Jean Parvulesco și geopolitica transcendentală

19:50, 27 iunie 2017 | Opinii | 3839 vizualizări | Nu există niciun comentariu | Autor:
Adresa scurtă: http://flux.md/gtELJ

Comitetul Jean Parvulesco are onoarea de a fi unul dintre organizatorii acestei conferințe.

Acest comitet a fost înființat de urmașii lui Jean Parvulesco Constantin și Stanislas (co-autori ai textului acestei intervenții) în data de 12 noiembrie 2016, la Câmpulung-Muscel, România, în apropiere de Pitești, locul nașterii scriitorului Jean Parvulesco  – localitate înfrățită cu Chișinău. O slujbă religioasă ortodoxă a fost apoi celebrată în biserica Mânăstirii domnești Negru Vodă, ca o comemorare a trecerii în eternitate a lui Jean Parvulesco – care a avut loc pe 21 noiembrie 2010 –  pentru odihna sufletului său, dar și pentru unitatea Bisericii și pentru Europa cea Mare. Ulterior a avut loc o reuniune cu tema ”Rădăcinile spirituale ale marii Europe eurasiatice“.

Această temă a fost linia directoare a gândirii lui Jean Parvulesco, atât a operei poetice (literare) cât și a celei geopolitice – așa cum reiese din numeroase texte și cărți, unele dintre acestea în curs de a fi traduse în limbile română și rusă.

Uneori este greu pentru mulți dintre noi să stabilim o legătură directă între spiritualitate și politică. Ne amintim că Charles Péguy se temea că ”misticismul va fi devorat de politica, a cărei naștere el însuși (misticismul) a dat-o“. Dar este posibil să ne aflăm astăzi într-o epocă foarte specială în care, dimpotrivă, politica să dea naștere misticismului, pentru ca în final să fie devorată de acesta.

Sau, cu alte cuvinte: evenimentele politice majore ale timpului nostru sunt toate afectate în mod direct de spiritualitate, și asta din ce în ce mai mult, deoarece politica se debarasează cu totul de ideologie pentru de a intra, cu capul înainte, în geopolitica. Și, după cum a scris Jean Pârvulesco în 2005 – „Aceasta este atât geopolitică, cât și o experiență gnostică abisală a istoriei care prezintă scopurile finale și tinde, în acțiune, către ultimele rațiuni escatologice“. Sau, chiar mai clar: „geopolitica transcendentală este, de fapt, un mistic revoluționar în acțiune“.

Două evenimente foarte importante au avut loc în Europa, în aceeași perioadă cu înființarea Comitetului Jean Parvulesco la sfârșitul anului trecut, două evenimente politice absolut opuse unul față de celălălalt.

Alegerea domnului Igor Dodon în funcția de Președinte al Republicii Moldova pe de o parte, și, pe de altă parte, transformarea batalionului ”Azov” în partid politic la Kiev, pe 14 octombrie 2016. Un așa numit „Marș al Națiunii“, condus de ”Azov”, ”Sectorul de Dreapta”, ”C14 ” și alte grupări naționaliste, a reunit mai multe mii de oameni pe străzile din capitala Ucrainei.

Aceste două evenimente probează prezența reală, în câmpul politic european, a doi poli spirituali absolut opuși unul față de celălalt, doi inamici ireconciliabili, a căror luptă fără cruțare datează încă de începuturile umanității.

Primul este polul continental anti-atlantist, guvernat de voința de unificare a destinului popoarelor eurasiatice, purtată de credința vie și activă, la vest catolică și ortodoxă la est, un pol de obedință christică și mariană, pentru care Jean Parvulesco a luptat întreaga sa viață.

Apoi, aceste pol se confruntă cu un altul violent naționalist – dependent în întregime, în realitate, de forțele atlantiste.

Discursuri (publice) ale liderilor Corpului Național, aripa politică a mișcării Azov, evocă în mod deschis voința de a termina cu Biserica și cu toate valorile sale. Textele teoretice și publice ale unor intelectuali din Azov, cum ar fi Olena Semenyaka, coordonator al ”Reconquista Azov“ și membru al serviciului de presă al partidului, propun o concepție gnostică și anti-cosmică a lumii bazată pe respingerea absolută a ideii mesianice creștine în serviciul total al a zeilor adâncurilor. Ei cred că lumea modernă, pe care pretind că o combat fără menajamente, e simbolic încarnată prin creștinism. Diferite modalități ale Căii Mâinii Stângi sunt propuse în texte, pentru ca apoi să integreze muzica Black Metal și valorile sale „naționaliste și htoniene“ în spațiul politic al adunării de la Kiev. Aceste modalități pot fi (citez): ateismul radical și nihilist, ocultismul, satanismul theist, precum și cultele păgâne arhaice legate de „ariano-luciferianism“.

Vezi și  Un gânditor rus îndrăgostit de cultura română. Dughin la București

Adăug că, pe 17 martie 2017, un ”Manifest politic național pan-ucrainean” a fost semnat la Casa profesorilor de la Kiev între liderii celor mai importante forțe naționaliste din țară. Printre cele douăzeci de puncte ale Manifestului se regăsesc și aceste obiectice: ”Recunoașterea Federației Ruse ca o țară agresoare, la toate nivelele diplomației internaționale”; ”Recunoșterea juridică a anumitor regiuni din Donețk și Lugansk ca teritorii ocupate și dezvoltarea unui plan real pentru a elibera Crimeea și Donbas de ocupanții lor. Se va trece imediat la punerea în aplicare a acțiunilor concrete, de la recunoaștere militară și sabotaj, până la război economic și informațional”; ”Asigurarea statutului de unică limbă de stat limbii ucrainene“. Textul acestui veritabil manifest pentru un război deschis a fost declamat de cântărețul celebrului grup ucrainean de gotic rock ”Komu Vnyz”.

Trebuie să se înțeleagă că aceste mișcări nu se declară anti-eurasianice, în măsura în care ei se consideră a fi singurii adevărați pan-europeni, revendicând moștenirea Revoluției Conservatoare. Acesta este vechea și binecunoscuta tradiție a inversării parametrilor: adevăratul soare este luna, iadul este poarta Paradisului etc.

Înțelegem deci cu ușurință că acești doi poli politici recent înscriși în spațiul european sunt fața vizibilă a celor doi poli spirituali opuși: un pol este christic, eclesial și sprijină conceptul de Imperiu ca slujitor al lui Hristos, bazat pe un fascicul de alianțe pașnice între suveranități europene și pe sinergia economică în serviciul omului – un imperiu al păcii; al doilea pol poate fi deasemenea favorabil pentru Imperiu, dar cu un scop complet diferit, este Imperiul Dragonului întors cu fața de la Hristos și care respinge ferm Biserica – un pol naționalist (format) din idolatrie și deschidere luciferică.

Ramificațiile franceze ale luciferianismului sunt, de asemenea, foarte importante, iar ele nu par să slăbească, din moment ce cartea de Tarot ”Spânzuratul“, tocmai a fost ales președinte al Republicii, trimisul adâncimilor, sponsorizat de stăpânul Barack Obama.

Se evocă întotdeauna, pe bună dreptate, Revoluția franceză, dar acest eveniment a fost, de asemenea, extinderea directă a Revoluției Americane, ai cărei părinți fondatori nu au fost absolut deloc creștini. Thomas Paine, care a fost sursa de inspirație, a publicat după Revoluție (1793-94) „Epoca Rațiunii“ (”The Age of Reason”), care este unul dintre cele mai violente atacuri scrise vreodată împotriva Bibliei și a Evangheliilor. El denunță concepția virginală a lui Hristos și face afirmații cum ar fi:

”Acesta nu este un Dumnezeu, drept și bun, ci un diavol sub numele lui Dumnezeu, pe care Biblia l-a descris“,  ”Un pedagog bun este mai util decât o sută de preoți“, ”Vaticanul este un pumnal (înfipt) în inima Italiei“ sau descrie profesiunea de credință a progresiștilor – ”Natura umană nu este vicioasă prin ea însăși.“

Vezi și  Decăderea Occidentului – Statele Unite ca ţară a răului absolut

O adevărată literatură a ”spânzuratului” de picioare, omul inversat.

Un scriitor rus încă prea puțin cunoscut în Franța a emis predicții care corespund perfect lumii noastre contemporane. Este vorba de Daniel Andreiev (Daniil Leonidovici Andreiev), care a prevăzut în cartea sa „Roza Lumii“ (Roza Mira), scrisă în închisoare sub Stalin, uneori comparată cu Divina Comedie, transformarea statelor naționale în mașini infernale, în centrale de producție a energiei negative.

Singurul avantaj al timpului nostru este faptul că vizibilitatea politică a acestor doi poli spirituali (unul hristic și unul luciferic) este de o claritate absolută. Cu toate acestea, ultima șansă pentru unii este de a încearca să introducă confuzie și să amestece acești doi poli sau mai degrabă să-i inverseze, iar acest lucru pentru beneficiul unic al răului, desigur. Inversiunea parametrilor de care am vorbit mai înainte.

În Ucraina se realizează acum deturnarea principiul Revoluției Conservatoare de către autoproclamați naționaliști luciferieni. Și în plus, în același timp are loc în Franța o tentativă de recuperare a lui Jean Pârvulesco în serviciul complet al puterii întunericului, încercându-se să se inverseze gândirea lui și să fie făcut să treacă drept un membru al sectei Adoratorilor Șarpelui, adică un exponent al urii, al religiilor asimilate egregorurilor degenerate și al vampirilor psihici, un dușman absolut al acelor trei monoteisme – văzute ca  trădări ale primei spiritualități – un adversar radical al procesului creației demiurgice și un gnostic fidel lui   Lilith avortoarea.

Marele nostru scriitor catolic, marele nostru vizionar al Imperiului Eurasiatic al Duhului Sfânt, a scris multe texte foarte clare cu privire la toate aceste aspecte, inclusiv două pe care le putem găsi în ”Întoarcerea vremurilor mărețe” (”Le Retour des Grands Temps“).  El a simțit, probabil, deja în timpul vieții sale, posibilitatea unei astfel de malversațiuni.

Este mult mai ușor să se aștepte ca un scriitor să moară – pentru a-l face să spună contrariul a ceea ce a afirmat întotdeauna.

Noțiunea de Imperiu, apărată de-a lungul întregii sale vieți de Jean Parvulesco, nu trebuie confundată cu voința hegemoniei politice în beneficiul unei singure țări.

În primul rând, el face apel la ceea ce „unii și cealalți numim întoarcerea la viziunea contra-revoluționară a Împăratului mistic, marele Alexandru I Romanov, și la Sfânta Alianță a celor trei imperii creştine – Imperiul german, Imperiul austriac și Imperiul rus – ceea ce înseamnă a oferi mai departe integrarea catolicismului și ortodoxiei într-o unică instanță imperială de prezență și mărturie de viață în sânul aceleiași (și singurei) structuri imperiale a Bisericii”.

Să nu uităm că Wilhelm al II-lea, care se considera Împăratul Atlanticului, îl numea pe vărul său, Nicolai al II-lea, împăratul Pacificului.

„Deci, actuala reuniune nupțială a Rusiei și Europei va trebui să forțeze revenirea sacrului viu în sânul comunității imperiale a marelui continent“, a mai scris Jean Parvulesco.

Imperiul este structura naturală a oricărei organizații comunitare. El se bazează pe principiul subsidiarității: tot ce poate fi rezolvat politic prin intermediul bazei (nivelului de la bază) trebuie să fie reglat de către bază. Acestea sunt comunitățile naturale care guvernează ele însele propria organizație, economia teritoriului (țării) lor.

Vezi și  V-am dat bani! MURIŢI!

Principiul Imperiului este acela al unității supreme la vârf și al eterogenității la bază. Regăsim principiul spiritual al monarhiei, legat de o logică organică a vieții popoarelor – și care face ca un imperiu să fie în mod natural legat de noțiunea de civilizație.

Filosoful catolic și anti-comunist Jean Daujat a descris perfect modul în care breslele din secolele XII-XIII din Franța au fost codificate de către Ludovic cel Sfânt, dar nu au fost organizate sau dirijate de acesta. ”Ceea ce încorona întreaga mișcare intensă a vieții sociale a secolului al XIII-lea a fost inspirația creștină a politicii în serviciul împărăției lui Hristos, în ordinea temporală în care suveranii înșiși se considerau miniștri“, a scris el. Și, în continuare: „Toți regii Franței, fiind consacrați la Reims, promiteau să protejeze poporul împotriva tuturor jafurile și nedreptăților”.

Evenimente istorice precum controversatele Investituri și apoi, mult mai târziu, Tratatul de la Westfalia, au condus la dislocarea Imperiilor, și, în consecință, a spiritualității lor, precum și la apariția națiunilor atee și orgolioase, care s-au pornit să se războiască unele împotriva celorlalte – în beneficiul unic și integral al puterii financiare care domnește peste haos.

Nimeni și nici un popor ar trebuie să fie identificat sau să se identifice cu puterea imperială. Puterea imperială nu este atributul unei națiuni, ci un atribut divin împrumutat și încredințat suveranului. Și numai pentru scopul de a servi comunităților.

Nici o țară europeană, nici o națiune europeană nu este moștenitorea Imperiului Roman. Biserica, și doar ea însăși, este cea carea moștenit, așa cum a explicat Soloviov în opera sa „Rusia și Biserica Universală“, în care a scris următoarele fraze:

„Marile puteri ale lumii antice au venit și au plecat în istorie: Roma singură trăiește încă. Stâncă Capitolină a fost consacrată prin Piatra (Petru) biblică, iar Imperiul Roman s-a transformat în marele munte care, în viziunea profetică, s-a născut din această piatră. Și piatra, ea însăși, ce poate însemna, dacă nu puterea monarhică a celui care a fost numit Piatră (Petru) prin excelență și pe care Biserica Universală – acest munte al lui Dumnezeu – a fost fondată?”

Biserica este una și indivizibilă, atât catolică (universală, în spațiu), cât și ortodoxă (eternă, în timp). Imperiul și Biserica sunt, prin urmare, indisolubil legate unul de cealaltă. Este ceea ce demonstrează superb Dante în a sa ”De Monarchia”.

Voi încheia scurta mea alocuțiune citând dintr-o frază semnificativă a lui Jean Parvulesco, extrasă dintr-o conferință ținută la Neuilly, pe 20 decembrie 1994, intitulată ”Sensul supra-istoric al masacrării Romanovilor”. Această frază va permite efectuarea unei deschideri atât către originile noastre cele mai îndepărtate, cât și asupra tematicii (specifice a) simpozionului nostru:

„După cum observa Guido Giannettini într-unul dintre eseurile sale geopolitice avangardiste, pentru prima dată începând din epoci nedefinite, poate chiar de la sfârșitul neoliticului, oameni de același sânge și aparținând aceleiași viziuni fundamentale asupra ființei și a lumii, aceleiași civilizații profunde, se regăsesc din nou împreună, gata de a integra unitatea străveche a predestinării lor comune, de la Atlantic la Pacific”.

26 mai 2017

Chișinău, Republica Moldova

Comentează

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *