatul să intre”.

  1. Criticii experimentului sovietic se referă de cele mai multe ori la efectele politice și economice ale acelei perioade, operând cu sistemul de referință al democrației occidentale. De ce aspectele de ordin religios, spiritual, metafizic rămân de cele mai multe ori pe plan secund?

L.C. :Aspectele religioase, spirituale și metafizice rămân pe planul secund, întrucât critica experienței sovietice se face în numele consumului și al economiei de piață. Acest fenomen este răspândit pe larg. Personal am două ramuri ale familiei mele în Belarus și în Polonia (precum și o străbunică ucraineană pe care, însă, nu am cunoscut-o). Atunci când verii și verișoarele veneau în vizită în Franța sau atunci când familiile franceze mergeau să îi vadă în anii 70 și 80, eu primeam ecouri despre niște vieți normale și vedeam oameni sănătoși, veseli și de asemenea având câteva kilograme în plus, atât de departe de clișeele despre o populație persecutată și muritoare de foame, pe care încerca să ni le inducă propaganda anticomunistă. În plus, soția mea este născută în Polonia și a crescut într-un echivalent polonez de colhoz (Państwowe Gospodarstwo Rolne, PGR), unde trăiesc până în prezent socrii mei. Prin urmare, am o percepție comparativă asupra celor două sisteme, occidental și comunist, pe parcursul a vreo patruzeci de ani, până la și după căderea Zidului Berlinului. Principala mea concluzie este că sistemul comunist propunea o stare a societății ce se oprise în anii 50, ceea ce nu era atât de grav. Or, numeroase persoane din țările din Est se percepeau și se mai percep încă într-o manieră mizerabilistă prin prisma propagandei liberale și progresiste. Pe parcursul războiului rece, propaganda Vestului era atât de puternică, încât traversa cortina de fier și era inteiorizată de asemenea de către popoarele blocului comunist, care se vedeau pe ei înșiși mai rău decât erau în realitate și care idelizau ”lumea liberă”, față de care nutreau un complex de inferioritate, care mai durează până azi. În consecință, chiar dacă erau buni creștini care mergeau la liturghie, ei erau anticomuniști întâi de toate deoarece visau la ”fructul interzis” și la acest mod de viață occidental consumist, ce constă în a umple căruciorul cu cumpărături într-un supermarket, a ascultarock’n roll (interzis sub comunism), a purta blugi (a existat un adevărat trafic în timpul războiului rece), a erotiza societatea etc. Materialismul și hedonimul au jucat un rol major în anticomunism, în mod cert mult mai important decât spiritualitatea autentică. 

  1. În mod curent se consideră că liberalismul și comunismul ar reprezenta două ideologii diametral opuse. Însă la o privire mai atentă putem identifica o serie de coincidențe și complementarități izbitoare. Dumneavoastră cum ați descrie deosebirile și similitudinile dintre cele două teorii politice?

L.C. : Eu văd întâi de toate diferențele. Pentru a relua categorisirile făcute de Zygmunt Bauman și Karl Popper, comunismul propune un model de societate solidă și închisă, la fel ca societățile tradiționale, iar liberalismul propune un model de societate lichidă și deschisă. Această lichefiere liberală atacă psihologia și societatea până la identitatea sexuală, de unde fenomenul ”gender fluid” : indivizi care de dimineață se cred bărbați, iar după amiază – femei sau invers, sau care se schimbă de mai multe ori pe zi în funcție de starea lor de spirit.Fiecare face ceea ce îi place, în funcție de poftele și capriciile sale, individul este rege. Este imposibil să se construiască o societate pe aceasta bază complet maladivă. În termenii psihopatologiei, comunismul produce efecte clasice de nevroză, adică închiderea și refularea dorinței individuale, ceea ce constituie condiția existenței unor structuri colective. Nu există societăți fără un Supraeu, fără o autoritate normativă care ar fi de-asupra individului, adevăr binecunoscut pentru psihologi.Și dimpotrivă, liberalismul refulează refularea și reclamă libera exprimare a dorinței individuale (”Este interzis să se interzică”), ceea ce ajunge să destrame toate structurile colective și sociale. Este societatea deschisă a lui Popper și a discipolului său George Soros, adică de fapt o juxtapunere de ego-uri și de narcisisme, incapabile să ”joace colectiv”, deci o non-societate. Liberalismul a instituit perversiunea, ajungând apoi chiar și dincolo de asta la o veritabilă psihoză socială, care amenință cu distrugerea toate structurile colective, până și însăși specia umană. Personal nu cred că în cazul comunismului s-ar fi ajuns vreodată până la acest nivel de periculozitate.

  1. Unii cercetători susțin precum că proiectul comunist și-a găsit o continuare logică în proiectul globalist. În ce măsură găsiți întemeiată această opinie?

L.C. :Există vagi asemănări între comunism și globalism, dar în primul rând există o deosebire fundamentală, ce ține de natura celor două fenomene: comunismul s-a autodizolvat în mod benevol, în timp ce globalismul este incapabil de o astfel de înțelepciune, chiar dacă ultimul este și mai puțin viabil! În mod cert, scara mondială este vizată în ambele cazuri, însă în două feluri radical opuse: comunismul vroia să construiască o ordine socială și economică în câteva țări care urmau să servească drept exemplu, în timp ce globalismul caută să împingă lumea într-un haos general prin intermediul unui război hibrid total. Contestarea haosului global este atât de vehementă, încât am putea-o compara cu un model exterior care merge mai bine. Prin însăși natura sa totalizantă și totalitară, globalismul trebuie, deci, să treacă sub tăcere propriile contradicții, dar să extermine cu orice preț orice contra-model, orice contra-exemplu, toată exterioritatea față de modelul său unic, adică orice formă de alteritate ce ar permite facerea de comparații. Toate alternativele politice și geopolitice la Occidentul liberal ”multi-culti” (multicultural – n. trad.) trebui să înceteze să mai existe, ceea ce și explică acest război total purtat contra Rusiei, Siriei, Iranului, Coreei de Nord, Chinei. 

  1. În spațiul ex-comunist, dar și în Occident rusofobia este alimentată de confuzia menținută în mod artificial între Uniunea Sovietică și Rusia (de până la 1917 sau de după 1991), crimele fostului regim comunist fiind atribuite poporului rus. E ca și cum nazismul ar fi atribuit poporului german, ceea ce ar trebui să stârnească în mod automat germanofobia. Cui servește menținerea acestei confuzii și cum ar putea fi depășită?

L.C. :Autoritățile ruse se află în stare de defensivă încă din secolul XIX, pentru a para agresiunile occidentale. Crimele fostului regim comunist trebuie văzute în lumina acestul Mare Joc, acest război împotriva Rusiei care a început în timpul țarismului și care trece de asemena prin bătălia cifrelor. Anume astfel cifrele legate de crimele comunismului au fost umflate de către propaganda de război anticomunistă, înaintea celui de-al Doilea Război Mondial, în scopul diabolizării URSS și pregătirii opiniei publice occidentale pentru atacarea acesteia, ceea ce a condus la Operațiunea Barbarossa în 1941 și a deschis frontul de Est al războiului; iar după război, în timpul războiului rece, pentru a justifica întreținerea tensiunilor. Cifrele occidentale ale victimelor URSS oscilează de regulă între 30 și 90 de milioane de morți. Iacob Djugașvili, strănepotul lu Stalin, comentează într-un video nota comună a Procurorului general și a ministrului afacerilor interne Kruglov, redactată pentru Hrușciov la 1 februarie 1954, în plină perioadă de destalinizare, deci tocmai în momentul când Kremlinul avea tot interesul să umfle cifrele victimelor stalinismului. (3) Această notă oficială a Partidului Comunist al Uniunii Sovietice numește cifra de 3 777 380 de persoane condamnate pentru ”crime contrarevoluționare”, dintre care 642 980 la pedeapsa cu moartea, pentru perioada între 1921 și 1954. Pentru a fi exhaustivi, trebui să adăugăm la aceste cifre pe cele de până la 1921 și de după 1954, ceea ce nu schimbă mare lucru. Și pentru a fi corecți, trebuie să amintim contextul războiului total, impus de către Occident timp de decenii și inducând statului moscovit politici autoritare și centralizate pentru a putea susține apropiatele sancțiuni economice sau apropiatele confruntări militare.

Cifrele umflate despre crimele URSS, pe de o parte, și confuzia întreținută între URSS și Rusia, pe de altă parte, servesc celor care la ora actuală vor să diabolizeze Rusia în scopul propagandei de război și pentru a pune mâna pe teritoriul ei. Natura regimului aflat la putere la Moscova nu are nici o importanță, deoarece este vizat teritoriul geografic. Cine vrea să pună mâna pe teritoriul rus? Este vorba de anumite interese capitaliste occidentale, care încearcă să impună o dictatură a minorităților prin intermediul unei vaste inginerii genetice, geopolitice și sociale, care urmează să conducă la transhumanism. Vectorii acestor planuri sunt anumite forțe private, precum și organizații supranaționale binecunoscute: ONU, Comisia europeană și cei doi stâlpi ai anticomunismului de ieri și ai rusofobiei de azi, CIA și NATO, care și-au creat recent propriul coming-out LGBT. (4) Acest globalism cu duhoare de cabalism a incubat în mediile anticomuniste de dreapta și de stânga în timpul războiului rece și înflorește acum în rusofobia deopotrivă de dreapta și de stânga. (5) Confuzia URSS/Rusia este produsul acestor cercuri globaliste, aceasta neputând fi depășită decât prin eradicarea respectivelor cercuri, care întrețin confuzia în scopul propagandei de război.

(3) « Où Soljenitsyne a trouvé ses chiffres. Le père des peuples (II). Jacob Jugashvili »

https://www.youtube.com/watch?v=X9k0jdcars0

(4) « CIA Employee Group Receives Award for Promoting LGBT Issues »

https://www.cia.gov/news-information/press-releases-statements/2016-press-releases-statements/cia-employee-group-receives-award-for-promoting-lgbt-issues.html

(5) « Sommet de l’Otan : Gauthier Destenay, un Premier homme au milieu des Premières dames »

http://www.lci.fr/politique/otan-gauthier-destenay-premier-homme-au-milieu-des-premieres-dames-mari-xavier-bettel-luxembourg-brigitte-macron-melania-trump-2053263.html

  1. O altă confuzie frecventă în Rusia și în spațiul ex-comunist în ansamblu este atașamentul concomitent al unei părți a populației atât față de Biserică, cât și față de civilizația sovietică prin definiție anticreștină? Ce ar trebui să se întreprindă pentru a se depăși această abordare cel puțin incoerentă? Oare însăși ierarhia bisericească n-ar putea contribui în mod substanțial la depășirea acestor rătăciri?

 L.C.: Civilizația sovietică mi se pare mai curând a-creștină decât cu adevărat anti-creștină. Mai degrabă indiferența față de realitățile religioase decât ostilitatea a ghidat relațiile între comunism și religie. În Franța, marxiștii definesc materialismul dialectic astfel: ”Soluții concrete pentru probleme concrete”. Aici nu e vorba de o abordare antireligioasă, transcendența nu este cu adevărat respinsă, ci pur și simplu relativizată și nu este plasată în centrul gândirii politice. De altfel, teologia eliberării din America Latină demonstrează că marxismul și creștinismul se pot asocia perfect într-o luptă politică comună. Cele două doctrine plasează apărarea oamenilor simpli de-asupra a tot și prin urmare trebuie să se întâlnească într-o bună zi. Atașamentul simultan față de Biserică și față de civilizația sovietică nu mi se pare, așadar, a fi incoerentă. În mod evident, au apărut de asemenea antagonisme violente între comunism și religie, acestea ajungând până la persecuții, dar aceste tensiuni veneau mai curând din faptul că religiile, ca și orice altceva, pot fi infiltrate, penetrate, manipulate și să servească drept instrument de manipulare, eventual, al unor puteri străine. Prin urmare, persecuțiile nu vizau credincioșii și religiile, ci credincioșii și religiile care acționau sau riscau să acționeze în calitate de coloana a cincea. CIA a lucrat mult cu Vaticanul pentru a mina stabilitatea regimului în mai multe țări din blocul comunist, în special în Polonia.

  1. Cum se explică faptul că la distanța de peste un sfert de veac de la căderea comunismului și prăbușirea URSS mausoleul lui Lenin rămâne intact, iar rămășițele pământești ale acestuia nu sunt înhumate? Explicațiile care țin de menajarea sensibilităților unei părți a persoanelor în etate, care nutresc anumite nostalgii, ca și cele de oportunitate politică nu rezistă criticii. Care ar fi cauzele de ordin spiritual ce determină această paralizie volitivă și ce ar trebui să întreprindă elita rusă, Biserica, vârfurile intelectuale, administrația de stat pentru a ieși din mrejele acestui blestem istoric?

L.C. :Vladimir Putin a pronunțat la un moment dat acestă frază foarte echilibrată: ”Cel care nu regretă dispariția URSS, nu are inimă, iar cel care îi dorește revenirea, nu are minte”. URSS a salvat lumea în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, împiedicând nazismul să se extindă spre Est, ceea ce a blocat odată în plus acest ”Drang nach Osten” imperialist, care există de secole. Dacă Hitler ar fi ajuns să ocupe URSS-ul, puterile occidentale ar fi jubilat și ar fi revenit repede la bunele relații diplomatice cu Berlinul, la fel ca înainte de război, arătându-și solidaritatea lor sistemică cu nazismul în această lăcomie de cuceriri teritoriale vizând întregul continent eurasiatic. Din cauza acestor jocuri de alianțe, am fi avut teoria genurilor încă din anii 50! Prin contrast, comunismul s-a dezvoltat ca un puritanism fără metafizică, de unde efectele sale etice de impunere a limitelor comportamentale și a controlului asupra impulsurilor, analoage celor existente în religie. Am început să călătoresc în Europa de Est la scurt timp după căderea Zidului Berlinului. Modul de viață încă nu era deformat de marketing. Niciun fel de publicitate pe străzi, niciun fel de gesturi afectate între oameni, nici surâsuri inutile, o austeritate generală foarte ”situaționistă” în spirit. Da, eu prefer Homo Sovieticus decât Homo Festivus. Sursa spirituală a respectului pentru relicvele comunismului vine din faptul că multă lume știe în mod intuitiv că ea are mai multe valori a împărtăși cu ceea ce a fost comunismul decât cu liberalismul sau nazismul, cele două forme politice ce întrețin cultul impulsivității și transgresarea limitelor și a frontierelor.

  1. În ultimii ani tot mai multă lume privește spre Rusia ca spre bastionul mondial al valorilor tradiționale. Ar putea oare curentul de opinie antiliberal din Rusia să avanseze la dimensiunile unei Revoluții Conservatoare cu impact global și care sunt, în opinia dumneavoastră, șansele unei resurecții religioase de anvergură, ce ar putea elimina din scena istoriei paradigma liberală dominantă?

L.C. : Această Revoluție conservatoare de anvergură mondială este o necesitate absolută. Nu există nimic mai important la ora actuală. Însăși supraviețuirea speciei umane și a tuturor formelor de inteligență depind de asta. Dictatura politic corectă și așa-zis progresistă, care caută să se impună peste tot, desfășoară o adevărată isteriocrație – sau idiocrație – adică o guvernare de isterici, de cretini și de incompetenți, care nu știu altceva decât să tot repete ”incluziune”, ”diversitate”, ”toleranță”, dar care de fapt nu tolerează nicio contradicție și care lucrează în scopul distrugerii adevăratei diversități prin includerea obligatorie în gândirea unică globalistă. Stângismul compasional al ”Social Justice Warriors”  nu este unul viabil pe termen lung ; este o maladie larg răspândită în Occident, care caută să se răspândească prin intermediul războiului cu ajutorul NATO pe întreaga suprafață a planetei. (6)

Pe de altă parte, comunismul în sensul strict al termenului este mort și nu va mai reveni la viață. Este poate deja timpul să ne gândim la o formă politică mixtă, conservatoare și cu adevărat socială, inspirată de către ecologie, de exemplu. Trebuie să judecăm despre o formă politică în funcție de viabilitatea sa. Asta m-a condus spre ideea de a propune conceptul despre Baza Autonomă Durabilă (BAD), care se bucură de un anumit succes în aplicațiile sale supraviețuitoriste. Pagina web de comunicare audio Ekouter rezumă această idee astfel : ”Experiența ”socialismului real” din secolul XX oare n-a constat în realizarea unei gigantice Baze Autonome Durabile ? Dincolo de ideologia marxist-leninistă, studierea istoriei ne îndeamnă să relativizăm judecata noastră care identifică comunismul cu progresul, iar capitalismul cu reacțiunea. Supraviețuitorismul nu poate fi acolo unde se crede…”(7)

Într-o manieră ușor provocatoare, am afirmat în cadrul unei conferințe cu Piero San Giorgio: ”Comunismul este visul dreptei” (8) Este vorba de un paradox istoric, dar e un fapt incontestabil : comunismul s-a dovedit a fi mult mai conservator decât capitalismul, acesta jucând un rol important în păstrarea modurilor de viață ancestrale și în protejarea structurilor tradiționale. Ratele de imigrație aproape de 0% în toate țările comuniste în mod evident își au rostul lor, ceea ce nu înseamnă xenofobie sau rasism,  de vreme ce comunismul era pentru prietenie între popoare, dar fiecare la casa lui. Acest program politic echilibrat a protejat fostul bloc comunist de decadență pe parcursul a două generații (durata războiului rece) și îl plasează astăzi în avangarda conservatorismului. Pe scurt, epoca este coaptă pentru o mare sinteză, inspirată de către a Patra Teorie Politică a lui Aleksandr Dughin, ce va reuni valorile spirituale cu realizările socialismului real, ceea ce poate fi rezumat prin formula ”Stânga muncii, dreapta valorilor”, pe care o afirmă  Alain Soral. Această inginerie intelectuală constă în a însăila teoriile pentru a crea una nouă, care să rețină to ce e mai bun din fiecare dintre acestea, ceea ce va conduce europenii să se sprijine pe elementele conservatoare încă vii în fostul bloc comunist, în Rusia și în alte părți, distingându-le de elementele contaminate de liberalism, în Ucraina și în alte părți. Cum anume? Muncind fiecare în țara lui la elaborarea unui soi de Internațională conservatoare, ce ar viza subminarea societății indecenței liberale pretutindeni unde aceasta apare, pentru a o substitui cu o societate a decenței populiste. Aceasta este rațiunea pentru care mă alătur cu entuziasm la proiectul Marii Europe din Manifestul de la Chișinău.

(6) « Tweet du secrétaire général à l’occasion de la Journée internationale contre l’homophobie »

http://www.nato.int/cps/fr/natohq/news_143802.htm?selectedLocale=fr

(7) « Survivre, de la BAD au Kolkhoze. Avec Lucien Cerise et Piero San Giorgio à Lille »

http://www.ekouter.net/survivre-de-la-bad-au-kolkhoze-avec-lucien-cerise-et-piero-san-giorgio-a-lille-2639

(8) « De la BAD au Kolkhoze – Piero San Giorgio et Lucien Cerise – Lille, 22 mai 2016 »

https://www.youtube.com/watch?v=UzVQgzbYGfw

 

 

Articole relevante

ALEKSANDR DUGHIN: TEROAREA ROȘIE
accesări 2318
Data de 5 septembrie poate fi numită Ziua terorii revoluționare. Este o dată fatidică. Anume în această zi, în 1793, Congresul Național al Franței ...
Ninel Ganea (România): Obsesia Noii Ordini Mondiale de la Marx la Soro...
accesări 3425
100 de ani de la lovitura de stat bolșevică 10 întrebări pentru cei care gândesc din partea www.flux.md Cu prilejul centenarului de la Revoluția di...
Uniunea Sovietică nu este Rusia (2)
accesări 1681
2. Statul sovietic nu este Rusia Acest adevăr istoric și politic trebuie conștientizat și perceput o dată și pentru totdeauna până la capăt. Acest ...
Alexandr Dughin: „Influenţa nefastă a unipolarităţii”
accesări 2776
Vă propunem un fragment din lucrarea "Misiunea Eurasianistă. O introducere în eurasianism", care urmează să apară în curând la o editură din România. ...
Două săbii într-o teacă
accesări 6698
Vizita președintelui Igor Dodon la Moscova este una extrem de importantă. Principalele elemente ale acestei vizite sunt deja cunoscute. Evident, în jo...
100 de ani de la căderea Rusiei: miza și efectul Revoluției din Octomb...
accesări 5520
Anul acesta se fac exact 100 de ani de la evenimentele de o gravitate fără precedent în istorie – răsturnarea puterii de stat și lichidarea Imperiului...
Leonid Savin: 100 de ani de la lovitura de stat bolșevică
accesări 5419
10 întrebări pentru cei care gândesc din partea www.flux.md  Cu prilejul centenarului de la Revoluția din Octombrie 1917 ne-am propus să adresăm  a...
Jean Parvulesco: Semnificația supraistorică a masacrării ultimilor Rom...
accesări 5340
Extincția familiei Romanovilor corespundea unui ”obiectiv precis”  După șaptezeci de ani de teroare comunistă în interior și de război politic revo...
Fiodor Șelov-Kovedeaev (Rusia): ”Semnele apropierii unei Revoluții Co...
accesări 3158
100 de ani de la lovitura de stat bolșevică 10 întrebări pentru cei care gândesc din partea www.flux.md Cu prilejul centenarului de la Revoluția din...

Navighează dupa cuvinte-cheie: , , , , ,

Comentează

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *